Potrivit Tradiţiei bisericeşti, prima Icoană creştină a fost realizată de însuşi Iisus Hristos în timpul vieţii Sale pământeşti. Mai precis, este vorba de Chipul numit „Sfânta Mahramă” sau „Imaginea nefăcută de mâna omenească”, care se prăznuieşte în fiecare an pe data de 16 august.
Despre originea acestei Icoane, istoria sfântă relatează că vestea despre minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a răspândit peste tot. Despre ele, a auzit şi Avgar, regele Edesei; el dorea să vadă pe Iisus, dar nu putea, pentru că suferea de lepra neagră, o boală fără leac, care îi cuprinsese întreg trupul, şi mai avea şi o boală veche cu dureri la încheieturi. Lepra însă îl înspăimânta, iar cealaltă boală îi provoca dureri insuportabile. Din această cauză, nu ieşea din palat, nici nu-l vedea nimeni dintre supuşii săi.
În această situaţie critică, Avgar a scris o Epistolă pe care a trimis-o lui Iisus Hristos prin slujitorul său Anania, un pictor renumit, poruncindu-i să picteze cu mare grijă întreaga înfăţişare a lui Iisus: statura trupului, părul şi faţa, adică întregul Său chipul trupesc, şi să-l aducă lui.
Conţinutul Epistolei este următorul:
„Avgar, domnul cetăţii Edesei, lui Iisus Mântuitorului Bunului Doctor, ce petrece în Ierusalim, să se bucure.
Auzit-am de Tine şi de tămăduirile ce se fac de Tine, fără ierburi. Că precum auzim, faci pe orbi să vadă şi pe ologi să umble, pe leproşi curăţeşti, duhurile necurate şi demonii goneşti şi pe cei ce se află cu boli îndelungate îi lecuieşti şi pe morţi înviezi. Şi, auzind acestea toate despre Tine, am gândit una dintr-acestea două: Că, sau Fiul lui Dumnezeu eşti, făcând acestea, sau Dumnezeu. Drept aceea, dar, scriind, Te-am rugat să iei osteneală şi să vii până la mine, ca să-mi tămăduieşti şi boala ce am, şi să Te afli aicea cu mine. Că am înţeles că şi iudeii cârtesc asupra Ta şi vor să-Ţi facă rău; eu am o cetate mică, însă de cinste, care ne va fi din destul amândurora, a petrece cu pace”.
Deci, mergând Anania la Ierusalim şi dând Epistola lui Iisus, Îl studia cu mare atenţie. Dar neputând să se apropie de El din cauza mulţimii ce se adunase, s-a suit pe o piatră ce era mai înaltă puţin de la pământ; L-a fixat cu ochii şi a început a creiona pe hârtie trăsăturile pe care le vedea. Din nefericire, nu reuşea nicicum să-i însemneze chipul, pentru că se arăta cu altă faţă şi cu schimbată înfăţişare. Iar Domnul, ca un cunoscător al celor ascunse şi cercetător al inimilor, cunoscând gândul lui Anania, a descoperit ceea ce făcea el. Că, cerând apă să se spele, i s-a dat şi o mahramă în patru colţuri; şi după ce s-a spălat, a şters cu ea preacurata şi dumnezeiasca Sa faţă. Şi, o, minune: îndată s-a întipărit pe acea mahramă dumnezeiescul Său chip şi faţă; apoi, El a dat-o lui Anania, zicându-i: Mergi de o dă celui ce te-a trimis, şi du-i şi Epistola aceasta:
„Fericit eşti, Avgare, de vreme ce nu M-ai văzut şi ai crezut în Mine. Că scris este pentru Mine, ca cei ce M-au văzut să nu creadă în Mine, iar cei ce nu M-au văzut, aceia să creadă şi să fie vii. Iar despre cele ce Mi-ai scris, ca să vin către tine, să ştii că Eu trebuie să plinesc toate cele pentru care sunt trimis; iar după ce le voi plini, Mă voi sui către Tatăl, Cel ce M-a trimis. Şi când Mă voi sui, îţi voi trimite pe unul dintre ucenicii Mei, anume Tadeu, care şi boala îţi va tămădui şi viaţă veşnică îţi va da şi pace şi ţie şi celor ce sunt cu tine. Şi cetatea îţi va întări, ca să nu poată nimeni din vrăjmaşi împotriva ei”. Apoi, a pus la sfârşitul Epistolei slovele evreieşti: „Teu Tea, Tion Tavma”, care înseamnă: „A lui Dumnezeu faţă, dumnezeiască minune”.
Deci, a primit Avgar pe Anania cu bucurie, apoi s-a închinat Sfintei şi Preacuratei Icoane a Domnului, cu credinţă şi multă evlavie, şi îndată s-a tămăduit de boală, rămânând puţină lepră numai pe fruntea sa. Iar, după mântuitoarea patimă a lui Iisus Hristos şi după suirea Sa la cer, mergând Sfântul Apostol Tadeu la Edesa, l-a botezat pe Avgar în scăldătoarea Botezului. Şi, botezându-l pe el şi pe toţi câţi erau sub ascultarea sa, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, a ieşit Avgar din apă curăţit şi de acea puţină rămăşiţă de lepră.
De atunci, închinându-se dumnezeiescului Chip al Domnului, şi vrând ca să fie cinstit de către toţi, pe lângă celelalte fapte bune, a făcut şi aceasta: Că pogorând chipul unui zeu, ridicat deasupra Porţii celei de obşte a cetăţii şi sfărâmându-l, a aşezat în locul lui Icoana Mântuitorului nefăcută de mână omenească, împodobind-o, şi scriind aceste cuvinte: „Hristoase Dumnezeule, cel ce nădăjduieşte întru Tine, nu este trecut cu vederea niciodată”. Şi a poruncit ca, oricine va intra pe Poarta respectivă să se închine cum se cuvine cinstitei şi de minuni făcătoarei Icoane a lui Hristos, şi apoi să intre în cetate. Această poruncă pioasă a fost respectată atât timp cât a trăit el şi fiul său. După ce nepotul său a ajuns domnitor, a renunţat la dreapta credinţă şi s-a întors la slujirea idolilor, şi a voit să ridice deasupra Porţii Edesei un idol şi să pogoare Icoana lui Hristos. Cunoscând aceasta, din dumnezeiască arătare, episcopul cetăţii, a pus nevoinţă mare, şi de vreme ce locul unde sta Icoana era rotund, a aprins înaintea dumnezeieştii Icoane o candelă, a aşezat o cărămidă în faţă, a zidit pe din afară cu var şi a restaurat locul ca să nu se vadă. Nemaivăzând Icoana Domnului, păgânul a renunţat la planul său.
Apoi, a trecut multă vreme, încât oamenii uitaseră unde era ascunsă dumnezeiasca Icoană. Iar când Chosroe (590–628), împăratul perşilor, jefuind cetăţile şi oraşele Asiei, a ajuns şi la Edesa, atacând-o cu întreaga tehnică de luptă, producând mare frică în rândul oamenilor cetăţii. Aceştia, nădăjduind numai în Dumnezeu şi rugându-L cu lacrimi, aflară grabnică mântuire; căci într-o noapte, s-a arătat o femeie evlavioasă episcopului Eulalie, zicându-i: De veţi lua dumnezeiescul Chip al Mântuitorului cel nefăcut de mână, care este ascuns deasupra acestei Porţi – arătându-i şi locul – toate le va face bune. Deci, episcopul mergând şi săpând în locul acela a aflat dumnezeiasca Icoană nestricată, şi candela aprinsă de atâţia ani. Şi, arătând Icoana tuturor, s-au umplut de nespusă bucurie şi veselie.
Luând episcopul Icoana şi făcând Litanie şi mulţumind, a mers la locul unde spărgeau perşii cetatea. Şi dacă s-au apropiat, a picurat untdelemn din candelă în focul cel pregătit să ardă cetatea, şi a ars pe toţi de i-a distrus, iar dacă s-a apropiat episcopul cu dumnezeiescul Chip de pădurea unde era focul mare, îndată s-a pornit un vânt puternic şi a întors para focului asupra celor ce-l făcuseră şi i-a izgonit. Şi aşa, cetatea Edesa s-a izbăvit de vrăjmaşii săi, prin milostivirea lui Hristos şi arătarea preasfântului Chip nefăcut de mână.
După mulţi ani, împăratul Roman Porfirogenet (913–959), care a împărăţit cu ginerele său Constantin, fiul împăratului Leon Înţeleptul, a fost adusă Sfânta Mahramă în Constantinopol din Edesa care era stăpânită de saracini împreună cu toată Siria. Aducerea s-a făcut astfel: Roman cel Bătrân, care stăpânea atunci, s-a gândit să îmbogăţească cetatea împărătească şi cu această Icoană. Pentru aceea, de mai multe ori, a trimis la Edesa şi a cerut-o de la Amira care se afla acolo, făgăduind că va plăti bani şi va elibera pe toţi prizonierii de război, şi că nu se vor mai porni cu vrăjmăşie oştile creştinilor împotriva acelor hotare. Şi astfel au căzut la învoială.
Atunci, de vreme ce a dat voie Amira, luând episcopii Samosatelor, Edesei şi alţii cu frica lui Dumnezeu Sfânta Icoană şi Epistola scrisă de Hristos, au pornit spre Constantinopol; iar pe cale, se făceau nenumărate minuni. Şi, dacă au sosit la locul Optimatelor, la biserica Născătoarei de Dumnezeu ce se numeşte a lui Eusebiu, apropiindu-se mulţi bolnavi cu credinţă, s-au tămăduit de multe feluri de boli. Iar un îndrăcit zicând: Ia-ţi Constantinopole slava, cinstea şi bucuria, şi tu Porfirogenetule împărăţia ta, îndată s-a tămăduit.
În cincisprezece zile ale lui august, în anul de la Hristos nouă sute cincizeci şi nouă, pe vremea împărăţiei lui Roman, au sosit arhiereii care duceau Sfânta Icoană în Constantinopol la biserica Născătoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherne, unde a fost primită cu închinăciune, cu cinste şi cu bucurie atât de împărat cât şi de domnul şi de întreg poporul. Iar a doua zi, adică în şaisprezece, după sărutare şi închinăciune, ridicând Icoana lui Hristos pe umere patriarhul Teofilact şi împăraţii cei tineri, pentru că cel bătrân lipsea din pricina slăbiciunii, şi toţi cei mai de cinste şi toată plinirea bisericii au petrecut-o cu cinste, până la Poarta de aur. Apoi, ridicând-o de acolo cu cântări, cu laude şi cu făclii aprinse, au sosit la vestita şi marea biserică a înţelepciunii lui Dumnezeu, Sfânta Sofia. Şi făcând şi acolo cinstirea ce se cuvenea, au urcat în palatele împărăteşti şi, intrând în biserica Farului, au pus acolo cinstitul şi sfântul Chip al Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Vezi: Mineiul pe August).
În perioada iconoclastă, Sfântul Ioan Damaschinul (676–749) aminteşte despre această Icoană făcătoare de minuni, iar în anul 787, Părinţii Sinodului al VII-lea Ecumenic se referă la ea în mai multe rânduri. De asemenea, Leon – lector la Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol – şi participant la Sinod, povesteşte că a cinstit Sfântul Chip în timpul unei şederi la Edesa.
În 1204, după cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, urmele acestei Icoane se pierd. În Franţa, există o celebră icoană a Sfintei Mahrame care se păstrează acum în sacristia Catedralei din Laon. Această icoană de origine balcanică, probabil sârbească, datând din secolul al XIII-lea, a fost trimisă de la Roma în Franţa, în 1249, de către Jacobus Pantaleo Tricassinus – viitorul Papă Urban al IV-lea, care a dăruit-o surorii sale, abesă a mănăstirii Cistercienelor din Monasteriolum, în dieceza Laon.
Al doilea Chip al Mântuitorului Iisus Hristos datează din timpul mântuitoarelor Sale Patimi, fiind cunoscut sub numele de Mahrama Sfintei Veronica. Potrivit tradiţiei, în timp ce îşi purta crucea pe Via Dolorosa sau Calea Durerii, o femeie din mulţime i-a şters sudoarea şi sângele de pe faţă cu mahrama ei. În semn de recunoştinţă, Iisus şi-a imprimat trăsăturile Chipului Său pe pânză, devenind încă o Icoana „nefăcută de mâna omenească”.
Potrivit scrierii apocrife Faptele lui Pilat, Veronica sau Berenice era femeia pe care o tămăduise Iisus Hristos de scurgerea sângelui, vindecare miraculoasă, relatată de Evanghelistul Matei astfel: „Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Nu-mai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela (Matei 9, 20-22).
Se spune că această femeie era originară din Cezareea lui Filip. În semn de mulţumire pentru că a fost tămăduită de curgerea sângelui care o chinuia de mulţi ani, ea a turnat o statuie din bronz ce îl reprezenta pe Mesia ţinând mâna unei femei care era îngenuncheată în faţa Lui. Potrivit tradiţiei, la picioarele statuii creştea o floare care vindeca orice boală. Şi Mahramei ce poarta chipul Mântuitorului i se atribuie puteri miraculoase de vindecare.
De asemenea, se relatează că femeia a ajuns la Roma împreună cu „Imaginea lui Hristos”, care a fost multă vreme expusă spre venerarea publică. Chipul sfânt ar fi slujit la vindecarea împăratului Tiberiu (14–37). Acestei imagini a lui Iisus Hristos i s-a spus „vera icon”, adică „adevărata imagine”. Poporul a transformat denumirea într-un nume de persoană: Veronica, fiind canonizată şi prăznuită la 12 iulie, Sfânta Veronica.
Potrivit tradiţiei, Sfânta Veronica a dăruit Mahrama papei Clement (88–97) şi Bisericii Catolice. Documentele istorice atestă că aceasta se află la Roma cel puţin din secolul al IV-lea. În anul 1297, a fost aşezata în bazilica de la Vatican şi a devenit obiect de adoraţie pentru pelerini. Imaginea este aproximativ identică, potrivit martorilor, cu cea de pe Giulgiul din Torino. În anul 1608, sectorul din bazilica unde se afla Mahrama a fost renovat, iar pânza depusă la arhivele Vaticanului. Sub o atentă supraveghere, era expusă publicului o dată pe an.
Pe data de 3 iunie 1999, un profesor de istoria artei creştine de la Universitatea Gregoriana din Vatican, care deţinea şi funcţia de consilier oficial al Comisiei Papale pentru Istoria Culturală a Bisericii, a provocat un adevărat şoc mondial; el a relatat că, în urma unor cercetări riguroase care au durat treisprezece ani, a găsit Mahrama originală a Sfintei Veronica. Iezuitul german, pe nume Heinrich Pfeiffer, a mărturisit lumii că artefactul care fusese prezentat anual nu era decât o copie creată de Vatican pentru a nu-şi dezamăgi pelerinii. Pfeiffer susţine că a găsit relicva originală într-o abaţie din Monopello, cătun situat în vârful Munţilor Alpi.
Documente din această mănăstire atestă că soţia unui soldat întemniţat ar fi furat Mahrama în anul 1608 şi a vândut-o unui nobil din Monopello în schimbul eliberării soţului ei din închisoare. Nobilul a dăruit-o călugărilor capucini din abaţie, care au venerat-o ca pe un obiect sacru. Mahrama găsită de Pfeiffer este o pânză aproape transparentă cu o lăţime de 17 centimetri şi o lungime de 24 centimetri. Imaginea de un roşu închis înfăţişează un bărbat cu barbă, cu părul lung şi ochii deschişi. Sunt prezente urme de picături roşii despre care se crede ca ar fi sânge. Imaginea imprimată pe ambele părţi apare şi dispare, iar testarea cu raze ultraviolete a confirmat faptul că nu a fost creată cu ajutorul unor vopsele.
Potrivit celor relatate, Iisus Hristos este considerat pe bună dreptate drept premergătorul iconarilor creştini; El a realizat primele imagini ale chipului Său, oferindu-le spre cinstirea credincioşilor, după care s-au inspirat mulţimea de iconari de-a lungul istoriei.
Arhim. Veniamin MICLE, 18 06 17
