www.j-query.org

Die Domain "www.j-query.org" ist nicht verfügbar.





ION PREDESCU, ESEIST COMPLEX LA NIVEL NAŢIONAL

ION PREDESCU, ESEIST COMPLEX LA NIVEL NAŢIONAL

by Constantin Zărnescu on May 14, 2017

Post image for ION PREDESCU, ESEIST COMPLEX LA NIVEL  NAŢIONAL

Ion Predescu – cronicar şi istoric literar, eseist, bi(o)bibliograf După o lungă şi apreciabilă activitate în cultura scrisă şi publicistica post-decembristă (în reviste, precum „Ramuri“, „Luceafărul“, „Scrisul Românesc“, „Orizont“, „Tribuna“, „Atheneu“), Ion Predescu a publicat volumul Cezar Baltag – Conceptul şi Privirea („Scrisul Românesc“, Fundaţia-Editura, 2013), care a reprezentat în aceeaşi vreme doctoratul său „magna cum laude“, avându-i coordonatori (prefaţator şi postfaţator) pe iluştrii critici-universitari Eugen Negrici şi Livius Ciocârlie. Au urmat alte volume: Metamorfozele fişei de lectură (Ed. „Tipo-Moldova“, Iaşi, 2014), urmat, imediat, de o nouă ediţie, revizuită şi adăugită, în acelaşi an şi la aceeaşi recunoscută casă de editură, iar, astăzi, iată: vol. Stil, scriitură, sentiment livresc („Scrisul Românesc“, Funda- ţia-Editura, 2015), structurat din eseuri, studii, cronici literare, recenzii – şi ale articole, urmărind „structurile contemporane ale fenomenului literar şi religios“; şi, afirmă autorul, tranşant: „fenomenul de metabolizare a unor canoane, precum autohton, în loc de autohtonist (şi urmărind orizontul de aşteptare, într-o istorie a mentalităţilor), precum, tot astfel, acela al litera(l)ului, în concurenţă cu litera(r)itatea. Printre cei mai notabili reprezentanţi ai unei „geografii literare“ (şi ai toposului) Olteniei de Munte – în speţă Vâlcea şi spiritul vechi al Vâlcii, trăitor în Râmnic, într-o accentuată tradiţie culturală-critică, de la N. Manolescu, la E. Negrici, Ion Predescu a 6 Ion Predescu acţionat, afirmăm păstrând proporţiile, după „îndemnul familiar“ unui E. Lovinescu, dinspre „mediile preuniversitare“, ne-dependent de vreo rubrică anume, feudă, ori „colţişor“ de pagină, păstrându-şi o atitudine liberă, a gândirii critice, impulsionat de clasicul dialog cu elevii, cu relaţia au(c)tor-receptor, maestru-discipol; şi preamărind „interpretarea“ unor idei – „iubirea de Carte“ ş.a. Ion Predescu figurează printre acei critici şi istorici literari statornici, în urmărirea fenomenului literar românesc, din deceniile şase şi şapte, din Oltenia; poeţii Ion Apostol Popescu, George Ţărnea, Felix Sima, Gheorghe Smeoreanu, Traian Dobrinescu, Petre Tănăsoaica; prozatorii (şi reporterii): Constantin Mateescu, Ilie Purcaru, Ioan Barbu, N. Radu; sau dramaturgi, precum Doru Moţoc, experimentator „pirandelian“, relevând concurenţa dintre cuvânt şi imagine; dintre arhetipurile scriiturii şi audiovizualul contemporan. Pornind de la sintagme „poetico-religioase“, precum aceea a lui L. Blaga: „existenţa omenească – mirabilă“, „sufletul-miracol“, sau aceea a unui savant, ca Max Plank: „oricare dintre ştiinţe începe printr-o metaforă, spre a se termina printr-o algebră“, criticul şi istoricul literar Ion Predescu a re-luat (şi re-înnoit) „concepte“ clasice, toate potenţate de Renaştere: viaţa şi creaţiile maeştrilor (Biobibliografia), manuscrisul şi fişele (notele) de lectură, poemul, eseul (cu întemeietorul său: francezul Michel de Montaigne), „metamorfozat“, în contemporaneitatea noastră, în eseu-jurnal(istic), eseu-proză, eseu-reportaj (cinematografic), într-o tot mai amplă, invadatoare, înrobitoare civilizaţie, numită „a imaginii“. Concept îndelung discutat, în acest volum, „metabolizarea“ unor idei, cu sinonimele acceptate: „fixaţie culturală“, „metamorfoză“, „transfigurare“, „obsesie ideatică“ etc., într-o „eră fără dogme“ („sfârşit de Istorie?“); devine o tentantă paradigmă – „a privirii conceptualizate“, aşadar aparţinând unor arhe-imagini, precum sunt la noi, pictura şi sculptura bizantină; arhitectura „brâncovenească“ etc. Nu în ultimul rând, întâlnim simboluri, 7 Stil, scriitură, sentiment livresc „inter-disciplinare“, aşa cum este: „psihologia cogitans“, iniţiat de prof. Ion Predescu, împreună cu un „cirac“ al său, regretatul Dumitru Marius, doctorand, în aceeaşi vreme, la Universităţile din Sorbona şi Oxford – încă din viaţa de elev „performeur olimpic internaţional“, care „după ce s-a întors în ţară (1996) s-a sinucis – în faţa unui sistem politic care nu l-a valorizat, dimpotrivă, l-a devorat – o societate bazată pe oralitate şi fals intelectual, respingând, visceral, orice cod cultural, instituind, în mod barbar, proprietatea asupra minţii elevilor şi sufletului lor – structura haitei, gaşca!…“ Interogaţia lui Ion Predescu, poate cea mai „persuasivă“ şi poate mai puţin „didactică“, rămâne cea a tainei, esenţei şi luminii „Ortodoxiei, din noi“, în ambiguitate fertilă cu un „lexem genial“al poetului-copil N. Labiş: „Cine mai pune de un rug aprins, astăzi?… Într-un ev aprins?… Într-un ev de foc?!…“, aluzie indubitabilă la cel mai fabulos curent religios ortodox,din vremea României Întregite. Şi fiindcă o expresie, precum „sacrul şi profanul“ a ajuns un loc comun al Culturii, criticul şi eseistul Ion Predescu introduce „conceptul-privire“, înnoitor; artistul (intelectualul, poetul, filosoful, teologul), fiind consideraţi/interpretaţi: „mituri personale“, în varii, fermecătoare „mitologii ale fericirii“, ale „reveriei“, frumuseţii „enigmatice“; şi „aproximării“ stranii. Căutând acele mitologii „ale fericirii“ (viziuni şi opere împlinite, „rotunde“), eseistul întâlneşte şi partea catifelată, „umbroasă“ a lor: „ipoteticul“, „ratarea“, „excesul de luciditate“, „vulgaritatea lirismului“; şi, nu în ultimul rând, „reluările“, uscate şi reci: „didascalii“. Aşa-zisul succes al „miniaturismului“ beletristicii („artelor frumoase“), azi, afirmă Ion Predescu, rămâne „notaţia scurtă, excesiv neorealistă“, „irizările“ epi-gramatice şi tele-gramatice ale „banalului imperiu“, al cotidianului şi (in)autenticităţii. Ca interpret („hermeneut“) al spiritului culturii româneşti, în veacul tocmai scurs, XX, Ion Predescu vizualizează două direcţii profund seducătoare: aceea a soteriologiei („aletheei“), oferite de 8 Ion Predescu gândirea şi realizările lui Constantin Brâncuşi, L. Blaga (cu transcendentul coborând); Arghezi (cu „poezia religioasă“); C. Noica (cu „rotirile“şi rostirile limbii); N. Steinhardt (cu expresivitatea „fericirilor“). Şi o altă direcţie: aceea a mitologiei „fiinţării“: viziunile isihaste, martirajul, „nebunia spirituală“ şi starea „extatică“, „reverberaţia tragicului“; şi „înrudirea scrisului cu Moartea“. Riscurile (tentaţiile) „metabolizării“ unor teme complexe, fixaţii culturale rămân permanente. Fiindcă, „în vreme ce metaforele se învăluie, se ascund în ele însele, conceptele se usucă şi se dezvrăjesc!…“, iată o „formulă memorabilă“, din punct de vedere critic. Iar spiritul e „ameninţat, necontenit, cu o cădere – din Universul Substanţei“, în acela al Lumii „relative“ şi „subterane“ (fără „călăuzirile“ Ariadnei). Preluând şi fişe de lectură, din studiile lui Eugen Negrici: „ingineria textuală“, „inefabilul scriiturii“, „magnificarea“, „expresivitatea involuntară“ – concept devenit celebru, Ion Predescu creează un limbaj rareori întâlnit, azi, între critica literară şi cea religioasă. Martirajul lui Brâncoveanu şi al copiilor săi (în faţa otomanilor – „mântuitori cu sabia“), poezia religioasă a lui Arghezi, „Parabolele lui Isus“ – „Adevărul ca poveste“; „viziunile întremătoare“ ale poeziei lui Anania, induc o concluzie vivificatoare: „creativitatea umană – în ajutorul Creaţiei bunului Dumnezeu“, chiar şi azi, în pofida timpului „buimac“ şi a cotidianului „aleatoriu“; a „istoriei recente“; rizibilului, negării şi „derizoriului“. Alte ilustrări sunt oferite de scriitori (prozatori, poeţi, eseişti, teologi), din Oltenia: de la D. R. Popescu, la I. Barbu; de la regretatul Nestor Vornicescu la Î.P.S. Irineu; de la A. Păunescu la F. Sima (cu lirica sa „anagogică“ – a milei şi iubirii „pure“); P. Tănăsoaica (cu „îngerii săi postmoderni“); istorici literari şi eseişti, de la E. Simion, N. Manolescu, la L. Zamfiroiu etc. La toţi aceştia, biobibliograful Ion Predescu receptează şi decelează „metabolizările“ lor şi „codurile“ culturale, „morfologiile“, impunând un melanj 9 Stil, scriitură, sentiment livresc ispititor şi variat, original: între conceptele (privirile) literar-artistice şi cele religioase-teologice. (A se vedea, aici, şi eseurile despre „poezia“ Didahiilor lui Antim Ivireanul etc.) Vizualizăm tentante „mozaicări“ de simboluri şi concepte, dintre Ştiinţa literaturii, la un înaintaş, precum Mihail Dragomirescu, şi interpretările eclesiastice, până azi, la începutul unui secol şi mileniu, iată, redevenind religioase. De la „mitologia personală“ a unor Brâncoveanu şi Antim, la martirajul unor intelectuali, cu grele detenţii în închisorile comuniste (Steinhardt şi Jurnalul fericirii, sau memorialul Aiudul însângerat, de martirul Grigore Caraza, volum prefaţat de poetul Adrian Alui Gheorghe, până la soteriologia, politropiile şi metabolizările contemporane, Ion Predescu ni se relevă un eseist complex, la nivel național, cronicar de carte şi istoric literar (filolog) avizat, precum şi bi(o)bibliograf de excepţie al culturii de azi, din Oltenia de munte, în speţă literele şi eclesia – spiritualitatea Vâlcii.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: