În ziua de 12 decembrie 2018 ședința de cenaclu a Liceului din Horezu, „Intreferența Artelor 21”, s-a transformat într-o sărbătoare literară a elevilor de la acest renumit liceu din județul Vâlcea. În Sala Amfiteatru a liceului horezean membrii cenaclului horezean, din prezent, dar și cei foști elevi astăzi student s-au întrunit, sărbătorind doi ani de existență, în prezența unor elevi, nu puțini, din clasele a IX-a și a XII-a, care au intonat un imn, Vin colindătorii, de Tudor Gheorghe, sărbătorilor de sfârșit de an…Ședința a fost condusă de președintele cenaclului Răzvan Bărănguță. Regretăm că nu avem imagini cu întreaga manifestare a elevilor cenacliști și simpatizanți ai liceului…
VIN COLINDĂTORII
Tudor GHEORGHE
Vin colindatorii, cum veneau odata, lerui ler
Sa colinde-n seara asta minunata lerui ler
Dar li-i gura-i arsa si li-s ochii-n lacrimi lerui ler
Prea degeaba sange, prea degeaba patimi, lerui ler,
Gazdelor crestine sa- i primiti in casa lerui ler
Si cum se cuvine sa-i poftiti la masa lerui ler
Ni-i trimite sfantul sa ne-‘ncerce mila lerui ler,
Domnii mari de astazi sa-si deschida vila lerui ler,
(…)
ANDRADA BADEA
Mai lasă-mi, Doamne, Muza!
În mâna mea
tremură un surâs tăcut;
lăuntricii ochi ai muzei
îmi străpung neputințele
și sunt lăsat pustiu la începutul ființei.
Mă caut printre rânduri,
iar nu-mi simt picioarele de plumb,
ca să pot păși desculță de mine.
Și strig:
„Unde-mi ești oare? Unde-mi sunt, viață?”
Ai răsărit cândva din coasta mea,
ideal din
deșertăciunea deșertăciunilor,
infern din
absolutul absolutului.
Te rog:
mai lasă-mi, Doamne, Muza!
Nu mă lăsa fără nimic,
nu mă stoarce de viață,
nu-mi lua mâncarea ce mă satură
și ultima bucată din sine
care mi-a mai rămas netăiată…
Mai lasă-mi muza un timp,
să picure în mine neîncetat,
într-un ochi, ori într-un chip,
într-o palmă ce-o strâng,
când oamenii apun
și orologiul îmi sună:
Te rog:
mai lasă-mi, Doamne, Muza!
IULIANA MARIA BURUIANĂ
ACOPERIT DE PRAF
A fost o vreme în care
Prin întunericul nopții
Eu deslușeam stelele.
Și îmi pictam calea lactee.
Acum parcă sunt orb
De la atâta lună.
Și nu mai simt…
Mă înec prin fum.
Și dac-a mai rămas ceva,
Pierdut prin ani lumină,
E frigul amenințator
Al realității.
In surdină, timid cântă
Haosul.
Vibrează, visul meu
Vibrează…
Poate alungi tu praful
Așternut pe calea lactee.
IOANA MĂDĂLINA BOB
Subterfugiu
În plan, uman,
un Adam mai păcătos.
De jos,
din Iad, străbat
până ajung la el,
mister
și sânge din Cunoaștere.
Prin naștere
mă-nec, nu trec
de cerc și caut
un om (neom!)
cu el,
tot un efemer,
mai viu decât natura,
să ies din fundătura:
din Iad. Străbat
pe drum curat,
să ajung la Necurat
”Și gura ta
mă cheamă la păcat.”
MARIA-TEODORA VULPE
Ideal Suprem
La arme dorința ne cheamă,
Căci inima de dac se zbate-n dor,
Să-avem o Românie mamă…
Uniți să fim sub tricolor!
În Alba Iulia s-a scris istoria,
La 1 Decmbrie, acum un veac
Mii de români cereau Unirea,
Să fim acoperiți de-același steag!
Munții Carpați nu mai sunt azi hotare,
În vatra strămoșească suntem cu toții fii,
Se ridică un tricolor ,victorios în zare
Peste Unirea ce se-nfăptui…
Și Dumnezeu aduce pace-n țară,
Treime veche de un centenar…
Suntem români și-un singur
pământ ne-nconjoară,
1 Decembrie înseamnă ideal!
RĂZVAN BĂRĂNGUȚĂ
Calatorie sprâncenată
Am mers la teatrul de păpuși din capitala unui tărâm de teatre
și am văzut trase de sfori cinci păpuși din ceară fină.
Se mișcau sforile din plin și păpușile cu ele de cânta lumea-n picioare
și mai când gata de final fix a treia sfoară-și rupse
legăturile cu actoria și căzu în focul aplauzelor.
Ah, tu, ce mai păpușă!
Indignate, dar frumoase-și continuară păpușile dansul
când sub tocurile ‘nalte bietul Albert prin cenușă
se topea și se-ntindea făcând pentru scenă ușă
și când spectatorii pirotehniști,
dornici de cultură pășesc pe ceară stinsă
mor legați de-o sfoară vie sub aplauze de studenți.
Ah, tu, ce mai păpușă!
Pietrele trandafirilor
Te-am visat în grădina lui Sisif
în timp ce creșteai pietre,
da, mă durea atunci când mă loveai cu ele
însă nu mai tare decât să te văd
udând cu lacrimi zi de zi pământul
lipsit de flori, uscat de vânt.
Mă uitam la tine și nu vedeam nimic,
doar o lașă fată mică,
gospodină,
harnică și pricepută în producția ta de boli;
da, sunt și alții ca tine, așa că nu vei muri
cu gândul că ai fi fost singura, însă ai grijă,
că pietrele nu au sentimente și pot fi aruncate
ori de câte ori se trezește Sisif.
Absurd, nu-i așa? Până la urmă, cine-i Sisif ăsta?
Doar e gradina ta, crești ce vrei în ea, nu?
Ține minte că tu nu poți crește pietre, copilă,
pietrele au fost acolo încă dinainte să
te apuci de ele,
la fel cum au fost și alți absurzi
care credeau că un ocean de lacrimi
pot transforma trandafirii în pietre și
crinii în refugiul marii aventuri.
Ține minte, prostuțo,
Sisif nu te vrea pentru a-i întreține grădina
ci pentru a răspândi zvonul unui paradis
NOTA: Vezi Video Arhiva www.culturaarsmundi.ro, filmul CENACLUL LICEULUI DIN HOREZU, DECEMBRIE 2018
Petre Cichirdan
