Uneori, când încerc să cânt la pian, improvizez note din partituri imaginare. Nici albe, nici negre, precum clapele instrumentului, ele alcătuiesc o melodie, o dulce simfonie, care deseori, încet, dar sigur, îmi invadează subtil memoria, sufletul și inima. Sunt nevăzute armonii înlăturând întunericul uitării, pregnante imagini ce formează un mare curcubeu, protector perpetuu, scut de argint viu colorat, pentru amintirile mele. Dincolo de cucubeu, întrezăresc un chip cunoscut, clar conturat. Și „pentru că toate trebuiau să poarte un nume”, el este NELU COSMA, prietenul cu trei ochi.
Adevărat vă spun vouă: el avea trei ochi./ Cu doi vedea lumea/ și cu al treilea/ o fotografia./ Tinerețea mea/ era.
Atunci când FELIX SIMA, Domnul Suav al depărtărilor apropiate, m-a rugat să mai adun, din tolba-mi cu amintiri vâlcene, un gând frumos și reprezentativ, legat de prietenul comun NELU COSMA, am derulat înapoi filmul rememorărilor. M-am oprit la perioada în care, elev fiind în clasa a VI-a, frecventam cursurile de la Cercul de Artă Fotografică, susținute de el la Casa Pionierilor din Râmnicu Vâlcea. Le preluase, dacă nu mă înșel, de la îndrăgitul profesor de geografie CONSTANTIN CREȚU, cel mai cunoscut și apreciat fotograf vâlcean din vremea aceea. Albumele sale cu imagini-document reconstituie istoria integrală a orașului de la poalele Capelei.
Multe secrete profesionale mi-a dezvăluit NELU COSMA, pe care le-am aplicat și le-am dezvoltat creator în cariera mea de fotograf, operator și cineast. Îi sunt profund dator pentru nenumăratele soluții înpărtășite cu nelimitată generozitate puștiului care eram. Vorbea simplu, nesofisticat, având un stil pedagogic special, al cărui miraculos rezultat era că tu, chiar tu, ești unic, ești cel mai important artist din lume atunci când apeși declanșatorul aparatului de fotografiat, oprind timpul într-o fotogramă. Și când ai 12 ani, e imposibil să nu-ți crezi profesorul.
Magisterul m-a și îmbogățit! M-a învățat cum să multiplic, prin contact, fotografii alb/negru, ale actorilor în vogă, ajutându-mă să-mi construiesc propriul aparat necesar acestei îndeletniciri aducătoare de serioase beneficii, atât materiale, cât și intelectuale. Vindeam colegilor de școală, cu 2 lei bucata, reproduceri ale celebrilor JEAN MARAIS, GERARD PHILIPPE, SOPHIA LOREN, SARITA MONTIEL și alții. Cu suma obținută vizionam de mai multe ori același film, proiectat săptămânal la unul din cele două cinematografe, „Modern” și „Unirea”. Uneori, din aceleași beneficii, îmi permiteam să-mi invit, și profesorul, dar niciodată n-a acceptat să-i plătesc eu biletul! Asrăzi, eu însumi procedez la fel cu studenții mei, aplicând „legea lui Cosma” !
Timpul trecea peste amândoi. Dar niciunul din noi nu simțeam asta. Prelungi discuții purtam până în miez de noapte, despre fotografie, film, teatru, poezie, muzică și pictură.
NELU COSMA a fost și un fervent cineclubist, având un loc aparte în „Istoria mișcării de cineamatori din România” – volum masiv, pe care-l scrie bucureșteanul octogenar DIMA BURCĂ, alt cunoscut cineclubist.
Profesorul COSMA a realizat, ca scenarist, regizor și operator, deosebite filme, pe peliculă alb/negru de 16 mm – documentare, portrete, reportaje, eseuri – pe care le developa și le proiecta singur. Dar nu-mi aduc aminte, sau poate că nu știu eu, să i se fi organizat o amplă expoziție personală de fotografie, sau o retrospectivă cinematografică, așa cum merita cu prisosință. Din păcate timpul trece și se răzbună, unii oameni uită, alții dispar și toate momentele unice înregistrate cândva, pe peliculă, de către acest talentat artist fotograf și cineast, rămân suspendate undeva, în aerul vag al trecutului. Probabil vinovat e și el, fiind extem de modest.
Mereu frământat, sensibil, sincer, cu o enormă putere de muncă, freneticul oltean coagula energiile creatoare ale unor individualități total diferite, reușind să le unească pentru a înfăptui remarcabile proiecte culturale, cărora li se dedica total. De fapt, „se revărsa în alții” – cum spunea PETRE ȚUȚEA despre el însuși.
Pentru NELU COSMA cel mai însemnat sentiment este PRIETENIA. Era capabil de gesturi care te uimeau – cum deseori mi s-a întâmplat și mie. Orice întîlnire cu el era plină de cădură și de umor, destinsă și dezinhibantă. Îmi vin în minte părul său negru și creț, zîmbetul permenent de sub mustața îngrijită, calmul vocii.
Cred că, în domeniul fotografiei și filmului – în afară de GOANGE MARINESCU, maestrul meu de la Școala Populară de Artă – pentru mine, NELU COSMA rămâne, artistul creator cel mai pregnant, cel mai distinct și cel mai apropiat prieten vâlcean.
Este impresionant că toate calitățile sale le-a moștenit fiica lui, IOANA, tânără și înzestrată scriitoare, la început de drum. I-am citit cu justificat interes piesa „Bărbații din epoca mecanică” și m-am bucurat nespus pentru părinții săi, care au crescut-o după reguli, principii și legi nescrise, existente doar în lumea spiritelor alese din care, cu siguranță, și ea face parte.
București. 22 iunie, 2022
