LIRA BUILA VÂNTURARIŢA – GOVORA 2018 EDIŢIA XXXVIII

by Petre CICHIRDAN on March 11, 2018

Post image for LIRA BUILA VÂNTURARIŢA – GOVORA 2018 EDIŢIA XXXVIII

Eveniment social cultural de maximă importanţă în judeţul Vâlcea ce a avut loc între 02 şi 04 martie! Liberi şi nesiliţi de nimeni, cu participare extrem de ridicată (motiv pentru care organizatorii trebuiesc felicitaţi) din toată ţara, fiecare pe cont propriu, patrusprezece formaţii atestate în orientare turistică s-au întâlnit în viitoarea staţiune de renume european, Băile Govora, care, nouă, ne aduce mereu cu plăcere aminte de preotul geniu adamic, „homo faber” şi „religiosus”, Gheorghe Petre Govora; de pictorul Sorin Hermeneanu, pictorul Vasile Hurjui şi de … şi de prezenţa deja europeană a poetului Valentin Dolfi!
Întâlnirea de la Govora a arătat că există o pătură în societatea noastră foarte bine cernută în purtări şi sentimente alese, prietenia veşnică cu muntele-fiind sloganul acestor întâlniri-concursuri, a acestei generaţii între 35-45 de ani, pătură-generaţie, care nu ţine cont de moda politică a contemporaneităţii, desigur, atemporală în imoralitatea ei de a fi în toate şi în tot ce mişcă în ţara asta-precum cândva un partid unic în această societate; generaţie aparte, fără apetenţă la politică! Politică care pe zi ce trece se întinde ca râia asupra întregii societăţi şi nimeni nu plăteşte pentru asta!
Întâlnirea de la Govora nu a fost una colocvială, cum ne aşteptam, după cea din noiembrie anul trecut de la Voineasa; aceasta aducând mai mult cu o…liră! Întâlnirea de la Govora a fost una de cunoaştere turistică şi de manifestare culturală, a participanţilor, în cadrul acestei manifestări, aceştia dorind să-şi etaleze talentele în artele fotografiei, graficei, caricaturii, cântecului şi ale poeziei; teatrului şi afişului…Desigur în toate acestea trebuia să se arate dragostea pentru munte, ecologie, prietenie! A predominat muzica de grup, gen brigada artistică de odinioară, bunînţeles, din care a dispărut critica şi autocritica, autocritica mai mult! exceptând secvenţa din finalul momentului muzical al formaţiei „Călăuza 3+1” – un veritabil moment de muzică bună, purtând marca lui Ionel Erimia…Să remarcăm şi prezenţa la spectacolul concurs a Mădălinei Amon din formaţia „Pelendava”!

Ce a apreciat toată lumea a fost că primarul Govorei, Mihai Mateescu, şi-a manifestat prezenţa tot timpul, atât la spectacolul care s-a produs pe scena celebrului cinematograf din frumosul parc al Govorei, cât şi a doua zi la gala de premii-real spectacol! Parc, care găzduieşte nemaipomenita construcţie Hotel Palace „construit în perioada 1911-1914 dupa planurile arhitectului Ernest Doneaud, sub conducerea inginerilor Puklicky şi Brătescu. Arhitectura îmbina armonios stilul rococo, baroc, clasic, renascentist cu elemente decorative ale stilului popular românesc” (wiki, 09 03 18). Spuneam, spectacolul a avut loc între orele 20:00 şi 1:00 noaptea în cinematograful renovat al parcului, unitate publică construită în 1928 după „proiectul realizat de prima femeie arhitect din România, Virginia Maria Andreescu-Haret, nepoata pictorului de la Barbizon, Ion Andreescu, nora fostului ministru Spiru Haret” (Gabriela Bercea, Viaţa Vâlcii, 27 iunie 2017). Două construcţii la care dacă adăugăm şi Hotelul Belvedere, şi cel care se află în reparaţie de mai bine de un deceniu, Hotelul ”Ştefănescu”, şi care a fost construit între martie 1900 şi aprilie 1902 de fraţii Ştefănescu, originari din Galaţi; la care se adaugă şi celelate bijuterii arhitectonice cu lemn traforat pe faţadă, şi care stă gata să se dărâme, putem spune, când toate vor fi gata, că, Băile Govora poate deveni o staţiune de renume mondial (astăzi valoarea şi renumele le dau numai construcţiile care dovedesc civilizaţia locului care nu poate veni decât din trecut, hărnicia şi inteligenţa în politica de conservare, estetica comună în spirit european, natural!). Succes domnule Mihai Mateescu!

Iată echipele participante şi locurile I câştigate în concursurile pe domenii şi în concursul general: „La Famiglia”-Bucureşti, Locul I pe concurs, Locul 1 la secţiunea Cultural; „Pelendava”-Craiova, Locul II şi trei Locuri 1 la Grafică, Caricatură şi Afiş; „Albamont”-Alba, Locul III şi două locuri 1 la grafică şi fotografie; „Rucsacul cu prieteni”-Piatra Neamţ, Locul IV; „Creasta cocoşului”-Baia Mare, Locul V; „Olimp” Sibiu, Locul VI; „Călăuza 3 + 1”-Braşov, Locul VII; „Excelsior” Slobozia, Locul VIII; „Oxigen”-Bucureşti, Locul IX; „Corydalis” Mediaş, Locul X; „Lotru” Voineasa, Locul XI; P.E.T.A., Locul XII; „Nordic” Sibiu, Locul XIII; „Ciucaş” Ploieşti, Locul XIV. În ce ne priveşte, fără a contesta ceva organizatorilor, credem că eliminarea din concurs (cineva a scris pe o hârtie în dreptul lucrărilor prietenului nostru Chiorean: „în afară de concurs”, deşi, noi l-am cooptat pe marele caricaturist vâlcean în echipa Lotru!) a celor trei caricaturi made Chiorean a fost o greşală, întreaga mişcare de la manifestarea govoreană, putând să se laude, un an, cu participarea lui Cornel Chiorean la Lira Buila Vânturariţa-Govora 2018! Să amintim şi un fapt inedit, din echipa Lotru a făcut parte Simon Peter Kis, şase ani, care a primit diploma pentru cel mai tânăr reporter al publicaţiei (on line) Cultura Ars Mundi. Mihai Sporiş, la producerea sa pe scenă, artistică, a citit, înaintea versurilor sale, din cartea lui George Ţărnea, aducând un omagiu marelui poet vâlcean, dispărut, dar care a bătut un ţăruş important în istoria Clubului Vânturariţa, dându-i acest nume la înfiinţarea din anul 1980. Desigur, trebuia premiat la cultură-poetică! Pe scenă, în programul artistic, Mihai Sporiş a trebuit să facă faţă lipsei partenerului muzical, Lucian Marin-ghitară, care, din motive obiective, nu s-a prezentat la ora intrării în spectacol. În treacăt fie spus, Sala cinematografului din Govora, celebra sală, cum arătam mai sus, probabil şi din lipsa unui inginer de sunet, a suferit prin acustica sa care a lăsat de dorit; probabil că este necesar îmbrăcarea pereţilor laterali cu elemente care să elimine producerea ecoului ori intrării în rezonanţă şi, atunci, ea va deveni şi o redutabilă sală de concert! Din partizanat pentru grupul de la Lotru, să mai spunem, că veteranul turismului vâlcean, poate şi naţional, Gheorghe Sporiş, date fiind şi preocupările sale în domeniul creaţiei pentru promovarea turismului (să amintim că a promovat ideea naţională de regionalizare după linia mediană a Carpaţilor din teritoriul naţional, caz în care Vălcea ar fi căzut în aceeaşi regiune cu Gorj, Haţeg şi Sibiu!) a primit diploma de merit pentru promovarea turismului!… Ne-a făcut plăcere să constatăm că organizatoarea principală a reuniunii, doanmna Mirela Cîrstoiu, nu este altcineva decât sora colegului nostru de la IEH Râmnicu Vlcea, Stelică Predescu, primul şef de personal, un adevărat ctitor de întreprinderi româneşti ai anilor 70, iar ea, Mirela, a fost o primă salariată a Oficiului de Calcul Electronic, înfiinţat de către noi, în anul 1981! Bravo Mirela pentru noile tale preocupări! care după cum vezi sunt şi ale noastre. Să admirăm organizarea la fel memorabilă de care s-a ocupat Clubul Buila Vânturariţa Râmnicu Vâlcea condus de tânărul ei preşedinte Daniel Ilisei…

NOTA
A se vedea pe www.culturaarsmundi.ro, Video Arhiva, secvenţe filmate de la acest adevărat festival de turism şi artă.

Petre CICHIRDAN

Monument arhitectonic govorean care trebuie renovat 2018
Hotelul Oltenia din Govora 2018
Mirela Cîrstoiu meneger Lira Buila Vânturariţa Govora 2018
Mihai Mateescu primarul Govorei 2018
Sala desfăşurării Lirei Buila Vânturariţa Govora 2018
Simon Peter Kis alături de echipa Lotru 2018
Călăuza 3 plus 1 premiată la Lira Buila Vânturariţa 2018
Mihai Sporiş pe scena Lirei Buila Vânturariţa Govora 2018
Gheorghe Sporiş veteran al ştiinţei şi artei turismului
Mirela Sporiş la Lira Buila Vânturariţa 2018
Daci şi romani la Lira Buila Vânturariţa 2018
Final Lira Buila Vânturariţa Govora 2018

Leave a Comment

Previous post:

Next post: