www.j-query.org

Die Domain "www.j-query.org" ist nicht verfügbar.





„MODELUL ICONIC AL MARTIRIULUI BRÂNCOVENILOR”

„MODELUL ICONIC AL MARTIRIULUI BRÂNCOVENILOR”

by Sorin Dumitrescu on December 26, 2014

Post image for „MODELUL ICONIC AL MARTIRIULUI BRÂNCOVENILOR”

Pe 25 noiembrie 2014, în Sala „Sfântul Ierarh Calinic” a Arhiepiscopiei Râmnicului, Sorin Dumitrescu, membru corespondent al Academiei şi profesor universitar doctor la Academia Naţională de Artă, pictor şi preşedinte al Fundaţiei „Anastasia”, a dat curs invitaţiei Înaltului Varsanufie-Arhiepiscopul Râmnicului şi a ţinut o prelegere despre „Modelul iconic al Martiriului Brâncovenilor”. Cu această ocazie celebrul iconar-artist plastic a expus în interiorul Catedralei Sf. Nicolae-pictată de Gheorghe Tatarăscu, spre cunoaşterea mediului monahal vâlcean, icoana sa închinată Martiriului Brâncovenilor, dat fiind faptul că noi, vâlcenii, am comemorat cu mult fast, anul acesta, 300 de ani de la cumplitul supliciu al marelui voevod român-apărător al creştinismului. Încercăm să redăm mai jos, în continuare, parte din prelegerea marelui artist, care, pentru noi, constituie o veritabilă lecţie de aleasă cultură generală (acest discurs-fragment-îl puteţi urmării în direct pe www.culturarsmundi.ro! secţiunea Arhiva Video.
Sorin Dumitrescu: – …S-au jertfit toţi ca să spună, nu! În ţara asta s-a înţeles că poţi să fii şi bădăran; peste tot în universităţi etc. există chestia asta că mă scol când vreau eu! şi trec prin faţa ăluia care vorbeşte! …e o impoliteţe gravă! pe de o parte, pe de altă parte diminuează puterea celui care ţine discursul…Cred că şi la biserică e acelaşi lucru, dacă nu-ţi place predica te întorci şi pleci!…e acelaşi lucru. Vă rog să ţineţi cont, imediat când pleacă cineva, am încetat! Închin acest discurs despre icoana Sfinţilor Martiri Părintelui Arhiepiscop Varsanufie cu mulţumirile şi plecăciunile toate, pentru graţia cu care m-a invitat aici; dânsul este un Ierarh extrem de cunoscut tocmai prin spiritul de noanţă pe care îl are, şi, ăsta e lucru mare! că, îl aveţi aici! Sper să nu-l mute în altă dioceză. E foarte bine aici, cu un asemenea climat (se uită la tablourile de pe pereţi…), sfinţii părinţi…Calinic, Iosif..şi alţii, care sunt autorii, în mare parte, venirii mele aici… Tuturor le mulţumesc din toată inima (…) Eu nu am evlavie pentru că evlavie are un om bun. Eu sunt un om rău… Am în schimb, cred, această vocaţie de a învăţa, şi sunt bucuros de ea fiindcă asta este una din calităţile Domnului…Învăţătorului…Exclusă orice tendinţă de asemănare, dar,eu, doresc să plecaţi de aici cu o înţelegere mai profundă a unor lucruri despre care nu se prea vorbeşte, fiindcă, nu are cine! Am adus o icoană în biserică, icoana Sfinţilor Martiri, care este asta (arată proiecţia)! este pusă prost, ca să aveţi grijă să o puneţi bine! fiindcă pe lângă faptul că nu o înţelegi, urât stă, urâtă este!… oamenii au făcut ce-au putut, dar este loc şi pentru mai bine… Deci, icoana refuză primatul ochilor! Un iconar bun, nu pune accent pe noul tip al imaginii, pe acel „vino încoa”, care este trăsătura principală a artei laice; este atrăgătoare, şi pentru asta se dau banii, premiile, şi toate astea; a ieşit ce a ieşit din amestecul ăsta de artă, cu arta lui Van Gogh! S-a întâmplat ce s-a întâmplat, dar, în general, primatul ochilor este fundamental! La arta laică, locomotiva este esteticul, iar vagonul de marfă sau vagonul de poştă, spuneţi-i cum vreţi, este conţinutul, ideea! mesajul. În icoană este invers, locomotiva este teologicul, iar esteticul este vagonul de poştă! Şi orice imagine care încalcă acest lucru este necanonic din punct de vedere al dreptarului; canonul ce este? este teologia icoanei cu pricina, este definiţia teologică a unei icoane; dreptarul ce este?…aplicarea lui (canonicului n.n); aplicarea lui, nu este o simplă chestie practică; acolo, capătă trup-inefabil să zicem-tot ce se spune în teologie. Icoana pe care o vedeţi aici este un model iconic. Nu orice icoană este model iconic. Modele iconice sunt acele imagini după care de-alungul timpului pornesc versiunile, dar este unul singur cel care a fost odată „Buna Vestire”! scurt. Ideea că biserica a făcut şi…ştiţi cum făceau, nu demult, când veneau de la Partid şi dădeau indicaţii preţioase…aşa şi cu icoana, îşi imaginează lumea că este făcută după indicaţii…nu este adevărat. Icoana este făcută de un om! un om care s-a trezit făcând-o, îmboldit fiind de către Duhul Sfânt. …Nu merge! poate să dea preoţii, episcopii, patriarhii câte ordine vor! Un model iconic nu poate apărea astfel! …Dar, cum apare (modelul iconic n.n)? În cadrul unor stări de lucruri, atenţie! majoritatea s-au făcut după răstignirea lui Iisus, după Pogorârea Duhului sfânt!… deci era o stare specială, o emulaţie a credinţei în care câteva au căpătat chip at-uri …Poate Naşterea Domnului, poate Buna Vestire. Nu se poate şti, şi nu s-a preocupat nimeni, când a apărut prima! dar nu este comandă de la vreo Patriarhie, de la vreo dioceză. Este un imbold într-un om al credinţei! de preferinţă, un iconar. Primul a avut un scriitor, Luca!…cred. A vrut Dumnezeu ca să trăiesc aşa ceva ca să pot să dau seamă asupra acestui lucru. Un părinte călugăr, care îmi punctează existenţa prin prestigiul credinţei lui, şi a inteligenţei credinţei lui, mă soma acum câteva luni ca să scriu aceste lucruri… Le voi scrie cu mare atenţie, fiindcă (doar n.n) spuse par de natura paranormalului; ori paranormalul este de ordinul demonilor. Dumnezeu când se manifestă este insesizabil, şi îţi dai seama de acest lucru după mult timp, uneori; altădată repede, dar, nu dă semne cum se dau în paranormal. Ştiu să recunosc astăzi ce înseamnă un imbold faţă de o treabă cum este aceea spre exemplu, când eşti angajat să faci biserici…ai proiecte, indicaţii, formule de calcul… Cu modelul iconic se petrece cu totul altfel! Nu mi-a spus nimeni ca să o fac. Poate să mă întrebe cineva, dar pe tine, cum te-a găsit frate? Nici eu nu ştiu, eu am mai făcut icoane, dar nici eu nu sunt exclusiv, iconar!…dar, fiindcă am făcut icoane ştiu să le compar. În momentul când am început lucrarea, această icoană, erau mai bine de 10 ani de când nu am mai făcusem o icoană! Ea e legată foarte mult de frisonul care s-a materializat în jurul actualizării omagierii celor 300 de ani, şi de directivele date de Preafericitul; toate parohiile să prăznuiască în felul lor, conferinţe, mai ştiu eu ce pentru a pune în evidenţă acest eveniment. Trebuie să vă gândiţi că totul, nu la mine să vă gândiţi, ci la împrejurări, la preprăznuiri, că şi arta icoanei are o preprăznuire. Care sunt preprăznuirile martiriului. Vreau să vă gândiţi că nimeni în aceşti 300 de ani nu a avut insomnii că aceşti martiri nu au fost canonizaţi! Biserica însăşi a stat în espectativă, de ce? deoarece oroarea care s-a petrecut pe 15 august 1714, peste ea, nu se mai putea trece. Cum un om a putut să facă aşa ceva!? Orice propuneri evlavioase nu stau în picioare în faţa unei instanţe din interiorul nostru! Iar 300 de ani, românii nu au găsit o plenitudine care să lase în urmă oroarea asta. Şi atunci ea era activă. Dintr-o dată biserica, în 1992, îi canonizează pe toţi! Ce le-a venit domnule? Cred că se putea face această canonizare şi în timpul tovarăşului Nicolae Ceauşescu…Se putea…După câte ştiu eu, în epoca respectivă, s-au mai făcut canonizări! Iată, aceast lucru este o stranietate! situaţia de la Mogoşoaia, cu foarte mulţi ierarhi, cu preoţi!… De ce? Situaţia de fapt, de acum, este identică cu cea din timpul lui Brâncoveanu! Două atitudini care se bat între ele; care să ia conducerea!? Toată lumea este de acord că Brâncoveanu a fost lacom, şi…bogatului căruia i-a rodit ţarina, i-a luat Dumnezeu viaţa! şi aşa mai departe…nici nu vă închipuiţi, cât de actuală este această viziune, absolut fără suport! Deci, 11 septembrie 2001, Islamul doreşte foarte mult să biruie prin simbol. Mai mult decât prin război. Dacă eu zbor cu avioanele printre blocurile tale, prin oraşul tău cel mai mare din lume, şi ţi le şi ciocnesc, şi le dărâm, eu, te-am biruit! Autoritatea ta e mărginită….Nu cumva şi la Brâncoveanu este ceva de genul ăsta? Nu cumva trebuie văzute astfel, lucrurile? …Taman atunci apare un text al unui domn, Radu Baltazar, din Piteşti. A fost directorul Teatrului din Piteşti, 40 de ani! Încremeneşti când îl citeşti. Textul este scris în ultimele luni din timpul lui Ceauşescu. Multe informaţii sunt luate din cartea Marthei Bibescu, Noblesse de robe, câteva dintre vieţile ei anterioare… Martha Bibescu a fost o mavrocordată, rudă cu Nicolae Mavrocordat, prin mamă, care a asistat la execuţia lui Brâncoveanu… Acestei românce cu o platformă diplomatică extraordinară i-a venit ideea, studiind la Paris documente ale timpului, a aflat, ce s-a întâmplat cu Brâncoveanu! Numeşte acest eveniment „catastrofă redemtorie”…mântuitoare, salvatoare. O catastrofă care mântuie. Păi ce Dumnezeu poate să mântuie, când unei familii întregi i se taie toţi moştenitorii… Cantacuzinii, răspunzând: păi aşa se îmntâmplă cu cei care au jefuit ţara…Aşa i se spunea lui Brâncoveanu: cel care a jefuit ţara fără ca să-l ţipe cineva!…Eu am zis că este o performanţă asta! Dacă poţi să jefuieşti şi să nu ţipe nimeni! şi asta se întâmplă până astăzi, cu parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina! Într-o biserică, s-a întâmplat de curând, când cineva la asemănat pe brâncoveanu cu personajul invocat de Hristos (bogatul n.n)!… Islamul a spus atunci, probabil, să se spele pe cap cu Hristosul lor, că Alahul nostru nu lăsa niciodată, la nevoie, un credincios să fie batjocorit şi tăiat cu familia întreagă.. Toată lumea a căutat să justifice, să pună această acuzaţie în seama domnului. Trei sute de ani au circulat prostiile astea, care, dintr-o dată, explodează întru cu totul altă temă. Martha Bibescu povesteşte ce ştie, citind din documentele rudelor sale; Maria del Chiaro, şeful de cabinet al lui Brâncoveanu, are cinci rânduri despre execuţia lui Brâncoveanu…probabil că el a stat la cârciumă şi i s-a povestit; nu putea secretarul său să asiste cum i se măcelăreşte şeful… Afli de la Martha Bibescu că Brâncoveanu a refuzat insistent să fie domnitor.. când el era atât de bogat, cănd staful lui ocupa Calea Victoriei cu 34 de caleşti…Când Şerban Cantacuzino era pe catafalc, a domnit vreo 21 de ani, şi se spunea că era extraordinar de cult şi crud… Şi se spunea cum poate fi un om atât de cult şi crud!…Martha a înţeles toate lucrurile acestea (…)
Este doar un fragment din expunerea deosebit de interesantă şi artistic prezentată-interpretată de Sorin Dumitrescu pe care, iată, am postat-o, şi care ni s-a părut că ar fi o mare pierdere dacă nu aţi cunoaşte-o şi dumneavoastră, cititorii publicaţiilor noastre.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: