FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE „VASILE MILITARU”

by Petre CICHIRDAN on August 18, 2012

Post image for FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE „VASILE MILITARU”

VIZITĂ LA MONUMENTUL ÎNCHINAT FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI- OCNIŢA – OCNELE MARI

Întreaga asistenţă prezentă la manifestările consacrate celui de-al doilea Festival Naţional Vasile Militaru, Ocnele Mari, s-a deplasat la ora 10 la Ocniţa pentru a aduce un omagiu foştilor deţinuţi politici din judeţul Vâlcea. Filiala acestei organizaţii nonguvernamentale, pe banii ei, filiala Vâlcea, a ridicat în 2009, la Ocniţa, un monument în memoria martirilor în lupta pentru apărarea democraţiei (acţiune declanşată în România, în 1998, în toate judeţele ţării, trebuind să se ridice un astfel de monument; la Vâlcea, ridicându-se singurul monument artistic- gata de instalare în 2004 cu locaţie în spaţiul dintre Muzeul de Istorie şi Biserica „Toţi Sfinţii”, sub salcie; autor, Petre Cichirdan). Petre Iordache, primar al Ocnelor Mari, în urma tergiversărilor de instalare-cinci ani – a luat acest monument din curtea Primăriei Râmnicului şi l-a instalat prin forţe proprii în locaţia de la Ocniţa, pe locul fostei „celebre” puşcării – temniţă numită de Petre Pandrea, „Academie de sub pământ”!)
În faţa monumentului, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean a urat succes desfăşurării celui de-al doilea Festival de Poezie „Vasile Militaru”.

SLUJBĂ PARASTAS LA CIMITIRUL BOZASCA DIN OCNELE MARI

De la monumentul foştilor deţinuţi politici, asistenţa, foarte numeroasă: Ocnele Mari, Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Argeş, Valea Jiului, Bucureşti, Chişnău-Republica Moldova, Riga-Letonia, s-a deplasat la cimitirul din Bozasca unde se află mormântul (cruce şi loc-osemintele lui Vasile Militaru fiind strămutate) marelui poet, pentru care, iată, în Republica Moldova şi România, românii, manifestă împreună (anul trecut, la primul festival, academicianul Mihai Cimpoi-devenit şi cetăţean de onoare al Ocnelor Mari, alături de Costea Marinoiu şi Petre Tănasie, dar şi Maria Şalaru-prezentă şi ea, atunci, în festival – ca şi astăzi, a anunţat aceste proiecte culturale comune)!
Slujba de parastas a fost ţinută de preoţii Iulian Diţă şi Constantin Mănescu (pr. Petre Veţeleanu, care făcea parte din organizatori, fiind plecat în Austria)…

DESCHIDEREA FESTIVALULUI

Prezidiu format din: Petre Iordache-Primăria Ocnele Mari, Samoil Vâlcu-Parlamentul României, Violeta Perian-Biblioteca Ocnele Mari, Leons Briedis-Letonia, Nicolae Dinescu-Societatea Culturală „Anton Pann”-moderator, Maria Şalaru-Republica Moldova.

S-a dat curs prezentării participanţilor şi cuvântul fiecăruia de întâmpinare a festivalului, aceştia, primind şi câte o diplomă de onoare: Ştefan Nemecesk-scriitor şi publicist-Valea Jiului, Ioan Velica-Liga scriitorilor-filiala Hunedoara; Leons Briedis-Letonia, care a impresionat prin cuvântul său în limba română; Dumitru Lazăr, cântând pe versurile lui Vasile Militaru, Dumitru Miuţă (susţinând aproape un microrecital), Ion Cotulbea, care a prezentat regulamentul Concursului de poezie „Vasile Militaru” (17 participanţi, din care patru anulaţi); Valentin Smedescu din partea Bibliotecii Judeţene (a solicitat mai multă grijă pentru materialele şi imaginile din Festival pentru publicarea lor pe Biblionet); Lucian Mihai Marin-Bucureşti-Colegiul Dinu Lipatti; Adina Enăchescu şi Laura Vega, care au recitat din creaţia proprie;…Puiu Răducan, cel care a făcut posibilă prezenţa delegaţiei din Letonia, primind şi aprecieri elogioase din partea moderatorului…

CONCURS RECITARE POEZIE RELIGIOASĂ

Goran Dimitrie, Şc. nr. 3 Bucureşti cls. a II-a, „Îngerul Păzitor” de M. Corneliu
Cocheci Cristiana, Şc. nr. 3 Bucureşti, cls. a III-a, „Icoană scumpă”, Vasile Militaru
Buşe Elena Cristina, Goleşti, sat Popeşti, cl. a IV-a, „Sfintei cruci ne închinăm”, Vasile Poenaru
Căpraru Leonard, Goleşti, sat Popeşti, cl. a IV-a, „Mama mea”, Ion Dorinel Duţă
Hodorog Elena, Goleşti, sat Popeşti, cls. a VI-a, „Iisus, Tu Lumina Lumii”, Vasile Poenaru
Ene Georgiana, Goleşti, sat Popeşti, cls. a VIII-a, „Sfintei Cruci ne închinăm”, Vasile Poenaru
Tabacu Elena, Ocnele Mari, cls. a VII-a, „Rugă de copil cuminte”, George Achim
Berbecel Narcis, Ocnele Mari, cls. a VII-a, „Iisus la împăratul”, George Coşbuc
Popescu Elena, C.N. Matei Basarab, cls. a IX-a, „Vorbe cu tâlc”, Vasile Militaru
Enescu Ioana, C.N. Matei Basarab, cls.a IX-a, „Rugăciunea”, Vasile Militaru
Stoica Florin Daniel, C.N. Matei Basarab, cls. a XI-a, „Rugăciunea”, Şt. O. Iosif
Voicu Isabelle Nicole, C.N. Matei Basarab, cls. a XI-a, „Psalm”, Tudor Arghezi
Pavel Ştefania, C.N. Matei Basarab, cls.a X-a, „Te aştept; Intră!”, Vasile Voiculescu
Crăciun Gabriela, anul III, Universitatea Piteşti „Srisoare pentru fratele meu, om”, Vasile Militaru
Bunget Maria, Universitatea Piteşti, „Chiot către neamul meu”, Vasile Militaru
Goran Ioana, director Biblioteca „Antim Petrescu” Păuşeşti Măglaşi, „Prizonierul”, V.Voiculescu

Profesorii: Andrei Simona, Dumitru Lazăr, de la C.N. M. Basarab; Florescu Ioana, Ocnele Mari-director Florescu Elena, au avut grijă ca concursul să se desfăşoare condiţii demne de un festival.

Juriul: Petre Iordache-preşedinte, Lidia Dobre (Fundaţia „Inimă pentru inimă”), Iulian Diţă (Parohia Ocnele Mari), Constantin Mănescu (Horezu), Valentin Smedescu (Biblioteca Judeţeană), Mihai Lucian Marin (Coleguiul Dinu Lipatti-Bucureşti), Claudia Militaru (Fundaţia Dumitru Drăghicescu, Măciuca-Vâlcea)

Sponsor: Damila

Notă: Elevii profesorului Dumitru Lazăr, de la Colegiul Naţional Matei Basarab, au impresionat prin interpretarea artistică; probabil că „artistul” din Dumitru Lazăr (pe care îl cunoaştem din manifestările din cadrul Forumului Cultural, din anii trecuţi) a fost deasupra profesorului, observând, ca şi în cazul doamnei Andrei Simona, o adevărată comuniune între profesori şi elevi.

II
În partea a doua au fost oferite diplome diverselor personalităţi prezente în sală, s-au premiat participanţii la concursul de recitare: Premiul I, Berbecel Narcis şi Căpraru Leonard; Premiul II, Pavel Ştefania şi Buşe Elena Cristina; Premiul III, Tabacu Elena şi Enescu Ioana; Menţiuni: Ene Georgiana, Stoica Florin, Crăciun Gabriela, Ioana Goran.
În continuare s-au dat premiile câştigătorilor concursului de poezie „Vasile Militaru”. Întrucât aceste premii, ale concursului de poezie, au fost pronunţate în două faze, cei prezenţi în sală nu au putut savura acest moment, pentru care s-a organizat de fapt tot acest festival. Redăm în continuare numele câştigătorilor aşa cum apar ei în articolul Andrei Jianu din Curierul de Râmnic, din 11 iulie 2012: „locul I i-a revenit Tatianei Scurtu Munteanu din Galaţi, locul II ocupându-l Aldea Mirela din Dumbrăveşti, Sibiu, iar locul III l-a ocupat Manda Elena din Călimăneşti. Menţiuni au luat: Crăciun Gabriela, studentă a Facultăţii de Litere din Piteşti, filiala Rm. Vâlcea, din Slătioara, Bădoi Margareta şi Geantă Constantin, iar premiul special i-a fost înmânat lui Paulian Bulicescu”…O nu…Buicescu, nu altfel! dar nu are nici o vină Andra Jianu, când noi, care am fost în sală şi n-am înţeles nimic din acordarea acestor premii, care nici acum (14 iulie) nu sunt pe biblionet, şi care s-au dat odată cu grămada de diplome pentru invitaţi, organizatori şi participanţi inclusiv a celor prezenţi la concursul de recitare…

Elevii de la Şcoala „Costea Marinoiu” din Ocnele Mari, probabil şi ca un omagiu adus mentorului, fostul preşedinte al Societăţii Culturale „Anton Pann”- Costea Marinoiu, conduşi de Florescu Ioana şi Florescu Elena, având şi sprijinul primarului şi al directoarei bibliotecii, au creat un spectacol artistic demn de toată lauda, dansuri populare, copiii, excelând în sceneta de teatru inspirată din opera marelui Tudor Muşatescu, Titanic Vals!…

Întreaga asistenţă s-a deplasat mai apoi în Salina turistică pentru sărbătorirea laureaţilor Concursului de creaţie „Vasile Militaru” şi servirea mesei (surprinzător, în nici un material scris nu am văzut titulatura „concurs naţional”- acesta fiind demersul Societăţii Culturale Anton Pann, în anul 2011, şi al lui Costea Marinoiu…).

Leave a Comment

Previous post:

Next post: