Timpul e scurt şi sunt multe de făcut în această viaţă pământească, pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru ca, valorificând-o, să dobândim veşnicia. Este sfatul pe care mereu l-a dat, în antichitate, celebrul medic grec Hipocrat, supranumit „părintele medicinei” (460-375 î. de Hr.), formulat de el în limba greacă, dar răspândit şi mai des întrebuinţat de-a lungul vremii în versiunea latină, poate datorită sonorităţii plăcute a acestei limbi. Acest aforism este folosit ca un sfat, ca un îndemn, când vrei să spui cuiva să se grăbească, să-ţi înmulţească darurile cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, să lase posterităţii creaţii pe plan spiritual, prin care omul intră în dialog cu Creatorul şi se integrează în circuitul valorilor universale. Sfatul acesta este formulat într-un mod sublim de Mântuitorul Iisus Hristos, când le spune ucenicilor Săi: „Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan XII, 35-36).
Putem deveni fiecare dintre noi fii ai Luminii, adică fii ai lui Dumnezeu după har. În acelaşi timp, El, Fiul lui Dumnezeu, care este Lumina lumii, ne-a dăruit nouă lumina cunoştinţei celei adevărate, dar în acelaşi timp şi posibilitatea hrănirii sufletului cu muzică, pictură, poezie, care sunt tot de origine divină. Un loc în contemporaneitate, unde îţi poţi adăpa sufletul însetat de cultură, este oraşul Curtea de Argeş, localitate cu rezonanţă istorică ce ne trimite la Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti (1310-1352). Dumnezeu a rânduit ca pe aceste meleaguri să se nască un om înzestrat cu multe daruri, cu numele de Gheorghe Păun, despre care auzeam pentru prima oară la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploieşti, în ziua de joi 4 noiembrie 2010, când rostea cuvântul de deschidere la Simpozionul Naţional „Timpul şi Omul”, Ediţia a XII-a. Aflam atunci că este matematician, specialist în bioinformatică, o ştiinţă care încearcă aducerea inteligenţelor din biologie în fabricarea calculatoarelor, purtând ascultătorii în sfere fascinante. El a lansat sintagma „Spaţiul Păun” şi a făcut descoperiri impresionante, care i-au fost răsplătite cu acordarea titlului de academician.
Ei bine, acest academician născut la Cicăneştii de Argeş, care predă la Universitatea Sevilla din Spania şi care a introdus jocul GO în ţara noastră, are şi preocupări literare, fiind iubitor şi scriitor de poezie, ca şi Dan Barbilian, adică poetul şi matematicianul Ion Barbu, tot argeşan, născut la Câmpulung Muscel. În plus de asta, el nu a uitat de locurile natale şi a înfiinţat, în decembrie 2005, Clubul iubitorilor de cultură din Curtea de Argeş, stabilind ca o regulă generală întâlnirea membrilor acestui club în a doua miercuri din lună la ora 16, la casa de cultură din acest frumos oraş. Majoritatea întâlnirilor sunt consacrate artelor (muzică, poezie, pictură), dar în acelaşi timp şi lansărilor de carte, de reviste literare, precum şi comunicărilor cu caracter istoric.
Cenaclul artelor din ziua de miercuri 10 octombrie 2012 ora 16, care s-a desfăşurat în sala Centrului de Cultură şi Arte „George Topârceanu” din Curtea de Argeş, a fost întru totul fascinant. În debut, a fost inaugurată expoziţia de tablouri a pictorului Karl Stengel, intitulată: „Muzicalitatea culorilor în desenele vieţii”. Acesta ne-a adunat lângă el prin lumina picturii sale, fiind în mijlocul nostru, la cei 87 de ani ai săi, împreună cu Giampado Trotta, critic de artă din Florenţa, aflat aici pentru a doua oară (a mai fost la Curtea de Argeş în septembrie 2000), şi Liliana Magerii, traducătoarea în limba română a operei artistului-pictor.
Karl Stengel s-a născut la Neusatz, localitate care se afla în trecut în Ungaria (acum Novi Sad, în Serbia), la 18 septembrie 1925. A studiat artele plastice la Budapesta, unde s-a perfecţionat în pictură şi grafică (în special desenul anatomic). A luat parte la cel de-al doilea război mondial, având doar 19 ani când a fost luat prizonier şi a fost deportat în Rusia. Acest moment este evocat acum cu multă sensibilitate de către Giampaolo Trotta: „Karl Stengel este pentru a doua oară în România, de data aceasta în timp de pace. Prima dată a trecut ca prizonier în vagoanele ruseşti când a fost trimis lagăr şi ştie ce înseamnă această durere a deportării. Acum, a venit aici cu spiritul european de pace”. După trei ani de prizonierat (1945-1948), a revenit în ţară, deja bolnav, găsind ridicată cortina de fier între ţările socialiste şi cele capitaliste. Oamenii erau puşi în faţa unui zid, dincolo de care se întrezărea lumina speranţei, a spiritului descătuşat, realizată prin muzică, artă şi poezie, care înseamnă speranţa vieţii, înseamnă supravieţuirea prin cultură, oricare ar fi şi oricât de dure măsuri de opresiune ar avea regimul politic al unei ţări.
După tragicul şi nefericitul sfârşit al Revoluţiei Ungare din 1956, a decis să-şi părăsească ţara şi s-a refugiat în Germania. Aici, a studiat pentru o vreme la Academia de Arte din Munchen. Ulterior, a fost profesor la Şcoala Superioară de Pedagogie a Universităţii din Munchen. A realizat multe expoziţii în Germania şi Italia, dar şi în Statele Unite, Mexic, Norvegia, Franţa, Spania, Polonia, România. În Italia, expoziţiile sale personale au fost găzduite în Florenţa, Bologna, Milano, Parma, Piacenza, Lucca şi în multe alte oraşe. Recent a participat la Concursul Internaţional de Artă „San Crispino” din Porto Sant’ Elpidio,unde a fost premiat cu Medalia de Argint şi cu diploma de merit „Premio Nazionale di Pittura e Scultura” din oraşul Novara. De asemenea, a realizat desene pentru Institutul Italian de Cultură din Germania, ilustrând „Decameronul” lui Giovanni Boccaccio şi „Frammenti” de Giuseppe Ungaretti. Recent, a realizat o serie de desene, publicate într-un volum, care sunt un omagiu pentru „Tristano muove” de Antonio Tabucchi.
Acesta este bogatul palmares al pictorului Karl Stengel, al cărui chip exprimă tinereţe la vârsta senectuţii şi ale cărui realizări ne confirmă dictonul „Ars longa, vita brevis”, în sensul că prin mesajul ei cu caracter de perenitate, arta picturii duce mai departe frământările sufleteşti şi caracterul autorului ei, vorbind peste veacuri despre scurta lui viaţă pământească. De fapt, sau în mod concret, ce exprimă, ce reprezintă picturile lui Stengel? După cum spunea criticul de artă G. Trotta, „în operele lui Stengel nu găsim asprime moralistă, politică şi revoluţionară, găsim o pură dorinţă de a pluti pe aripile libertăţii, cu ajutorul notelor muzicale create de natură, acea natură care dăruieşte lui Stengel chiar şi astăzi, când are 87 de ani, acel entuziasm ce caracterizează tinereţea, care are în ochii săi de culoarea cerului, unde se răsfrânge toată bunătatea sa necontaminată, sinceritatea sufletului său”. Este vorba de libertatea creatoare, de liberul arbitru cu care a fost înzestrat omul încă de la creaţie, şi pe care trebuia să o folosească numai în săvârşirea binelui. Mai departe, spune acelaşi critic de artă, subliniind această idee: „Sensul suprarealistic (sau înţelesurile suprarealiste) şi caricatural din picturile sale sunt drumul către căutarea adevărului, către căutarea realităţii, către căutarea libertăţii”.
Caracter sensibil, taciturn (nu-i place să vorbească mult), care a rămas marcat de suferinţele fizice şi morale din perioada prizonieratului din Rusia, Stengel a folosit arta şi ca un mijloc de luptă împotriva oricărei forme de violenţă. Cu toate acestea, chiar dacă artistul a rămas în suflet cu o melancolie sfâşietoare, cu o tristeţe din acea perioadă a vieţii sale, acea melancolie nu l-a împiedicat să se bucure din plin de viaţă şi de armonia vieţii. El a găsit această armonie a vieţii, aşa cum de altfel au găsit oamenii armonia întregului univers, şi în muzică, în special cea a compozitorilor ruşi ca Igor Stravinski, Sergei Prokofiev, Modest Musorgski sau Serghei Rahmaninov, care inundă, poetic şi profetic, ultimele sale creaţii abstracte. Această vibraţie şi admiraţie a artistului pentru muzică, pe care a cultivat-o dintotdeauna, este explicabilă pe linie genetică, el fiind fiu de muzician. Una din picturile sale, un pastel în ulei pe hârtie, poartă chiar titlul „Omagiu lui Stravinski”.
Emoţionat de dragostea cu care a fost primit la noi şi de interesul iubitorilor de artă pentru operele sale, Karl Stengel a mulţumit pentru aprecierile făcute la adresa lui şi a spus că el lasă muzicii sarcina de a inventa culorile din tablourile sale. După cum era şi firesc, expunerile criticilor de artă au alternat cu mai multe intervenţii muzicale, oferite de Maria Calleya, pianist-poet care are legături de rudenie cu zona Argeşului şi care a interpretat diverse piese din clasicii muzicii universale.
Momentul de poezie din cadrul cenaclului a fost ilustrat de Nicolae Prelipceanu, poet, prozator şi publicist născut la 10 august 1942 la Suceava, dar legat de judeţul Argeş prin faptul că între anii 1956-1960 a urmat cursurile la liceul din Curtea de Argeş. Redactor la revista Tribuna din Cluj, membru în consiliul director al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Prelipsceanu a scris foarte multe volume de poezie, dintre care unele traduse în limbile germană şi maghiară. Este unul din cei mai apreciaţi poeţi contemporani români. În poezia lui se observă o deschidere spre elementaritate, un fel de nouă „întoarcere la natură”, timidă şi reticentă, impulsionată de dorinţa unei eliberări de tensiunile spiritului, de imaginile diforme ale realului, însă reţinută mereu ca de o teamă în faţa misterului incomod, a obscurităţii lumii imaginare.
Cele trei caracteristici ale Clubului Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeş, care au fost păstrate încă de la înfiinţarea lui, au fost prezente şi în întâlnirea membrilor săi din luna octombrie, şi anume: combinarea mai multor arte, într-un „festival”; acordarea medaliei de lut protagoniştilor (la prima participare la Club, deci o singură dată în viaţă, amănunt la care academicianul Gheorghe Păun ţine foarte mult, pe lângă faptul că lutul – acest material cald!- este din Curtea de Argeş, prelucrat de Cucu Ureche); şi „pigmentarea” fiecărei întâlniri cu unul sau mai multe aranjamente ikebana, realizate de doamna Paula Fulga.
Toate acestea la un loc şi fiecare în parte au contribuit la sporirea bucuriei de a fi împreună, au produs trăiri emoţionale şi au dovedit că artele au un limbaj unic, înţeles de toţi iubitorii de frumos, de acel „kalos ke agathos” al antichităţii, indiferent de locul unde s-au născut sau unde trăiesc pe această planetă. Totodată, prin participarea iubitorilor de artă din mai mult ţări, această întâlnire a fost străbătută de spiritul european de pace, de ideea exprimată de Schiller şi de Beethoven în Simfonia a IX-a, inspirată la rândul ei din mesajul rostit de oastea îngerească la Naşterea Mântuitorului Hristos: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, „între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
