“Brâncoveniana”, ediţia a II-a – detalii pentru informare publică

by Marian ILIE on September 8, 2020

Post image for <strong>“Brâncoveniana”, ediţia a II-a – detalii pentru informare publică</strong>

Cea de a doua ediţie a concursului de poezie “Sub crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu” organizat în cadrul Forumului naţional cultural  “Brâncoveniana” se apropie cu paşi repezi de final. Juriul şi-a făcut datoria şi suntem în măsura să vă aducem la cunoştinţă rezultatele.
La concurs s-au înscris 48 de participanţi din ţară şi din afara ţării (R. Moldova, SUA, Israel), de la care s-au primit peste100 de poezii tematice, anul acesta sfera tematică cuprinzând întregul spectru al poeziei patriotice.
S-au acordat un numar de 15 premii, conform listei din ataş şi trei distinctii special din pertea socitiei DAR development.
Şi de data aceasta a fost o jurizare de excepţie, membrii juriului necunoscând decât acum, la primirea prezentului mesaj, cine sunt autorii ale căror creaţii le-au punctat.
Ca deobicei, festivitatea de premiere are loc în ultima parte a manifestărilor derulate anual sub genericul “Brâncoveanu şi epoca sa”, prin care la Potlogi se marcheaza  Ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Anul acesta, date fiind  dificultăţile de comunicare şi socializare legate de pandemia COVID-19 am fost puşi în situaţia de a decala cu o lună programul manifestării, ceea ce ne-a permis totuşi să marcăm şi cea mai mare sărbătoare religioasă a toamnei, Sfânta Maria Mică, şi să slăvim Naşterea Micii Domnului cu un  gând pios la Doamna Maria Brâncoveanu, soţia voievodului martir, întru a cărei cinstire s-a acordat un premiu special.
Festivitatea acordării premiilor, care include şi lansarea plachetei colective cu creaţiile premiate la ediţia inaugurală de anul trecut, va avea loc sâmbătă 12 septembrie  2020 ora 11.00 la Palatul Brâncovenesc din Potlogi, cu respectarea măsurilor impuse de starea de alertă.

Premiile

1. Trofeul “Brâncoveniana” acordat de preşedintele de onoare al al Forumului naţional cultural “Brâncoveniana” – Simion-Petre Cichirdan (Râmnicu Vâlcea)
2. Premiul Doamna Maria Brâncoveanu acordat de S.C. CRIS SRL Potlogi
Florentina Chifu (Bucureşti)
3. Premiul Petru Cercel al Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” – Dan Şalapa (Drobeta-Turnu Severin)
4. Premiul Sfântul Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviştei – Daniel Mihu (Ploieşti)
5. Premiul Grigore Alexandrescu al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni şi revistei “Litere” – Magda Hărăbor (Brasov)
6. Premiul Vasile Cârlova al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” şi revistei ”Eroica” – Daniela Albu (Bucureşti)
7. Premiul special al Editurii Betta şi revistei “Arena literara” – Dimitrie-Sorin Pană (Titu, Dâmboviţa)
8. Premiul Marin Grigore Năstase al Liceului Tehnologic din Tărtăşeşti – Radu Botiş (Baia Mare)
9. Premiul Steaua Daciei al Cenaclului “George Coandă” Potlogi – Lhana Roma-Novna (Craiova)
10. Premiul Reverberaţii brâncovene acordat de preşedintele juriului – Emilia Amariei (Idicel, Mureş)
11. Premiul special al Asociaţiei DAR Development – Oana Anca Preda
(Topoloveni, Argeş)
12. Premiul “Regal literar” – Alexandra Botoşanu (Constanţa)
13. Premiul Elena şi Ştefan Mihăilescu al Şcolii Gimnaziale Potlogi – Marina Costa (Bucureşti)
14. Premiul Stefan Neagu al Consiliului Comunal Potlogi – Ioan Baciu (Solovăstru, Mureş)
15. Premiul in memoriam “Vlăstarele brâncovenesti” (în afara concursului) – Mariana Nae (Potlogi, Dâmboviţa)

Mentiuni speciale din partea Asociaţiei DAR Development:
– Liliana Popa (Bucureşti)
– Corneliu Zeana (Bucureşti)
– Eugen Laurian (Bragadiru-Ilfov)

Leave a Comment

Previous post:

Next post: