FLORIAN RAGO ŞI CRISTIAN BRÂNCUŞI LA FILARMONICA VÂLCEANĂ

by Petre CICHIRDAN on November 5, 2015

Luni 26 octombrie 2015, ora 19.00

Sala Lahovari,  Râmnicu Vâlcea

Orchestra simfonică a Filarmonicii

Dirijor: Cristian Brâncuşi

Solist: Florian RAGO (Anglia)-vioară

În program:

Max BRUCH-Concert pentru vioară

şi orchestră în sol minor

Johannes BRAHMS-Simfonia nr.1

în do minor

 

Florian Rago, născut la 28 octombrie 1988, a absolvit cursurile de Licenţă ale Royal College of Music, clasa prof. Dona Lee Croft, cât şi pe cele de Masterat ale aceleiaşi instituţii, clasa prof. Igor Petrushevski. Printre locaţiile unde a susţinut recitaluri solo sau concerte se numără All Saints Friern din Londra, Lincoln Cathedral, Regent Hall din Londra, Sir Charles Mackerras Room-Royal Academy of Music, Londra, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Sinagoga din Bistriţa, Grosse Salle Mozarteum şi altele. Printre cursurile de măiestrie la care a participat se numără cele susţinute de Maxim Vengerov. A primit premiile Moir Carnegie Award, Lilian Ada Bursary şi Helen Worwsick – acordate de Royal Academy of Music (2012). Semifinalist la Concursul Internaţional de Vioară „Aram Khachaturian” (2012). Premiul I – Hatfield Concerto Competition (2012) (Buletin Festival George Enescu, 2014).

Cristian Brâncuşi, absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti-secţiile dirijat de orchestră şi compoziţie-Cristian Brâncuşi a participat la cursuri de măiestrie interpretativă susţinute de Igor Markevitch (Weimar-1975), Karl Österreicher (Viena-1976-1977), Sergiu Celibidache (Germania-1978-1982). Între anii 1977-1983  a activat ca dirijor permanent al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti, ulterior a îndeplinit aceeaşi funcţie la Orchestra de Studio a Radioteleviziunii Române. Din 1990 este dirijor al Orchestrei de Cameră Radio. În  tot acest timp, a prezentat sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţia contemporană. Interesat în promovarea tinerilor artişti, Cristian Brâncuşi le-a oferit adesea şansa de a fi solişti în concertele sale, după cum a dirijat şi numeroase concerte alături de nume consacrate ale artei interpretative. Muzician complex, este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al SIMC, autor a diverse lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice. În 2003 i s-a acordat înaltul titlul de Doctor în muzică (CV, Orchestra de Cameră Radio).

O seară deosebit de plăcută, cu două lucrări de mare popularitate, Concertul pentru vioară şi orchestră de Max Bruch şi Simfonia nr. 1 de Johannes Brahms, cu doi interpreţi, pe măsură, tânărul şi nestăvilitul Florian Rago, la vioară, şi dirijorul Cristian Brâncuşi, din Bucureşti, la pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii vâlcene şi care o are la pupitrul de concertmaistru pe Meda Stanciu. Florian Rago, din generaţia lui Ştefan Tarara, a participat la secţiunea vioară a Concursului George Enescu, 2014, concurs câştigat de Ştefan Tarara, românul nostru născut în Germania, şi pe care anul trecut l-am aplaudat pe aceeaşi scenă, vâlceană (Arhiva Video Cultura Ars Mundi, prezentând, de un an, imagini din acel concert)…Acum Florian Rago a ridicat sala în picioare, la Filarmonica, cu acest concert de Max Bruch. Atât de concentrat a interpretat Florian Rago concertul de Bruch încât uneori a dat impresia că a cântat pentru sine, pierdut în mrejele zeiţei Euterpe. De aceea, în bisul acordat, Capriciu op.1, nr. 24, de Paganini, Rago şi-a arătat măsura talentului. Concertul de Max Bruch, pentru vioară şi orchestră, este unul dintre cele mai frumoase şi cunoscute opusuri pentru acest instrument, astfel încât îl întâlnim în reperoriul adevăratelor talente încă de la o vârstă dinaintea majoratului. El nu este nici foarte lung, şi orchestra punctează între arabescurile solistului. În general este o lucrare prezentă în mai toate concursurile tinerilor muzicieni. Desigur, când apucă pe mâna marilor orchestre şi marilor individualităţi artistice-violoniste-acest concert devine un mare eveniment artistic care lasă urme adânci în auditor…Personal, cred, m-am născut în muzică odată cu Preludiile lui Franz Liszt, cu Dublu concert pentru vioară şi violoncel de Brahms şi cu concertul pentru vioară de…Max Bruch! O muzică ca o curtezană, frumoasă, uşor de abordat la prima vedere, dar greu, atunci când intenţia trebuie să se transforme în faptă! Frumoasă curtezană, la fel, şi acompaniamentul, orchestra simfonică, amândouă pasându-şi uneia alteia rolul principal, rezultând o succesiune de fraze muzicale adorate de publicul tânăr şi bătrân, la fel ca în dragoste, aceasta, neavând vârstă!… Ne-a plăcut maestrul Cristian Brâncuşi. Ce nume, ce alură! ce conţinut în expresia mişcării, Simfonia nr. 1 de Johannes Brahms, la fel-o bijuterie, o lucrare foarte grea ca orice opus semnat de Brahms, a încântat publicul din sala Lahovari. Ce noroc pe această sală!… Ce baftă pe tinerii de astăzi, copii şi bătrânii, locuitori ai acestui Nou Râmnic; să facă ei dintr-o sală bătrână de cinematograf un templu al Muzicii, al Artei, care să-i scoată în lume, aşa cum nu i-a scos niciodată nimeni, sau altceva!

NOTA. Pe Video Arhiva www.culturaarsmundi.ro puteţi urmării două fragmente din concertul din 26 oct 2015 de la Filarmonica vâlceană.

pcickirdan
28 10 15
Meda Stanciu primind felicitările dirijorului,Rm Vâlcea, 26 oct. 2015
Florian Rago, Râmnicu Vâlcea, 26 oct 2015

Leave a Comment

Previous post:

Next post: