CROYANCES ANCESTRALES

by Petre CICHIRDAN on July 25, 2014

Post image for CROYANCES ANCESTRALES

Iată, Alexandru Trifu vorbeşte de o manieră în care mâna ia un ascendent în faţa ochiului, gândului, spiritului, definind chiar arta infantilă-nu naivă, alienată, aleatoare, invers exprimării cibernetice în care mâna devine maşină-unealtă, ultima, în această relaţie, ducând la o inversare a celei din întâi: ochi-gând-spirit-maşină. Ultimă relaţie, care a devenint spaima începutului de secol XX, continuând şi astăzi… Lumea însă trebuie să ştie că această traiectorie-linie pe care o conduce suportul de hârtie, prezentă în experienţa lui Trifu, are ceva tradiţie; iată, şi Michelangelo şi Brâncuşi, răspândind în lume ideea că în material îşi are somnul o infinitate de reprezentări!… În acest caz artistul-homo ludens-nu mai are decât un rol de selecţie, arta, neexistând ca atare. Spune Trifu: „Pentru mine armonia sau antiarmonia este rezultatul unei alchimii între mijloacele specifice artelor plastice şi spiritul specific fiecărui artist, un mister care dă naştere individualităţii artistice. Mergând mai departe în demersul meu, sunt de acord cu Antonio Gaudi, care afirma că arta nu există”.

Ceea ce s-a întâmplat în deceniul şapte din sec. XX, fenomen care continuă şi astăzi (mai amplu, acest fel de muzică-electro acustică-structurată şi cibernetic, după deceniul opt, astăzi o odisee a sunetului-desenului-filosofiei), în ţara noastră, prin pleiada (atonalismului) muzicienilor Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Costin Miereanu, Horaţiu Rădulescu, Iancu Dumitrescu şi, mai târziu, Ana Maria Avram (care, ultimii doi, îşi duc crucea de aur în spate, mărşăluind prin lume cu Formaţia Hyperion; dirijori şi compozitori), are urmări azi, când românii sunt o componentă serioasă, între primele rânduri, în peisajul sonor european şi al lumii!… nu mai prejos, dacă nu în chiar cea mai serioasă avangardă, şi cei doi artişti plastici, sculptor şi pictor: Constantin Lucaci şi Alexandru Trifu… Acestea toate ca o odisee a sunetului dimpreună cu imaginea plastică, ambele împreună cu filosofia, cosmogonia… O odisee a spectrului sonor-acustic, căutând originile şi regăsindu-le de-atunci şi până astăzi în spaţiul astral sideral, şi o odisee a vizualului-desenului, abstract şi suprarealist, simbolist, continuat dimpreună cu sunetul, în armonie, amândouă ancorate puternic în realitate şi filosofie, la Geneva şi Paris, prin Alexandru Trifu şi cei doi muzicieni, Horaţiu Rădulescu şi Costin Miereanu. O odisee a triadei sunet-imagine-filosofie, care-şi trăieşte prezentul acum în secolul XXI, ocupând locul rezervat supraoamenilor plămădiţi simultan din aceleaşi componente ale celor trei elementare segmente ale lumii de azi: auz, văz şi spirit. Vedem cum vorba pierde teren, constantându-se, că vorba fără măsură şi neargumentată spiritual, precum la Apostolul Ioan, ucide mai mult decât recreează lumea! …o vedem zilnic cum năruieşte şi nu construieşte în parlamentele lumii!

Totul se petrece în produsul audio video „Croyances ancestrale” în afara armoniei sociale terestre! muzica, îndreptându-se înspre armonia cosmică, atonală, pictura şi filosofia, trădind dezarmonia ludică, trădând însă faptul că se apropie timpul să se alinieze raporturilor sincroniilor muzicale-şi matematice, cum, normal este în moda noului timp, şi începută încă din 1800 de către Jean Paul Richter, sau, cum spune Alexandru Trifu, încă din secolul XV prin arhitectul Alberti! Muzica şi matematica, devansând întruna această lume a artelor! Sigur, a încercat şi Brâncuşi prin 1930 să impună în sculptură numărul de aur! … 1-2-4, dar care de fapt este o relaţie-şir matematic vechi de când lumea-primii trei termeni fiind, fiecare, dublul celui dinainte [la Coloana infinită, aceasta, relaţia-raportul, rezultând din condiţia impusă: anul 1916- cel comemorat; înălţimea Columnei lui Traian-cu care Coloana s-a vrut soră, 30 m; şi din calculul de rezistenţă, 0.45 m. 30 : 2 = 1.8 înălţimea modulului (4); 1.8 : 2 = 0.9 lăţimea modulului (2); 0.9 : 2 = 0.45 lăţimea mică a modulului (1); Pitagora, Thales, ciracii lui Moise, care a definit primul, prin celebra lui sfoară, diametrul-lăţimea cercului ca fiind o treime din lungimea acestuia (cu eroare de 0.14); a treia parte din lungimea sforii care înconjoară cercul… Iată, acest diametru de la masa-gura incintei-din străvechiul altar, rotundul dintre tăriile cerurilor!…]. Ce frumoasă această lume în care muzicienii şi-au luat doctoratul în matematică, în informatică, admiţând perfecţiunea numerelor! formulelor, echilibrelor.

„Croayances ancestrale” (Credinţe străvechi), „D’après Mircea Eliade: Traité d’ histoire des religions” (După Mircea Eliade: Tratat de istorie a religiilor), imaginea curge pe muzica semnată de Horaţiu Rădulescu: „Occult pulses” (Impulsuri oculte), „Music for sound icons and other global sound sources” (Muzică pentru imaginea sunetului şi pentru surse de sunete); Antoine Mercier (camera, video editing, mixing).

Unu-Începutul Neant-Oul Primordial-Pasărea Lumină-Conştiinţa-Universul...Un text al începutului, cuvinte generice, care trezeşte iniţierea în ştiinţa cosmogonică. Dar cuvintele-s de prisos şi imaginile curg pe fondul sonor, desenul, semnificând logica acestui început de lume! desen fior, care se suprapune pe muzica continuă, la început abia perceptibilă şi în intesitate, pe axa timpului, crescând. Muzică electroacustică, care se poate auzi doar în vidul cosmic, densă, sunetul având materialitate, iată, chiar şi aici. Ouă primordiale, unu, unu…din fiecare, ivindu-se pasărea care sparge carapace şi oferă propria lumină. Pasărea lumină! care trezeşte conştiinţa lumii vii, un fruct pentru întregul univers.

Doi. Cum doarme omul, cum trăieşte ca o larvă androgină, omul din Eden, după ce a fost împreunat cu Eva, el încă neavând nume; cum pândeşte dedesubt Iadul, divinul deasupra, păsările demult ciripindu-se în pomi, ispitele sunt la tot pasul, infernale-chiar şi în Rai, ce Rai! pe care nu-l doreşte omul, vrând dragoste curată şi viaţă cât îl ţin puterile…şi iată, Trei! Da, omul vrea viaţă şi devine muritor: Asasinat primordial! Adam îşi ia Eva în braţe, primind amândoi în faţă adevărul, că după viaţă urmează obligatoriu moarte…Desenul prinde viaţă, interstiţiul planetar, sunetul-muzica sunt impasibile la viaţă, trăind în sfera diafoniei, mesaje obraznice despre alte vieţi şi alte timpuri…Ca să trăiască, însă, oamenii, vor trebui să se mănânce între ei. Noi suntem toţi nişte canibali.

Patru. Esenţele vieţii: fierul şi focul, dansul şi muzica.Vulcanul este comandat de Zeus. Acolo în Eden, unde s-a născut omul, nu sunt vulcani! Cinci. Acum se nasc zeităţile cu chip de om, animale bestii şi păsări…omul nu este demn de chipul şi asemănarea Domnului. Şase. Sus sau jos, omul nu este capabil decât de lacrimi, atâtea lacrimi, încât atunci când nu plânge, se urinează pe propria-i imagine… Şapte. Două divinităţi au creat cu sângele lor cerul şi pământul, regatul lacrimilor. Adam şi Eva. Lumea începe să se termine. Opt. Nam-Tar, Baal al Nabucodonosorului, al morţii şi sorţii, al bolii şi al viermilor este numele pe care Dumnezeu l-a dăruit ca destin omului!…ludic joc între şerpi şi peşti dimpreună cu jocurile omului. Nouă. Sus, cerurile, casele Domnului sunt trei! Jos tot atâtea, întruchipându-l pe Archidemonul Kingu, care a creat cu sângele lui, omul! Zece. Maxima maximelor. Existenţa Răului este o condiţie a libertăţii omului. Omul joacă pe sârmă în imperiul şi toleranţa ochiului, şi trăieşte cum îi impune marele sforar; circ şi pâine. Unsprezece. Lumea spiritului creator şi lumea ritualului. Ordinea şi armonia din creaţie, obligaţiile ritualului…rezultă stagnarea şi mersul înapoi! Lumea nimicului. Doisprezece. Ambiţioasa Inanna preia de la sora sa Erichkigal puterea asupra infernului şi îl dăruie omului; ce destin! Treisprezece. Ce mit, ce mit, păgâni şi creştini; Tamuz se naşte de Crăciun, din fecioara Astartea, care se naşte dintr-un ou căzut în Eufrat. Tamuz care devine Zeul Soare ia chipul lui Baal şi va distruge Haosul pentru ca să renască lumea! Patrusprezece. Oh, Dumnezeule pe care nu te cunosc, oh, mari sunt păcatele mele; eu, omul, nu ştiu cănd să râd, când să mă căiesc nu ştiu să aleg între rău şi bine. Cincisprezece. Din ape s-a ridicat o culme de munte şi pe acest pisc străluce o floare de Lotus fiindcă sub petate s-a născut Zeul Soare-RA… Desenul şi simbolul e totuna, împreună vorbesc fără să cunoască cuvântul; însă cunosc lumea, omul cu ochi, omul cu suflet, cu sunet în suflet, ochi şi urechi… Şasesprezece. Ghilgameş dialoghează despre destin şi mizeria umană. Ghilgameş care a fost refuzat de zei şi a trăit conştient de efemeritatea sa şi a omului… Şaptesprezece. RA şi mai târziu ATON au creat viaţa, dar nu numai atât; Ra fost zeul Soare, născut pe vârvul muntelui ieşit dintre ape; Aton este soarele de mai târziu care cuprinde sub razele sale întreaga lume, nu numai lumea văzută din Egipt… De-aceea şi muzica atonală este definită ca fiind generală, folosind întreg spectrul sunetului! Un desen extrem de reuşit generalizândul pe RA în centrul acestiu univers şi din oricare timp… Optsprezece. Pierderea memoriei şi a numelui este o moarte teribilă, dar nu mai mult decât moartea fizică. Cai, frumoşi cai şi oameni fără minte… Nouăsprezece. Apostolul Ioan: Cuvântul este primul… şi tot din aceea vreme spunea latinul: vorba zboară-scrisul rămâne. Vorba bună e ca o pasăre, se duce în lume, zboară, în timp ce vorba dură intră ca un cuţit în inimă. Vorba n-are stăpână decât limba, şi, de aceea, este când prea lungă, când prea scurtă… Douăzeci. Secvenţă finală din naraţiunea acestei pasionante desfăşurări cosmogonice picto-muzicală-filosofică numită „Croayances ancestrale” în care muzica sfârşeşte aşa cum a început, închizând cercul, şi Alexandru Trifu incluzând în ultimil tablou elemente dintre celelalte, amestecându-le şi întrebându-se, şi întrebându-ne, dacă am înţeles ceva!…Noi am înţeles, urmărind, citind, ascultând, că am percurs o pagină importantă dspre viaţă, o pagină cosmogonică, că acum, după ce am cunoscut şi „Homo Ludens”, cunoaştem mai multe despre doi creatori români contemporani cu noi dar trăind în spaţii diferite, că rostul nostru în lume nu este unul degeaba…

 

Croyances ancestrale
Croyances ancestrale

Leave a Comment

Previous post:

Next post: