www.j-query.org

Die Domain "www.j-query.org" ist nicht verfügbar.





”Sarea pământului” de Gheorghe Rusu(Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioana!)

”Sarea pământului” de Gheorghe Rusu(Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioana!)

by Mihai Sporis on December 24, 2013

Post image for ”Sarea pământului” de Gheorghe Rusu(Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioana!)

Ajunul Crăciunului, când timpul iese din calendar, comprimând istora omenească într-o concluzie, ne-a bătut la uşă. „Deschide uşa creştine!” răzbate înspre un om împărtăşit cu cele sfinte şi încredinţat că cerurile s-au deschis. Cum să nu slobozim în inima noastră adevărul care ne colindă, sigur, să ne purifice, iluminându-ne cu adevăruri necesare?  A venit în tihna noastră şi ea ieşită din şuvoiul atâtor năvale, să ne colinde,  mulţumirea unui om ( un Gheorghe –Gogu… biruitor!), că există, şi că datorează acest lucru unui neam tenace de moşneni, altoit cu viţa veche a vinului roşu vărsat ca purpura, ori ca sângele de sacrificiu într-un nume, etichetat etnic, să pară însemn al veneticului, imposibil de şters.      M-am lăsat dus de povestea adevărată, ca a tuturor colindelor, în firea unei lumi, pe care am prânzit-o ca pe un colac, ca pe un colindeţ. I-am simţit gustul sărat. L-am recunoscut imediat. Povestea era cu proprii mei moşi şi strămoşi, oameni liberi, iubitori ai moşiilor şi îndărătnici în a face uşor loc altora, chiar prin întemeiere de familii, deşi veniţi, atestând patriarhatul, (… venit din cer, unde stă tatăl nostru… cel mare!) şi el mai târziu. Dar colinda, vorbind despre abolirea cronologiei, introducându-ne în mituri îmi va fi lămurit repede opoziţia stăpânului, obligatoriul moş cu funia numelui bărbătesc, şi opoziţia faţă de noul venit. Femeia amazoană, cu adevărat sare a pământului dizolvă în sine zeitatea venită de aiurea, din ceruri, de prin mărginimea Sibiului (de unde au descălecat moşii mei!), de pe podgoriile lui Dionysos, ale Rusidavei (de unde au descălecat ruşii noştri, autohtoni şi eroi de epopee!) şi dă oricăror nume certificatul cu rădăcini puternice în locul ei de fixare. Pământul îşi are discreţia mamelor brăzdate de plugul atâtor nume care se agaţă în uriaşa pădure a neamurilor cu rămurişul des, cu frunze milioane care îşi cunosc doar apartenenţa la codru, unul cu rădăcini nutrite de aceeaşi sare, cu aceleaşi ciripituri de păsări. Mamele, ca nişte duhuri secrete, înainte mergătoare ar putea fi numite Ioane, aproape jumătate dintre ele, celelalte ar putea fi Marii într-o provocare a dilemelor. Duhul lor este al materiei neamului din care provin, deşi legile târzii cereau înscris pe hrisoave, obligatoriu numele bărbatului, femeia fiind stigmatizată de anacronicele legi ale oamenilor, ba chiar şi ale canoanelor bisericii creştine, care condamnaseră, fără drept de recurs pe Eva pentru păcatul strămoşesc, născător al popoarelor de oameni, încă înainte de… Preacurata

Colinda este un adevăr transfigurat, devenit un imn de slavă şi de mulţumire. Se referă la ceea ce a fost… să fie. Dar fiind creat câmpul de manifestare al unei spovedanii totale cu purificare garantată, Dumnezeu coboară între noi, asemenea nouă, întrupându-se şi se aşează la masa noastră să pună la cale, viaţa, El fiind chezăşia adevărului nostru omenesc, pe potriva puterii noastre de pricepere. Ascultând colinda lui Gogu Rusu, recomandată de părerile lui Ion Tălmaciu şi ale lui George Achim, m-am  luminat cu o nouă experienţă de viaţă şi mai ales cu o descifrare a ei pusă nouă în traistă, merinde pentru ce va să vie, în destinul personal, al neamului cu rude de sânge şi mai ales a celui mare, nu doar din sarea pământului,dar şi din duhul cerului de deasupra, cu toate numele noastre.

Ce are special cartea lui Gheorghe Rusu, dincolo de sorocul în care mi-a bătut la uşa inimii? Este una adevărată, confirmând virtutea unui colind. Personajele nu sunt inventate, nu vin dintr-un teren al ficţiunii pure. Contextul istoric, întrucât această sagă este o cronică a mai multor generaţii, este corect, riguros ştiinţific, precizat pentru fundalul lucrării. Cadrul socio-economic este trasat clar, fără preţiozitatea atâtor studii monografice, ori eseuri etnografice, atât cât să poată susţine firul ( a fi … fire ne este definită viaţa, de către autor!), tulpina din care s-au desprins ramurile şi rămurelele. Cartea este un studiu de caz cu puterea generalizării, lucru constatat, mai sus, printr-o potrivire a poveştilor altor neamuri. Pare firesc  să fie aşa, atunci când moşnenii (corect constată autorul, când spune despre lumea acestora: ”o lume neluată în seamă de istorie…”) în legea pământului, au profil psihologic clar, o relaţie specială cu pământul moştenit, o filozofie a vieţii ce pare îndărătnicie, contrazisă însă de realitatea istorică în dinamica ei; firescul acesta este acel specific  (uneori ignorat!) care conferă unitatea unei diversităţi şi dă forţa unei iubiri speciale locului de vieţuire. Din această dezvoltare a chimiei sentimentului apartenenţei, frumos identificată în limba neamului :sare a pământului (vezi extensia cu sarea în bucate, dincolo de toate… dulcegăriile, în recuperarea lui P. Ispirescu !), autorul de formaţie tehnică, cu uşurinţa identificării proceselor complexe, poate disocia confiscarea de paradă a falselor patriotisme din retorica propagandistă, inclusiv cu… cântările la comandă.  Să te sărezi cu această iubire de loc, să-i respiri aerul, să-i asculţi freamătul, ţine locul oricărei demonstraţii, privind patria abstractă, iubită şi clamată în minciuna, dintotdeauna a celor ce nu o mai observă şi-i târă poporul în suferinţe. Am citit literatura clasică despre ţară şi ţăran. Liviu Rebreanu, mai nou Dinu Săraru, surprind iubirea de pământ într-un anume fel, generalitatea stării de lucruri, într-o perioadă fixată istoric, într-o anume parte de ţară. Marin Sorescu, Marin Preda, Marin Ştefan cu nemărginirea câmpului şi rectiliniul acela fără măguri şi râuri vijelioase, precum  Oltul, Topologul, Olteţul, Cerna, etc., nu ne permit un referenţial adecvat pentru geografia moşnenilor. Moşnenii lui Dinu Săraru, însă, din Oltenia de sub munte, pot fi priviţi în spiritul lor de oameni liberi, cu problemele lor de viaţă. Ei sunt însă folosiţi de maestru şi devin  mai prinşi de estetica literară, nu-mi par aşa de adevăraţi ca ai autorului nostru cu câmpul inspiraţiei pe valea Topologului. Pe linia tratării specifice, chestiunea ţărănească în conceptualizarea lui Dinu Săraru, remarcată şi de Aureliu Goci, devine tema unei trilogii remarcabile, problematizante. Gogu Rusu duce problema a… nişte ţărani, moşneni din Cremenari, într-o într-o succesiune seculară de…clipe şi face propria  analiză, precisă, nelipsită de conexiuni şi atitudini, privind situaţia prezentului cu moştenirea veche a unui câmp cauzal, remanent şi nefavorabil (după cum constata cândva şi Dumitru Drăghicescu!).  Pregnantul caracter ştiinţific (identificat de I. Tălmaciu… cu o scriere monografică!) vădit prin fina punere în temă a „prologului”, unde se arată un cunoscător al moşnenilor, parcă format special de titratul istoric Dinică Ciobotea, cel cu un strălucit doctorat în domeniu, ne spune la fiecare pagină că de fapt este un fel de cronică a neamului propriu al autorului, fără nicio urmă de parti pris, şi că descrierile, portretele nu sunt inventate de imaginaţia romancierului (G.Achim  consideră lucrarea roman!) ci sunt luate din locurile natale memorate şi aduse în decorul acţiunii. Cred că frumoasele descrieri, adevărate pastele, pline de viaţă, se vădesc în frumuseţea lor cu o anumită repetiţie, adevărate clişeee. Ele revin din memoria afectivă demult încărcată cu ele şi credem că imposibil de înlocuit cu altceva. Pentru autor acela trebuie să fie Edenul  şi pe acela îl însufleţeşte când scenele trebuie să respire iubirea, sărbătorescul. Lucrarea este ca  o problemă perenă, ciclică, într-o rezolvare, aducere la zi, necesară.

Firul începe să se deşire, în perspectiva istoriei, cu bărbatul ales (cu puterea să-şi imprime semnul înnoiri, ştiinţa adaptării la noua situaţie, înţelepciunea şi smerenia celui ce nu trebuie să se lase convertit, ori sedus în mrejele unei supuneri necondiţionate), erou descălecător, spirit înnoitor, care se converteşte firesc numai atins fiind, de sarea pământului. Între oameni de tăria cremenii, adică cremenari, nu te poţi impune dacă nu ai cel puţin tăria lor. Deşi vor fi trecut trei războaie grele peste  spiţa neamului său (independenţa, întregirea, eliberarea … cu cântec!), pe durata unui secol stigmatul din gura satului a veneticului nu a putut fi şters. În forţa aceasta îndărătnică de rezistenţă a unui statut social informal, se poate descifra o demnitate robustă ca de altfel şi resentimentul împotriva străinilor, unul moştenit din vremuri imemoriale. Poate tocmai din cauza acelora care nu veneau cu gânduri paşnice, ci  dimpotrivă, să te jefuiască, să te ducă în robie. Prea multă pătimire venită de la iubirea străinilor, după cum blestema Eminescu, în Doina, pe cei ce-au îndrăgit străinii în paguba şi în lacrimile neamului său. Demnitatea umană, cuminţenia pământului, vindecarea de anumite prejudecăţi, revalorizate de autor, om al vremurilor postmoderne,  se clarifică în demonstraţia problemei, una ca o culegere de probleme (problema grecească a …fanarioţilor; chestiunea evreiască; eliberarea de sub turci; războiul reîntregirii; legionarismul; colectivizarea etc.). Românul îşi iubeşte ţara şi o vrea neasuprită de neamuri străine (turci, greci, unguri, nemţi, ruşi!). Dar nu popoarele acestor neamuri au vină, ci păstorii lor antrenaţi de vârtejul lumii în războaiele amintite. Descifrarea scenei lumii – ca o imensă scenă în care oamenii sunt împinşi dincolo de morale, crezuri religioase şi mai mult din porniri ale hegemoniei fără hotare, ambiţiile unor încoronaţi cu sânge albastru, imense interese economice, idealuri utopice, doctrine cu rase superioare, ori popoare legitimate, alese să  imprime mersul lumii după propriul cherem –  este una foarte documentată şi apoi aproape pedagogic explicată în contextul discursului demonstrativ. La Gogu Rusu toate afirmaţiile, ca nişte sentinţe bine plasate, se supun determinismului cauzal. Excepţiile sunt foarte rare şi atunci întră în scenă presimţirea, nenorocul, întâmplarea, cărora le acceptă totuşi o determinare statistică, ori poate intervenţia divinităţii (aşa a vrut Dumnezeu!). Substanţa vorbelor se rafinează în  vorbele de duh a căror sursă de inspiraţie este averea de proverbe, zicători, expresii uzuale intrate în cugetul oamenilor cu un simţ al realităţii special. Îmbinarea spiritului raţional cu preceptele canoanelor, realitatea tăinuită a vieţii cu ieşirile sale în vileag,  forţa personalităţii autentice pusă în contrast cu spiritul gregar, prejudecata înrădăcinată cu norma înnoită creează o tensiune discursului şi te provoacă să intuieşti rezolvările. Dibăcia autorului în pregătirea scenei şi apoi în explicarea conflictului, în urmările sale, este remarcabilă. Contrariile sunt clar precizate întotdeauna, conflictul are o evoluţie… dialectică, iar deznodământul, uneori tragic, este expediat fără a se insista asupra lui, dând senzaţia nu de banal şi a unei legităţi implacabile. Moartea survine violent, ca o ieşire meteorică din … scenă, învăluită în necunoscut. Copilul Georgel la doar cinci ani piere pe ţarină odată cu strângerea recoltei, ca o ofrandă adusă belşugului, dar cu stigmatul nelegitimării în neam a unui moşnean veritabil. Acest Gheorghe, simbol al pământului, nu s-a putut ridica! Şi l-a lăsat pe Nicolae Rusu… venetic. Gheorghe, cel luat în creştere de la târgul de la Râureni, s-a ridicat o vreme, a înfrânt prejudecăţile, cutumele anacronice, dar a fost doborât, paradoxal, de spiritul încă nedescifrat (credem că nici autorul nu putea să descifreze legionarismul vremii în condiţiile în care comuniştii şi-au aruncat vinovăţiile, nu puţine, pe… acarul legionar, iar propagandele cu antisemitismul şi naţionalismul – aici acceptându-se doar sionismul! – arătau cu degetul tot înspre acolo! Iar istoria este scrisă aici cu pagini frânte şi foarte partizan…), noi având aici credinţa că , aceiaşi crimă pentru pământ, prezentă şi la Dinu Săraru şi lupta subterană între nou şi vechi au fost circumstanţele evenimentului. Titlul acestui tragic eveniment dat de Nicolae Radu – un fin spirit de observaţie al locului!- în cartea „Memorie resuscitată” : „Orgolii şi cuţite” este edificator. Confruntarea între oameni de cremene, pietre tari, a aţâţat toate frustrările şi conflictele mocnite îşi puteau afla prilejul favorabil.

Gura satului, instituţie informală redutabilă îşi are rolul piperului, acea mirodenie care dă  gustul exotic şi face din ascunzişuri lucruri aduse în dezbaterea publică. Cârciuma care dezleagă limbile bărbaţilor, biserica unde … evlavioasele femei îşi amintesc de … prelucrarea cânepii, ori vreo asociere de interese, aici chiar politice, sunt locuri consacrate cu forţa inoculării piperului în gândul întregii comunităţi de a cărei polarizare au grijă, dintotdeauna, să se folosească cei ce doresc să controleze… Amintim aici, dinspre vremurile moderne, confruntările cu ciomegele alegerilor dintre partizanii partidelor istorice, cozile de topor, de peste tot, propovăduind ciuma roşie, întovărăşirile, colectivizarea, dar şi alinierea mişcării legionare la care se polarizase peste o jumătate din ţară între care preoţii şi profesorii naţiei, aderând la un spirit justiţiar de sorginte naţionalistă şi mistic creştină (cam în chimismul sării pământului, dar cu condimentul de import al piperului, cum se manifestau şi celelalte mişcări naţionale: nazismul, fascismul, într-o manifestare ce se opunea internaţionalismului vremii!) A eticheta ieftin pe adepţii acestei orientări, este o mare eroare! Buna credinţă a oamenilor dispuşi la sacrificii, pentru însănătoşirea morală a neamului, manipulată abil, cu excesele abominabile ale oamenilor de nimic, prezenţi în toate timpurile şi în toate culorile politice, inclusiv în vremurile de azi, ţine de dizolvarea sării pământului în firea lor, ascultătoare de păstorul hărăzit să conducă şi să fie urmat până în pânzele albe! Şi azi sunt lipitori de afişe, profitori linguşitori precum arendaşii de proprietarul de moşie, ori supuşi de vătaful locului, negustori de demnităţi, uzurpatori ai adevărului, cât despre minciună, intrigi, provocări, ce să mai vorbim ? Săgeţile ţintite asupra năravurilor cu efecte la vedere şi azi ne spun că luciditatea autorului este… înger păzitor.      Ducerea chestiunii, nedescifrată încă până la cap, către partizanatul politic legionar, cu toate scânteile lui, poate ajuta, o dată în plus, pe cei ce nu acceptă să se spovedească, adică tocmai pe aceia care l-au doborât… pe Gheorghe, luându-i  pământul, da data aceasta român emblemă, truditor cu râvnă al ţarinei româneşti.

La înhumarea lui Gheorghe au fost mai mult femeile… adică femininul, glia care şi-a pierdut una dintre conştiinţele  luptei pentru moşie şi  un om cu simţul dreptăţii intrat în conştiinţa publică a locului. Gheorghe va fi fost doborât! Lupta o va fi preluat soţia sa, preţ de 23 de ani grei. Ridică-te Ioana! A făcut-o, călăuzind neamul izvorât din ea şi din Gheorghe, cu prenumele de pământ şi cu veneticul, de culoarea sângelui de viţă : Rusu.

Ridică-te Gheorghe! Şi-a zis Gheorghe Rusu, în căutarea obârşiilor. A făcut-o! Cartea „Sarea pământului” apărută la Editura Silviana, Rm. Vâlcea, 2013 este semnul unui imn de mulţumire adus neamului său, iar pentru noi cei ce l-am primit în colind, mărturisirea de sine, una din care să învăţăm respectul datorat înaintaşilor. Azi când cerul s-a deschis să aşteptăm o nouă întrupare a duhului primenit, ne-ai colindat cu tot neamul tău, care este şi al nostru. Fie-ne viţa şi firea ocrotită de Domnul cel mare, tocmai coborât la masa noastră să ne ridice pe toţi, cum o face, fără întârziere, an de an, din neam în neam.

Sarea pamantului

Leave a Comment

Previous post:

Next post: