FELIX SIMA 65

by Petre CICHIRDAN on June 11, 2014

   Membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 1990, poetul Felix Sima s-a născut la 6 iunie 1949, în comuna Mihăeşti, satul Măgura, judeţul Vâlcea. Este al doilea copil dintre cei trei fii ai colonelului – veteran de război Gheorghe Sima şi ai Elenei Sima (născută Niţă, din neamul Bobolea). Îşi petrece copilăria în satul natal, unde învaţă şi clasele primare. Urmează cursurile gimnaziale la Craiova şi tot aici urmează şi primele clase de liceu, continuate la Râmnicu–Vâlcea. În anul 1969, după bacalaureat, este admis la Şcoala Postliceală de Biblioteconomie, la Bucureşti, unde are loc şi debutul său literar, în acelaşi an, în revista „Luceafărul”.

   După stagiul serviciului militar, la transmisiuni, se angajează în munţi,laHidrocentrala Lotru, ca operator staţie radio Petrimanu.

   În anul 1977 este angajat ca decorator la Teatrul Popular din Râmnicu–Vâlcea (director Goange Gh. Marinescu), de unde se transferă, în 1978, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, unde lucrează şi în prezent. Tot în 1978 i se publică primul volum de versuri, intitulat „Cineva mai tânăr”, la Editura „Albatros”, în urma premiului de debut obţinut la concursul pe anul 1977 al acestei edituri, manuscris depus pentru jurizare în anul 1976.

   Marian Creangă, „Scriitorul, biblioteca şi cartea”, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Offsetcolor”, Colecţia „Restitutio” nr. 4, 2007, 116 p.

 

VERSURI ŞI ARTICOLE ÎN REVISTELE:

 

“Amfiteatru”, “Argeş”, “Astra”, Ateneu”, „Apollon”, „Biblioteca”, “Casa Cărţii Vâlcene”, „Cultura Vâlceană”, „Curierul de Râmnic”, “Curierul de Vâlcea”, “City”, ”Dokiana”, “Experiment”,“Flacăra”, “Gheozdan – Magazin”, “Glasul naţiunii” (Chişinău)”, “Infopuls”, “Îndrumătorul cultural”, „Lamura”, “Luceafărul”, „Ludoteca”, “Lumina Lumii”, „Litere”, “Mitropolia Olteniei”, “Monitorul de Vâlcea”, “Mozaic”, “Ochean”, „Oglinda literară”, ”OltArt”,“Orizont” (Râmnicu- Vâlcea), „Orpheus”, “Papagalul”, “Plai românesc” (Cernăuţi), “Povestea vorbei”, “Ramuri”, “Renaşterea”(Publicaţie a Sfintei Episcopii a Râmnicului), Revista Arhivelor Naţionale, “Revista de apicultură”,, “România literară”, “Săptămâna”, „Semn”, “S.L.A.S.T.”, “Spinul”, www.scoala-online.eu,“7 zile”, “Tribuna”, “Ţânţarul”, “Vâlcea literară”, “Vatra”, „Vatra veche” “Viaţa Românească”, „Vâlcea liberă”, emisiuni radio şi tv.

 

OPERA TIPĂRITĂ:

 

* “Cineva mai tânăr”, versuri, Bucureşti, Editura “Albatros”, 1978, 64 p. Premiul de debut al Editurii “Albatros”

* “Înfriguratul Fierbinte”, versuri, Craiova, Editura “Scrisul Românesc”, 1980, 68 p.

* “Carte de pământ”, versuri, Slatina, Editura “Scribul”, 1992, 70 p.

* “Tu să-mi spui de unde vii/ şi ce poezii mai ştii”, versuri, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphys”, 1994, 36 p.

* “Ridică-te, negură”, versuri, Râmnicu- Vâlcea, Editura “Conphys”, 1994, 98 p.

* “Cu un fir de ghiocel/aş putea să scriu la fel”, versuri, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphys”, 1995, 32 p.

* “Din Ţara lui Anton Pann”, versuri, în colaborare cu Dragoş Serafim, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphys”, 1996, 70 p.

* “Case de piatră – videopoeme”, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphis”, 1997, 60 p.

* “Poarta Raiului”, versuri, Cluj-Napoca, Editura “Napoca- Star”, 2000, 60 p.

* “Amintiri din Casa Arsă”, Craiova, Editura “Ramuri”, 2005, 51 p.

* „Poezie volatilă”, versuri, Râmnicu–Vâlcea, Editura „Antim Ivireanul”, 2008, 54 p.

* „Margini de sat şi de oraş”, versuri, Cluj-Napoca, Editura „Dacia XXI”, 2012, 146 p.

* „101 poeme”, versuri, Bucureşti – Chişinău, Editura Biodova, 2012, 110 p.

* „A fost un secol: XX”, versuri, Colecţia OPERA OMNIA, Poezie contemporană, Iaşi, Editura TIPOMOLDOVA, 2013, 318 p.

 

VOLUME ÎN PREGĂTIRE:

 

* Prin lumea văzutelor şi a nevăzutelor: Album cu versuri şi icoane.

* Prin lumea văzutelor şi a nevăzutelor: Măgura – Mihăeşti.

* Prin lumea văzutelor şi a nevăzutelor: Călători prin Vâlcea. De la Paul de Alep – la Î.P.S. Gherasim al Râmnicului.

 

EDIŢII ALCĂTUITE ŞI ÎNGRIJITE:

 

* Carmen SINDILE, “Pasiuni asimetrice”, roman eseu, Râmnicu- Vâlcea, 1996, 112 p.

* Arhimandritul Mănastirii Cozia Gamaliil VAIDA – “Oltul, Cozia şi Mircea în versurile poeţilor noştri”, Râmnicu–Vâlcea, Editura “Conphys”, 1997, 64 p.

* Gelu DUIMOVICI -“Acolo unde îngerul şi demonul joacă şah”, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphys”, 1994, 88 p.

* “Poezii din vii. Antologii”, Piteşti, Editura “Tiparg”, 1998, 130 p.

* “Fagurele de aur” (coautor Elisabeta Pearcu), Râmnicu- Vâlcea, Editura “Offsetcolor”, 2002, 280 p.

* Dragoş P. PETROŞANU- “Sfântul Grigorie Decapolitul din Mânăstirea Bistriţa – Vâlcea şi alte studii din istorie”. Râmnicu–Vâlcea, Editura “Offsetcolor”, 2006, 120 p. Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, 2007, 142 p. (Prefaţă: acad. Florin Constantiniu)

* Marian Creangă “Biblioteca, scriitorul şi cartea”, Râmnicu- Vâlcea, Editura “Offsetcolor”, 2007,116 p.

* Dragoş Vrânceanu- “Casa de sub pădure”, vol.II (coautor), Râmnicu -Vâlcea, Editura “Offsetcolor”, 2007

* „Hidrocentrala Lotru – 40 de ani de la începerea lucrărilor” (coautor), Râmnicu–Vâlcea, Editura „Conphys”, 2007, 218 p.

* George Ţărnea – La ziarul “Orizont”. Râmnicu -Vâlcea, Editura “Offsetcolor”, 2008, 184 p.

* Mircea Vasii, „Să mă aplec, uşor, peste durere”, Craiova, Editura Ramuri”, 2010, 90 p.

* Flori Ghiţă, Alina – Mihaela Nicola, Felix Sima „File din monografia Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, Râmnicu–Vâlcea, Editura „Conphys”, 2010, 134 p.

* Mircescu, Vasian, „Nes(p)aţiu…”, versuri, Craiova, Editura „M J M”, 2013, 78 p.

 

REFERINŢE CRITICE ÎN VOLUME:

  • Gh. Cârstea; Dorel Constantinescu, „Monografia judeţului Vâlcea”, Bucureşti, Editura Sport- Turism, 1980, p. 258.
  • Ion Caraion, “Pălărierul silabelor”, Bucureşti “Carte Românească”, 1977, p.
  • Costea Marinoiu, “Inscripţii în cărbune”, Bucureşti, Editura “Eminescu”, 1985, p. 59-63.
  • Florea Miu, “Cuvinte şi spaţiu”, Craiova, Editura “Ramuri”, 2001, p. 269- 278.
  • Vasile I. Bunea, “Arhitectura erorii”, Bucureşti, Editura “Fiat lux”, 1995, p. 220, 223.
  • Constantin M. Popa, “Clasici şi contemporani”, Craiova, Editura “Scrisul Românesc”, 1987.
  • Ilie Purcaru, “Carte despre olteni”, Craiova, Editura “Scrisul Românesc”, 1987.
  • Cornel Regman, “Noi explorări critice”, Bucureşti, Editura “Eminescu”, 1982.
  • Laurenţiu Ulici, “Prima verba”, vol III, Timişoara, Editura de Vest, 1991.
  • Ion Soare; Aneta Bardşu, “Lumina cărţii la Râmnic”, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphys”, 2001, p.155-158.
  • Viorel Savin, “Despre starea autografului”, Bacău, Editura “Studion”, 2001, p. 213.
  • Marian Popa, “Istoria literaturii române de azi pe mâine”
  • George Alboiu, “Un poet printre critici”, Bucureşti, Editura “Cartea Românească”,1979, p.72.
  • Florea Firan, “Profiluri şi structuri literare. Contribuţii la o istorie a literaturii române”, vol. II (M – Z), Craiova, “Scrisul Românesc”, 2003, p.235-236.
  • Petre Petria, „Dicţionarul oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă. Vâlcea. Editura „Conphys”, 1994.
  • Emilian Frâncu şi Ion Măldărescu, „Râmnicu–Vâlcea.Enciclopedie (vol. I – IV), Râmnicu–Vâlcea, Editura „Anton Pann”, 2002.
  • Eugen Petrescu, „Vâlcea – Ţara lupilor getici sau ţinutul vâlcilor”, vol. 2, Editura „Conphys”, 2007,
  • Artur Silvestri, “Mărturturisirea de credinţă literară”, vol. I, Bucureşti, Editura “Carpathya Press”, 2006, p. 52-53.
  • Dârţu, Constantin T. „Personalităţi române şi faptele lor”, vol. XVII, Casa de editură „Venus”, Iaşi, 2006, p. 363.
  • Dicţionar General al Literaturii Române, vol VI (S – T), Academia Română, Editura „Univers Enciclopedic”, 2007, p. 235 – 237.
  • Ion Lazu, „Himera literaturii”, Bucureşti, 2007, Editura „Curtea veche”, 360 p.
  • Ion Soare (coord.), „Enciclopedia Judeţului Vâlcea”, vol. I, Editura „Fortuna”, 2010.
  • Lucian Dindirică, „Dicţionarul biobibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova”, Craiova, Editura „Aius”, 2010, p. 208 – 211.
  • Boris Crăciun, Daniela Crăciun – Boris „Dicţionarul scriitorilor români de azi”, Iaşi, Editura „Porţile Orientului”, 2011, p. 470.
  • Tamaş, Corneliu. “Istoria municipiului Râmnicu – Vâlcea”, Editura “Conphys”,                 Râmnicu-Vâlcea, 2006, p. 385.
  • Constantin Mateescu, Jurnal, Vol. IV, Editura „Antim Ivireanul”, 2010, pp. 89 – 90….
  • Andreiţă, Ion. Viaţă, drumuri, litere. Râmnicu – Vâlcea, Editura Antim Ivireanul,   2010, pp. 211-212.
  • Marian Barbu, „Trăind printre cărţi”, Craiova, Editura Sitech”, 2012, p. 95-96.
  • Ioan Barbu, „Pro honorem. Ilie Purcaru. Cine sunt”, Editura „Antim Ivireanul”,     Râmnicu–Vâlcea, 2014, 202 p.

 

   OPINII CRITICE. SELECTIV

 

  • “Ca mulţi poeţi care nu au prejudecata fixării la un stăpân şi nici nu se claustrează prematur în şopronul poeziei, spre a meşteri, orgolios şi orb, la robotul de concepţie proprie, Felix Sima digitează sau a digitat la cele mai felurite instrumente.El este, nu încape îndoială, un dăruit al candorilor, un modern romantic menestrel cu timbrul propriu, printre cei mai interesanţi iviţi în lirica actuală.”

CORNEL REGMAN“Noi explorări critice”, Bucureşti, Editura “Eminescu”, 1982.

 

* “O impetuoasă febră a cunoaşterii, o aspră şi robustă febră cerebrală, colorate cu surdina unui lirism grav, controlat, conformat unei viziuni şi unei metode din nevoia de a descifra şi compune o sintaxă artistică personală, care să ordoneze riguros înţelesurile şi tumultul exploziv interior, fac din Felix Sima un poet neliniştit, străbătut violent de toate ardenţele vârstei, de toate convulsiile, de toate căutările ei, dar, în acelaşi timp, obţinând, reuşind să obţină, cristalizarea cristalizarea acestora într.un plan armonic, într-o imagine coerentă, într-un univers rotund şi revelator.

ILIE PURCARU,“Carte despre olteni”, Craiova, “Scrisul românesc”, 1987.

 

  • “Transfigurarea conduce la înfrigurare, adică la o altă vârstă, a încordărilor robuste pe calea cunoaşterii. Ceea ce ambiţionează, de fapt, Feliz Sima, este compunerea unei noi mitologii a creaţiei, pe baza singurului scenariu posibil, acela de baladă/ viziune, cu virtualităţi ideatice şi fulguraţii metaforice proprii artizanului atins de rafinamentele hieratismului madrigalesc. Pădurea creată în “Înfriguratul Fierbinte” are, fireşte, aura de simbol/ mister ambivalent, generatoare concomitent a fricii şi a seninătăţii, dar şi valoare de cadru ideal pentru meditaţia cu subiect filosofic. Felix Sima se dovedeşte un temperament apolinic, înzestrat cu simţul ordinii universale.

 CONSTANTIN M. POPA,“Clasici şi contemporani”, Craiova, “Scrisul românesc”, 1987.

 

  • “Felix Sima este un autor de elegii… ironice, personale prin amestecul de candoare, inconformism, naturaleţe şi somptuozitate, de asemenea prin muzicalitate, rafinament prozodic şi tropic.

       LAURENŢIU ULICI, “Prima verba”, vol. III, Timişoara,Editura de Vest, 1991.

                                            

* “Poezia lui Felix Sima, sublimată până la esenţial, pare o translaţie în literatură a universului plastic al lui Georgio De Chirico. Poetul este conştient de acest lucru şi adaugă o bucurie a sincerităţii şi fragilităţii vieţii, trăite într-o adevărată revelaţie. Aceasta se descoperă în expresia elevată, în arderea prin creaţie.

Felix Sima se mai apropie, la o analiză subtilă, prin relevarea vidului interior şi a eliptismului expresiei, de George Bacovia. Rămâne de văzut dacă el va satisface sau va combate expresiile critice fixate de noi aici.”

CONSTANTIN ZĂRNESCU,“Ridică-te, negură”, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphys, 1994, p. 94.

 

* “Într-o ţară în care poeţii publică mult, dezlânat, fără simţul axului interior pentru că au obsesia cantităţii, Felix Sima poate constitui un model de fericită măsură. El şi-a aflat proporţia interioară.; s-a vertebrat liric.

Am constatat cu devorantă nostalgie că poemele sale precum “Seri de iarnă” sau “Frumosul prinţ” nu numai că nu se învechesc, dar trec proba istorică a timpului cu o naturaleţe care îl flatează pe vechiul lor comentator. Mai târziu, când valurile istoriei şi istoricii literari vor trage năvodul, mulţi vor constata cu uimire că mireasma lirică a lui Felix Sima îşi păstrează substanţa şi candoarea.

DAN CIACHIR,“Ridică-te, negură”, Râmnicu-Vâlcea, Editura “Conphys”, 1994, p. 93.         

 

* “Poarta Raiului” este o ediţie bilingvă româno-engleză, de poezie religioasă, de o structură specială, cu un “Cuvânt bun” semnat de P.S. Gherasim Cristea, Episcopul Râmnicului, şi o postfaţă de Constantin Zărnescu. Acesta consideră că “Poarta Raiului” se înalţă din sentinţa teribilă a Eclesiastului: Viaţa şi Moartea se află în puterea limbii”. Iată un proverbial catren: “Numesc poezie/ Partea de vorbire/ Care nu se aude/ Şi nu se scrie…” Fără titlu, poeziile din “Poarta Raiului” sunt adevărate reflexii sacre: “Când am plecat?/ Când am sosit?/ Ne paşte zilnic un sfârşit/ Neanunţat şi nezărit…”

FLOREA FIRAN, „Profiluri şi structuri literare”, Craiova, “Scrisul Românesc”, 2003.

*… Felix Sima rămâne acelaşi stăruitor poet al candorii şi al iubirilor delicate, peste care pluteşte adesea vălul magic al iluziei. Cu nişte madrigaluri ai fi îndemnat să crezi că te întâlneşti – citind aceste poezii – de n-ar suna din adâncuri semantice reverberaţiile grave ale unei filosofii poetice bine conturate, sublimată până la esenţial. Numeroase alte poezii, oricât de încărcate de substanţă, sunt străbătute de acest fior al inefabilului – şi dau dreptate lui Marian Creangă, atunci când afirmă despre poet: „Este membru al Uniunii Scriitorilor şi membru al Lojei Soarelui şi Lunii. Este acoperit, periodic, de rouă, de brumă şi de zăpezi albastre… Dacă ne gândim bine, el ar putea să fie chiar o fantasmă – iar cartea aceasta este o revelaţie.

Ion ANDREIŢĂ, „Un poet al iubirii delicate” în:”Viaţă, drumuri, litere…”, Editura „Antim Ivireanul”, 2010, p. 211-212.

 

* “Am putea spune că ceea ce acordă performanţă şi farmec poeziei lui Felix Sima ar fi un amestec inextricabil (şi inefabil) între modalităţi lirice incompatibile. Poetul are disponibilitatea să “cânte” pe mai multe voci simultan şi, totuşi, să-şi păstreze timbrul personal, adică să emită o tonalitate care îi aparţine integral.”

Aureliu GOCI, “Paradigma feţelor lui Ianus”, “Ecart”, Nr. 198, 10 octombrie 2002, p. 5. 

 

* “Frust, spontan, cu peniţa înmuiată în călimara antonpannescă, autorul are, pe mai departe, preferinţe pentru sonurile baladeşti, pentru spunerile de ecou, reverberând într-o direcţie poetică deloc nouă, însă plină de “seva” hrisoavelor şi vechilor zidiri, de unde Sufletul (“coroana mea de brad”) se întoarce mai împrospătat, ca şi Poezia care “Stă acolo sus şi cântă/ Despre ce avem de zis…/ Este tot ce pot să spun/ Despre ea… oral… şi-n scris”. Foşnetul vieţuirii este liniştitor în aceste poeme ale destăinuirii sub semnul dorinţei de (auto)comunicare: “Mi-e tare dor de-o poezie/ Care să spună tot ce sunt,/ Ce merg, ce fac în lumea vie,/ Precum în cer – şi pre pământ…”

Este o poezie a pioşeniei, a credinţei, a regăsirii prin rugă.

Florea MIU, “Amintiri din Casa Arsă” “Ramuri”, nr. 5-6 (1079 – 1080), mai – iunie 2006, p. 26.                    

 

* „Cei care îl cunosc pe poet şi altfel decât prin intermediul cărţilor sale sau al unor întâlniri sporadice, au putut constata şi o altă faţetă a omului şi scriitorului Felix Sima, poate cea mai importantă, care în orice caz le cuprinde pe toate celelalte: el poartă în suflet nostalgia naturaleţei şi a candorilor primare, într-o lume pragmatică şi îmbătrânită prematur, năzuind permanent, asemenea unui creator curajos şi tragic, să recreeze un univers poetic mirobolant, un fel de lume interioară paralelă.”

Ion SOARE, „Lumina cărţii la Râmnic”. Râmnicu–Vâlcea, Editura „Conphys”, 2001.

 

* “Felix Sima nu scrie pentru că vrea, el comite nişte stări sufleteşti pe care cititorul le găseşte în sine, îndemnându-l la meditaţie şi la întărirea încrederii în clipa trăirii sale. În versurile lui există nostalgia basmului transpusă într-un spaţiu mioritic bine cunoscut, traversând totodată existenţialismul unui lirism filosofic nativ. Nu are o anume tehnică în construirea versului, lăsându-l când boabă de rouă sau de mărgărit peste pleoapele zânelor sau ale prinţilor, dealtfel oameni obişnuiţi care îşi cară poverile într-un răsărit de soare sau într-un ţipăt de pasăre. Felix Sima este un om obişnuit, un trecător care dă bineţe celor din jur şi de multe ori se opreşte sub un copac pentru a-i admira măreţia şi starea de veghe.”

Ion TĂLMACIU, “Casa Arsă de dorinţa unicităţii”, “Monitorul “, octombrie 2005, p. 7.

* „… Sufletul meu distila din zbaterea lumii doar tonul ei elegiac, pe când sufletul lui Felix Sima, foarte diferit de al meu, identitar, însingurat la celălalt capăt al lumii, distila şi el un ceva greu de numit, dar care se aduna cu folos în melopeea cărţilor noastre. Eu în gazdă la Guşoieni, în Ioneşti-Obeni, în Băbenii-Români, la Goranu, la Horezu, la Păuşeşti, la Alexeşti-Berbeşti şi Oteşani şi peste tot în relieful vâlcean, “prin râpi şi văi adânci”, geologice şi omeneşti deopotrivă -, iar Felix la bibliotecă şi în Ostroveni şi la Măgura –Mihăeşti – sau pe unde ne răzleţeam împreună, la schitul Jgeaburi, la schitul Pătrunsa, la schitul Pahomie, la Mânăstirea Govora, la cetatea dacică Buridava, la Vaideeni- “Învârtita dorului”, şi la “Cocoşul de Horezu”; la Vlădeşti, la Dumitru Şchiopu, la Vicşoreanu, Mischiu, Buclescu, ori la Gheorghiţa Măleanu din Bărbăteştii Vâlcii.”

   Ion LAZU, 2011, http:/ilazu.blogspot.com2011/10

* „Cât priveşte sacralitatea, ca temă ultimă a poeziei sale, ilustrată admirabil prin volumul Poarta Raiului”, nu cred că Felix Sima o va mai aborda vreodată, poate nici n-ar fi bine să se repete, oricum „aripa divină” nu se coboară în fiecare zi pe Pământ. Pentru mulţi dintre cunoscuţii săi, această latură a creaţiei sale poetice a surprins, căci nu e lucru uşor să te lepezi de veşmintele vieţii pământeşti şi să îngenunchezi în faţa Celui de Sus… Eu cred însă că Felix Sima chiar este un „mucenic al poeziei”, căci puţini sunt cei care se închină cu atâta schivnicie cuvântului, slujindu-l cu toată credinţa fiinţei sale. Pentru cei care îl ştiu şi îi cunosc scrisul, Felix Sima rămâne unul dintre cei mai autentici, dar şi calofili poeţi români, îndrăgostit până peste poate de fiorul sacru al poeziei.”

Constantin POENARU „Felix Sima şi sacralitatea poeziei” în: „Ochean” Supliment cultural, II, nr. 20, noiembrie 2003, p. 8.  

 

* „Felix Sima joacă şotron cu termenii limbii române în cele mai ingenioase combinaţii. Mai întâi, la nivelul strofei/ strofelor. Apoi în interiorul textului, unde se alunecă lejer spre formulări poetice, mai întotdeauna demne de reţinut sub aspectul jocului. Formulele de tip clasic sunt registre mereu abordate, fie că sunt catrene, în maniera epigramelor, fie poezii care trec graniţa spre Urmuz şi acoliţii săi, tinzând să fie generalizate în timpurile noastre. Felix Sima, scriind în acest registru, rămâne uşor recognoscibil ca valoare poetică inovatoare.”

Marian BARBU, „Trăind printre cărţi”, Craiova, Editura SITECH, 2012, pp 95-96.

 

* SIMA, Felix în „Dicţionarul General al Literaturii Române”, vol VI (L-T), Bucureşti, Academia Română, Editura „Univers Enciclopedic”, 2007, pp.235 – 237.

Debutează în 1969, la “Luceafărul”, iar editorial în 1978, cu placheta “Cineva mai tânăr”, care obţine Premiul Editurii “Albatros”.

În primul ciclu al volumului “Cineva mai tânăr“, autorul propune o poezie inocent – adolescentină, de versificaţie şi tematică rural – tradiţionalistă, pentru ca în al doilea ciclu, intitulat Un domn suav, să surprindă, păstrând aceeaşi simplitate – inclusiv la nivelul construcţiei poemului şi al versificaţiei – printr-un ludic livresc, tipic dezinhibiţiei “generaţiei ăn blugi”. Instalându-se într-un univers lexical al purităţii, în descendenţa neoromantismului şaizecist, poetul sondează trecerea de la copilărie la maturitate, intrarea în lume, iminenţa sentimentului erotic. Deşi modelele şi influenţele sunt încă eclectice (pot fi recunoscute reminiscenţe din Lucian Blaga şi Ion Pillat), autorului îi reuşesc mai multe istorioare lirice (Păpuşarul) sau poeme – joc parodice, “cu poante” optzeciste (Frumosul prinţ). În versurile din cartea următoare, Înfriguratul fierbinte (1980), autorul pierde acea simplitate şi inocenţă care îi marcaseră debutul, conferind liricii sale, chiar dacă nu una foarte personală, o muzicalitate plină de farmec. Un elan epopeic, combinat cu tentaţia experimentării discursului poetic extins, compus din secvenţe narative, îl împinge către o prolixitate opacă şi obositoare. Naraţia respectă un fel de traseu iniţiatic, trece însă prin şi modalităţi foarte diferite – naraţie simbolică, poezie abstractă, cerebrală, cu miză filosofică, limbaj oracular, apoi poezie a cotidianului, limbaj colocvial, neologic etc. – încât ansamblul este hibrid. Alt ciclu, Douăsprezece ore ca pădurea, e alcătuit din poeme scurte, fără titlu, care se încheie adesea, în mod bizar, cu virgulă, deşi, în genere, la nivelul conţinutului, se apropie mai degrabă de neomodernism: “pe mal de piele udă-n sus/ cântând din flăcări ani şi ani/ fără nevoie de apus/ bărbaţi se strâng, se bat cu bani/ sub corturi largi în largul fân/ în aer umed ofilit/ copacul strânge prunci la sân/ îi şi sufocă liniştit”. În Case de piatră (1997) şi în Poarta Raiului – The Heaven s Gate (2000), Felix SIMA revine la formula iniţială a simplităţii – lirică de factură meditativă, vag elegiacă, ulterior naiv – religioasă realizată, însă, cu mijloace datate.

Dicţionarul General al Literaturii Române, vol VI (L-T), Bucureşti, Academia Română, Editura „Univers Enciclopedic”, 2007.

                                                

***

Macul este singur…

Plin de iubire…

Prin vişine, vântul

Cântă-n neştire ,

Iar în căpiţa

Înmiresmată

De lângă vişin,

E lumea toată…

 

Cine le vede ?

Doar Felix le ştie.

El le preschimbă

În poezie

Pe care,iată,

Cu noi o-mparte,

Semn că nu-i suntem

Aşa departe…

Mulţam, poete !

Bună ţi-e firea…

Te lumineze

Veşnic iubirea !

Doru Moţoc                 

 

 

 

***

 

Fiecare merge cât îl duce floarea

Minţii sale drepte-nconjurând culoarea

Ce o are ţărmul la-ntâlniri cu marea

Când mai vine vara – binefăcătoarea

 

Scriem pe-un caiet cu pagina subţire,

Ţesem cu cerneală, cu albastre fire,

Totul, într-o carte pare să se-nşire

Şi trăim şi-acolo şi ne dăm de ştire…

 

Cum că suntem bine, este lună nouă,

Plouă numai dacă vrem şi noi să plouă

În plimbarea noastră, de la opt la nouă,

… Astfel de plimbare vă dorim şi vouă,

 

                                                     f. sima, 6 iunie

Cu fratele mai mare Ion Sima, in fata Scolii Magura
Cu I.P.S. Gherasim, 2000

{ 1 comment… read it below or add one }

Ilie Firtat June 12, 2014 at 6:07 am

Versurile poetului Felix Sima , pe cât de robuste pe atât de fine, fac să vibreze apele poeziei românești în cercuri concentrice, diafane. Această vibrație continuă, generată de muzicalitatea versurilor, ne duce în acel spațiu al inefabilului, spațiu specific doar poeziei, poeziei de calitate izvorâtă din realitățile cotidiene și apoi trecută prin filtrul sufletului. Mesajul versurilor cu care ne încântă poetul sunt trăiri intense, uneori adevărate arderi în focul viu al conștiinței de sine, al acelor realități perceptibile doar pentru un suflet plin de candoare.

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: