Apariție editorială de excepție a Editurii Napoca Star, 2023, aproape așteptată cu sufletul la gură, dată fiind ceața destul de deasă care plutea deasupra acestui personaj, filosof de renume din cultura românească, intrat în folclor, cunoscut mai ales din scrierile confraților, colegi de generație, un „Socrate” al românilor pe care Emil Cioran îl definește atît de frumos și generic în Mottoul de la începutul cărții: „Țuțea este singurul geniu pe care l-am cunoscut în viață”…frază cu care Al. Florun Țene își începe volumul având acest titlu complex și care conține o reflecție, aproape biblică, referitoare la geniu… Încă o dată felicitări editurii, directorului ei, dl Dinu Virgil Ureche pentru această ediție de lux a scriitorului clujean prefațată de talentatul său fiu!…valoros critic literar și istoric și poet: Ionuț Țene din care cităm: „Recuperarea biografiei lui Petre Țuțea este un act al excelenței culturale, care ne obligă la recunoașterea elitelor românești.. Dacă l-am parafraza pe Noica, vorbind despre Eminescu, putem să-l adăugăm și pe Petre Țuțea în rândurile oamenilor deplini ai culturii române, dar și să-l cităm însuși pe gânditorul socratic, înscriindu-l astfel în panteonul românilor absoluți.” (În loc de prefață: Petre Țuțea – elev, student și publicist la Cluj în anii ’20)
Să mai spunem că, în urmă cu trei ani, ziarul Povestea vorbii 21, nr 1 – martie 2021 publica recenzia noastră asupra cărții dlui Aureliu Goci, „Magistrul și discipolii”, în care, iată, și cunoscutul critic și istoric literar bucureștean îl aducea la lumină pe Petre Țuțea, filosoful, ca făcând parte din discipolii lui Nae Ionescu… Cităm: „Da, desigur, toată lumea are nevoie să știe, măcar la general, ce a însemnat pentru România o personalitate ca a lui Nae Ionescu, mentorul, și discipolii săi: Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu și Petre Țuțea – ultimul, geniu, cum îi spune Aureliu Goci… Stimate cititor, nu ți se face pielea găină, când citești aceste nume, aproape ultime și magistrale pentru cultura română a secolului XX?…pentru cât au avut de pătimit ele?…Felicitări doamnă Gabriela Banu pentru redactarea cărții, iar dumneavoastră domnule Aureliu Goci trebuie să știți că punându-i laolaltă pe acești semizei și publicând cartea a-ți făcut cel mai mare bine acestui nenorocit popor român, despre care, foarte mulți spun astăzi că își merită soarta! Da, a-ți făcut un mare bine acestui popor, căci oricât de nenorocit ar fi, creștinește este să-i alinți cât de cât sufletul…”
Mai adăugăm, din experiența noastră – personală, a Râmnicului postbelic și ceaușist, că Petre Țuțea, cel puțin la lucrătorii de la Întreprinderea de Echipament Hidraulic Râmnicu Vâlcea, dacă nu la toți cetățenii din clasa de mijloc tehnică și productivă a orașului, și a țării, și în butadele asociate numelui său, era în toate gurile și expresiile orale, chiar ale așa ziselor bancuri!…De aceea am spus mai sus că Petre Țuțea, numele său, a făcut parte din acest folclor specific urbelor, târgurilor, întreprinderilor din țara noastră. Am avut și am trăit această realitate, libertate, de-a avea de partea noastră permanent: fabrica, familia și strada…arta în general și, în mod special, arta teatrală și pe Petre Țuțea!…din 1940 și mai devreme, și până în 1991, până în zilele noastre…Iată domnule Al. Florin Țene că datorită lui Aureliu Goci și dumneavoastră îl avem și acum, în 2024 și în continuare, prezent printre noi pe filosoful Petre Țuțea un geniu atașat geniului poporului român…
Remarcăm faptul că Petre Țuțea a trecut prin cele trei sisteme politice, sociale, antagoniste, ca uleiul la suprafață (față de confrați) și cu enorme greutăți în perioada democrației populare 1948-1964 (când a fost eliberat din închisoarea din Aiud). A cunoscut Regalitatea până în 1947, apoi democrația populară și comunismul până în 1989, iar în cele din urmă, până în decembrie 1991, așa zisul capitalism declarat de toată lumea, însă, în fond, același socialism cu o aceeași doctrină comunistă; de această dată, puternic naționalist și fără sprijin din partea vreunei mari puteri; și, care a lăsat loc pluripartitismului politic (puternic controlat), după 1990; românii fiind lăsați să se conducă singuri. În 1994, producându-se primul fapt reprobabil și care constituie începutul decăderii, distrugerii, economiei românești: liberalizarea prețului la materii prime, materiale, semifabrticate, dar, nu și liberalizarea manoperei!! Totuși, deceniul 1990 – 2000 este cea mai bună perioadă a României post revoluționară! datorită căștigării puterii de către Convenția Democratică în 1996. Am spus toate acestea ca să încerc o asemănare între profilul intelectual al lui Petre Țuțea-puternic reprezentant al intelectualului român până în 1990 și profilul intelectual al lui Al. Florin Țene-puternic reprezentant al intelectualului român după anul 1990 și până astăzi…După anul 2000 Al Florin Țene simte că România are nevoie de reliefarea, reabilitarea, dacă vreți, marilor evenimente și personalități care au mers pe valul superior și pozitiv al realității românești. Mai ales într-o perioadă ca aceasta de acum este nevoie de un astfel de demers. În noua și reala revoluție a cunoașterii realităților românești l-a atras (sau s-a introdus singur) și pe fiul său, intelectual cu multiple calități, scriitorul Ionuț Țene, care i-a și scris prefețele la mai multe cărți, create în acest context patriotic-al noii revoluții! Să mai spunem, că, și tată și fiu, desigur, și mamă (Titina Țene) cunosc foarte bine trecutul nostru interbelic și postbelic …venind din aceeași clasă de intelectuali români precum Petre Țuțea. Curiozitatea românilor în fața unei astfel de cărți, ca aceasta, este maximă! Și ce este mai frumos, faptul că Al Florin Țene, ca în toate cărțile semnate până acum, aduce la cunoștința românilor asemenea personalități, le repoziționează în cultura națională, adresându-se cititorului prin stilul său excepțional, narativ, beletristic, cu corespondențe psiho sociale și filosofice, creând adevărate manuale și personaje de care cititorul nu se mai poate dezlipi! …Pe scurt, volumul lui Al Florin Țene este o carte veselă și filosofică! Începe cu legătura indestructibilă dintre divinitate și om. Chiar Petre Țuțea a spus și s-a păstrat prin dialog cu colegii, adăugăm noi, și prin parte din publicistica sa. Întrucâtva, așa cum s-au păstrat și aforismele lui Brâncuși! Și, apropape amândoi – puțin diferit – au spus că „Dumnezeu este creator, iar omul imitator”… Este chiar titlul primului capitol al volumului de față. Extrem de ingenios și prețios privind legătura sa cu conținutul. Condițiile și modul în care apare în lume geniul filosofiei românești, cum îl numește Emil Cioran pe Petre Țuțea în mottoul cărții! O creație sui-generis fenomenului creației dumnezeiești și mai apoi una a multiplicării umane. S-a născut în fapt, în acest capitol, un om care a fost mut (Mutu’ popii). Petre Țuțea a fost mut până la 4 ani și mai apoi filosof vorbăreț până la moarte și, cum spuneam, martor al realității românești în trei regimuri politice!
„Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu față de oameni” este titlul capitolului doi, sintagmă din nou biblică, încă din fragedă pruncie copilul Petre uimindu-și prietenii de joacă cu teorii la acea vârstă inexplicabile: „lumea trăiește într-o natură organizată dezorganizat…” și „Noi ne mișcăm între Dumnezeu și necunoaștere.” Dar, unele auzite la tatăl său, preotul Petre Bădescu, om cu pricepere la istorie și la carte. Pe noi ne-a impresionat acest capitol doi pentru că, aici, Al Florin Țene ne transmite o realitate românească evidentă încă din evul mediu, sec. XIII, când se vorbește de instituția catolică în Țara Românească (Valahia) care ființează de atunci (ctitorită de sași) la Câmpulung Muscel și la Râmnic…Spre rușinea noastră (și nimeni nu își cere scuze, nici acum!) râmnicenii trag focuri de artificii și sărbătoresc în fiecare an pe locul unde a fost această Bărăție pe care au demolat-o prin actul semnat de Petre Dinică – prim secretar PCR – în 1969! …și mai vor unii râmniceni să fie și Râmnicul, cândva, capitală culturală europeană…Le-am spus noi de câte ori am avut ocazia că un oraș care în loc de centrul vechi, pe care l-a demolat, acum are o groapă (ironia soartei – fost maidan), nu o să fie capitală culturală europeană decât, poate, doar la Sfântul Așteaptă!
„Nimic nu se naște din nu”, titlul capitolului 3, în care citim un dialog între tată și fiu în care primul îi spune: – „Să știi de la mine, în viață negația pune punct evoluției unui om. – Îmi dau seama tată. Nimic nu se naște din nu” …Încă din școala medie elevul Țuțea folosea adesea parafraza în răspunsurile pe care le dădea superiorilor, prietenilor, colegilor, motiv, care l-a făcut să se obișnuiască, să se automulțumească cu aceste răspunsuri rezultate din dialoguri. Cazul lui Petre Țuțea este aproape unul singular, punând mai mult preț pe informația primită decât pe o idee proprie… Modestie etalată la maxim și multă, multă prosternare în fața divinității. De aici și lipsa de interes a unui asemenea caracter, tip de om, față de orice gândește și spune despre el însuși. Așa a fost și Constantin Brâncuși!…și el și Petre Țuțea oameni de mare credință și care nu au vrut să se remarce prin scris. În schimb au dorit să se remarce prin fapte, toate puse în slujba și credința în divinitate! Marelui Creator! În acest capitol există un fragment tipic pentru acest gen de oameni la care contează doar informația venită din afara lor, dar au plăcerea parafrazei care nu există decît când are loc dialogul. Aceștia sunt oameni superiori căci ei nu există decît ca să-și arate credința în Creator, Ziditor…în divinitate! Iată o divagație personală la lecturarea acestui capitol, la un dialog dintre fiu și tată…„După ce au mâncat, au strâns firimiturile pe câteva pagini din publicația Ecoul artistic din Râmnicu Vâlcea și ghemotocind ziarul l-a aruncat în cutia de carton de sub masă. – Ziarul nu-l arunca tată! Scutură ce-a rămas în cutie și publicația dă-mi-o să o citesc. În gând, băiatul și-a zis: Câtă inteligență, sudoare și muncă au depus oamenii să scoată această publicație. Și noi să o aruncăm. Nu e drept! ” Și divagația: prietenul nostru C. Poenaru, elev de geniu în publicistică – publicistică samizdat – în perioada 1965 – 1970, la Liceul Mircea cel Bătrân, Poe îi spuneam noi, a pus de-o parte, le-a adunat, mii de ziare pe care ulterior le-au mâncat șoarecii! Soarta hârtiei a fost pecetluită, inclusiv hârtia de calculator, listingul! care nu ne mai trebuia și pe care noi, în 1977… 1980, la Craiova, îl dădeam părinților, rudelor, prietenilor și care ajungea hartie de împachetat brânza pe tarabele ciobanilor… Observăm oralitatea stilului narativ al acestui volum, care folosește în mod excesiv dialogul, fraze, propoziții scrise în formă de dialog și exprimare specifică lui Petre Țuțea.
Adevărul este realitate înțeleasă. „Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.” Capitolul 4. Iată un alt citat de două versuri din George Coșbuc: „O luptă este viața; deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor.” Ne-am amintit de inscripția făcută la 15 ani, de noi, pe crucifixul din lemn de tei cu două Marii îngenunchiate: Te naști, te lupți și mori...și tot timpul acesta crești și îmbătrânești! Am mai notat, avansând în capitol: Teologia este deasupra filosofiei. Spiritul teologic ține știința și tehnologia în frâu. „Să te autodisprețuiești zilnic, pentru ca, în golul lăsat în tine, să poată încăpea Dumnezeu”. Capitolul 5: …Oare câți filosofi au gândit și au vorbit ca Petre Țuțea? „Trebuie să cer bani lui mama să plătesc gazda. Mai mare rușinea. La ce-mi folosește doctoratul? Trebuie să plec. Soarele pentru români răsare la București.” Oare câți intelectuali, diplomați, politicieni au gândit și gândesc ca Petre Țuțea!?…„A fi creștin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian.” Cpitolul 6: …„Legionarismul este mistic – creștin. Fascismul este, ca și național-socialismul, nereligios”; noi am notat: Așa și comunismul românesc, care nu a fost ateu decât la suprafață-marii șefi din armată și țiganii; se crede că în mileniul III vom vorbi de un comunism (socialism) religios. Oricum dubla măsură, mai ales în politică aplicată se transmite și în capitolul 7: „Eu cât aș fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat.” Și câteva rânduri în continuare, citim: „Stalin e mai criminal decât Hitler fiindcă și-a omorât tovarășii…” Un capitol de forță în care ludicul și religiosul se împletesc în atmosfera polițienească și de mare securitate a închisorii de la Tg Jiu, adevărată academie pretimpurie a conducerii de stat și politice a României postbelice…De forță pentru că reușește să adâncească contradicția de-a dreptul ilogică între tratarea istorică contemporană (post decembristă – 1989) a celor două perioade: interbelică și postbelică…tratare critică și batjocoritoare pentru amândouă…dar mai ales pentru cea postbelică! Și „Ghiță” și „Nicolae” vor ajunge conducătorii României; țară, care, după 1947 va pune în mâna țăranului român și șublerul, și micrometrul!
Am subliniat în timpul lecturii volumului semnat de Al Florin Țene titlul cap. 8: „Libertatea omului e partea divină din el” pentru această alăturare senzațională a numelelor Petre Țuțea și Haig Acterian cu cel al lui Constantin Brâncuși. Un capitol care se citește de mai multe ori și din care deducem că, totuși, teologicul devansează filosoficul și că Petre Țuțea nu și-a plecat capul, gândul, decât în fața lui Dumnezeu! Că Dumnezeu sau numai ideea de Dumnezeu va dispărea când va dispărea omul…că în tot acest timp cât a trecut de cînd a fost creat pe pământ, omul a reușit să ia, să învețe de la Creatorul său, cum să remodeleze natura care-l înconjoară…
