POMENIRE DE NEUITAT LA ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI: MIHAI EMINESCU (15 ian 1850-15 iun. 1889)

by Petre CICHIRDAN on July 18, 2017

15 iunie 1889. La Bucureşti se stingea din viaţă „Luceafărul” poeziei româneşti, Mihai Eminescu. 15 iunie 2017 la Arhiepiscopia Râmnicului avea loc o slujbă de pomenire în Catedrala Arhiepiscopală oficiată de ÎPS Varsanufie, apoi, continuând, la bustul poetului aflat pe platforma din incinta Arhiepiscopiei, bronz turnat, aparţinând sculptorului Paul Popescu şi inaugurat, sfinţit, în 2014… În Sala Iosif Episcopul a Aşezământului Cultural Sf. Ierarh Calinic din cadrul aceleiaşi sfinte locaţii s-a desfăşurat un concert în memoria marelui poet, oferit de Corala de băieţi a Seminarului „Sf Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, condusă de Codruţ Dumitru Scurtu, cu concursul trupei de teatru „Constantin Popian”, a sopranei Monica Valentina Scurtu, şi a pianistei Galina Nemţanu. Un concert ale cărui ecouri ne răsună şi acum în urechi, după aproape o lună, şi despre care notăm acum, la superlativ! În Sala Iosif Episcopul alături de membrii coralei s-au aliniat artiştii trupei de teatru, între ei, Mihai Călugăriţoiu, dând un scurt, dar fulminant recital din scrierile lui Mihai Eminescu. Am reţinut pentru dumneavoastră, cititori stimaţi ai Culturii vâlcene şi ai Video Arhivei din cadrul revistei on line Cultura Ars Mundi, www.culturarsmundi.ro, şi interpretarea sopranei Monica Scurtu a liedurilor „De ce nu vii” şi „Noapte bună”, versurile lui Mihai Eminescu în acompaniamentul la pian a Galinei Nemţanu de la Filarmonica vâlceană. Au răscolit din nou sufletele vâlcenilor Codruţ Dumitru Scurtu împreună cu ghitara şi corala sa de băieţi de la Seminarul „Sf Nicolae” excelând în prelucrările corale „Pe lângă plopii fără soţ” şi „Seara pe deal”…Fie iarnă fie vară la Arhiepiscopie Cultura-Arta se mişcă pe cai mai, cum poate s-a mai mişcat doar în timpul episcopului Vartolomeu Stănescu la început de secol XX…Atenţie, celebrul episcop a fost după părerea noastră unul dintre cei mai talentaţi şi reuşiţi primi poeţi din galeria vâlceană…a secolului XX (noi l-am cunoscut din paginile primului număr al revistei Martyria)!

corala-in-strana-la-pomenirea-lui-eminescu-dirijata-de-codrut-dumitru-scurtu
sfanta-pomenire-eminescu-2017-arhiepiscopia-ramnicului
ips-varsanufie-si-mihai-eminescu-arhiepiscopia-ramnicului-15-iunie-2017
pomenirea-lui-eminescu-15-iunie-2017-la-arhiepiscopia-ramnicului

Leave a Comment

Previous post:

Next post: