ZIUA CULTURII ROMÂNE LA SEMINARUL SFÂNTUL NICOLAE

by Petre CICHIRDAN on February 7, 2017

Pe 16 01 17, la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea, Trupa de teatru „Constantin Popian” a Arhiepiscopiei, împreună cu corul de băieţi al Seminarului „Sfântul Nicolae”condus de Codruţ Scurtu, în holul seminarului, au ţinut să sărbătorească împreună Ziua Naţională a Culturii Române, ziua de naştere a Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, într-o ambianţă cu totul deosebită. Trupa C. Popian a prezentat un grupaj cu poezii ale marelui poet pe acordurile ghitării şi vocii lui Lucian Marin, iar corala de băieţi a interpretat piese corale scrise pe versurile lui Eminescu, „Pe lângă plopii fără soţ”, „Rugăciune” iar în final a interpretat cunoscuta melodie „Eminescu” a soţilor Teodorovici din Chişnău…Din partea Arhiepiscopiei a participat Ştefan Zară, cunoscutul consilier cultural al ÎPS Varsanufie, care nu s-a sfiit să spună că adevăratul act de cultură, care se petrece aici, în zona valceană, este cel veridic şi mai mult decât cel din capitală…Dacă în prima parte a spectacolului lumina neacoperită care pătrundea violent prin fereastra holului a fost un handicap pentru actori, în partea a doua, în timpul afectat coralei, ea s-a transformat în al doilea personaj, subliniat şi de dirijorul corului, domnul Scurtu, care şi-a început exerciţiul muzical vocal, subliniind rolul luminii divine („Răsai asupra mea Lumină lină”) în opera marelui poet…Pe www.culturaarsmundi.ro, Video Arhiva, redăm publicului cele două piese corale interpretate de elevii seminarului…

07 02 17
Petre Cichirdan

panoramic-final-organizatori-si-interpreti-16-01-17-seminarul-sfantul-nicolae
codrut-scurtu-elevi-si-stefan-zara-adresandu-se-audientei
asistenta-la-ziua-culturii-romane-de-la-seminar
canta-lucian-marin-la-ziua-culturii-romane-16-01-17-seminarul-sfantul-nicolae
cobori-in-jos-luceafar-bland-ziua-culturii-nationale-16-01-17-seminarul-sfantul-nicolae
mihai-calugaritoiu-la-ziua-culturii-romane-16-01-17

Leave a Comment

Previous post:

Next post: