Între utilitate publică și moralitate

by Mihai Sporis on July 24, 2022

Post image for Între utilitate publică și moralitate

Suntem provocați pentru găsirea unei cauze, să descifrăm o falie între efectele la vedere și intențiile unui cadru legal, instituit de oamenii desemnați să exercite puterile statului în numele unei majorități. Se pornește întotdeauna de la buna intenție, de la o dorință care sună bine, ademenitor, în vorbe dulci care exprimă generalitatea – care chiar legitimează puterile!-: binele tuturor! Aici se induce păcăleala! Prea dulcele unora omoară de diabet pe ceilalți și atunci binele clamat nu poate fi al tuturor. Lucrul acesta îl constați însă mai târziu, după ce legiuirea pusă-n fapt și-a produs efectele pentru toți Stan pățiții! Cel care administrează democratic societatea, printr-un stat de drept, o face cu legile sale: făcute după cum s-au priceput aleșii; aplicate după priceperea guvernanților puși pe sprânceană și culoarea ochilor ; arbitrate de justiția școlită special, pusă pe mai multe etaje ale vigilenței. În tribună – de unde se poate și huiduii!- stă vocea publică, ca a patra putere…,  doar informativă. Ea poate sugera arbitrului, hențul!; poate fi nemulțumită: de jucători, antrenori, arbitrii,  de organizatorii meciului și uneori aruncă cu petarde, năvălește războinic, chiar în arenă.

    Care este situația în societatea românească de azi, privind binele tuturor, promis de politicile învingătoare… în alegerile generale? Să amendăm înainte dusul cu preșul, privind cuvântul „generale”, referitor la sufragiul social! Jumătate plus unu, din cei prezenți la scrutinul electoral, legiuit și el, exclude matematic orice majoritate a societății, prezentă la mandatarea puterii. Un compromis, pus în cârca persoanelor care ar avea opțiunea libertății de-a participa, chiar în neputința priceperii fiind, ascunde mecanismul! Nu cumva campaniile bazate pe credulitatea și buna credință a hipnotizatului, luat de minți de o reclamă perversă, este o imoralitatea evidentă?

    Să alegem, pentru cercetarea efectelor, tot arena sportivă ca indicator de stare. Ne constatăm  meciul, pe care îl chibițăm, cu tribunele aproape goale. Că actorii din scenă, aduși din alte bătături globale, nu prea cunosc oina străbună! Că scopul evenimentului excede, ca prioritate, sportul în sine și se duce ca utilitate principală  intereselor particulare, într-o finanțare stranie cu ciudate târguri de oameni și… (vezi școliții de acasă… în câmpul muncii însă, pe alte arene în deplasare !)  alte complicații, inclusiv politice.  Să observăm că dacă tribunele de la fața locului s-au golit (oare de ce?), spectacolul s-a mutat în virtual pe multele canale video, ba chiar și în on line-ul noilor scule, din dotarea personală. Audiența s-a divizat odată cu creșterea noilor oferte, ba chiar cu influencerii la dispoziție, să satisfacă, după miros… , așteptările spectatorilor, legați de fotoliul de acasă. Presa scrisă, a fostelor cotidiene s-a redus, în procesul dispariției, către săptămânalele rărite și ele, de pe tarabele publice.

    Țara, ca teren de joc, este abandonată de milioane de jucători din economicul ei. Vezi și prezența noastră săracă la toate… târgurile sportive/a se citi Olimpiade!, unde nu se poate arunca vina pe… foștii, ca niște țapi ispășitori, de serviciu! Prea privatizarea făcută la nimereală – într-o pornire sălbatică/pentru cine poate vâna și roade; pentru cine poate fura, deturna, minții, păcălii- ca o potopire a imoralității, într-o orbire  pusă pe seama ceții și fumului iscate din senin!- să nu fi avut efectul imoral, intuit în profit propriu de anume pescari în ape tulburi?  /inclusiv în exercitarea puterilor necesare funcționării statului, cu politici și „politicieni” de casă (Ce ipocrizie cu denumirea… de „Casa Poporului” dată  unui palat administrativ rămas dator tocmai… poporului român, pus să-i rabde efectele nepriceperilor!). Justiția? Neperformantă, după cum o arată MCV-ul, procesele pierdute la CEDO, Curtea Constituțională…( politizată! și dependenta de culorile politice!), CONSTITUȚIA,  motivată pe temeiul șubred al evenimentelor din 1989, încă pe rol în descifrarea lor, amânată sine die. Divide et impera! Așa s-ar numi desnaționalizarea unor domenii strategice, pârghii esențiale în administrarea statului. Toate acestea și multe altele au condus  la fărămițarea întregului economic și la războiul intern pentru putere al puzderiei de partidulețe, toate imature și în prim plan cu scopul propriilor lor întăriri, prin toate mijloacele posibile, între care imoralitatea  ca o cerință  a fișei de post. De aici s-a și deturnat, spre alt înțeles în percepția publică,  cuvântul POLITICA!  Iar politicianul? Este etichetat, în limbajul comun, drept… un învârtit al momentului prielnic, departe de profilul marilor Oameni de Stat, ca personalități autentice. Aici nu generalizăm, dar prin efectul balastului balanța s-a înclinat spre imediatul pompieristic și de aici pârjolul și-a făcut mendrele. Multe au ars, altele ard în continuare, precum CFR-ul cu melcuirea lui (să dăm un exemplu inspirat de evenimentele care au o frecvență… lămuritoare!). Apoi ard, de prea secetă, cele lăsate fără apa, care cândva avea cele necesare să se dea irigațiilor! Ard buzunarele celor ce cumpără de la cei cărora le-am dat carburanții și acum își fac voia lor/ că așa este în economia de piață!-, nu pe a statului,  complice la specula lor, dar in ofseid față de proprii cetățeni!

O clasă politică neperformantă – într-o lamentație permanentă, privind moștenirea trecutului ( moștenire este și infrastructura, încă folosită de cârtitorii care habar nu au că și asta, ca să mai trăiască, are nevoie de propria nutrire!)-  ea, această clasă politică, este cauza  rămânerii în urma multora a societății noastre,  administrată de statul român! Nu la mai bine s-a pornit exodul românesc? Veritabila hemoragie a neamului, mai ceva ca din calea războiului celor din Siria, Ucraina etc., a născut abrupt o Românie globală, înmărmurită de ceea ce se întâmplă în bătătură (vezi orientarea votului, cu polarizare vădită, spre o înnoire necesară și o moralizare rapidă a presupusului stat de drept, cu atâtea hibe netratate!).

    Am luat ca indicator de stare sportul… unde, zice-se, toată lumea se pricepe și unde  marile performanțe, cu care încă ne mândrim, nu pot fi considerate nenorocirile lăsate moștenire, de… foștii. Terenul … fostelor isprăvi îl observăm acum o infrastuctură muribundă, din motive de proastă gestiune – întreținere, reparații curente etc. Nu este clar… nici cine este responsabilul, în tergiversările justiției, privind  clarificarea dreptului de proprietate! Lucrări gândite ca necesare: proiectate și cu execuția  începută: sistate, amânate, abandonate toate, deși erau în logica utilității publice, se vădesc azi ruine, tocmai când societatea ar avea mare nevoie de ele și ar fi azi de maximă utilitate publică.

    Utilitatea publică este un scop general care ar trebui să fie definit pe înțelesul comun celor mulți. Apoi ideea, că… scopul scuză mijloacele , poate fi corect percepută atunci când procesul dobândirii celor utile este pus pe o bază morală indubitabilă: legiuiri bune, cu mijloace de aplicare corecte, în timp real (nu după expirare, intrarea în prescriere, dispariția combatanților etc./vezi revoluție, mineriade, s.a.m.d!). În această premisă, foarte rar invocată, se poate înțelege formula: „politic… corect!”,  nu în interpretarea ei, în raport cu interesul partizan al societățiilor pluripartidare,  dependent de timpul rotației la… putere. Orice interes de grup, partizan, în dauna interesului general, este o imoralitate care ar trebui evitată prin claritatea legii. Și în interpretarea conceptului de utilitate publică  se cască inevitabilele divergențe. Ca atribut legiuit, acordat unor asocieri anume (în spiritul Constituției!), cu scopuri declarate și realizări probate în spațiul public, de ce nu se aplică tuturor asocierilor, cu misiuni similare? De ce anumite drepturi nu se răsfrâng asupra tuturor membrilor asociațiilor?, ci doar  celor trecuți de o anumită vârstă, care sunt pensionari din alte profesii (medic, inginer, profesor, tehnician, muncitor, agricultor etc.!), decât din cea care identifică asociația (Scriitori, Ziariști/Publiciști, Artiști plastici s.a.m.d.)?  Legea definește utilitatea publică. În aplicarea ei sunt identificate beneficile publice, de evidentă notorietate publică, probată material  de produsul și/sau serviciile de incontestabil interes public, în folosul general al societății. Ca aplicare a legii este mandatată Asociația, să-și exercite, în subsidiar…,  moralitatea. Să remarcăm dintr-un început că spiritul legii care încurajează creația, pusă resursă la temelia înnoirii societății,  prin valoarea adăugată a atâtor profesioniști nerecompensați vreodată pentru ea (și-au primit pensia pentru contributivitatea la ea din alte domenii, conform cu cărțile lor de muncă!) este politic corect! Ceea ce poate abuza legea și aluneca spre imoralitate, este modul de aplicare al celor delegați să o facă. Atunci vom observa tribuna care huiduie jucătorii din teren, arbitrii și chiar organizatorii asociațiilor! Între echipierii asociației sunt desigur și neaveniții (care nu pot proba … chemările domenilor respective!), nou veniții (fără vechime, fără operă…, oricum plătitori de cotizație în postura ucenicilor, a debutanților și ei cu drept la afirmare!). Evaluarea superficială este o imoralitate! Falsificarea dosarelor… , absența documentelor credibile, solicitarea indemnizaților- fără acoperire în faptele palpabile!- pot supăra tribuna care va arunca anatema asupra tuturor. Da! Spiritul reparatoriu și încurajator pentru creație, al legii , este politic corect! Imorală poate fi aplicarea, lăsată la nivel subsidiar,  cu consecințe negative adăugate celorlalte care învrăjbesc o societate măcinată de adversități, deși intențiile legiuitorilor erau lăudabile.

    Nu putem fi de acord cu pseudo-ziariștii care ignoră o deontologie elementară, și se dedau, în necunoasterea  evidentă a legii, la atacuri la persoane, fără cercetările prealabile, pe care le impune o informare corectă. Ei nu sunt microbiștii din tribună,  ci cei chemați să lămurească asupra corectitudinii/incorectitudinii, bine  documentate. Să o facă fără sindromul… caprei vecinului, roși de invidii, chiar față de unii colegi, lângă care au trudit! Îi vom felicita imediat atunci când vor dovedi imoralitatea, și o vor pune la stâlpul infamiei, cu toate dovezile la îndemână!

Obs. Problemele interne ale Filialei vâlcene, UZPR, le-am tratat într-o epistolă remisă, în 2021, lui Doru Dinu Glăvan (președintele în exercițiu, al Asociației UZPR) și se află, ca document public,  în „Buletinul -2021, al Cercului de la Râmnic”, aflat în arhiva www. culturaarsmundi.ro).

Mihai Sporiș/ 15 iulie 2022

Leave a Comment

Previous post:

Next post: