Sfintele Paști și Crăciunul sunt marile sărbători ale creștinilor, iar pentru noi ele își au originea în serbări care marcau iarna și primăvara încă din vremea strămoșilor noștri geto-daci. Sunt momente de sărbătoare petrecute în familie. Tocmai de aceea, ele ne aduc bucurie și ne aștern în suflet o liniște divină. Dacă înaintea Crăciunului avem colindele, de Paști ne apropiem cu smerenie. Mergem sau nu la biserică, ținem strict sau lejer postul orthodox, în Săptămâna Mare ne aplecăm asupra noastră în lungi introspecții, cercetăm cu deosebire deciziile nereușite. În timp ce ne desăvârșim pe noi, curățim și ne aerisim casele, vopsim ouăle, pregătim mâncărurile tradiționale și cozonacii miraculoși.
Pentru mine, de mic, de când rosteam Crezul în biserică, îngenuncheat în fața ușilor altarului, noaptea învierii este de o sacrailtate rară. Primesc lumina sfântă a Învierii și anafura numită paști, simbol al jertfei și învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos.
Știu. Lumina nu vine atât de la lumânări, cât din inimile noastre. Știu că ne purificăm, consumând anafura pe stomacul gol, ne pregătim sufletele pentru primirea harului divin. Paștile sunt victoria vieții asupra morții.
În copilărie, uneori, de la biserică ne duceam la cimitir, unde femeile tămâiau și dădeau de pomană ouă roșii, sfințite mai înainte la slujbă. Student în București, pe vremea aceea eram obligați să participăm la „reuniunea tovărășească” – dans în holul mare al Universității, după care, împreună cu câțiva colegi, mergeam la reuniunea învierii. Prezenți la actul sacru, întâlneam și fete, adesea înfiripându-se emoționante povești de iubire.
Masa de prânz era festivă, patronată de tăticul. Domnea veselia, peste o stare de tihnă rară. Ciocneam ouăle pe luate. Țin minte cum, într-un an, fratele meu mai mic, Lelu, ne învinsese pe toți și la sfârșit și-a arătat mărinimia, dându-ne și nouă câte un ou să ne înfruptăm. La noi nu se accepta să ciocnești și cu fundul oul odată spart. Apoi primeam daruri. Noi copiii, arătam carnetele de note, notele mari erau darul nostru, al celor patru copii, făcut părinților Gica și Filip. Slavă sufletelor lor!
Ziua de Paști era una din zilele speciale, când ne simțeam cu toții mai apropiați ca niciodată, ne respectam, ne iubeam. Prilej de recunoștință în fața părinților. Timp de calitate, vrăjit în toate cele trei zile tradiționale al Sfintelor Paști. De ce vampirii de astăzi le-au redus la două?
Această sărbătoare a sufletelor este plină de lumină și de bucurie. Ea ne amintește cât de important este să fim uniți, să fim buni și să ne iubim. Simplitatea acestei tradiții ne umple inimile de bucurie mai plenar decât orice alt moment. Bucurie. Sf. Paști vor rămâne întotdeauna o sărbătoare specială pentru mine și pentru toți românii patrioți, credincioși.
Din Valea Brazilor, Vineri, 3 Aprilie 2026
