Printre călugării cărturari ai Mănastirii Cozia îl întâlnim şi pe Filotei monahul. Acesta a fost una şi aceeaşi persoană cu Filos Filos, grec de origine, a fost logofătul lui Mircea cel Mare la începutul domniei sale, perioada 1386-1392. Hrisoavele date de Voievodul Mircea în aceşti ani au fost redactate de Filos. Printre acestea se află şi hrisovul din 20 mai 1388, în care, pentru prima oară localităţile Călimăneşti şi Jiblea sunt atestate documentar.
Filos şi-a exercitat funcţia de logofăt prim la începutul anului 1392. La 8 ianuarie 1392 a fost redactat ultimul hrisov în care mai apare logofătul Filos. După această dată cancelaria lui Mircea cel Mare a cunoscut ca logofăt pe Baldovin N Aldea.
Filos a renunţat la înalta funcţie de logofăt şi s-a retras la Mănăstirea Cozia. Aici el s-a călugărit şi a primit numele de Filotei. În perioada 1400-1437 el a redactat opera sa intitulată „ Pripealele la toate praznicele împărăteşti şi ale Născătoarei de Dumnezeu şi la toţi sfinţii şi preacuvioşii părinţi şi la marii mucenici aleşi şi la toţi sfinţii aleşi, care se cântă cu psalmii aleşi, când se cântă polieleul, începând cu cea dea opta zi a lunii septembrie. Facerea lui din Filotei monahul fost logofăt al lui Mircea Voivod”.
Filotei monahul petrecând în această mănăstire şi participând la „ muncile divine” a observat că la privegherile din ajunul praznicelor împărăteşti şi ale sâmbetelor cu polieleu o anumită „piesă imnigrafică” din slujba utreniei lipseşte sau chiar dacă există, nu-l satisface felul cum era făcută. Familiarizat cu cuprinsul psalmilor şi fiind înzestrat cu talent muzical, Filotei, în jurul anului 1400 s-a apucat să implinească această lipsă, alcătuind o „ poezie imnografică” prin care a devenit cel mai vechi dintre cărturarii noştri, truditori pentru un început de literatură românescă. El îmbogăţeşte câteva polielele, înlocuind vechea pripeală „aleluia”, care se cântă ca psalmi aleşi printr-un tropar, creaţie proprie, păstrându-i însă vechea numire de pripeală. Contribuţia lui liturgică a plăcut şi a fost primită şi cântată în scurt timp în toată Biserica de limbă slavă din Balcani şi până la Moscova. Termenul de pripeală vine de de la slovonescul „pripeati” care înseamnă a cânta, a repeta; pripeală este un fel de refren, o repetare a ideii principale din imnul cântat. Cu privire la limba în care au fost scrise, părerile cercetătorilor sunt împărţite: Melchisedec (1823-1882) episcop al Romanului ne spune că Filotei şi-ar fi scris pripealele în limba română şi după aceea le-ar fi tradus în limba slavă. Tit Simedrea (1886-1971) mitropolit şi istoric este de altă părere; el afirmă că acele pripeale au fost redactate la început în limba greacă şi tot Filoftei le-a pus pe arte muzicale bizantine.
Pripealele au pătruns mai întâi în slujba liturgică de la Mănăstirea Cozia, iar de aici s-au răspândit în mânăstirile din ţările româneşti şi apoi la toate neamurile slave ortodoxe.
În anul 1536 au apărut într-un Sbornic editat la Veneţia de sârbul Bozidar Yurovic; în 1586 au fost tipărite în Psaltirea din Vilnius. În secolul al XVII-lea apar în 6 ediţii succesive ale Psaltirei tipărită la Kiev. Pripealele lui Filotei au fost tipărite şi în limba română. Mai întâi în anul 1580 în Sbornicul tipărit de diaconul Coresi la Sebeş în Transilvania; în Psaltirea de la Govora, în anul 1637, în limba română şi apoi în Psaltirea tipărită la Buzău în 1703 şi în Catavasierul tipărit la Râmnic (Vâlcea) în 1715. Până în anul 1830 aceste Pripeale au avut 72 de ediţii.
Răspândirea extraordinară a acestor pripeale dincolo de hotarele Ţării Româneşti l-au determinat pe istoriograful George Ivaşcu să afirme că „Filotei monahul de la Cozia este primul nostru scriitor de circulaţie internaţională”.
