www.j-query.org

Die Domain "www.j-query.org" ist nicht verfügbar.





CENTRE VÂLCENE DE CALIGRAFI ŞI MINIATURIŞTI (II)

CENTRE VÂLCENE DE CALIGRAFI ŞI MINIATURIŞTI (II)

by Veniamin Micle on June 19, 2018

Mănăstirea Arnota – 1670.  Deşi Anuarul Mitropoliei Olteniei pe anul 1940 afirma că „o viaţă culturală n-a fost în această mănăstire niciodată”, totuşi, noile cercetări arată că şi aici au existat numeroşi călugări cărturari. În secolul al XVII-lea, era ieromonahul Ioan, recunoscut pentru cultura sa; educat în Şcoala bistriţeană, o perioadă conduce Mănăstirea Cozia, unde este menţionat între anii 1645–1656, apoi Bistriţa, fiind consemnat într-un hrisov din 6 aprilie 1662; prin el, voievodul Grigorie Ghica întăreşte mănăstirii şi egumenului satele Vaideei şi Cândoi, cu toţi „rumânii”, deoarece ei se vânduseră lui Matei Basarab care i-a dăruit Bistriţei în schimbul unei jumătăţi din satul Tismana, donată mănăstirii respective. De la Bistriţa, ieromonahul Ioan trece la egumenia Mănăstirii Arnota unde, trei documente indică pe „egumenul Ioan”, între 11 februarie 1670 şi 10 mai 1676, lăsând numeroase manuscrise, şi unele traduceri, ca Pisania Mănăstirii Curtea de Argeş şi Cuvântul de învăţătură al lui Neagoe Basarab. 
Secolul al XVIII-lea înregistrează mai mulţi cărturari; egumenul Varlaam reînnoieşte Pomelnicului Mănăstirii, cum scrie caligraful: „În anii de-nceputul lumii 7214 şi de la Hristos 1706 s-a prefăcut şi s-au înoit acest dumnezeescu Poménic, ce să zice Proscomisarion. Şi s-au lăsat sfintei şi dumnezeeştii Mănăstiri Arnotei, unde iaste hramul Sfinţilor şi Marilor voievozi ceriureşti Mihail şi Gavriil i proci, cu voia şi cu porunca Sfinţiei Sale părintelui chir Varlaam, igumenul a aceştii sfinte Mănăstiri”. Învăţatul ieromonahul  Ştefan (1714), cunoscător al limbii slavone, de la egumenia Mănăstirii Arnota, trece la Govora; colaborator al episcopului Damaschin, corectează textul slavon al cărţii Întâia învăţătură pentru tineri (1726). Urmează ieromonahul Serafim (1721), copistul a numeroase manuscrise semnate „Stroe copilul”; călugărit, îndeplineşte funcţia de eclesiarh al Bistriţei, apoi devine egumen la Arnota. Un Miscelaneu, copiat cu litere latine, este semnat: „Seraphim igumenul de la Arnota”; alt bistriţean, ieromonahul Ilarion (1740), renumitul caligraf, autorul celor mai multe manuscrise bistriţene din secolul al XVIII-lea. Întâlnim pe ieromonahul Anthim (1767), cu metania la Cozia, care copiază Cosmografia, apoi pe ieromonahul Dionisie Eclesiarhul, renumitul caligraf şi miniaturist bistriţean (1770–1771); datorită pregătirii sale, este avansat la Centrul episcopal pentru corectarea cărţilor de cult ce vor apare în timpul episcopilor Chesarie şi Filaret (1776–1792); un monah ştia să scrie (1792), notând pe Proloagele Mănăstirii Cozia: „Am scris eu, Nicodim monah, care sunt călugărit la Mănăstirea Arnota”.
Biblioteca Mănăstirii Arnota a păstrat şi câteva manuscrise; despre unul, intitulat Seferteillim, „ce se numeşte Psaltirea cu tâlc este Arnotei”, aflăm în anul 1754. Peste vreo patru decenii (1793), este menţionat Letopiseţul, „Naum ierodiacon din sfânta Mănăstire Hurezi, fiind scriitoriu”. Arhimandritul Chiriac Râmniceanu relatează că „Meletie ieromonahul de la Sfânta Episcopie Argeş, ce au fost la sfânta Mănăstire Arnota”, donează lui Ioanichie duhovnicul „un Miscelaneu de literatură monahală”, pe care, dascălul Laţco ot Popruia îl va copia în anul 1812, potrivit însemnării sale: „S-au făcut această folositoare carte cu toată cheltuiala Sfinţii Sale Părintelui Chiriac ieroshimonah şi duhovnic al sfântului Schit Cioclovina”. 
Mănăstirea Hurezi – 1692. La sfârşitul secolului al XVII-lea, începe să se impună ca un strălucit centru de cultură Mănăstirea Hurez, ctitoria domnitorului Constantin Brâncoveanu, din anii 1690–1694. Flacăra culturii o aprinde aici primul stareţ, arhimandritul Paisie, venit de la Mănăstirea Bistriţa. Monahul Nicolae din Mănăstirea Brâncoveni copiază în anul 1691 Viaţa Preacuviosului Părintelui nostru Nifon, despre care spune că „s-au scris den porunca cinstitului şi Preacuviosului Părintelui nostru Chiriu chir Paisie arhimandritul, care au fost egumen sfintei Mănăstiri Bistriţii, iară acum den mila lui Dumnezeu şi porunca prealuminatului şi slăvitului Măriei Sale domnului nostru Io Constantin Basarab voevoda să află năstavnic la svânta Mănăstire a Măriei Sale cea noao ce să chiamă Hurezii”, şi la final, în limba slavonă: „În anul de la facerea lumii 7199, iar de la Naşterea lui Hristos anul 1691, aprilie 4 zile”.
Urmaşul lui Paisie Bistriţeanul în egumenia Mănăstirii Hurezi este Ioan arhimandritul, numit la 20 septembrie 1693. Fost egumen la Mănăstirea din Câmpulung-Muscel, unde a încurajat activitatea culturală, cum adevereşte Pan grămăticul, care copiază un Ceaslov, „întru svânta Mănăstirea Dălgopol… Şi s-au scris den porânca şi den toată osârdia Svinţiei Sale Părintelui Ioan ieromonah”, el însuşi caligraf desăvârşit, cum dovedeşte Pomelnicul din anul 1699, scris cu cerneală neagră şi roşie, având şi un frontispiciu în peniţă, dar şi cărturar distins, care traduce în anul 1712 Învăţăturile Preacuviosului Theodor Studitul, potrivit însemnării: „Această carte a Sfântului Theodor Studit iaste câştigată şi scoase pi limba rumânească de părintele Ioan arhimandrit di pe o carte slovenească a Coziei, cu toată chieltuiala şi osârdia Sfinţii Sale. Şi iaste a sfintii Mănăstiri Hurezii, întru folosul fraţilor. Ghenarie 30 dni, leat 7220”.
De la începutul egumeniei sale, arhimandritul Ioan sprijină activitatea culturală din mănăstire. „Den porunca şi toată cheltuiala Sfinţii Sale”, s-au redactat numeroase manuscrise; chiar în primul an, Nicolae monahul copiază Mântuirea Păcătoşilor (1693); apoi apare în  anul 1695 un Miscelaneu religios, cuprinzând Rânduiala călugăriei şi Rânduiala îngropării călugăreşti şi diferite învăţături. O însemnare arată că „această sfântă cărţişoară, ce într-însa are Rânduiala călugăriei şi a shimniciei şi a pogrebaniei călugăreşti şi alte slujbe şi orânduiale foarte de folos, precum le scrie la scară, care s-au scris den porunca şi toată cheltuiala Sfinţii Sale părintelui Ioan arhimandritul, ca să fie de treaba Sfinţilor Apostoli de la Alioane. Şi s-au scris când era leatul 7204”. Despre arhimandritul Ioan, ca dascăl, mărturiseşte ieromonahul Iosif, „ucenicul Părintelui Ioan”, într-o însemnare făcută pe un manuscris ce cuprinde Mântuirea Păcătoşilor şi copiat în anul 1696. Aici citim: „S-au scris den porunca şi den toată osârdiia Sfinţiei Sale Părintelui Ioan arhimandritul…, ca să se afle dă treaba sfintii case şi fraţilor dă cetanie… când era la leatul 7204, meseţa martie 31 dni. Şi l-am scris eu, smeritul şi mult păcătosul şi tuturor fraţilor netrebnic, Iosif ieromonah, ucenicul părintelui Ioan”.
Activitatea culturală în Mănăstirea Hurezi era susţinută şi de alţi ucenici ai egumenului Ioan arhimandritul, ca Dosithei ierodiaconul, care copiază în anul 1700 Viaţa lui Varlaam şi Ioasaf. Copistul precizează că „această sfântă şi dumnezeiască carte ce iaste de suflete folositoare, a sfinţilor părinţi Varlaam şi Ioasaf, scrisu-s-au din porunca şi cu  toată chieltuiala a Sfinţii Sale părintelui chir Ioan arhimandritul, egumenul aceştii sfinte Mănăstiri Hurezii. Şi m-am nevoit de o am scris eu, smeritul şi mult păcătosul Dositei, ierodiacon ot Hurez, al Sfinţiei Sale ucenic”.
În secolul al XVIII-lea, în Mănăstirea Hurezi vor activa o serie de cărturari, precum „ieromonahul Iosif proegumenul”, numit de Dionisie Polovrăgeanul (1726–1734), care ajunsese la neputinţe, ocupând această funcţie în anii 1734–1735. De la el, se păstrează Scara Sfântului Ioan Scărarul, despre care spune că „această carte ce să chiamă Leastviţă o am scris eu, cel mult păcătos Iosif ieromonah, proigumen de la sfânta Mănăstire Hurezul, şi o am dat aceştii sfinte Mănăstiri”. De asemenea, apare coautor cu părintele Necodim, la un Miscelaneu religios, unde citim: „Acesta iaste scris dă părintele Necodim, şi câtva dîn Leasfiţă scrisă de p<ărintele> Iosif, ec Hurezul”.
Un mare  cărturar  şi  poliglot  a  fost  ieromonahul Lavrentie; transferat la Episcopia Râmnicului, devine diortositor al cărţilor tipărite aici, printre care Octoihul (1742), necesar „pentru copiii  creştinilor, care se nevoiesc la învăţătura cărţii”. El traduce în anul 1757 o istorie a Rusiei, intitulată Sinopsis al Cniajâniei Roseşti, despre care se spune că „această istorie di-nceperea moscalilor s-au tălmăcit de dascălul Lavrentie după o carte slovenească a sfintei Mănăstiri Hurezii”.
La Mănăstirea Hurezi, se vor impune şi numeroşi copişti, precum Ghedeon monahul, menţionat în anul 1757; el copiază opera Sfântului Efrem Sirul, intitulată: Cartea Sfântului Efrem Siriianul ce să cheamă pre limba rumânească Parenisis, iar parenisis să tâlcuiaşte poveste, mângâiare, cerere, învăţătură, spune în multe chipuri de folosire. Învăţăturile sunt precedate de viaţa Sfântului Efrem, iar într-o însemnare, citim: „Această carte, ce să numeşte Efrem, iaste scrisă de robul lui Dumnezeu Ghedeon monahul, cu toată cheltuiala smereniei mele, Athanasie ieromonah, eclisiarh din sfânta Mănăstire Hurezi. Mai 15 dni 1757”. Preotul Dumitru Râmniceanu (1767), în călugărie ieromonahul Dionisie Eclesiarhul; el copiază un Miscelaneu ce cuprinde Teologie polemică, redată într-o Predoslovie către uniaţi, precum şi Istoria lui Petru cel Mare. La finalul manuscrisului, copistul face următoare însemnare: „Această carte istoricească, ce într-însa iaste aşezată viiaţa marelui ţar Petru, marele monarh al vestitei împărăţii Moscova, care s-au scos după limba grecească pe limba rumânească de dumnealui Matei Fărcăşanul, biv vel şatrar, şi s-au găsit acel izvod la Sfânta Episcopie Râmnic şi s-au luat de s-au scris de noi, cu porunca şi cu toată cheltuiala Sfinţiei Sale  părintelui arh chir Dionisie, igumenul sfintei Mănăstiri Hurez din sud Vâlcea. Şi viind eu la sfânta Mănăstire Hurez, care iaste hramul Sfinţilor Împăraţi, ca să mă călugăresc, am găsit această istorie a lui ţar Petru scrisă până la un loc; apoi, părintele arhimandrit mi-au dat de am scris până la sfârşit, de unde se va cunoaşte slova. Şi mă rog celor ce veţi ceti, orice greşală veţi găsi, să am ertăciune şi să îndreptaţi cu duhul blândeţelor. Popa Dumitru Râmniceanu. 7275, 1767”.
Unul dintre marii cărturari ai timpului a fost monahul Rafail; el copiază între anii 1753–1772 cincisprezece manuscrise. Activitatea de copist o începe din copilărie, sub îndrumarea egumenului Dionisie arhimandritul, semnând „Radu copilul”. Primul manuscris cunoscut este un Miscelaneu religios copiat în anii 1753–1754. Într-o vastă însemnare finală, copistul oferă câteva date auto-biografice şi istoria lucrării. Astfel, citim că „s-au scris de mult păcătosul, robul lui Dumnezeu, Radul copilul, sin răposatului robul lui Dumnezeu popa Dumitru ot Stănceşti sud Proauva, în sfânta Mănăstirea Hurezii, când era leat 7261 şi luna iunie 28 dni; şi s-au sfârşit la septembrie 2 dni 7262, iar de la Hristos 1754, cu porunca şi cu toată cheltuiala Sfinţiei Sale părintelui arhimandrit chir Dionisie, igumenul sfintei Mănăstiri Hurezii, carele au fost igumen întru această sfântă Mănăstire ani 30. Şi o au dăruit Sfinţia Sa sfintei Mănăstirii Hurezii… Deci eu, văzând bunul rând şi podvig ai sfinţilor părinţi călugări şi paza bisericii şi cântarea lor cea tocmită, cântând lui Dumnezeu şi veselindu-se împreună cu sfinţii Lui îngeri, pururea îndulcindu-se întru sfânta lui Dumnezeu casă, cu cântare tocmită şi lui Dumnezeu plăcută, şi cu citanie întru înţelegere şi lui Dumnezeu slujind întru tăcere, pohtit-am şi eu dintru totul sufletul şi cu curată inimă de am primit sfântul cin călugăresc, luând tunderea din mâinile bunului îndreptător şi nastavnic, arhimandritul chir Dionisie Bălcescu, puindu-mi şi nume, precum mai jos cu iscălitura mea voi arăta, a-cum la anul de la facerea lumii 7262, iară de la întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul 1754, la luna lui aprilie 2 dni, în sfânta şi marea sâmbătă a Paştilor. Rafail monahul”.
Promovat paraeclisiarh la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea, monahul Rafail finalizează manuscrisul ce cuprinde un Catavasier, început de ieromonahul Athanasie eclesiarhul Mănăstirii Hurezi, precizând că „aicea, la sfârşit, s-au isprăvit de Rafail monah, paraeclisiarh Episcopiei Râmnicului”. De asemenea, descoperă la Episcopie un manuscris, cu Istoria Rusiei tradusă de Matei Fărcăşanul, pe care l-a copiat în anii 1755–1757; despre el relatează că „s-au scris şi de noi, cu porunca şi cu toată cheltuiala Sfinţii Sale părintelui arhimandrit chir Dionisie, igumenul sfintei Mănăstiri Hurezul din sud Vâlcea, prin osteneala smeritului între monaşi Rafail monahul, din sfânta Mănăstire Hurez. Şi fiind acel izvod scris rău şi soroacele nealese, au mai vârtos a zice, fiind eu prost şi neînvăţat, ci precum au voit Dumnezeu am nevoit până o am isprăvit şi o am protocălit din cuvânt în cuvânt după acel izvod”. În perioada eclesiarhatului său copiază un Miscelaneu religios (1768) pentru episcopul Partenie al Râmnicului, despre care scrie că: „După a Sfinţii Sale cătră Domnul ducere din viaţa aceasta, am luat această carte supt a mea moştenire, fiind mai volnic eu a-mi moşteni a mea osteneală, decât alţii, însă înaintea Prea Sfinţitului părintelui Grigorie, proin mitropolitul, fiindcă nici plată  pe  deplin, pentru scrisul acestei cărţi, n-am luat de la răposatul. Rafail din Hurez” (Va urma).

Leave a Comment

Previous post:

Next post: