S-a aflat demult că o viață se personalizează după cum se conjugă, simultan, vreo trei verbe, ca o troiță a ubicuității supreme. Nu poți să fii definit dacă nu te situezi treimic ființării, adică: să vrei, să ști, să poți și toate acestea deodată, în momentul când numele este… pe rod. Punându-le concertat în întreg poți descifra mai lesne eroismul pe Calea promisă, numita destinație sortită, cu profeții, și uneori la mâna hazardului ignorant, când prea invocăm întâmplarea.
Să vrei să fi, să vrei să ști, să ști că vrei anume ceva și să ști că poți la un moment dat – să-i spunem acelui moment maturitate, în care fiul poate deveni purtător de duh, ca Tatăl!-, aceste dorințe devin misiune și încredere, o puternică conștiință de sine și poruncă asumată, printr-o inițiere tainică într- o anume credință. Faptul de-a vrea să rodești, să-ți faci rostul venirii pe lume, în cunoștință de cauză, este deja îndumnezeire, că doar în această stare credința (acel dat primit pe căi subtile de la Dumnezeul nevăzut și omniprezent, în ubicuitatea fără timp și loc!)… poate nutri eroismul, ori martiriul netemător de cazne. Îndumnezeirea este credință asumată, în cunoștința de cauză a omului liber (Știința te va face liber! Aici își poate găsi un sens…), care nu șovăie, nu se plânge, ci se dă cu bucurie, trup și suflet, împlinirii unei cauze asumate.
Sub ce zodii s-a ivit pe lume Laura-Elena Vega? 12 aprilie 1950, îi marchează ziua venirii pe lume. România se afla atunci în plin stalinism, cu Dumnezeu prigonit prin Siberia și cu sfinții pământeni pe la ocne, canale, temnițe, ori trimiși pe lumile celelalte cu dor, uneori doar cu însămânțarea de taină a istoriei. Prin satul Popești, pe valea Sâmnicului, din Blidari/Golești, Vâlcea sărăcia se instalase de-a împreună cu cotele datoriilor de război , cu bolile. Familia lui Ion și a Gheorghiței Vega, cu șapte copii fusese lovită și ea. Laura-Elena, mezina confirma o stare generală. Sărăcia, bolile risipeau recolta de copii, pustiau casele. Mulți piereau prematur, alții ajungeau în lagărele așezămitelor sociale, unde se mai găseau îngeri păzitori, oameni cu suflet, să împlinească norocul unor destine. Pe Laura Elena Vega, boala (un TBC!) a chinuit-o din leagăn, luându-i picioarele, ochii, creierul să o dea eroismului unei lupte pentru viață, preț de-o viață. Viața ei! Apoi, aceasta fiind câștigată, s-a pus chezășie vieții semenilor.
Laura Vega a pătimit vreo 24 de operații, ani de paralizie, ani de văduvie (doar vreo…33!), ani de căutare și suferințe. A luptat să poată să-și poarte trupul, să poată să cunoască, apoi să poată să dea înapoi ceea ce primise. A avut alături îngeri păzitori, cărora le va mulțumi cu recunoștință. Nu s-a plâns de necazuri și a văzut în viața sa un dar de la Dumnezeu, pentru care s-a declarat fericită.
Laura a pătimit viața trupului spre dobândirea spiritului! Acolo unde ochii, privind o lume încețoșată, nu puteau privi în afară o lume dezgustată și lipsită de Dumnezeul aruncat după gratii, ochii minții i-au procurat imensa putere a înțelegerii, i-au construit o memorie fabuloasă și un procesor al reflexiei către semeni, a celor ce ei, cu… privirile aburite, nu puteau să vadă. Orbul se descurcă infinit mai bine prin beznă, cum cel fără picioare găsește drumul cel mai sigur și mai scurt. Iată cum, pentru a ști mai altfel decât „masele”, Dumnezeu i-a dat Laurei șansa infirmului de la scăldătoarea Vitezda. I-a dat însoțirea unor sfinți păzitori, ca niște apostoli prin școlile speciale, de la Craiova și Sebeș. „Să fie cu două capete peste cei… normali!” o îndemna la învățătură cel din școala generală! Dar ce era normal într-o lume întoarsă pe dos? Într-o lume care gândea și acționa după voința Leviathanului? Toate fiind până la o vreme, după spiritul Băniei/Craiovei a adăugat pe cel al Sebeșului, cu atâtea mărturii în memoria locului. Lucian Blaga, Cetatea simbol a Unirii, Oarba de Mureș, Apusenii lui Horia și Avram Iancu… s-au potrivit cu zorii românești ai anului 1964 – anul desferecării temnițelor și al căutării spre noi înșine. La cei 14 ani, cu buletin de identitate formal, trebuia dobândit și conținutul! Căutarea de sine, acel sine comun sălășluit în limbă și alte valori ale întemeierii românești, presupunea apelul la cele învățate și cele vădite din osmoza irațională a locurilor în cele absorbite. Mihai Viteazul al Băniei, al României întregite de el și intrat triumfal la Alba Iulia, sacrificile pilduitoare ale eroilor luptei pentru identitatea românilor în țara lor cu numele Daciei, au inoculat un crez, un ordin de luptă, au deslușit în clar misiunea vieții.
Adaug aici susținerea unei poete, Adina Enăchescu, din aceeași oștire a luptei pentru neam, care prin 1999, făcea constatarea în versuri (v. „Țărâna sfântă a locului dintâi”, Ed.CONPHYS, Rm. Vâlcea, 1999, p.58) : „ Ca frații- Laurei Vega Marcu”: „Ginta Latină îți e soră bună;/în dulci cuvinte ea mi te răsfață/și te mângâie cum și tu o faci/cu dragoste, apropape de o viață!/La Alba Iulia ai tremurat cuvinte/despre Unire și Mihai Viteazul,/încât nu-i altul să te-ntreacă-n rime/și să ne-mpurpure obrazul!/La Lancrăm Blaga ți-a zâmbit sfios;/pe creștet mâna lui ți-a pus, fierbinte/și ți-a șoptit cutremurat de taine,/că doar izvorul curge ca-nainte…/Că vremurile curg și altele-or să vină/să ne apese pieptul de aramă,/iar noi rămâne-vom pe veci ca frații/Latinei Ginți care ne este mamă!”
În cele poetice, anticipate aici de prietena nedespărțită a Laurei, Adina Enăchescu, și despre împlinirea iubirii pământeane, biografia sa ne vorbește… mut, într-o ambiguitate voită a intimității, care trebuie să rămână o taină, ca o corolă de minuni. Cum să deconspiri îngerul păzitor al maturității poetice, pe omul unei erudiții care ți s-a transferat subtil, în vremuri încă neprielnice, și venind din alte dimensiuni încă ocultate de prea… dimineață? Dar rodul acestei iubiri, însămânțată temeinic se va ivi când semănătorul va fi demult plecat… nefindu-i hărăzit, precum altădată lui Moise să atingă tărâmul făgăduit… Va fi un poem pentru țară și neam, recuperare a memoriei celor plecați și uitați la ordin într-un realism obscur. Va fi OMUL, vremelnica soție ca un testament de pus în operă, să se vădească mântuirea unui neam românesc pătimit. Dragostea Laurei, să dea biologiei ce-i al ei, se va fi încarnat într-un chip de amazoană precum Simona (fiica, primită în dar în 30 Noiembrie ,1974, de Sf. Andrei… ocrotitorul Apostol și al românilor!), să se vădească și maternitatea.
Cum am putea sugera momentul pogorârii unui duh, asupra unui trup chinuit și îmbobocit lângă: Râpele Roșii, Oarba de Mureș, Dealul Furcilor, dacă nu în dodii? Să nu tulburăm intimitatea Lui Dumnezeu, inculcat taine, în adevărul Persoanei!
S-a pogorât din cer ca un Zburător, poate ca vreun Luceafăr lumit, în plină amiază mare, un duh iubitor și de poezie (cu o muză a muzicii, mai înainte, făcuse casă bună!). Tocmai apăruse în Orizont (ziarul local vâlcean!) un poem nou al unei fecioare cu nume de stea și predestinată încununării cu… Laura. La masa cu freamăt, vibrând poezia, un doctor de trupuri, înger păzitor tuturor să-și poarte povara de carne, redescoperea un pacient mai vechi în care înflorise poezia. Se minuna acum de ceea ce vedea. Medicul din sine, doctor și de suflete (frate mai mic al lui Petre Pandrea!) și-a amintit de Pygmalion, și-a asumat rolul însuflețirii poetice înalte a unui talent în căutarea drumului potrivit. Solară ivire! Omul împlinit, cu două generații peste viitoarea poetă anunțată de această clipă fecundă, putea fi ( chiar a fost!) mentorul hărăzit pentru un destin încercat. Recunoaște Laura Vega, mult după plecarea lui în eternitate, rolul determinant în formarea personalității sale. Medicul Gheorghe Marcu îi va purta de grijă Laurei Elena Vega, timp de 22 de ani, și spre finalul însoțirii îi va fi dat și numele evanghelistului Marcu, cu doar trei ani înaintea plecării.
Fecund, prilejul s-a ivit după scăparea, cu abilitate, din chinga sovietică și descătușarea robiților patrioți, din 1964. Spiritul recuperării istoriei neamului, eroilor posibili, cerea atitudini noi și transferul unui minim necesar din cele ale adevărului, omenește posibil, către generațiile care se manifestau creator pe scena, cu multe interdicții încă. Erau încă multe lucruri ocultate, ca nepotrivite vremii. Cum să vorbești, despre Basarabia, Bucovina, înstrăinate tocmai la „fratele” răsăritean, fiind atunci încă solidari lagărului socialist, care se închina doar materialismului? Cum să vorbești, prea slobod, de cei puși la index și încă nereabilitați pe de-a întregul: Lucian Blaga, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Petre Pandrea, Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Monica Lovinescu, Vintilă Horia, George Uscătescu, Pamfil Șeicaru etc.? Laura Vega (încă nu Marcu!) este școlită de cel ce înțelegea vremea și mersul istoriei. Așa se va forma militantul în cunoștință de cauză asupra vremurilor și în același timp, atitudinea pentru izbânda viitoare. Arta scrisului cu elanul întreg al patriotului autentic, participarea nemijlocită în ascociațiile care pot amplifica energiile de același fel, forța evocatoare cu un patos al trăirii celor din memoria sa fabuloasă, toate au fundamentul unei credințe puternice. Prezența în spațiul public, prin mijloacele media performante, ori la marile evenimente naționale cu o putere de iradiere din ce în ce mai mare au făcut din Laura, o personalitate cunoscută și apreciată.
Afirmată fiind, și lansată în lumea aleasă a poeziei, cu o voință susținută acum de o cunoaștere specială-vecină erudiției!-, cu înțelesul celor subtile și incomode; cu concretul unei vieți împlinite familiar; cu darul primit în ziua apostolului Andrei; OMUL împropriat cu voința, știința și puterea credinței , putea precum „… o Margaret Thatcher ”(cum o va fi caracterizat… Gheorghe Marcu!) să fie ea însăși OMUL călăuzitor. Laura Vega Marcu, știa acum, dorea și putea ea să fie, pe cale, înger păzitor multora. I-a fost spus la plecare, cu vorbele chiriașului grăbit, de cel ce i-a împlinit maturitatea și i-a dat sporul cunoașterii și mecanismul priceperii, chiar el, soțul unei vremelnice conviețuiri, de 22 de ani: „Rămâi sănătoasă cucoană că îmi iau geamantanul și plec!” Cu adevărat Gheorghe Marcu a plecat în 1988, dar își lăsase omul potrivit să ducă ștafeta prin lumea de-afară, până în 2021, 12 ianuarie! Omul pregătit să ducă lupta, peste hotarul lui 1989, anul unei schimbări de macaz, va recunoaște, într-o formulă poetică, darul cel mare primit de la înaintemergătorul Gheorghe Marcu. În 2003, la Cluj-Napoca, apărea mărturisirea explicită : „Infinitul din palmă-Viața medicului Gheorghe Marcu”, Editura, ETNOGRAPH. El, cel care i-a însoțit 22 de ani din propria sa viață, se va fi pus: nemărginire de gând în palmă , să ducă mai departe o ștafetă… Aflăm din mărturisirile biografice ceea ce un distih esențializează: „Ai rămas un nume într-o carte/Cu amintirile mele ce te susțin”, ori poate un motto, din averea umanității, care spune: „Fiii buni sunt luminile neamului” și un titlu cu adreasabilitate ce particularizează personalitatea soțului, Gheorghe Marcu: „Un om mare într-o Valahie a speranțelor”.
Înainte de trecerea pragului spre o lume descătușată, încă în ceața tranziției, ca un tunel, ca un deșert, trebuia aprinsă propria lumină și exersată știința iluminării prin cuvânt. Iat-o pe Laura Vega Marcu, pășind pe „Țărmul Aurorei”, la Editura Litera, București, 1985, cu un volum de versuri! Iat-o, printre fondatorii vâlceni (chiar dacă sub zodia propagandei realismului socialist, poezia patriotică făcea casă bună cu simțirea românească și, poezia bună, îl scotea din temnițe pe Dumnezeu, fără știrea, ori cu complicitatea unor gardieni mai omenoși…!) ai Societății literare „Anton Pann”. În această pregătire de zbor, Gile (alintatul soț!) încă îi potrivea aripile pentru înălțimile ce urmau să vină. Iordanul, din 1989, nu-l va fi trecut decât Laura Vega Marcu, acum cu numele evanghelistului devenit datorie…, pentru rodirea celor însămânțate. Adăugăm aici mărturia sublimată, care canonizează pe soțul trecut peste cumpăna timpului, în cerul informal: „Doctorul Marcu a devenit o umbră/precum Ahile, Agamemnon, Orfeu,/ prin întrebările mele umbla,/Gheorghe al meu a devenit un zeu.” ( vezi.„ Infinitul din palmă…”, poezia „În flacăra lumânării”, p.40).
Și abia plecă … Bătrânul (ne atenționa marele poet asupra unei bătălii decisive, pentru credința neamului, ce se va fi întâmplat prin negura istoriei!), că lumea mare a rupt cortina de fier, că în țară s-au schimbat sensuri, într-o înnoptare a nedeslușirilor celor albi, de cei negrii. Ce a fost era contestat in integrum. Toți se deziceau de ceea ce fusese și nimeni nu gândise altfel nici înainte.(?!) Prinsese întunericul aripi și glas, că tocmai găsise țapul ispășitor. Trâmbițele propagandei au devenit vocea patriotului național. Trompetiștii au schimbat doar partitura, și-au reformat orchestrele, le-au rebotezat, să însemne o deșteptare autentică. Toate firmele vechi au fost date jos și… focului, odată cu toate carnetele roșii și omagiile tuturor vechilor temenele.
Geopolitica, sincronă și ea câmpului de luptă, reafirma spiritul național al celor desprinși din lagărul roșu. Firesc au scos capul vechile resentimente ale revizionismului, care nu se împacă cu realitatea vremii. Cum să accepți caracterul statului național român, când tu acasă ai scris și predat o altă istorie care denunța Trianonul? Nu se recunoștea continuitatea daco-romană, a românilor!
Dialectic, în câmpul de forțe au apărut militanții cauzei naționale în grupări politice și civice. Au fost cultivate marile simboluri și s-au redefinit reperele de identificare, chiar în legea legilor: Constituția. Alba Iulia devenea capitala spirituală a unității românilor. Deșteaptă-te române!… imn național (cu exaltarea unui orgoliu vâlcean și reconsiderarea lui Anton Pann, ca mare personalitate, emblematică, pentru Râmnicul lui Mircea cel Bătrân!). Ziua Națională, 1 Decembrie, adevărată zi a zilelor, trebuia să reamintească românilor de marea adunare, plebiscitară, de acum un veac și de permanenta nevoie de unitate, într-un respect al principilor conviețuirii pașnice a oamenilor, acceptându-și diferențele.Vocile puternice ale celor cu har s-au desprins din larma generală și au limpezit gândurile. Poeții de serviciu, precum: Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Vadim Tudor, Virgil Carianopol ș.a., au primit-o alături pe Laura Vega (acum… foarte Marcu!), considerând-o o soră de suferință în durerile cele mari ale țării. Doina… ieșise din ilegalitate, dar revenirea la trupul țării a Basarabiei și Bucovinei cerea reînfrățirea cu cei înstrăinați. Unirea, în cuget și simțire, cu înțelesul deplin al misiunii putea însemna pentru inițiata Laura Vega Marcu asocierea mai multora în gând și acțiune. Rostirea mesajului către cei mulți pe toate canalele posibile, neîncetat, devenea un imperativ. Numai trecerea în revistă a asociaților în care s-a implicat acest luptător dăruit poate da dimensiunea eforturilor: „Ginta Latină” (Președinte al filialei vâlcene!), Societatea Culturală „Anton Pann”(de la înfințarea din 1999, până în 2021!), Cercul de la Râmnic „România –Grădina Maicii Domnului” (2001-2021), Uniunea Veteranilor de Război și a Urmașilor de Veterani din România-Filiala „General Gh. Magheru”, Vâlcea (cu rolul de consilier juridic, având gradul militar de locotenent în rezervă!), Societatea Scriitorilor Români (cu participare la Cenaclul și revista acesteia „Amurg sentimental”), Fundația „Iulia Hasdeu”, filiala Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului. Prezența sa la Cenaclurile literare din Râmnic, din țară; la marile evenimente ale acestei perioade de regăsire întru spirit național, prin cultură și tradiții; lucrările publicate, articolele atâtor reviste, emisiunile de la radio și Tv., dau dimensiunea unei implicări eroice , a unei vieți angajate pentru cauza nobilă a patriei sale, a oamenilor cu înțelegerea mai altfel a celor încercați de neputințe.
Sunt cunoscute din dicționare și lucrări monografice, aspecte ale vieții poetei și patriotului militant. Lucrările publicate (poezie, articole de atitudine, note biografice, cronici ale evenimentelor etc.) stau mărturie perenă asupra persoanei care a vrut să poată, a învățat continuu: să știe, să înțeleagă și cum să facă; apoi cu dragostea pe care ți-o dă credința le-a făcut cu onestitate, nu pentru sine, ci pentru cei de lângă ea.
Relatăm aici, nu din cele citite, auzite, ci din cele la care am fost parte, doar câteva lucrări de-a împreună cu OMUL: Laura Vega Marcu.
1.După 1996, ne-am cunoscut prin intermedierea săptămânalului „Jurnalul de Vâlcea”, apoi prin cenaclurile tentativei de constituire a asocierii literare…„Etalon”.
În 1999, când am pus bazele Societății Culturale „Anton Pann” (altceva decât fosta asociație literară…„Anton Pann”, constituită printr-o decizie de partid, prin 1983, dar devenită caducă în 1990!), prin inițiativă civică și fără vreun patron comanditar, în primul val al fondatorilor au fost trei„amazoane” care au rămas consecvente ideii de creație liberă, fără porunceli partinice: Laura Vega Marcu, Adina Enăchescu și Zenovia Zanfir. Acestea s-au adăugat unor personalități cu nume și mare prestigiu public : Costea Marinoiu, Petre Petria, Ion Măldărescu, Nicolae Mazilu. În valul următor s-au adăugat și alții, mulți fiind dintre cei… la două capete (vezi trecutul glorios…!) care au așteptat să vadă dacă noua asociere va trăi, că nu voiau, vezi Doamne!, să se compromită. Laura Vega, ca un ambasador permanent la …Alba Iulia, Sebeș, București, Câmpina ne informa asupra evenimentelor, concursurilor literare; ne aducea ca invitați la acțiunile noastre personalități ale culturii, cu aceeași respirație ca a noastră. Ne punea împreună energiile și ne potriveam fecund acțiunile. Laura a rămas în spiritul lui Anton Pann, întreaga sa viață: ceea ce a primit viață pentru sine s-a risipit pe de-a întregul… oamenilor;
2. În anul 2002, pentru cinsirea sărbătorii „Limba noastră cea Română!” am pregătit o donație de carte pentru Chișinău. Cu acest prilej Laura Vega (fiind președinta filialei vâlcene „Ginta Latină”, a organizat lansarea cărților mai multor scriitori vâlceni la Biblioteca Județeană a Iașului, prilej cu care am cunoscut pe Victor Crăciun, Constantin Ciopraga, Constantin Ostap și am stabilit relații de colaborare care s-au dovedit durabile peste timp (vezi… colocviile Brâncuși și relațile speciale cu Basarabia și Bucovina!);
3.Toate descinderile noastre în Loviștea vâlceană, cu misiuni diverse, precum: reabilitarea evenimentului Posada 1330, la Perișani (pentru a corecta o omisiune în manualele de istorie …alternative!), târgului mare de Sf.Ilie, de la Titești, înfințarea unei filiale „Anton Pann” la Greblești, au fost onorate de Laura Vega Marcu! O impresionantă arhivă fotografică îi reține chipul luminos, iar mărturisirea sa privind singura ei temere doar de Dumnezeu, ne-o arată așa cum a fost un model de neînfricare.
Acum, când te-ai întors în constelația Lirei, în marele firmament al Lui Dumnezeu, Laura Vega, îți vom păstra scriptura amprentată Marcu și cât vom mai fi pe lumea asta nu te vom uita. Ne vom uita, când amintirile ne vor provoca, la chipul tău și îți vom repeta gândurile recitând vreo strofă din cele lăsate să-ți veșnicească spiritul