CRISTIAN IACOB, VALENTINA MONICA SCURTU ȘI GALINA NEMȚANU ÎN SPECTACOL EXTRAORDINAR!

by Constantin OLARIU on June 29, 2022

Post image for CRISTIAN IACOB, VALENTINA MONICA SCURTU ȘI GALINA NEMȚANU ÎN SPECTACOL EXTRAORDINAR!

…În mod deplin ne încredințăm în această zi că Mihail Eminescu „reprezintă ceva unic în dezvoltarea literaturii noastre și a oricărei literaturi”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, „este omul deplin al culturii românești cu al cărui nume”, spunea Constantin Noica, „deschidem toate porțile spiritului”.
Mihail Eminescu este cel care a pus în versuri, ca nimeni altul, dorul de absolut și veșnicie al neamului românesc, căci „…orice om pe lume/ pe-a cerului nemargini are-o blândă stea,/ Ce-n calea veșniciei e-unită cu-a lui nume/ Că pentru el se-aprinde lumina ei de nea” („Povestea magului călător în stele”)
Astăzi Înaltpreasfinția Voastră ați aprins, încă odată, candela rugăciunii pentru a-l înveșmânta în lumină pe poetul nepereche al literaturii noastre, el însuși călător al lui Dumnezeu și, întrucât, aprecia Perpessicius, la Eminescu „orice creațiune lirică e legată de un moment de viață”, în mod cert, pelerinajele la mânăstirile vâlcene l-au ajutat să se apropie de Dumnezeu, și să-și dorească a păși spre El în auzul cântării Lumină lină, acompaniată de liedul Ave Maria de Schubert, pe care, alături de compoziția lui Bach, cu același nume, le-a apreciat în mod deosebit. Îl însoțim și noi astăzi pe Mihail Eminescu într-un periplu cultural alături de actorul Cristian Iacob de la Teatrul Mic din București, de soprana Valentina Monica Scurtu și de doamna Galina Nemțanu într-un spectacol extraordinar ce evocă deopotrivă credința și cultura marelui poet, dar mai ales, cu totul și cu totul aparte, o conștiință de cultură deschisă către tot.
Onorat auditoriu cu multă recunoștiință și și prețuire pentru actorul Cristian Iacob, pentru soprana Valentina Monica Scurtu și pentru doamna Galina Nemțanu, vă invităm să ne regăsim împreună în universul eminescian…

Foto Intol Press, 15 iunie 2022

Pr. Constantin OLARIU
Cristian Iacob susținnd partitura eminesciană
Valentina Monica Scurtu
Galina Nemțanu
ÎPS Varsanufie oferind Crucea Râmnicului celor două artiste vâlcene

Leave a Comment

Previous post:

Next post: