Un inorog aşezat jos, pe crupă, ca un cal obosit după curse şi purtare de şei grele ca plumbul, membrele cu castanele lucitoare-vârfuri de unghiuri ascuţite, finite în chişiţe albe, delicate, mângâind buze de copite îndreptate spre dreapta, privirea la fel, tot spre dreapta, ca şi cornul din frunte… acesta stă-nfipt într-o pară coaptă, din care se vede muşcătura de om, cum se văzu mai-ani muşcătura din mărul în care Picasso-tatăl, îi găsi fără să vrea drumul penelului tremurat din mâna fiului pierdut în Parisul curentelor picturale… Un inorog şi-un blazon însemnat de stema cu leul şi calul sus dreapta, unul din multele rămase de secole acoperite, un blazon-cap de cal între fiare sălbatice, ca un vechi simbol vedic de sacrificiu zeului Agni, ce urma să se îmbuneze pentru ţara de baştină şi de adopţie, o desfăşurare de panglică veche cu broderie God is my right descoperite, şi iar acoperite şi descoperite, azi puse în umbră, mă trage spre mijlocul ţinutului Harrow, chiar în strada în pantă de care vorbeam deunăzi, când scriam despre mallul St. Georges…
Căci vine vremea, n-o doresc nimănui, când înspre tine se-ndreaptă esenţialul, sau tu înspre el, nu se ştie care spre cine, aşa cum nu ştie nimeni, adică un „nimeni” că centrul în Londra poate fi mai departe de Big Ben şi de Trafalgar Squar, pe o străduţă în pantă, un nume, un simplu nume ce nu spune nimic aceluia învăţat cu catedralele Londrei, dar spune enorm căutătorului de comori… churches…
Îmi fac timp şi mă duc să văd ce-am zărit din fuga maşinii prin Harrow, un apel, un semnal şi un vaiet prelung venit dintr-o străduţă îngustă, îngustă, în pantă şi un însemn pe-o ruină-n picioare ţinută, Churches on the hill… În cascadă se revarsă spre mine trecutul, înot fără colac de salvare, intru în situl multiplu de nevizitat şi nimeni pe nimeni n-opreşte… Căci este aici, pe terenuri private în care n-ai voie să intri, dar am intrat şi nimeni nu m-a oprit, am văzut The Vaughan Library doar pentru documentare specialişti, apoi o primă biserică-monument-catedrală pe care stă scris într-un colţ „In memoriam old harrovianslast, killed, mising military campaigns in the Africa transept was laid on jully 2, 1902 by field marshal Barl Robert’s K G, VC Commanding… Tot pe dreapta, mai sus, prima şcoală de muzică încadrată şi încastrată-n doi tei seculari, cu brâu din mozaic în două culori, şterse ca emailul pe-alama-nvechită, apoi prima şcoală de finanţe, prima de medicină, pe stânga urc zecile de trepte spre cimitirul cu monumentele de piatră căzute-n culcuşul ierbii, mi-apare printre cruci catedrala St. Mary consacrated by St. Anselm, în funcţie din 1094, dau deoparte prin întuneric două uşiţe, scârţâie podelele sub mine, dar înăuntru mă luminează vitraliile, sunt lungi cât peretele, înguste de un metru şi în perfectă stare… Cobor treptele spre Old Speecse Room Gallery şi mă opresc în faţa Collegiului Harrow, de unde ieşeau elevii-studenţi, toţi cu veston negru, pantalon gris şi cămaşă albă cu butoni, într-o ordine desăvârşită. Universitatea Harrow e mai sus pe străduţă, faţada îi e în reconstrucţie şi găsesc o bancă liberă într-un frunzar ca un început de labirint verde, unde-mi aprind o ţigară…
Nu, nu pot pleca aşa ca din piaţa Obor cu sacoşa încărcată de fructe, rogu-te, du-mă numai un pic în restaurantul-club-exclusiv Gilbert’s din pădurea Pinner, m-or primi măcar pe-un fotoliu de ratan, pe terasă, să pot bea o cafea… Sunt în blugi şi-un tricou lălâu, dar m-au primit, ascunsă la margine de ogivă, doar fumez o ţigară şi beau un espresso, acolo unde ar trebui embargo pe tutun, dar nu e, şi ascult câteva fraze muzicale din atingerile de puf ale pianului, violoncelului şi clavecinului… e după-amiază şi e cafe-concert… şi e bine…
