BILANȚ 2022

by Mircia Gutau on January 2, 2023

Post image for BILANȚ 2022

E sfârșit de decembrie și timpul curge parcă mai iute, dornic să treacă repede într-un nou an. Așa că nu am să vă rețin prea mult cu acest bilanț al lui 2022, un an deosebit din mai multe puncte de vedere, dar la finalul căruia avem toate motivele pentru a privi cu încredere în viitor.

Anul 2022 îl consider a fi unul al revenirii după șocul prin care am trecut în pandemia de Covid-19 din 2020 – 2021. Nu a fost un an ușor nici acesta, iar războiul din Ucraina, inflația sau creșterile abrupte de prețuri sunt doar câteva din amenințările cu care am avut cu toții de-a face. Dar am reușit să depășim aceste piedici și, mai mult, am pus bazele unor proiecte extraordinare pentru perioada ce va urma. Iar și mai important este faptul că acestor proiecte le-am găsit finanțări externe, apelând la toate sursele de finanțare existente și atrăgând – până la ultimul leu! – toate fondurile disponibile.

Astfel, prin Planul Național de Redresare și Reziliență am semnat (până acum, pentru că vor mai urma și altele nu peste mult timp!) patru contracte de finanțare totalizând 73,5 mil. lei pe Componenta „Valul Renovării” prin care vor fi eficientizate energetic 9 blocuri de locuințe și sediul Primăriei municipiului, iar pe Componenta „Fondul local”, am primit o finanțare record de 103,4 mil. lei pentru achiziționarea a 39 de autobuze și microbuze electrice care să lege Râmnicul de stațiunile din jur. Tot cu finanțare prin PNRR – Componenta „Educație”  am demarat ridicarea a două noi creșe, una de tip mare, cu capacitatea de 110 copii, în zona Goranu, și o alta medie, cu capacitatea de 70 de copii, pe strada Morilor. În fine, prin Componenta  „Managementul Deșeurilor” am semnat contractul de finanțare de aproape 4 mil. lei pentru înființarea unui Centru de colectare deșeuri prin aport voluntar la Fețeni, unde fiecare va putea să ducă și să predea, gratuit, deșeurile speciale cum ar fi cele din construcții, echipamente electrice și electronice, resturi vegetale etc.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” avem aprobate 5 proiecte importante pentru Râmnic în valoare totală de 125 mil. lei: „Amenajare sens giratoriu la intersecția Calea lui Traian cu strada Posada”, „Arteră de circulație între splaiul Independenței și strada Morilor, inclusiv pod peste râul Olănești”, „Arteră de legătură între splaiul Independenței și strada Corneliu Tamaș”, „Amenajare sens giratoriu strada Copăcelu” (la intersecția cu drumul spre Ocnele Mari), „Arteră de legătură strada Matei Basarab – lacul Nord – bulevardul Republicii – strada Nicolae Titulescu”, la care se adaugă proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în Municipiu cu valoarea de peste 31 mil. lei.

În programele Companiei Naționale de Investiții figurăm cu nu mai puțin de 11 proiecte, dintre care în stadiu mai avansat se află „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Sălii Sporturilor Traian” și „Construirea unei baze sportive TIP 1” în zona islazului Goranu.

Cât privește proiectele cu finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, am finalizat în martie Parcul „Știrbei Vodă” (iar celelalte două parcuri finanțate tot în cadrul POR – cel din Nord, de lângă lac, și cel de pe faleza Oltului în zona blocurilor ANL – se află în stadii avansate de execuție), parcul auto al ETA SA s-a îmbogățit cu 16 noi autobuze Otokar alimentate cu gaz natural comprimat în cadrul proiectului ”Alinierea parcului ETA SA la cerinţele dezvoltării durabile”, a demarat montarea primelor stații moderne de autobuz în baza proiectului ”Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în municipiul Râmnicu Vâlcea”, au început lucrările la proiectul ”Dezvoltare locală în comunităţi marginalizate. Componenta 1 – Colonie Nuci” ce va aduce un plus de civilizație și confort în această zonă limitrofă a Râmnicului și am finalizat două proiecte de reabilitare termică a 12 blocuri de locuințe; celelalte proiecte cu finanțare europeană în derulare – multe și importante – cunosc un ritm susținut și se vor finaliza în termenele preconizate.

Iar în ceea ce privește investițiile finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, în 2022 am finalizat două obiective importante pentru copii, respectiv„Construire corp multifuncțional la Grădinița Waldorf” și ridicarea noului imobil al Grădiniței nr. 16 din strada Nicolae Titulescu.

Cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se anvelopează termic 3 blocuri din zona centrală și se construiesc 120 de locuințe sociale în Ostroveni – Sud, obiective ce vor fi finalizate anul viitor, iar prin intermediul Agenției Naționale pentru Locuințe au început lucrările la două blocuri ANL cu regim de închiriere pentru tineri pe strada Știrbei Vodă.

Nu pot încheia acest capitol al finanțărilor accesate fără a pomeni de semnarea contractului pentru „Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Vâlcea” în valoare de 261 mil. Euro – fonduri europene – de care va beneficia semnificativ și municipiul: este cea mai mare finanțare europeană atrasă în județ până acum.

2022 a fost și un an în care domeniul public al Râmnicului s-a extins. Printr-o hotărâre de guvern, Municipiul a primit în administrare 46,5 ha pe Dealul Capela în vederea amenajării unui parc-pădure – o zonă de agrement ce va deveni cu adevărat emblematică prin aplicarea unor soluții inovatoare ce vor rezulta dintr-un concurs internațional aflat în derulare. Pe lângă acestea, alte 3,5 ha ale fostului camping Ostroveni (abandonat și ajuns într-o stare avansată de degradare) au intrat în patrimoniul public printr-o sentință definitivă, acolo urmând să se realizeze amenajări specifice petrecerii timpului liber în armonie cu celelalte obiective de agrement din zonă. În plus, după demersuri susținute, am reușit închirierea de la SNCF CFR S.A. a zonei neîngrijite de lângă Gara Râmnicu Vâlcea – 1822 mp în vederea amenajării unui parc pentru locuitorii Râmnicului ce se va constitui și într-o carte de vizită elegantă pentru toți călătorii ce vor ajunge în oraș cu transportul feroviar.

În același timp, lucrările și investițiile din bugetul local au continuat în ritm susținut, vizând reabilitarea și modernizarea unor căi de comunicații, atât din zona urbană, cât și din cele limitrofe: Mărășești, Nicolae Iorga, General Praporgescu, Calea lui Traian, Grigore Procopiu, Poenari, Lacului, Topolog, Goranu, Buda, Valea Stăncioiului, Caiselor și multe altele. Am demarat realizarea de trotuare la Râureni, răspunzând solicitărilor numeroase ale cetățenilor din zonă. S-au montat semafoare cu buton în Nord (lângă Colegiul Energetic) și pe strada Barajului (zona Kaufland Nord). S-a amenajat sensul giratoriu de la Poliția Municipiului și s-au creat noi locuri de parcare – pe strada Nicolae Iorga, în curtea fostului sediu al Poliției Locale din „1 Mai” sau în zona Kaufland Nord. S-a realizat în regim privat și a fost predat către Municipiu segmentul de stradă pe 4 benzi din spatele Shopping City care se va constitui într-o alternativă de deplasare ce va descongestiona semnificativ străzile Ferdinand sau Nicolae Titulescu.

Am continuat investițiile în rețeaua de unități școlare și pe lângă proiectele cu fonduri europene aflate în derulare (care vizează Școala Gimnazială nr. 13, Liceul Tehnologic „General Magheru” sau Grădinița Ostroveni 1) s-a reabilitat internatul Liceului Forestier, la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” s-a finalizat o nouă sală de sport pentru elevii Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”, s-a reabilitat Corpul C al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” (alături de multe alte lucrări la această unitate școlară), iar Școala „Take Ionescu” și grădinițele Nord II și Ostroveni II au fost dotate, în total, cu 51 de laptop-uri performante; alte lucrări ample de reabilitare au mai vizat Școala Gimnazială „Anton Pann”, Școala Gimnazială „I. Gh. Duca”, grădinițele PP nr. 14 și „Cozia” și multe alte unități de învățământ. Tot aici trebuie să amintesc – cu mare mândrie – premierea elevilor din Râmnic care au obținut media 10 la exemenele de Evaluare Națională și Bacalaureat cu sume importante (3500 lei, respectiv 5000 lei), cu atât mai mult cu cât ponderea mediilor maxime de la examenul de la finele liceului a situat județul Vâlcea pe un foarte onorant loc trei la nivel național!

Anul 2022 a mai însemnat și un an plin de evenimente culturale de calitate, care au crescut renumele Râmnicului în țară, dar și peste hotare. Pe lângă evenimentele culturale ce au însoțit principalele sărbători locale (Ziua Râmnicului, Ziua Imnului Național, sărbătorile de iarnă), în oraș au fost organizate spectacole de mare calibru dintre care trebuie menționate „We Love Music Festival” și „Deep Forest Fest” la Fețeni, „Romanian Music Awards” sau reluarea tradiției din jurul Festivalului „Constelații Rock”. Aș încheia subliniind că la sărbătorile de iarnă de la finele acestui an, Râmnicul a fost decorat mai frumos ca niciodată, atât zona centrală, cât și cartierele având un aer de-a dreptul feeric, pentru bucuria fiecărui locuitor al orașului.

Am încercat să fiu cât mai concis, dar nu am putut trece peste lucrurile multe și cu adevărat valoroase care s-au făcut în acest an: ele merită a fi cunoscute de către fiecare cetățean al Râmnicului, atât ca o sursă reală de mândrie locală, cât și pentru a da o replică finală celor – nu mulți, dar gălăgioși – blocați într-o atitudine permanentă de împotrivire la tot ce se face bine și frumos în oraș.

În final, doresc să mulțumesc pentru colaborarea de care am avut parte în 2022 tuturor partenerilor – instituții, firme private, organizații din societatea civilă – cu care am lucrat și construit lucrurile bune consemnate în acest „Bilanț”. Aprecierile mele se îndreaptă și către personalul Primăriei Municipiului și al celui din instituțiile subordonate fără de care creionarea și concretizarea acestor proiecte nu ar fi fost posibile.

Dar mai ales doresc să le mulțumesc TUTUROR râmnicenilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă în fiecare dintre cele 365 de zile ale lui 2022, fie că a fost vorba de achitarea obligațiilor către bugetul local, de păstrarea curățeniei pe străzi, de modul în care s-au bucurat la sărbătorile locale pe care le-am petrecut împreună, de sugestiile și sesizările pe care le-au făcut Municipalității sau pe care mi le-au transmis personal în multele sute de ore petrecute pe teren, în mijlocul lor. Vă sunt tuturor recunoscător pentru încurajările și gândurile bune care ne dau – mie și echipei de la Primăria Râmnicului – puterea de a duce la bun sfârșit toate lucrurile extraordinare pe care Râmnicul le merită pe deplin! Vă doresc să aveți parte de un an nou cu împliniri, sănătate și prosperitate!

Leave a Comment

Previous post:

Next post: