LUIZA BORAC ŞI FLORIN TOTAN ÎN CONCERT „BOMBĂ” LA RÂMNICU VÂLCEA

Îmi stătea în minte să-mi intitulez articolul cam aşa: Luiza Borac şi Florin Totan/ vrem să ne fie primari!..desigur, încercând să fac o glumă la adresa edililor oraşului care se mândreşte cu artiştii săi adevăraţi şi care săptămână de săptămână defilează pe scena Filarmonicii aducând onoare vâlcenilor, onorând muzica-arta şi făcând ca numele oraşului să fie rostit cu cinste oriunde în lume. O lume de la care însă trebuie să învăţăm cum să respectăm această artă şi pe interpreţii ei, aşa cum se cuvine, să învăţăm şi noi să ne arătăm entuziastul, să nu aplaudăm atunci când nu trebuie, dar să ne dezlănţuim atunci când pe scenă au loc momente ca acestea!…să ne trezim din adormirea în care, ca cetăţeni, am început să ne cufundăm..

Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Franz Liszt şi Suitele pentru orchestră „Peer Gynt” de Edward Grieg, într-o asemenea interpretare sunt de natură să arunce orice sală în…picioare, tânări şi bătrâni!

La Filarmonica vâlceană astăzi 09 06 14 s-a desfăşurat un fapt pe care noi vâlcenii ar trebui să-l multiplicăm să-l ducem către infinit, în fiecare săptămână, în fiecare lună să aducem cât mai mulţi mari artişti, mari interpreţi pentru a ne creşte cota naţională şi internaţională…Florin Totan a dirijat această minunată orchestră parcă renăscută ca o pasăre Phoenix din cenuşă aici sub Capela şi pe maul Oltului şi ne-a dăriuit un Peer Gynt de zile mari, colosal, după ce, mai înainte, ne-a cutremurat cu acordurile Concertul nr 1 pentru pian de Liszt, care, de multe ori, şi numai în urechile noastre s-au împletit cu acordurile premergătoare ale „Preludiilor”…! Ce seară, ce seară… cu o Luiza Borac dezlănţuită!..maestră, frumoasă, fantastică, care a adus atâta plăcere tinerilor şi bătrânilor vâlceni. O Luiza Borac-fiică a Râmnicului pe care nimeni nu o poate întrece, şi care din când în când, din Germania, vine să ne întremeze şi pleacă cu noi în suflet, înapoi! ce seară, ce seară! De la primele acorduri ale concertului de Liszt am fost cuprins de o panică frumoasă a trecutului iremediabil pierdut!…fixat în copilărie, când am învăţat să ascult muzică pe un disc cu acest concert şi cu poemul simfonic, „Preludiile” de acelaşi Liszt. Dar acum, prin această interpretare, a Luizei Borac şi a orchestrei simfonice condusă de Meda Stanciu şi dirijată de Florin Totan, ne-am bucurat că timpul nu a trecut în zadar, că secolul XXI poate fi mai bun ca secolul XX! La finalul concertului Luiza Borac a interpretat o „Ave Maria”, adevărată transpunere şi transfigurare poetică! transcripţie pentru pian de Franz Liszt, după ce Franz Schubert a compus-o sub forma unui lied… Se cuvine, aşa cum a făcut şi Florin Totan când a ridicat în picioare pe rând, aproape toţi membrii orchestrei, aplaudându-i, să-i felicităm şi noi pentru această seară oferită vâlcenilor…Da, acum cincizeci şi patru de ani Leca Morariu mi-a pus violoncelul în mână, iar Modest Cichirdan m-a învăţat să ascult muzică punându-mi la pikup concertul nr 1 şi Preludiile de F. Liszt, în casa lui Roman Vlad, în care m-am născut, pe locul căreia s-a ridicat această minunată Biserică a Sfinţilor Apostoli…

„Trebuie să fii înainte de toate o fiinţă umană. Orice artă adevarată se naşte din ceea ce este în mod distinct uman” (Edvard Grieg)

1876, are loc premiera piesei lui Ibsen, „Peer Gynt”. Edward Grieg (1843-1907) îi scrie, face o ilustraţie muzicală în 23 de scene, din care compozitorul va extrage opt cu care va închega cele două Suite (1 şi 2) care vor avea atâta succes încât, imediat, ele vor cuceri-înconjura lumea…

„Dimineaţa” este o feerie muzicală plină de lirism şi sensibilitate capabilă de atâta rezonanţă la acest moment al zilei care urmează după noapte; începutul zilei care nu poate avea loc fără speranţă.

„Moartea Aasei”, tulburătoare, precum un văl care acoperă frumuseţea naturală pentru ca să nu fie prea transparentă, adevărată… la concurenţă cu realitatea, cu capodopera scrisă,artă, plină de transfiguraţie; mai mult, depăşeşte starea poetică, scenică! orchestra abia murmură; Totan şi muzica lui Grieg, şi orchestra, par totuna, devin fascinanţi!

„Dansul Anitrei”…muzică de balet, menuet, care pare a coborî dintr-o lume de basm-nordică, atât de curată ( încât Jules Verne considera Norvegia, cea mai frumoasă ţară din lume!)…Atâta frumuseţe a chipului uman! oglindită prin muzică (vezi citatul).

„În Palatul Regelui Munţilor”, iată, muzica descriind natura, nordul care impresionează prin relief muntos…Acei munţi care se văd clar în limpezimea dimineţii sau amiezii. Superb, incredibil de frumos, amplu, cu o coda într-un crescendo delirant! totul pare într-o opoziţie firească-fantastică, cele două scene, a doua şi a patra! Bravo orchestră şi suflători, bravo tuturor!

„Plânsetul lui Ingrid”…Doamne, ce simfonie a nordului, după ce a auzit, ce a auzit pe clapele pianului (tulburătorul concert pentru pian), Grieg rezonează acum întreaga natură, muzica, revărsându-se precum cascadele munţilor, dar şi oglindindu-le măreţia în mare, în imensitatea întinderii oceanului…Da, o prăbuşire tot atât de măreaţă precum explozia generând natura şi omul.

„Dans arab” un opus plin de energie şi splendoare melodică, ritm arab, organizare matematică a sunetului şi contrapunctului, precum şi lumea arabă matematică şi poetică a mileniului unu a fost înaintea întregii civilizaţii migrând către nord, în mileniul doi…

„Întoarcerea lui Peer Gynt” este redată ca un taifun, o vântoasă, o vârtelniţă…Acum observăm aplecarea lui Grieg înspre muzica lui Franz Liszt; acum, întrevedem scene din „Preludiile”, primă şi antemergătoare lucrare a programatismului muzical…Simţim reluarea motivelor din primele părţi, totul, fiind ca un cerc-ca o roartă-care reaşează lucrurile, se revine la normal…Ce normalitate, ca o mântuire ni se pare a fi ultima parte-colosală-„Cântecul lui Solveig”…înduioşător, dramatic, plânge omul, oricum o fi el, Peer Gynt, omul merită acest final în braţele femeii care ia fost alături toată viaţa… O muzică, sunet şi imagine, precum sfârşitul de viaţă, când simţi cum pleacă, când auzul şi văzul dispăr, încet, împreună…

….Cântecul lui Solveig este „cea mai remarcabilă realizare muzicală a lui Edward Grieg în întreaga muzică a lui Peer Gynt, poate chiar din întreaga sa muzică” (Elisabeta Dolinescu, Edvard Grieg, Editura Muzicala Uniunii Compozitorilor din România, Bucureşti, 1964, p.75). „Solveig: Sunt mama. Tatăl cine-i? Cel ce rugat adânc/ De mamă, de păcate te iartă” („Peer Gynt”, Ibsen).