O CARTE DESPRE TRECUTUL, PREZENTUL ȘI VIITORUL ROMÂNIEI
„MĂRTURIILE UNUI MARE ECONOMIST ȘI DIPLOMAT – IOAN TOTU (1931-1992): ASCENSIUNEA, APOGEUL ȘI CĂDEREA LUI NICOLAE CEAUȘESCU”

by Petre CICHIRDAN on November 19, 2026

Post image for <strong>O CARTE DESPRE TRECUTUL, PREZENTUL ȘI VIITORUL ROMÂNIEI</strong><br> „MĂRTURIILE UNUI MARE ECONOMIST ȘI DIPLOMAT – IOAN TOTU (1931-1992): ASCENSIUNEA, APOGEUL ȘI CĂDEREA LUI NICOLAE CEAUȘESCU”

Cartea a apărut în anul 2026 la Editura Intol Press și este semnată post mortem de Ioan Totu. Carte îngrijită de prof. dr. Gheorghe Dumitrașcu, om de cultură și cercetător istoric vâlcean, de mare valoare, publicist și fondator de publicații culturale, precum revistele: Forum 5 (10) – 2007, revista Seniorii (2009), publicație a Asociației Seniorii din Educație, Știință și Cultură Vâlcea, amândouă aflate în formă tipărită și astăzi. Fondator din 2001 al Asociației Forumul Râmnicului al cărui secretar general a fost până în anul 2019 când s-a retras din această asociație. De un an este președintele Asociației Seniorii…Timp de 20 ani a editat și tipărit vol. Studii vâlcene, anuar de scrieri istorice care reflectă contribuția istoricilor vâlceni calificați (Arhivele Naționale, Serviciul Județean Vâlcea, și Muzeul de Istorie Județean și nu numai, contribuția cercetătorilor pasionați de istorie, independenți.

Oamenii de cultură vâlceni, cercetători și publiciști îl cunosc pe Gheorghe Dumitrașcu mai ales din activitatea publicistică de peste 50 de ani, dar/și mai ales din activitatea sa de autor al mai multor volume (în ultimii 20 de ani) care l-au lansat și la nivel național: Epopeea Independenței României în conștiința vâlcenilor (2003 – carte în care autorul subliniază printre altele rolul jucat, excepțional, de prefectul de Vâlcea, Gheorghe Sabin la ridicarea Monumentului Independenței de la 1877, autor Constantin Iordănescu, 1913 – 1916) – cu date tehnice și artistice de cea mai mare valoare, construit din blocuri de piatră sculptată de cioplitorii italieni, monument unic – operă de artă – de la începutul secolului XX); Spiru C. Haret – apostol al conștiinței naționale (2008); Haretismul în cultura românească. Județul Vâlcea (2008); Haretismul în școala românească (Județul Vâlcea) (2013); Oameni și fapte în istorie, două ediții, 2025 și 2026.

Gheorghe Dumitrașcu a fost studentul lui Ioan Totu, profesor universitar doctor la Universitatea București (1959 – 1964), precum și al dnei prof. univ. dr. Maria Totu, soția lui Ioan Totu, cea care i-a încredințat în urmă cu doi ani istoricului vâlcean, manuscrisul cu memoriile eroului acestei cărți scrise înainte de sinuciderea sa în 1992…

*

A vorbi despre România, cea care a fost după al Doilea Război Mondial și până în anul 1989, înseamnă a vorbi despre realizările sociale și culturale, precum și despre nerealizări sau lipsuri. În nici un caz despre politica acelui timp, deoarece partidul aflat la putere era unic, statele (guvernele) foste socialiste din secolul XX neadmițând pluralismul politic. La fel, nu vom vorbi despre nerealizări și lipsuri, deoarece astăzi politica dusă de guvernele post 1989 neagă complet realitatea postbelcă, mai mult, o insultă! La fel, nu este nici locul (discutăm despre carte) și ne vom referi mai mult la spațiul cultural (semnele arată că politicul este pe ducă, precum și corectitudinea politică) și la cel economic (considerând că cultura, arta sunt strict legate de economie de bunul mers al acesteia).

În anul 1949 se înființează Uniunile de creație (a scriitorilor, artiștilor plastici și compozitorilor) odată cu Miliția și Securitatea…și se trece la reconstrucția României, nu ca până în acel moment cu precădere în marile orașe ale țării, ci mai ales în zonele uitate de istorie, dar cu trecut glorios în perioada de formare a Țării Românești…De aici au fost recrutați românii care au creat România Mare în 1918… Se încep imediat marile construcții: Casa Scânteii și Parcul Herăstrău aliniate inteligent pe Șoseaua Kiseleff către Arcul de Triumf. Până în anul 1970, România devine o țară de excepție!… Printre altele, cu cărăuși de care cu boi și căruțe de cai; și care știau să repare motorul de la mașina româno franceză Dacia, iată, care se face și acum. Una dintre cele mai bune mașini din Europa de est, chiar și Europa Centrală. Ambasadorul Ungariei în România avea o Dacie 1300 de lux, fabricată pentru export! La celebra fabrică de hidraulică de la ORSTA – RDG, Directorul politruc avea un Trabant, iar Ing. Șef, tehnician, avea Dacia 1300. Dacia 1100 a fost o mașină fără egal…și acum stă în toate saloanele Renault ca prototip reușit! Prin anii 1960 la o expoziție din Parcul Herăstrău americanii au arătat ce mașini, automobile fac! Au propus guvernanților români să construiască în România 3000 km de autostradă, contra Voronețului! Vroiau să-l ia și să-l ducă în SUA; da, chiar Biserica Voroneț, ei studiau încă de atunci albastru de Voroneț. Tot atunci au prezentat o mașină fără șofer. Un Chevrolet…Noi contra ofertă am prezentat calculatorul CIFA 1, românesc, și pe un ecran imens a rulat un film cu Iurie Darie care-și servea cafeaua adusă de un roboțel!…

În România se construiesc obiective incredibile!…de ce, fiindcă managerii politici și economici pregăteu spațiul profesional, cultural și economic, și politic, să intre în contact cu colosalele investiții produse împreună – Intreprinderile mixte!, împreună cu Franța, Germania, URSS, Japonia și Orientul Mijlociu, nordul Africii…Da, din 1975 și cu Canada! Și cu Anglia prin Henri Coandă! Fiind sub embargoul impus de CAER, interzicerea fabricării de avioane, România reușește să devină o putere aeronautică, construind la Craiova Fabrica de Avioane, 444 și la Brașov fabrica de Elicoptere… Specialiștii râd și rămân cu râsul! Care avioane? Poate fabrica de coșciuge zburătoare! Râdeau că primele avioane IAR 93 au eșuat! Dar a venit IAR 99 și Craiova s-a făcut cunoscută în lume prin acest aparat de zbor! Și prin Alouette, prim elicopter românesc. În aeronautică până îți pregătești fabricația este o perioadă peste care nu se trece, un canon real, care nu ocolește testele și probele chiar asupra aparatului când acesta se prăbușește…După 1980 Uzina 444 se desface, da, ca o floare, și din experiența ei cu IAR 93 se naște BAC 1 – 11, avion de pasageri, fabricat în Băneasa pe licența British Airkraft (Londra) cu personal de la Craiova, IAR 99 tot la Craiova (aparate care zboară și acum!) iar industria românească pe orizontală se umple cu tehnologiile extrem de valoroase din Aeronautică. Două colective excepționale de tehnologi programatori MUCN se ridică de la IMGB (grupa româno canadiană-turbinele 330 MW) și de la Fabrica de Avioane din Craiova care răspândesc aceste tehnologii în toată România!

În România, în paralel, se dezvoltă o puternică industrie de Mecanică Fină (piața Obor-Scule așchietoare și instrumente de măsură și control) și o producție de micro-electronică pe Platforma Pipera, precum și o producție de hidrauluică și armament la Râmnicu Vâlcea (Uzina Mecanică Vâlcea și Hervil (echipament hidraulic) Râmnicu Vâlcea, ambele exportatoare, împreună cu polimerii de la CIPA (inclusiv Apa Grea-Pilot integrat în celebrul fost combinat!). De asemenea se dezvoltă cele mai importante intreprinderi (de stat și cooperatiste) din cadrul Industriei Ușoare, Alimentare, de Piele și Încălțăminte, de Confecții, de prelucrarea lemnului și mobilă…toate, printre cele mai bune din lume! România a fost regina acestei lumi, cea mai frumoasă țară și râvnită de toată lumea cu cea mai avansată politică ecologică, producând produse agro alimentare ecologice, desigur, naturale în cel mai înalt grad. Încheiem acest capitol amintind că în România s-a construit cel mai important combinat din Europa de turnate și laminate de la Galați, Fabrica de Aluminiu de la Slatina, a existat, la fel ca în interbelic o fabrică teribilă de locomotive la Craiova, una de Mașini și Tractoare, desigur și cea de Avioane și de automobile OLTCIT…Mai trebuia să facem o fabrică de Rachete în Țara Loviștei, în împărăția apelor de la Voineasa, pe lângă marile obiective hidro electrice, așa cum a fost și Barajul de la Vidraru, și România ar fi intrat între cele mai mici țări cu cel mai înalt nivel de dezvoltare!…De remarcat și construcția Bulevardului Socialismului și Metroul Bucureștean și teribilul Transfăgărășean! Desigur acestea sunt doar câteva…

*

Citind cartea lui Gheorghe Dumitrașcu, studiind-o, să mai adăugăm că pentru editarea și tipărirea ei, în primul rând, a contribuit Ioan Totu prin scrierea acestor memorii și dosirea lor în biblioteca personală. Apoi soția sa, Maria Totu, care a descoperit manuscrisul, patru caiete, și le-a încredințat istoricului vâlcean, care a scris-o și ilustrat-o pagină cu pagină de la prima la ultima, un total de 423 file, împreună cu redactorii: Gheorghe Dumitrașcu și Gheorghe Deaconu; și tehnoredactarea computerizată a doamnelor: Eugenia Dumitrana, Ema Dumitrașcu, Ruxandra Deaconu; corectura a fost făcută de cei doi redactori plus Mircea Daneș; coperta a fost realizată de Ana Maria Lazăr împreună cu editorul șef al Ed. Intol Press; procesarea imaginilor, Mircea Daneș; macheta și pregătirea pentru tipar, Dumitru Ciobanu. Cartea a fost tipărită la ROTIPO Iași în 2026.

În Cuprinsul cărții constatăm că ea începe cu un Argument și un Capitol I care îl prezintă pe Ioan Totu, semnat de Gh Dumitrașcu (60 file). Urmează un Capitol II în care personalități din lumea științifică și diplomatică îl omagiază și mărturisesc despre marele economist și diplomat, fost ministru de externe în ultimii ani ai regimului Nicolae Ceaușescu (32 pagini). Capitolul III (232 pagini) sunt memoriile respective și care dau parte din titlul cărții: „Ascensiunea, apogeul și căderea lui Nicolae Ceaușescu”. Un capitol final, intitulat Documentar, de 95 pagini, alcătuit din imagini cu Ioan Totu, articole din presă cu activitatea sa de ministru de externe, și, capitol, care cuprinde Interviul din publicația Europa (nr. 73, 29 aprilie-4 mai 1992, nr.74, 5-10 mai 1992, nr.75. 11-18 mai 1992) luat de Angela Băcescu în acest ziar condus de vâlceanul Ilie Neacșu…un document excepțional, care coroborat cu imaginea lui Ioan Totu de pe copertă ne prezintă un personaj luminos, plin de speranță, care nu putea să se sinucidă (remarcă personală n.n)!…

Continuăm recenzia noastră oprindu-ne asupra capitolului III care ne dezvăluie un om de știință, economist, și un diplomat desăvârșit, mare patriot, care a traversat jumătate de secol din perioada postbelică a acestei țări, precum un Bălcescu fluturând, volum de versuri excepțional al scriitorului Ștefan Dumitrescu (vâlcean și el ca Ioan Totu – consăteni) și care a scris în publicațiile noastre o recenzie deosebit de valoroasă la această carte a lui Gh Dumitrașcu (consemnăm, la fel, cele două recenzii semnate de ceilalți doi mari vâlceni – acum clujeni: Constantin Zărnescu și Al. Florin Țene).

Mai consemnăm într-o arie geopolitică ideea pe care am surprins-o citind cartea (memoriile) acestui inteligent personaj român al secolului XX, anume că cultura și știința unei țări nu poate fi negată, nici distrusă, nici neglijată, precum și funcția pe care o au vecinii mici sau mari la bunul mers al țării respective! Așa și țara noastră trebuie să fie în relații armonioase, să țină cont de acest rol pe care îl joacă vecinătatea, cu Rusia și Ucraina aflate în conflict, celelalte state din jur, obligatoriu cu cei declarați puternicii lumii, China și SUA! Vedem cum în anii cincizeci, șaizeci, Istoria (ce personaj complex și cât de real) a făcut ca noi românii să fim făuritori de pace între URSS și China!…chinezii să considere România o școală a lor…

Deschidem din nou această carte a lui Gh Dumitrașcu și Ioan Totu, și citim în limba franceză o notiță scrisă de I. Totu ca răspuns dat unui jurnalist francez: Mourir c’est parti un peu (A muri înseamnă a pleca puțin) (Ioan Totu). Așa-i? Nu putem să nu constatăm nota de glumă ușor amară pe care savantul a avut-o știind ce s-a întâmplat în țara noastră în 1989 – 1990 și ce va urma. Noi am notat: Moartea vine pe furiș și pe nesimțite. Durează, plecarea, puțin. Apoi are loc înhumarea, slujba și drumul până la groapă, cavou sau crematoriu. Cuvântul potrivit și cel mai adecvat este: A plecat!… După aceea omul dus, plecat, a fost complet uitat, oricâte parastase i s-ar face (pierdere de timp și bani). Pentru inițiativa lui din anul 1972, înființarea Laboratorului de cercetare și documentare științifică al județului Vâlcea, vâlcenii merită să-i vadă zilnic, undeva în Râmnicul acesta, chipul sau un semn din trecerea lui prin viață! La fel de importantă cu acțiunea din 1972 este și înființarea în anul 1969 a Societății culturale a elevilor din Județul Vâlcea, care a avut filială la Drăgășani.

Spațiul nu ne mai permite să adâncim prezentarea cărții dar vom da un citat din aceste memorii, din care cititorul trebuie să observe stilul în care a fost scrisă, limbajul și, care face din aceste mărturii un bestseller al literaturii de memorialistică… „Obținând funcția de prim secretar al Comitetului Central al partidului, Nicolae Ceaușescu era conștient de faptul că acest succes putea fi pasager dacă nu reușea, cât mai repede, să-și impună autoritatea în partid și să obțină încrederea și sprijinul tuturor categoriilor sociale. Evident, că asemenea obiectiv era unul temerar, dar el dispunea de câteva atuuri care-i dădeau unele garanții privind succesele viitoare. În perioada de până la 23 august 1944 era alintat de către unii activiști de frunte ai partidului și ca servant al acestora în lagăre și închisori, Nicolae Ceaușescu – cu memoria sa excepțională – a înregistrat nu numai calitățile și „actele de eroism” ale acestora, dar mai ales defectele și evenimentele compromițătoare ale fiecăruia. Deținerea unor asemenea de informații reprezenta pentru el o armă de presiune psihică asupra celorlalți membri din conducerea de partid care, folosită cu viclenie (de care nu ducea lipsă) la momentul oportun, putea să-i asigure impunerea voinței sale.”

Leave a Comment

Previous post:

Next post: