MARIUS MIHAI CROITORESCU: „REVANȘĂ ÎN ANTILE”

by Petre CICHIRDAN on November 21, 2026

Post image for MARIUS MIHAI CROITORESCU: „REVANȘĂ ÎN ANTILE”

„Finețea, frumosul, măreția înseamnă concepții de vastă perspectivă, care dau naștere la planuri mari, principii mari, prin profesionalism și artă. Așa cum este logic, suntem conduși de inventatori și de firea omenească, iar noi trebuie să ne adaptăm.” (
Revanșă în Antile,
Marius Mihai Croitorescu)

La Editura Antim Ivireanul Râmnicu Vâlcea a apărut anul acesta, 2026, luna noiembrie, sub semnătura lui Marius Mihai Croitorescu, colonel de comando în retragere, romanul de aventuri „Revanșă în Antile”, a șaptea carte a acestui ofițer, care în această lună a împlinit 65 de ani; Asociația Seniorii în 17 11 26 sărbătorindu-l și urându-i mulți ani de viață, mulți și productivi în acest câmp al creației literare. Cartea este o continuare a acțiunii din volumul precedent „Misiune în Kenya” (2025), și în a cărui final tragic și aproape neverosimil Căpitanul Marius Croitorescu primește câteva cartușe în spate, în dreptul inimii, de la iubita sa Naomi, colegă de Agenție, care l-a trădat în acțiunea comună de arestare a șefului bandei de traficanți de droguri, Martin Brooks. Cum spuneam, Naomi descarcă câteva cartușe în spatele căpitanului român, după care dispare împreună cu Martin Brooks, producând o mare supărare în Agenția (internațională de combatere a traficanților de droguriulor) condusă de „N” și „M.P.”. Practic în volumul anterior Căp. Marius Croitorescu, șeful grupului de comandă însărcinat cu arestarea lui Martin Brooks, după atacul Naomei pe la spate a fost declarat decedat!

Cartea apărută la Ed. Antim Ivireanul a fost editată la 1 și ½ rânduri și a fost îngrijită de Sorin Alexandru Barbu (consilier editoirial), Ildiko Kerkes Barbu (Design și prepress), desenul pe copertă a fost realizat cu AI, iar grosul pregătirii a fost realizat chiar de Marius Mihai Croitorescu (culegerea textului și corectura)!

O carte dintre cele mai bune în care autorul excelează într-o narațiune nemaiîntâlnită, narațiune fluviu fără întrerupere de la prima la ultima pagină! Parcurgând foarte multe episoade și peripeții, aventuri, parcă programate să se termine ca într-un atac sau asalt fulger! Fără pauze, aceste peripeții sau teribile scene de comando se desfășoară într-o atmosferă densă de stări poetice și psiho filosofice de care sunt capabile cele două personaje pozitive, care conduc acțiunea comandată de celebra Agenție internațională (fără nume, dar care, chiar nu are importanță numele, sunt aceeași din „Misiune în Kenya”), Căpitan Marius Croitorescu și frumoasa Fleur Devis, doi luptători de elită care, când se luptă stau spate în spate și apoi iau poziția celor două personaje din Sărutul lui Brâncuși, se contopesc, când stau față în față. Curios, în această carte spre deosebire de celelalte, autorul nu are decât o singură scenă de dragoste, da, da, de vreo patruzeci de pagini…Și aceste scene nu au decât rostul să-l întărească pe covalescentul Căp. Marius Croitorescu! O idee veche de când lumea, că iubirea este vindecătoare și nu oferă decât fericire! …Așa cum lui Moise, înainte de moarte (avea vreo 120 de ani), vracii i-au băgat în pat o fată mare de paisprezece ani, și …Moise a rămas cu aceeași doi copii pe care i-a avut de la Sefora…Sau dacă venim mai încoace și vrem să rămânem în domeniul înalt, literar, să revedem poemul 100 000 000 al lui V. Maiakovski în care tânărul comsomolist comparat cu micul Iisus intră cu picioarele goale în oceanul Pacific și trece în America, din el rezultând 100 000 000 de…comsolomoniști! Frumos, nu?

Pe lângă aceste stări poetice și psiho filosofice narațiunea, cum spuneam, de o continuitate absolută – și fără abateri de la planul „Agenției” – se împletește minunat cu descrierile de faună și floră și vegetație specifice arhipelagurilor oceanului, zona nord tropicală, cea dintre America de Sud și America de nord, aria fosmată de Cuba și Mexic…Peisajele descrise de Marius Mihai Croitorescu sunt pline de fantezie, par mai mult decât reale, și ne demonstrează că gradele și luptele ofițerului român, nu i-au diminuat cu nimic sensibilitatea pentru alura (de ce nu, natura) artistică a realității, spunem noi, motiv pentru care i-am cerut insistent CV ul!; încă din copilărie și tinerețe pare că Marius Mihai Croitorescu a avut parte de o autoinstrucție artistică complexă… De asemenea, credem că în aceeași copilărie, tinerețe, autorul nostru a vizionat filmele de capă și spadă ale îndrăgitului actor Jean Marais, precum Cocoșatul, în care cavalerul Henri de Lagardère își inseamnă victimile cu vârful floretei între sprâncene, mereu aceeași lovitură mortal mortală; așa cum și căpitanul roman ochește în frunte dușmanul, și șapte de odată (precum Croitorașul cel viteaz în aventura sa cu muștele) din orice poziție. Dar, mai mult, credem că a fost inspirit de filmele americane cu cawboy în care nu de puține ori apărea un gringo în vestul preriei americane sau mexicane, și care cu țigara în colțul gurii și cu mâna lăsată la pistol, într-o fracțiune de secundă îl scotea și ciuruia șapte bandiți direct în inimă. Noi copiii chiuiam de bucurie și gesticulam ca atare precum făcea personajul în acele filme, văzînd cum cad toți și mor, uciși fără milă de acel gringo. Da, copiii pun mare preț pe dreptate, și pentru ei moartea nu înseamnă decât trecerea într-o altă viață…Personal îmi era frică să nu mor și să mă nasc din nou și să fiu orfan de părinți cum erau unii copii de la Casa de Copii de lângă Școala nr 2 din Cetățuia Râmnicului…

Încă din primele pagini se intră în acțiunea care sta să înceapă. Început în trombă. În morga din spitalul în care Căp. Croitorescu era depus, după loviturile cu gloanțele Naomei din Kenya, fosta parteneră din Agenție, după care aceasta a dezertat și a dispărut împreună cu Martin Brooks, luptătorul român se ridică parcă înviind din morți. Este recuperat imediat de Agenție și supus unui îndelung tratament… „Revenind la realitate, lui Marius i se părea că urcă din adâncul întunecat al unei ape, înaintând lin spre cer și lumină. La suprafață apa avea pojghiță de gheață, prin care vedea soarele strălucind. Astrul se afla sus, la o distanță infinită, însă apa rece și ghața erau peste el.”

Reamintim cititorilor, că în concepția medicilor recuperatori ai Agenției iubirea de femeie pentru bărbat dublează șansele acestuia de a se face mai repede bine după accidentare sau rănirea în lupta corporală. Păgubos este însă și faptul că acești luptători, capabili de mari sacrificii, pot fi redirecționați să înfăptuiască la comandă crime odoase. Rămâne un mare exemplu al istoriei lumii, din Vechiul Testament, faptul că acela care a inventat cântecul și poezia, Regele David îl omoară pe eroul Urie ca să-i poată lua legal soția, frumoasa Batșeba…Căpitanul Marius Croitorescu, după șase, șapte săptămâni de la trezirea lui din moarte, primește în dar ca să-i grăbească revenirea la forma fizică dinaintea trădării Naomii din Guineea, o tânără și foarte frumoasă lucrătoare din Agenție, Fleur Davis, care-l va ajuta să-și recapete întreaga putere și vigoarea dinaintea rănirii sale mișelește. Când citeam aceste pagini ne gândeam, retoric, oare ce deosebește Sărutul lui Rodin de Sărutul lui Brâncuși!? „De câte ori simțea nevoia să o vadă pe femeia iubită, își amintgeas cu tristețe, că sentimentul nu este reciproc. Atunci i se pare uneori, că se încadrează în proza din celebrul ciclu În căutarea timpului pierdut, a scriitorului francez Marcel Proust.”…Mai notam așa ca din întâmplare, că părțile se mulează reciproc, dar niciodată nu se contopesc; acoperișul, pielea nu le îngăduie. Mai departe este Ying și Yang și nu Sărutul lui Brâncuși, care este unul ireal, mai mult decât unul real; dar el idealizează starea de iubire ca necesitate! Din doi să se facă unul. La fel, precum V.I.Lenin, care i-a spus lui Papini că omenirea trebuie să facă doi pași înapoi și unul înainte – ca să fie bine! Brâncuși a făcut Sărutul în 1907 un fel de contralovitură la marea lovitură dată de tandemul Picasso (Cubismul), Schӧnberg (Dodecafonismul) care declarau moartea Artelor; și să-l cităm și pe Marius Mihai Croitorescu, care a scris în volumul de față: „Finețea, frumosul, măreția înseamnă concepții de vastă perspectivă, care dau naștere la planuri mari, principii mari, prin profesionalism și artă. Așa cum este logic, suntem conduși de inventatori și de firea omenească, iar noi trebuie să ne adaptăm.” Da, dacă nu vom fi de acord cu el, autorul, sau alții care spun la fel, va fi vai și amar de noide noi! Ce ne-am fi făcut acum, dacă nu aveam în toate cele Arta antică, Renașterea, Barocul, Clasicismul împreună cu Impresionismul…dacă în a doua jumătate a secolului XX și în acest secol XXI nu aveam ce să reluăm și să reinventăm…

În toate scrierile lui Marius Mihai Croitorescu, și le amintim: „Șantajul” – 2019, „Furtul”– 2020, „Recuperatorul” – 2022, „Justițiarul” – 2023, „Agentul 009”, și cele două despre care am amintit, natura și frumusețile ei, și inesteticul ei este ceea ce se prezintă și participă la acțiune, este mai mult făcând parte dintr-un decor, mai mult decât atrăgător.Desigur, din acest decor nu poate lipsi femeia pe care autorul nu se ferește de cele mai multe ori să o numească, „apetisantă”! …Și iată, ce zicală interesantă: „Parafrazând o veche zicală, când nu ești în locul pe care-l iubești, iubești locul în care ești. Însă nu rămâne valabil același lucru și pentru următoarea expresie: când nu ești lângă fata pe care o iubești, iubești fata lângă care ești”. Iată și o comparație care îl recalifică pe partenerul de sex al frumoasei agente Fleur Davis, Căp. Marius Croitoresc, cu toată dăruirea sa actului intim al iubirii, vecin chiar cu starea poetică, că, el, rămâne totuși militar!…foarte interesant în comportamentul oricărui luptător de comando, că nici măcar femeia iubită nu-l poate întoarce din datoria sa…„Românul era spiritual, flatant, afectuos, lacom și viguros. Camera de baie se transformase acum în saună, iar aburii semănau cu ceața și pâcla de la Podul Înalt – Vaslui, unde în 10 ianuarie 1475, domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare a transformat armata otomană a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul, într-o mare oaste de atleți, ce învățau să fugă spre Siret…”

Instruirea unui asemenea grup de comandă, de către Agenție, pare a fi o muncă a unor elite profesionale care ajung să creeze la rândul lor, elite cărora nici umerii întregi nu le ajung să primească gradele pe care le merită. „Ființele umane nu încăpeau în vocabularul acestui angrenaj, orice persoană fizică era o piesă de șah. Pe agenți îi interesa reacția lor față de mutările altor piese. Pentru a prevedea aceste reacții, ceea ce constituia cea mai importantă parte a misiunii, trebuia în primul rând înțelegerea caracteristicilor individuale. Instinctele de bază erau procedural aceleași: conservare, responsabilitate, sacrificiu; iar temperamentul putea să decidă forța emoțiilor sau sentimentelor personale.”

Apreciem pregătirea acestor luptători (și ne-am convins din filmele americane) înalta artă pedagogică și militară. Soldații devin parcă niște roboți fabricați de un AI, nu prea de curând!…Se neglijează acum faptul că robotul perfect umanoid va fi fabricat introducând microprocesoare în corpul uman, așa cum, acum, se bagă organe naturale de la donatori sau organe (aparate) artificiale.

Acest roman de aventuri, „Revanșă în Antile” ne prezintă lupta dintre două cupluri, unul format din criminali, traficanți de droguri condus de Naomi și Martin Brooks, care se ascund; și celălalt format din oamenii legii, ofițeri de comando, condus de Căp. Marius Croitorescu și Fleur Davis. În această confruntare ofițerul român are un avantaj față de opusul său, Martin Brooks: Naomi, iubita acestuia, fusese iubita Căp. Marius Croitorescu în volumul precedent. Naomi a dezertat din Agenție și și-a împușcat pe la spate iubitul, crezând că l-a ucis. Diferența dintre cele două cupluri este una de factură morală…Căp. Marius Croitorescu dorește să-i aresteze pe cei doi criminali și nu să-i ucidă…

Mai consemnăm o caracteristică a voumului semnat de Marius Mihai Croitorescu…Undeva, în mai multele sale pagini se aduce un elogiu mării și oceanului, faunei și florei, abisului purtător de taine ale Universului . În câteva paragrafe descrie fabuloasa înformație pe care o oferă omenirii adâncul oceanului…Cândva, la Bayonne , pe malul Oceanului Atlantic sub un cer plumburiu, personal l-am simțit, văzut, în întreaga sa imensitate, chiar deasupra cerului…Am consimțit atunci că omenirea este dominată de două civilizații: una a oceanului, a celor care se luptă cu uraganul și una a muntelui, a celor care speră să întâlnească divinitatea…

Leave a Comment

Previous post: