UN MARE ROMÂN, UN OM MARE ȘI UN MARE ROMAN. PETRE CICHIRDAN: „ORAȘUL DE CARTON”

by Stefan Dumitrescu on February 12, 2021

Post image for UN MARE ROMÂN, UN OM MARE ȘI UN MARE ROMAN. PETRE CICHIRDAN: „ORAȘUL DE CARTON”

Îmi a duc aminte forate bine cum ne-am cunoscut. Prietenul meu Emil Catrinoiu, unul din marii editori de carte și de artă pe care îi avem în această țară (a tipărit „Pravila de la Govora”, un Monument de cultură) m-a așteptat împreună cu domnul Petre Cichirdan în autogara din Vâlcea. Ne-a făcut cunoștință și ne-am așezat sub un chioșc la vorbă.  Atunci am aflat că Petre Cichirdan editează în Vâlcea patru reviste de cultură pe banii lui, reviste în care sunt oglindite toate evenimentele culturale care aveau loc într-o lună. M-am gândit atunci că numai un om care iubește cultura și e un om de mare generozitate poate să facă lucrul acesta! Tipărite ani de zile Revistele dumnealui devin o Memorie-Peisaj, o Frescă imensă în care trăiește istoria culturală a uneia din marile vetre de cultură și de românism, Râmnicul Vâlcea.
Mai târziu, când aveam să ne cunoaștem mai bine, aveam să trăiesc o  mare surpriză. S-o luăm mai de departe. Pentru că tot sunt autorul cărților „Pedagogia și psihologia poporului român” și ”Explicarea poporului român”.. . Noi, românii, în istoria noastră, datorită sistemului de patologii și complexe ale psihologiei poporului român am avut puțini Mari Bărbați. În  Textele pe care le pun pe Facebook eu chiar repet lucrul acesta, România nu are bărbați.  Ceea ce pentru un popor este o nenorocire, o tragedie. Desigur nu mă refer la sex, ci la tăria de caracter a noastră, la patriotism, la anvergura culturală, la implicarea curajoasă în cultura și în istoria țării tale.
Am fost mulți ani de zile prieten cu un mare om de știință, un maramureșean genial care era ca personalitate umană o statuie de cremene. Ioan Crișan, căci despre el este vorba, ar fi putut să-i aducă României Premiul Nobel pentru Chimie. Era un om de o cultură vastă, om de știință și scriitor deopotrivă, de o  noblețe sufletească înaltă, cu un caracter de cremene. Omul aceasta nu se îndoia după cum bate vântul cum  fac mai toți românii. Nu exista temă, problemă  în fața căreia să nu ia atitudine. Nu exista om pe care să nu-l ajute, nu exista om de valoare pe care să nu-l aprecieze. De aceea a și fost în viață invidiat, marginalizat, și a avut probleme cu Securitatea.

Ei bine, românul Petre Cichirdan îmi amintește de prietenul meu Ioan Crișan, Domnul să-l binecuvânteze în rai de unde ne privește cu tristețe.
Este foarte adevărat, domnul Petre Cichirdan face parte din tipologia aceasta a oamenilor de mare caracter, a oamenilor generoși,  dedicați  neamului lor. Îl pun alături de Paul Goma și de Ioan Crișan, mari oameni despre care am scris, oameni pentru care am o mare admirație. Când spuneam că este un caracter de piatră mă refeream la tăria, la generozitatea și la puterea personalității lui. În același timp personalitatea lui este dublată de complexitate, de armonie și de bogăție. Domnul Petre Cichirdan, de profesie inginer în tehnologie de aviație, hidraulică și mecanică fină  are cunoștințe  științifice și tehnice care te uimesc, este  sculptor, este muzician. În puținele ore petrecute împreună mintea mea uimindu-se de bogăția de cunoștințe din arta plastică și din muzică nu putea să-i urmărească ușurința cu care făcea conexiuni în spațiile acestor arte, rezultate fiind judecăți estetice profunde și totodată cuprinzătoare.
Am făcut această prezentare a personalității domnului Petre Cichirdan pentru că îmi doresc ca Omul acesta de mare cultură și dăruire să fie cunoscut de vâlceni și de români. Și în speranța că asemenea oameni vor răsări mai mulți din balta stătută a societății românești. Mai ales acum, în această perioadă grea pentru poporul român, când noi am avea mare nevoie de asemenea personalități. Din păcate intelectualii români sunt, ca să folosesc conceptul romanului lui Petre Cichirdan, de carton.
Referindu-ne acum la romanul domnului Petre Cichirdan, „Orașul de carton”, apărut anul acesta, într-o formă grafică splendidă la Editura Intol-Press, din Vâlcea, Orașul dintotdeauna al cărții, vom spune că nici romanul nu putea să fie altfel.
„Orașul de carton” este un  roman de o complexitate extraordinară, o mare frescă sinteză alcătuită din sute de puzzle care se adună într-un univers istoric cultural imens mirosind a românism vechi și sănătos.  Autorul îi spune  roman epistolar și este roman epistolar, dar și un roman simfonic și arhitectural. Valoarea și măreția romanului stă deopotrivă în știința și arta cu care acest mare artist, care își trage sevele din toate artele, alege bucățile de puzzle și în îmbinarea lor. Astfel că reușește să construiască  un univers cultural întreg.
Toată această construcție romanescă, barocă, am spune noi, și simfonică în același timp, este centrată  pe   un concept esență.  Conceptul Adevăr despre noi, românii, despre care ar trebui să ne ferim, pentru că din păcate acest concept ne subminează substanța românească de mult timp.  Iată care este acest concept, cheia de boltă a romanului și rădăcina din care crește :  « APOCALIPSA DUPĂ 2000. ORAŞUL DE CARTON (ROMAN EPISTOLAR) Cuvinte înainte *Când într-un oraș zidurile de cărămidă și de piatră, de beton armat, se învelesc cu carton ca izolație, apoi se zugrăvesc, se poate spune fără nici o reținere că avem de a face cu un oraș de carton.
*Comunitatea în care valorile reale, umane, sunt date deoparte este una de carton…marea mulțime de locuitori fiind privată de beneficiile faptelor acestor valori.
*Într-un oraș de carton, după anul de grație două mii, lumea umblă ca beată de dimineața până seara fără să aibă treabă sau stă la Registrul Comerțului pentru a înregistra o firmuliță care nu se știe când va prinde bine.
*Denumirea „… de carton”, este inspirată după o povestioară țaristă răstălmăcită de tatăl meu, când eram copil, și care mi-a rămas în minte spunând-o la rândul meu copiilor și nepoților: „Împărăția Animalelor”!… în care împăratul repartiza case, locuințe, animalelor după contribuția la bunăstarea împărăției. Cea mai rea locuință era din carton și se construia sub formă de vaporaș, pe apă, și se repartiza șobolanilor, șoarecilor, animalelor care nu plăceau împăratului; în general, care nu plac. »
Ne aducem aminte de conceptul de „Forme fără fond”, Concept-Idee care nu este  al lui Titu Maiorescu, ci al lui Eminescu. Este în istoria și în viața noastră socială și culturală o alterare a fondului de către formă care te duce cu gândul la patologiile psihologiei poporului român, care vin și ele din istorie, și care s-au pietrificat în noi. Tot ce se întâmplă în istoria noastră de două secole se datorează irizației acestei lipse de fond, de temelie. Nu vedeți că în istoria și viața noastră a românilor nu merge nimic (sublinierea autorului)?. Am construit o Economie supradimenisonată în vremea lui Ceaușescu (și foarte bine că am construit-o, pentru că ea ne dădea tărie și putere ca neam )  și iată că s-a ales praful de ea. Tot ce construim azi dărmăm, noi în primul rând, noaptea.  Este vorba de Conceptul de noapte din noi, asupra căruia ar trebui să medităm.
Iată de ce romanul  „Orașul de carteon” al domnului Cichirdan este un roman mare și profund, pentru că dincolo de epistolele minunat alese și dincolo de bucățile de puzzle minunat scrise de el,vezi proiectate pe cerul istorie noastre Marile Adevăruri.
Dar dacă romanul  are acest Titlu care te trimite la substanța, la rădăcina lumii pe care o construiește, se numește „Orașul de carton”, romanul este în realitate un „Oraș de piatră”. Adică un romana alcătuit cu știință, cu instinct bun, bine scris, având temelia de piatră, substanță bogată, frumusețe estetică, făcut ca să dureze, pentru că el chiar este un Burg de piatră, medieval și modern totodată. După lectura cărții noi afirmăm franc, dacă domnul  Petre Cichirdan mai dă două trei romane ca acesta, el rămâne acolo sus, lângă Marin Preda și Eugen Barbu.
Nu putem să încheiem fără să spunem că romancierul  Petre Cichirdan este și un portretist de excepție, tot este el familiarizat cu arta plastică, folosind când tușa groasă, când culoarea vagă și dulce de acuarelist. Rezultatul este o încântare romanescă, aș numi-o.
Cum cartea se citește cu plăcere, cum are un damf de epocă, autorul fiind un  excelent creator de atmosferă, noi o recomandăm din toată inima  cititorilor, felicitându-l pe autor. Bucurându-ne în sinea noastră Adânc. Doamne ajută !

Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

6-8 02. 2021

Leave a Comment

Previous post:

Next post: