CENACLUL LITERAR ARTISTIC AL LICEULUI „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” HOREZU-FEBRUARIE 2018
„M-AU INSPIRAT ULTIMELE ÎNTÂMPLĂRI DIN ROMÂNIA…SPERANŢA E ÎN NOI” (IULIANA BURUIANĂ)!

by Petre CICHIRDAN on March 27, 2018

Post image for CENACLUL LITERAR ARTISTIC AL LICEULUI „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” HOREZU-FEBRUARIE 2018<br/><strong>  „M-AU INSPIRAT ULTIMELE ÎNTÂMPLĂRI DIN ROMÂNIA…SPERANŢA E ÎN NOI” (IULIANA BURUIANĂ)!</strong>

O armosferă destinsă, o reîntâlnire după două luni de absenţă, a noastră, şi a veteranilor de început (Talpoş şi Sugeac-studenţi), nu şi a cenacliştilor horezeni, care s-au desfăşurat impecabil şi în luna decembrie şi luna ianuarie (aşa ştim). La întâlnirea din februarie am avut surpriza plăcută, fiind vacanţa studenţilor, să-i avem în mijlocul nostru, din nou, pe Vlad Talpoş şi Andrei Sugeac, doi dintre membrii activi, fondatori. Amândoi au citit şi au făcut comentarii pe marginea lecturii mebrilor activi, clasa a XII-a şi a XI-a…Aceştia s-au prezentat cu materiale xerocopiate, în mai multe exemplare, aşa că fiecare a putut să urmărească cu atenţie ceea ce au prezentat autorii înscrişi din vreme cu producţii proprii… „Fire din Univers”-proză scurtă de Oana Mădălina Bob, „Cenuşă”-poem de Iuliana Buruiană, „Suflet de poiană” – poem de Răzvan Bărănguţă, „Ştim noi să fim adolescenţi?”-poem de Denisa Marinescu, „Dans mut”-poem de Andrei Sugeac; „Raportându-mă la tine”, „Frumuseţea de a fi român”, „Eşti al meu mărţişor?”-trei poeme de Vlad Talpoş…Un program dens care a provocat diverse reacţii (locul poeziei patriotice în context contemporan) şi care ne demonstrează că, după un an şi jumătate, aproape, calea către performanţa artistică a membrilor cenaclului din Horezu este din ce în ce mai netedă. Nu putem, în scurta prezentare făcută şedinţei de cenaclu din luna februarie 2018, să nu remarcăm noua prezenţă (un mare câştig pentru cenaclu) a celor doi talentaţi tineri: Denisa Marinescu şi Răzvan Bărănguţă, programaţi să lectureze poezie în şedinţa din luna martie; succes! Această şedinţă în care am putut audia poemul Iulianei Buruiană, în lectura poetei, ne va rămâne multă vreme în memorie datorită imaginilor colosale, poetice, ce se desprind din impactul dintre dragostea ei şi realitatea din jur…Poezia unei generaţii, care, la majorat, simte că această ţară are nevoie de ea! Poezia Iulianei este chiar dragostea neaşteptată pentru mulţi, dar dintotdeauna existentă, dintre copil şi ţara în care trăieşte, şi care nu se declară niciodată… „M-au inspirat ultimele întâmplări din România…Speranţa e în noi!”! şi, care, acum se află în mâini nemernice (aprecierea noastră), care-l obligă pe copilul clipind timid spre orizont să se asemăneze,deja, cu o pasăre Phoenix… Cum Denisa Marinescu sugera legătura absolut indisolubilă între adolescenţă şi copilărie, amândouă, trebuind a fi enorm de mult respectate (bravo Denisa), tot aşa Iuliana surprinde dragostea reală dintre copil şi ţara sa! O ţară nu poate fi iubită mai mult decât o poate face un copil (toţi copiii) de-al ei… Tratează aici, Iuliana, despre o a patra dimensiune, a lui Homo Ludicus, alături de trioul infam (astăzi) a lui homo sapiens, homo ştiinţificus şi homo religiosus de care ne vorbea atât de frumos Alexandru Trifu de la Geneva şi faimosul său tată de la Conservatorul Ciprian Porumbescu; desigur, via Mircea Eliade…
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… Cenușă
Iuliana BURUIANĂ

Vreau aripi din cenuşa în care m-am pierdut
Dar tu le frângi, le smugli şi le dai foc
Să mă întorc în cenuşă, să mă integrez perfect
Într-un tablou al pierzaniei, al nepăsării
Unde nici pomii din fundal nu mai au formă.
Tu mi-ai putea lua tot, chiar eu ţi-aş da…
Dar într-un sfârşit lasă-mi sclipirea
Lasă-mi ultimul dram de speranţă,
Lasă-mi doar un cărbune aprins,
Măcar să răscolesc iluzii prin cenuşă…
Şi am să ard, şi am să evadez.
Sunt praf de amintire vie …
Sunt alt copil al tău
Şi sunt aici
Şi sunt aici
Să ne salvăm
Eu şi tu,
Copil şi ţara lui…
Să prindem aripi.

Ştim noi să fim adolescenţi?
Denisa MARINESCU

Şi…uneori…dorim a opri timpul…
Mă uit adânc…privesc în zări
Căci poate-acolo-i Cronos…
Şi-apoi…

Cu întrebări scrise pe buze
Nu laşi pe nimeni să te-acuze
Suntem noi oare cei mai drepţi?!
Ştim noi să fim adolescenţi?

Necontenite întrebări…
Rostite-n pragul serii…

Tu stai cu cerul la cafea
Trăieşti împreună cu ea…
Apoi îţi alegi o stea
Să fie călăuza ta…
Să-ţi stingă focul din privire.

Leoaică tânără, iubirea
Te pândeşte-n încordare
sau poate…te-a muşcat de faţă…
Ah inima-mi zvâcneşte!…

Suflet de poiană
Răzvan BĂRĂNGUŢĂ

Călător ce treci în tihnă
Lângă-mi suflet muritor,
N-ai nevoie de odihnă
Într-un destin rătăcitor?

Să mângâiem nisipul galben
Din cea veșnică lagună,
Care suflete desparte
În noaptea neagră fără lună.

Și sub ceru-nalt măiastru
Al Universului nebun,
Eu, copilul, cel terestru
Îți întind mâna să-ți spun:

Tu chiar dacă ești departe
În cea lume mărginită,
Ești o minunată carte
Pagini din Coloana infinită.

Și-unde șed pe acest nisip
Sub lumina selenară,
Tot rulez în minte-un clip
Din cartea de odinioară.

Care carte mi-e distantă
Și de lume se irită,
Mi-aș dori s-o citesc toată
S-o consum într-o clipită.

O clipă nouă fericită
Într-o lume așa profană,
Tu-i ești cheia mult lipsită
Unui suflet de poiană.

Așa că te-ntreb pe tine,
O, tu, dulce cărticică!
De ce nu mă descui pe mine
Să vezi poiana mititică?

Dacă aș țese eternitatea într-o pânză de păianjen, te-aș iubi pe firul veșniciei și mi-aș semna astfel sentința la moarte în numele iubirii. Apoi m-ai consuma, mi-ai devora trupu-mi profan și ai clădi pe acea pânză o căsuță pentru rodul iubirii noastre. Poate tu o să mă uiți, însă pânza va fi mereu martora efemerității erotice a unei nopți de vară. Acela a fost primordialul, am creat împreună veșnicia și ne-am cuibărit în ea pentru o clipă ce nu valorează nimic unitară, dar o istorie ce va dăinui pentru totdeauna.

Frumusețea de a fi român
Vlad TALPOŞ

Frumusețea de a fi român,
Încondeaiză un efect de tradiție,
O culoare deschisă a iubirii,
Patriotismul care ne-a pictat în suflet
Iubirea față de patrie.

Dumnezeu ne călăuzeşte
Spre o largă cunoaștere a dorinței;
Ambiția este pasul spre realizare,
Sacralitatea ne evidențiază calitatea
De a înțelegea devărata valoare umană!

Putem să ne regăsim în ale satului obiceiuri?
Viața este o permanentă legătură între
Sensul existențial al omului și bucuriile sale,
Iar dezamăgirea este iminenta dispariție a spiritului…

Rădăcinile ne sunt oare bine-fundamentate
De conștiință sau ne sunt afectate de
Incertitudinea existenței divine?

Dans mut
Andrei SUGEAC

Început, miracol, fericire.
Te prind de gât, te trag
Îți cânt fără cuvinte
Dezintegrarea de pe rug.

Miracol, fericire, pas.
Ard de nerabdare
Obrazul ţi-l simt retras
Lipit de al meu.

Fericire, pas, teamă.
Stând spate-n spate,
Direcţia ne-ndeamnă
Să alegem ce n-am ales.

Pas, teamă, părere de rău.
Îţi prind mana, strâns
Stând spate-n spate,
Ai fost a mea şi eu al tau.

Teamă, părere de rău, dezgust.
Te-ntorc şi te privesc în ochi
Plânge sufletul în tine
Ce amar din suflet ţi s-a scurs?!

Părere de rău, dezgust, despărţire.
Un ultim sărut pe obraz
Să ne rămâna amintire
Pentru dansul la care n-am avut răgaz.

Dezgust, despărţire, sfârşit.
Să ucidă o iubire
Sau ceva în ce-a crezut
Să danseze un dans mut.

Fire din Univers
Oana-Madalina BOB

Erai un fir, iar eu un nod. Nu ne puteam împleti, căci albul tău îmi păta negrul și-l umplea de maculele unui vis. Dar ne-am cusut. Am alergat printre țesături persane până ne-am găsit ghemul. Era strâns bine și abia, abia ne-am făcut loc până în mijlocul său, dar când am ajuns acolo, am văzut stelele. Mi-ai arătat constelații, iar eu ți-am arătat porumbeii care-și făceau cuib din sufletele noastre. Și-l sudau cu pulbere de aștrii. Le puneau și ferestre. Le făceau din ochii noștri. Conștiința ne-au furat-o ca să o pună clopoțel la ușă, dar au jurat să nu răspundă niciodată. Pare că am fi noi. Atât de eu și tu. Buzele ni le-au smuls și le-au făcut să cânte precum îngerii. Ce ciudat… Două perechi de buze rozalii, care tânjeau unele după altele.
Erai un fir, iar eu un nod. Eram un fir și un nod fără ochi, suflet, buze sau conștiință. Dar încă mai puteam să simțim și să auzim. Uguitul porumbeilor parcă ne acoperea vocea viscerală, dar muzica noastră, împreună, era mai puternică. Colinda Universuri, ne colinda trecutul. Ce poți să faci în trecut, în afară de a regreta viitorul care n-a venit? Noi de ce nu regretăm? Pentru că noi încă mai cântăm fără buze, mai privim fără ochi și ne îmbrățișăm fără suflet.
Erai un fir, iar eu un nod. Am cusut albul tău de negrul meu și s-au născut clapele pianului. Mi-am legat mărgelele de lanțul tău și am făurit un colier de priviri și zâmbete. Și l-am sudat cu praf de stele. L-am călit în suspine, în lacrimi reci de la frigul nopții și sărate de la durere, în îmbrățișări și atingeri ratate. Și-apoi l-am pus la gâtul unei femei frumoase. Colierul nostru se legăna la gâtul ei şi îi atingea pielea din când în când, asemenea dorințelor de care n-am fost în stare.
Erai un fir, iar eu un nod. Te împiedicai de mine, iar eu te primeam și mai mult în jurul meu. Albul tău îmi contura negrul, iar când mă rostogoleam, te trăgeam după mine prin desiș de visuri și emoții. Rațiunea o acopereai tu cu zâmbetul, iar voințele noastre fuzionau în lacrimi pe care le pierdeam în fața sentimentelor.
Erai un fir, iar eu un nod. Ne strângeam unul în altul si apoi alergam, alergam, alergam printre planete și pășeam pe stele. Ai furat curcubeul și mi-ai acoperit ochii cu el ca să nu te văd când furi inelele lui Saturn, le împletești, le încovrigi și mi le așezi deasupra capului. Te-am întrebat cum de plutesc, iar tu doar ai zâmbit. Și atunci am știut că răspunsul fiecărei întrebări pe care mi-o pun e „tu”. Doar tu… Și eu ce-am făcut? Ți-am acoperit inima cu o pătură de nepăsare ca să nu simți când iți schimb răceala plutoniană cu o căldură solară. În inimă. Dar căldura Soarelui produce explozii care-ți suflă, îmi pare, acea carne care nu te lasă să fii tu. În formă pură. Explozii, explozii, explozii. Tot în inimă. Explozii care te îndepărtau de mine. Te pierdeai în căldura care îți topea fiecare quarc, mezon, atom, moleculă. Pe tine. Și eu ce făceam? Îmi stropeam cu lacrimi diadema celestă și tu erai din nou acolo.
Eram noi și doar un Univers deasupra noastră. Iar noi îl pictam. Ți-am luat roșeața din obraji și am conturat Calea Lactee, am stropit cu ea fiecare stea şi i-am dat căldură. Ți-am luat întunericul din păr și l-am împrăștiat prin galaxie. Am creat noaptea şi stelele, dar întunericul nu mi-a ajuns. Erai prea pur. În zadar căutam în suflet după negru, acolo nu era decât frumusețea zilelor şi a speranței. Nu aveam cu ce să termin noaptea. “Să fie mai multă lumină” am zis. Noaptea, oricât de lungă ar fi, nu ne-ar ajunge. Lumina dintre coaste ți-am furat-o când îți potriveai orbitele-ți în orbitele mele și am aruncat-o peste noi, deasupra noastră. Şi câtă lumină! Ne eclipsa Soarele şi toate stelele. Ziua era una nouă, iar noaptea părea că s-a ascuns. Sau a murit, oricum era plăpândă… “Şi dacă noaptea a murit, după ce mai răsare Soarele?” am întrebat. “După fiecare sărutare”, mi-ai răspuns.
Și uite așa ne-am făcut propriul Univers. Eu l-am creat. Din tine, din iubirea ta. A noastră.
Dar ceva ne pătează fericirea…
Dar ceva ne dărâmă fiecare orbită pe care gravităm şi ne fură toți sateliții de care ne ancorăm. Fiecărui copac din grădina sufletelor noastre le este tăiată rădăcina şi fiecare frunză este scuturată şi pică şi e purtată prin Universul nostru până ajunge nimic. Fiecare celulă ne este deshidratată de esență şi o ploaie de meteoriți este între noi acum. Ne separă.
Ne murdărește sufletele și ne oprește din a ne respira unul pe altul. Căci tu ești oxigenul Universului meu. Al nostru. Nu ne lasă a ne insufla esențele. Dar tu nu vezi asta nici când îți dau ochii mei. Rămâi cu zâmbetul pe buze când eu plec, atrasă și pierdută-n Timp. Și plec și plec și plec. Și nimic. Tu rămâi acolo, îmi scoți ochii din orbitele-ți și mă aștepți. Dar timpul… Dar distanța…
Infinitul măsurat în kilometrii mă seacă, mă orbește, mă surzește și mă taie în mii și mii de bucățele. Și fiecare bucățică e vie pentru că ești tu în ea și-i dai viață. Și ușor, ușor, mă aduci din nou la tine. Dar n-am învins încă.
Timpul ne înfrânge, se luptă cu noi şi ne smulge fiecare strop de fericire şi-l schimbă cu efemeritate. Ne omoară.
Dar timpul… Of, de ce n-am avut puterea să creez şi timpul? Să-l schimb, să-l opresc măcar. Căci fuge şi lasă în urma sa şi scrum şi fum. Timpul aleargă şi lasă în urma-i griul rătăcirilor şi al incertitudinii. Nisipul din clepsidră alunecă printre planetele noastre, căci sticla s-a spart de mult, iar noi n-am observat. Universul nostru e pătat de timp şi eu nu pot să-l opresc. Şi tu ce faci? Îmi ştergi lacrimile cu o batistă din praf de stele şi-mi întinzi hârtia şi cerneala şi creionul. Eu le apuc timid pentru că nu ştiu ce să fac cu ele. Dar apoi, apoi te privesc în ochi şi ştiu că astea sunt armele împotriva timpului. Şi scriu!
Ochii-ți strălucesc atunci când degetele-mi îmbrățişează creionul, iar lacrimile-ți aprind stelele din obraji când grafitul sărută hârtia. Buzele tale, care ascund secrete ale necunoscutului, secrete ale Totului, se arcuiesc uşor când liniile de pe alb se răsucesc în litere. Şi zâmbeşti şi timpul se dilată. “L-am învins” îți spun. Şi atunci viața se zbate iarăşi sub coastele tale.
Erai un fir, iar eu un nod. Sau asta credeam…. Ce suntem noi oare? Eu sunt călătoare şi tu busolă, eu rătăcită şi tu Steaua Nordului. Eu om şi tu inspirație, eu vie şi tu artă. Eu sunt timp acum, iar tu… eternitate. Şi împreună, Univers.
Suntem un Univers în Universul nostru.

Proces verbal

Încheiat astăzi, 14 februarie 2018, cu ocazia celei de-a paisprezecea ședințe a Cenaclului literar-artistic Interferența Artelor 21.
După ce domnul Petre Cichirdan ne împărtășește mai multe detalii tehnice în ceea ce privește tehnoredactarea lucrărilor, Mădălina Bob citește proza „Fire din Univers”. Domnul Cichirdan remarca faptul că proza ei își păstrează muzicalitatea: „E un text frumos care… place şi recomandă stilul Mădălinei deja consacrat prin concizie şi claritate.” Vlad Talpoș: „identific o iubire pură, în care Universul este idealizat. (…) Îmbină mii şi mii de simboluri. Unul dintre acestea e porumbelul. M-au marcat substantivele fir şi nod. De asemenea, privim substantivul fereastra, care ne arată un peisaj frumos. Andrei Sugeac: „Îmi pare că te plasează în trecut fraza Ce poți face în trecut, în afară de a regreta viitorul care n-a venit?”. Doamna Ligia: „Cred că este vorba de Sorescu, Vlad…” Răzvan Bărănguţă: „două suflete care călătoresc împreună”. Vlad Talpoş „Filosofic vorbind, omul e centrul Universului”. Denisa Marinescu „observam din primele cuvinte că acestea sunt, de fapt, o concluzie”. Buruiana Iuliana „partea mea preferată e când compară firul şi nodul cu oamenii”. Denisa Marinescu citeşte poemul „Ştim noi să fim adolescenţi?”. Domnul Cichirdan: „Poeta nu scoate adolescenţa din inocenţă. Adolescenţa e tot una cu copilăria pentru că nicio faptă nu e facută din răutate”. Andrei Sugeac: „ După ce am citit mi se pare că e un blestem, la felul cum e scris. E un fel de blestem care te ţine intr-un punct.” Vlad Talpoş: „Uneori şi deseori sunt în opoziţie. Prezenţa simetrei versurilor, o remarc!”. Răzvan Bărănguţă citeşte „Suflet de poiană” şi un fragment dintr-o proză. Iuliana Buruiană citeşte poemul „Cenuşa”. Andrei Sugeac: „Mi se pare că e un fel de renaştere. Ca o pasăre pheonix care renaşte din propria cenuşă. Speranţa se aseamană cu cenuşa.” Iuliana Buruiana: „M-au inspirat ultimele întâmplări din România. Speranţa e în noi”. Vlad Talpoş: „E imaginea trecutului, e imaginea uitării.” Andrei Sugeac citeşte poemul „Dans mut”. Vlad Talpos: „De remarcat este păsul ca simbol al poeziei. Fericirea devine teamă. Dansul mut e reflecţia unei despărţiri de mult apuse”. Iuliana Buruiana: “Mi se pare că relaţia nu a fost decat o iluzie. “ Citeşte Vlad Talpoş poezia “Frumuseţea de a fi român”. Şi tot el spune: “patriotismul este egal cu iubirea faţă de ţară.” Şedinţa se încheie după ce, pe fondul unor discuţii şi diferenţe de opinie, doamna Ligia părăseşte şedinţa şi hotărăşte să renunţe la proiectul Cenaclului.

14 februarie 2018
Preşedinte,
Oana-Mădălina BOB

NOTA: vezi fragmente video cu titlul « Cenaclul Liceului Horezu, Februarie 2018 »de pe VIDEO ARHIVA www.culturaarsmundi.ro…

Andrei Sugeac
Denisa Marinescu
Iuliana Buruiană
Iuliana, Denisa, Mădălina
Ligia Nicolescu
Mădălina Bob
răzvan
Vlad Talpoş

Leave a Comment

Previous post: