O toamnă de septembrie cu un soare blând, privindu-ne albastru, ne pornește la vremea unei amiezi spre galonata capitală culturală a … ditai Europa, și ea o înstelare albastră. Invitați de … astrul cerului am poposit în buricul capitalei, recunoscând în apariția ASTREI, prin 23 octombrie, 1861, la Sibiu, un eveniment istoric de importanță capitală. Salutăm în Piața Mare pe Samuel von Brukenthal, pus bronz de serviciu la poarta Muzeului, dar și pe Gheorghe Lazăr și el în bronz… privind către Avrig și spre Valahia de peste munții din față. În latura sudică a pieței o placă a lui Gojdu privește spre tezaurul făcut dar Budapestei. Forumul German, Biserica Evanghelică -cu slujire în multe graiuri!-, Primăria, galeria UAP-ului, librăriile și atâtea altele, ilustrează multi/culturalitatea, vădită aici în Piața Mare. Prezentul… cosmopolit cu amestecul graiurilor, într-un zumzet pașnic, arată o comuniune care respiră pacea momentului, și el astral, cel de la 1 ianuarie 2007! Lume multă, așezată la taifasul multicolor sub umbririle conturului, pare a nu observa invitația Astrului… la o preumblare pe căile bătătorite de vreme, acum cu un farmec special.
Părăsim centrul pe strada Nicolae Bălcescu, să apucăm spre o… dumbravă cu adevărat minunată. Salutăm pe… Împăratul Romanilor (are și numele consemnat în germană! Cum altfel în Herman/stadt?! Dar să uităm că… herman, dincolo de numele propriu, însemnă frate? Că Sibiul a fost un secular burg săsesc, pe malul Cibinului și el cu… latinia lui?) Cum să nu observăm sediul istoric al Consiliului Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu, să pună în aplicare hotărârile Marelui Plebiscit, de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia? De aici se punea în fapt voința Transilvaniei de emancipare națională a românilor. Nu pentru acest lucru, profetica viziune a elitei intelectualității românești înființase ASTRA? Adică ASociația TRAnsilvană, instituție legitimă, adică aprobată de Împărăția Vienei și condusă de episcopul Andrei Șaguna. Andrei Șaguna, cel prezent și la Adunarea de la Blaj/ 1848 (inspirație divină pentru grația împărăției!) își va fi ales locul înseninat și cu verdeață al… veșniciei în Rășinari, de unde vor răsării Goga, Cioran și atâția… patrioți necesari cauzei emancipării, din rasa înrădăcinată a Mărginimii, cu pastoralul ancestral! Calea Dumbrăvii, ca un loc al înveșnicirii înspre APUS, duce spre locul atâtor tezaurizări, din care trebuie să ne împărtășim permanent. Pe calea asta, una spre înaltul cerului pipăibil de la Păltiniș cu pașii, amirosind rășina și cetina verdelui viu, cugetând precum Noica adâncimea rostuirilor din cuvintele sfintele, putem să ne lămurim asupra rosturilor noastre printr-o lărgire a orizonturilor, dar și printr-o aplecare specială asupra celor lăsate de zestre.
*
La Drum! Zi superbă, cu soarele însoțindu-ne, se arată minunata Cale a Dumbrăvii. Lăsăm caii putere, încălțați în opinci de… cauciuc, într-o herghelie dintr-o parcare plină ochi, intrați cu noroc, după ce am pândit o plecare. După parcul ASTRA din … cetate, trebuia să-l cercetăm și pe cel așezat cu rostuirea lui rurală în sânul mamei Natura. La drumul mare o poartă de lemn cu incrustații solare ne invită în curtea cea mare a Complexului Național Muzeal ASTRA. De fapt ne atrage atenția Pădurea, care promite între arborii ei un lac și de-a împrejurul lui, rostuiri ale satului, specifice întregului rural românesc. Suntem atenționați asupra cuprinderii arealului cu vreo 400 de construcții și o colecție de peste 200.000 de obiecte. Un plan de ansamblu încearcă să ne ușureze vreo căutare specială, iar indicatoare pot da sugestii utile. Pornim pe alei/ulițe/poteci/cărări, fără grabă și vreo anume cercetare programată. Vrem să respirăm tihna locului și să-i simțim rostuirea în armonia tocmită de priceperea unor oameni dăruiți citirii tainelor. Să ne minunăm cu propria rezonanță și să ne purtăm pașii acolo unde simțurile ne duc. Să trăim pe cont propriu… naturalitatea, ar fi spus-o mai altfel marele Brâncuși, chiar el atins de demiurgul inspirat al facerilor ingenioase. Pășim împreună, pentru că labirintul aleilor și potecilor este un adevărat urdiniș, prin complexa amenajare pusă-n operă cu pricepere pentru cuminecarea… noastră, a oaspeților de ocazie, fiecare cu o tresărire de clopoțel la redescoperirea unui acasă al natalității proprii. Cărări umbrite de stejari seculari, de arini răcoroși în vecinătatea lacului cu maluri împăpurite; luminișuri înierbate cu otava toamnei cu privirile violete ale brândușelor ne însoțesc preumblarea prin sinteza ruralului românesc, povestind viețuirea oamenilor pe toate plaiurile, ca o comprimare atemporală cu sugestia veșniciei. Totul are viață. Pisici domesticite pe prispele caselor, rațe, gâște, lebede…, grădini de zarzavaturi, cu păpuși-mămui de speriat răpitoarele înaripate, cârciumi/hanuri cu patina timpului, lângă chioșcuri respirând societatea de consum… cu consumatori in actu. Un măgăruș… paște-n voia lui, un tăuraș privește fără stres la carele… povestind doar cărăușia de demult. Caii, văcuțele… aici trăiesc o libertatea ne/împrizonată, altfel decât suratele lor din fauna lumii, sălășluite la grădina zoo din vecinătate. Niște pini, ca niște pămătufuri verzi, uriașe, parcă au alungat norii. Cerul este senin… sticlă. Ori, poate, ruga slobozită de bisericile de lemn, care se înțeapă în înalt să fi înduplecat… regizorul cel mare? Ziua se arată specială. Însorirea ne oferă citirea ceasului solar pe alee. Măcinăm cu gândul semințele timpului în ingenioasele instalații ale colecției de mori de apă, de vânt. Strivim în teascuri, sub ciocane, în înșurubări, să scurgem sevele: leacurile însetării, ale ungerii. Pive, joagăre, vâltori, războaie de țesut și câte alte acareturi ne atrag privirea la tot pasul. Case înalte, ori scunde, cu acoperișuri din paie, șiță, stuf, cu pereții văruiți într-un colorit prietenos, ocrotite de curți cu toate acareturile dau imaginea așezării sătești, a socialului în armonia naturii. Soare pe cer, dar și pe porțile de lemn ale curților te invită în gospodăria țărănească adusă ca amprentă a locului de proveniență. Inventarul lucrurilor, chipul exterior al casei, gardului, poziționarea față de uliță, fac din acest întreg o autentificare fără greș. Pastoralul, podgoria, lucrătorul țarinii/țăran generic (meșteșugurile, instituțiile tradiționale: școală, biserică!) își află în acest proiect, ca un atestat în artefacte, incontestabilele cărți de identitate. Soare…, efigii pe crucile de piatră, pe troițele din peisaj, pe străchinile ceramicii hurezene, expuse ademenitor lângă cocoșii și ei trâmbițând în înalt trăirea, alături de clopotnițele rugătoare să ne sporească lumina… sunt la locurile lor, parcă ivite din natură. Interioarele, împodobite cu macate, icoane și hainele de sărbătoare recomandă inconfundabil zona etnofolclorică, dar și traiul în multi/etnicitate. Vreo cumpănă, vreun loc de potcovit cu fierăria alături, poduri mobile de trecut râurile, morile de apă și vânt, pivele de bătut abaua, atelajele și câte altele își găsesc în peisaj maxima atragere a atenției. Toate adeveresc, în fericita și inspirata lor adunare priceperea omenească și spiritul tehnic, propriu civilizației lemnului și trăirii ruralității în grația naturii prielnice când este luată părtașă cu energiile ei îndumnezeite. Fiecare obiect o slovă; mai multe la un loc în slujirea faptei un cuvânt; toate la un loc… marea poveste a civilizației ca un mix al atâtor straturi culturale tezaurizate… continuitate dinspre rădăcinile adânci care înfrunzesc armindenii fiecărei primăveri. Un tezaur, poate o scriptură ce trebuie mereu citită de cei ce trebuie să-și cunoască obârșiile. O carte de vizită pentru cei ce doresc să te cunoască, atunci când zodiile cele noi ne-au împrietenit necesar. Am simțit în preumblarea prin muzeul/parc, așezare vie, că rostul acestui ansamblu se vădește la tot pasul. O lecție necesară urmașilor era un fapt la vedere. Aleile erau pline de șotroane colorate, de provocări la jocuri ademenitoare pentru copiii veniți în acasă străbunicilor. Grupuri de tineri zăboveau curioși, în fața unor lucruri care făceau explicit un meșteșug, ca niște laboratoare speciale, aici deloc sofisticate.. Da, am văzut copiii, tinerii, dar și tihna mai vârstnicilor așezați într-o contemplație anume, în locurile cu largă priveliște, ori hrănind vreo pisicuță, ori vreun cățel adoptat al parcului. Loc de alergare pe aleile umbrite și cu aerul îmbietor unor respirații accelerate. Fețe înroșite și transpirate ne-au intersectat vesele traiectoriile, fără să ne stânjenească cu viteza lor, reglată permanent de privirile cercetând ceasul! Indicatoarele plasate pentru orientarea în geografia parcului își arată utilitatea. Vorbind și în limba tuturor, slujesc zumzetul globalismului, și toți cercetătorii civilizației ruralului românesc, europeni identificați (francezi, englezi, spanioli, nemți, unguri/dintre cei întâlniți) se dumiresc și prin inspiratele deslușiri puse la dispoziție. Da, prin marele sat românesc – adunat din toate regiunile istorice!- un amestec european ne arăta în atenția lumii, în acel caleidoscop al globalismului și ne bucura într-un anume fel că în asaltul supra/tehnologiilor de azi, ca supralicitare a inteligenței artificiale, mai sunt căutători ai izvoarelor din adânc, tocmai prin acasă noastră românească. Să ne amintim aici, cu fiecare trecere a noastră pentru reîmprospătare a memoriei, că numele de azi al acestui complex muzeal… național : ASTRA, inspirat de muze „inteligențiilor românești ardelene” fusese ales de elita strămoșilor noștri transilvăneni „din dorința fierbinte să fim o singură națiune”, idee născută în efervescența pașoptistă a autodeterminării națiunilor.
Aici în ARDEAL/TRANSILVANIA, conflictul religios și ciocnirea puterilor regale, imperiale, marginalizase românii, majoritari numericește. Încă din sec al XV-lea nu erau recunoscuți între „națiunile recepte” din considerentul apartenenței la altă orientare confesională creștină, (vezi 1437, după marea răscoală și Unio Trium Nationum, a conlocuitorilor: unguri, sași, secui!). ASTRA, ca asociație transilvană a românilor, fusese tolerată de…„bunul împărat”, doar ca afirmare/emancipare cultural-spirituală, în acel an de grație 1861. La Sibiu, veniți din toate părțile Transilvaniei, cei 212… fondatori vizionari, în frunte cu Andrei Șaguna, între care și vizionarii, școliți în toate științele, inclusiv cea necesară justiției pentru lupta necesară emancipării neamului, nu doar cultural-spiritual, ci și politică (țel atins în amintitul plebiscit, din 1918 și recunoscut internațional de TRIANON 1920!) au instituționalizat, pe altă treaptă a dobândirii conștiinței de sine – vezi începuturile…„școlii ardelene”!- o misiune specială a românilor, în marele fenomen al veacului națiunilor, ca o foaie de parcurs/program, necesară transformării mentale, prin regăsirea de sine a celor asemenea… după vorbă, după port și neamuri pe deasupra, dar în comuniune cu celelalte neamuri trăitoare de veacuri împreună.
Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, își are în scriptura ei, azi în moda tri și multidimensională!, uneori doar virtuală, nu doar scriptura bibliotecilor, privind împlinirea… golgotei naționale a readunării neamului risipit în aceeași vatră, ci și tezaurul, mărturisindu-i trăirea fără sfârșit, adunat dovadă pipăibilă celor ce nu se pot încredința altfel. Complexul Muzeal Național, ASTRA, din Pădurea Dumbrava, leagă Piața Mare a capitalei culturale europene, SIBIU, cu cerul înseninat al Păltinișului, trecând prin satul cu aromele de rășină și emblematicii oameni, înalt gânditori, iviți ori sălășluiți aici… la margini de cetăți, unde veșnicia este acasă, este veriga necesară descifrării urcușului spre înalt și de adâncire spre izvoare tăinuite. M-am preumblat într-o zi cu soare să-mi amintesc și de un prieten plecat, ducând strămoșilor numele bucuriei din sine. L-am simțit lângă mine, precum Dante în Paradis însoțit de Beatrice, pe Corneliu Bucur, unul dintre mulții truditori și slujitori, ca sacerdoții în altare, ai neasemuitului loc al înseninărilor, celor în căutarea iluminărilor de sine. În fața crucilor cu efigia soarelui, i-am revăzut ochii albaștrii, părul și barba albe reamintindu-mi de clocotul lui entuziast și siguranța cu care îmi arăta ce se va mai ivi în peisaj. Îi pot spune că de la plecarea lui… multe sunt aievea, și chiar gata de renaștere sunt multe alte colete care se vor adăuga viziunii sale, aidoma celei a primilor profeți ai ASTREI, acum și cu o altă misiune importantă: să ne arătăm lumii într-un concert al celor egali și fără asumarea umbririlor celor ce se interpun însoririlor noastre.
Sibiul își are în sine profeticul spirit al înainte/mergătorului. Este iradiere de lumini din adâncimi. Este izvor permanent de frumos, o confluență a diversității. Trecutul cu vâlvele comorilor sale inspiră strălucirea viitoare și o răsare proaspătă în fiecare zi. O mare scenă vie, amintind de teatrul care experimenta trăirea dintotdeauna, Sibiul este arena lumii unde se adună… modelele trăirii actoricești, unde festivalurile… propun permanenta sărbătoare întru cinstirea vieții. Sibiul are însămânțarea de idei a ASTREI, în burgul multicultural al fostului imperiu romano-german, în care Vechea Roma își pusese gardieni spre răsărit (invocăm aici pledoaria lui Vasile Goldiș, în susținerea revendicărilor plebiscitului, din însorita zi a zilelor ,în acel an al mântuirii,1918, ocazionată de o Alba… iuliană și… carolină, a înnoitului imperiu, recurent al acelei romanității – canonizată universal! Sibiul, cetate întărită, își are de-a împrejur întregul românesc adunat semnificant să rostească ruralitatea cu altfel de hieroglife (scriere sacră!) si rostindu-se simțirii rezonante, fără tălmaci speciali. Complexul… din Pădurea Dumbrava este un posibil loc de cuminecare al identității, altfel adunată de la mai lărgime, să exprime duhul esenței. De la lume adunate – lume trăitoare a geografiei spațiului matricial/mioritic/carpato-danubian!-, să fie iar la lume date, mai lărgimii fără hotare, care să ne descopere adâncimea izvoarelor. Sibiul, cu blazonul unui caput mundi,trebuie cercetat des, ca un mers la liturghie. Să nu uităm chiar noi românii (că nouă ne va fi căutat ASTRA… mântuirea!) de lungul drum dinspre noaptea evului întunecat, spre ziua însoririi și să ne bucurăm de regăsirea noastră, afirmându-ne mândria și îndatorarea față de eroii unei lupte cu izbânzi. Să ne regăsim pe noi înșine, să ne afirmăm limpezimea izvoarelor, singurele care înnobilează, și să ne arătăm lumii largi, cu respectul deplin față de toți semenii noștri oamenii, cu toții fiii aceluiași Dumnezeu, indiferent de numele Lui, același Părinte tuturor.
