ORAZIO BARONELLO, PE 16 MARTIE, LA BACĂU

by Petre CICHIRDAN on March 3, 2017

Am intrat în posesia informaţiei că talentatul dirijor italian Orazio Baronello va concerta-dirija-pe data de 16 martie 2016 la Filarmonica din Bacău în compania orchestrei simfonice a renumitei insituţii muzicale, moldovene, condusă decenii de-a rândul de renumitul dirijor Ovidiu Bălan. Programul concertului va cuprinde lucrări de Friedrich Gulda: Introducere şi Scherzo, Bossa Merengova: Sonata latino, Andrei Tănăsescu: Burlesque (orchestraţie de Sorin Petrescu), şi, în partea a doua a concertului, Johannes Brahms: Simfonia a II-a. Dăm mai jos un fragment din cronica concertului susţinut de Orazio Baronello în luna martie 2015 la Râmnicu Vâlcea şi publicat în Cultura Ars Mundi pe 15 martie 2015… „Orazio Baronello a fost mag de această dată la cârma orchestrei simfonice şi corului Filarmonicii Râmnicului, şi, toţi trei, şi cu mine în balconul sălii de concert, am retrăit muzica magică a lui Joseph Haydn, transfigurarea sa extraordinară pe traseul divinului, al omului care-şi apără libertatea fizică şi a sufletului…Am retrăit în acea Gloria dar şi în „Sanctus” armonii venite ca din ceruri, divine, mai ales în acele măsuri ale Qui tollis peccata, armonie fantastică trăită prin acel dialog între violoncel şi partida tenorilor, între om şi îngeri!…Armonii bine acordate între partidele corului şi partidele ansamblului orchestral. Există senzaţia în această misă că suntem într-un spaţiu mistic, că nu muzică auzim, ci vedem, chiar, muzică…O pictură, tonalitate, care anunţă peisagismul în muzică. Desigur, fiind un fan al dirijorului italian, pot să greşesc, deşi arta trebuie văzută mai întâi cu inima şi mai apoi cu mintea, şi să spuncă, Baronello, în imaginile surprinse de micul meu aparat de filmat, chiar descrie-interpretează ceea ce cântă corul şi orchestra, violoncelul, viorile, suflătorii…În acest fragment, celebru, dirijorul caută muzica cu ochii, cu gestul, şi o găseşte în corul nostru măiastru, l-a găsit acolo pe Haydn, da, aplecându-se şi înfiorându-se cu multă măiestrie asupra orchestrei!…Pe Cultura Ars Mundi, VIDEO ARHIVA puteţi urmării fragmente dinconcert. (Cultura Ars Mundi, pcickirdan, 12 03 15)”03 03 17

Orazio Baronello, rm valcea, 2015

Leave a Comment

Previous post:

Next post: