www.j-query.org

Die Domain "www.j-query.org" ist nicht verfügbar.





LOCALIZAREA BĂTĂLIEI DE LA POSADA ÎN STÂNGA OLTULUI (III)

LOCALIZAREA BĂTĂLIEI DE LA POSADA ÎN STÂNGA OLTULUI (III)

by Veniamin Micle on May 23, 2019

Post image for LOCALIZAREA BĂTĂLIEI DE LA POSADA ÎN STÂNGA OLTULUI (III)

După apariţia ipotezei lui Ion Conea în anul 1934, reluată şi argumentată în 1938, Nicolae Iorga nu l-a contrazis, dovadă că marele istoric a acceptat-o. Totuşi, există istorici care neagă Posada lovişteană. Dintre ei, menţionăm pe colonelul I. N. Mailat, care a scris un articol, unde se referă la o Posadă menţionată de un act emis în anul 1550 de Mircea Ciobanul, localizând-o la nord-vest şi nord-est de Rucăr, lângă Polul Dâmboviţei, deci înfruntarea dintre Carol Robert şi Basarab a avut loc la Posada de pe drumul Rucăr–Bran, menţionată şi în documentul citat. De asemenea, Paul Ioan Cruceană susţine că bătălia nu se putea da în Ţara Loviştei din mai multe considerente: în Loviştea erau stăpâni ungurii; Defileul de la Pripoare este străbătut de valea Băiaşului, deci cum vor fi săpat românii şanţuri în albie şi vor fi aşezat aici acele „indagines”? Ce-i împiedica pe unguri să-şi croiască drum prin apă? afirmaţii că defileul în care ar fi avut loc lupta măsoară 1735 m. cu o lărgime care variază între 7 şi 50 m.  cu înclinaţii atât de mari, încât cu greu pot fi escaladate, „afirmaţii care se cer discutate pe baza izvoarelor”. Dacă lărgimea defileului variază între 7 şi 50 m., ba uneori chiar mai mult, nu vedem unde ar fi acel fund de vale, acea „corabie strâmtă”. De asemenea, Constantin Rezachevici este adept al Posadei mehedinţene, I. Dulamă-Peri, al Posadei dâmboviţene, iar autorii Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ observă cu privire la regiunea Loviştei, că „cea mai mare parte din cei circa 35 km cât măsoară traseul propus este un drum de coastă, situaţie în care nimic nu ar fi putut opri forţele maghiare, care puteau fi atacate doar dintr-o singură parte, să se replieze la baza pantei”. 

Săbiile găsite în regiune, în puncte diferite şi la distanţă mare de defileu, unele aproape de vârful unui munte, nu puteau rezista mai mult de două secole. Fără nici o excepţie, ele sunt iatagane turceşti, care au trecut Bosforul după anul 1330, pierdute de resturile armatei lui Alecsandru Ipsilanti care, înainte de a se preda austriecilor, şi-au lichidat aici adversarii şi prizonierii. Depozitul cu bolovani, situat în Muchia Perişanilor, este în realitate o grămadă de pietre amplasate într-o groapă al cărei diametru, adâncime, formă şi particularităţi au fost descrise inutil, cu lux de amănunte, de către identificator. Consideram că ar fi fost destul de bizar ca bolovanii să fi fost strânşi în groapa special săpată la baza masivului. În mod normal aceşti bolovani trebuiau adunaţi pe marginea superioară a versantului nordic, în amplasamentul luptătorilor, nu în valea în care urmau să se înghesuiască adversarii. Toată regiunea este presărată cu asemenea gropi cu bolovani întrebuinţaţi de localnici la nevoile gospodăreşti. La umbra şi sub presiunea bolovanilor iarba nu mai creşte, pământul de sub ei se înmoaie, iar bolovanii se afundă cu timpul până dispar. La Perişani s-au afundat până au ajuns la roca dură. Deci depozitul nu poate fi admis ca un argument semnificativ, consideră autorul Ion Dulamă-Peri.

Dr. Adolf Armbruster precizează că, „nici un izvor săsesc nu aminteşte despre vreo retragere prin acest ţinut, care, dacă s-ar fi produs, nu ar fi scăpat cronicarilor ardeleni, îndeosebi saşi”, atât de „atenţi la evenimentele din ţinutul lor”, cum remarcă Constantin Rezachevici.

Posada de la Perişani-Pripoare – 1934. Primul cercetător care a propus în anul 1934 localizarea bătăliei din 1330 „undeva pe la Perişani, în Ţara Loviştei”, a fost Ion Conea, care afirma despre Carol Robert, că „numai în capătul nordic al pasului Perişani a putut fi zdrobit. Acolo, deci, la Perişani – Pripoare, trebuie… mutată Posada”. Peste câţiva ani, autorul revine mai pe larg asupra localizării propuse în 1934, precizând că drumul este cel pe la Sălătruc şi Perişani”.  În anul 1938, autorul scria: „Locul unde s-a dat marea luptă din 1330 a fost bănuit în diverse puncte dintr-un foarte larg cadru de spaţiu: din Cerna la Bran. Dar harta, bunul simţ, şi mai ales autopsia geografică, anulează toate localizările de până azi şi o precizează pe cea adevărată: Perişani – Pripoare, în Loviştea”.

În anul 1947, istoricul şi generalul Radu R. Rosetti, recunoscut ca cel mai important cercetător al istoriei militare a poporului român, considera că locul unde s-a dat bătălia a fost Perişanii, cărora li s-a zis greşit Posada.

Ipoteza lui Ion Conea a fost însuşită în anul 1967 şi dezvoltată de medicul Andrei Pandrea. În urma unor îndelungate cercetări pe teren, a stabilit că bătălia s-a dat „în Defileul dintre Sălătruc şi Titeşti, în punctul Pripoare, astăzi sat între Perişani şi Poiana”. În concluzie, sugerează că lupta nu ar trebui să se numească „bătălia de la Posada”, ci „bătălia din Pripoarele Perişanilor” sau „lupta de la Pripoare”.

La sfârşitul anului 1970, apare volumul Folclor din Ţara Loviştei (Boişoara), care cuprinde studiile efectuate în Ţara Loviştei, în iulie 1968, de către un grup de cercetători de la Institutul de Folclor, condus de folcloristul şi etnologul Mihai Pop şi foştii săi studenţi: Gheorghe Deaconu şi Ioan St. Lazăr. În „Cuvânt înainte”, Mihai Pop face următoarea precizare: „Vestita luptă de la Posada s-a dat în Defileul dintre Perişani – Sălătruc. Aici, deci s-ar fi dat în 1330 prima luptă victorioasă, consemnată în documente, pentru neatârnarea principatului Muntenia”. În acelaşi volum, cercetătorul Constantin Mohanu, originar din Bumbuieşti–Boişoara, în studiul intitulat Folclor şi istorie în Boişoara,afirmăcă „adevărata Posadă este trecătoarea din sud a Loviştei, de lângă Perişani, unde la 1330, Basarab I a învins pe trufaşul rege Carol Robert, pecetluind astfel forma de sine stătătoare a Munteniei”.

În legătură cu identificarea locului unde s-a produs lupta, cititorul Andrei P. Pandrea din Bucureşti, plecând de la cercetările lui Ion Conea, verifică pe teren şi constată în anul 1971 că drumul loviştean trece prin valea pinului Băiaşu, cuprinsă între cătunele Pripoare şi Băiaşu. Porţiunea în care crede că s-a desfăşurat bătălia, „seamănă izbitor cu cel descris în Cronica Pictată de la Viena”, deci  „bătălia de la Posada a avut loc la Perişani”.

În acelaşi an, concluzia este acceptată de Nicolae Budescu din Curtea de Argeş, care scrie: „Basarab cu oştenii săi a împânzit culmile Coziei şi ale Perişanilor. Stâncile şi copacii au început să se rostogolească atunci când oastea lui Carol Robert a intrat prin Pripoare în Defileul râului Băiaşu… Să scriem deci pe fila istoriei nu Posada, nume ce se dădea tuturor golurilor de pădure, ci Pripoare”.

Ipoteza a fost completată cu noi argumente de către profesorul Doru Moţoc care, în anul 1972, scria că: „Suntem de părere că Bătălia din 1330 s-a purtat la Perişani – Pripoare, în Lovişte”.  După opiniile sale, „Defileul de la Perişani – Pripoare ar fi singurul care întruneşte condiţiile în limitele  coordonatelor  geografice cărora li se circumscriu evenimentele din 1330”.

În anul 1974, istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu admit de asemenea că e „probabil ca lupta să fi avut loc între Sălătruc şi Perişani”. Tot în acest an, profesorul Costea Marinoiu publică lucrarea Folclor din Ţara Loviştei. Referindu-se la bătălia din 1330, autorul precizează că: „La Posada Perişanilor, oştenii lui Basarab aveau să încrusteze cu litere de aur în istoria patriei unul din marile momente ale poporului nostru în lupta pentru neatârnare, pentru libertatea naţională”.

În anul următor, colonelul Florian Tucă, pornind de la aceste considerente, coroborate şi cu alte dovezi de ordin militar, scrie că: „Am ajuns la concluzia că cei ce au fixat locul luptei din noiembrie 1330 în această parte de ţară românească s-au apropiat, se pare, cel mai mult de adevărul istoric”.

Petru Demetru Popescu scria în 1975, că: „Pripoarele Perişanilor păstrează urme ale celebrei bătălii, trei castre pe apa Băieşului pe care le va fi folosit şi Basarab, iar pe pantele nord din faţa defileului există urmele unei redute vechi. Au fost săpate şi şanţuri de apărare”, iar „într-un anume loc de deasupra Pripoarelor Perişanilor, denumită „Ruginoasa”, s-au găsit săbii ruginite din epoca în discuţie”, deci „toponimia ne ajută în reconstituirea urmelor bătăliei”. În concluzie, autorul crede că: „Am putea spune astfel că bătălia de la Posada este bătălia de la Pripoare şi că Posada cea veche a sfârşit prin a-şi dezvălui chipul cel nou şi adevărat”, opinie susţinută şi în anul 1989.

Într-o lucrare apărută în anul 1980, referitoare la bătălia de la Posada, autorii Nicolae Stoicescu şi Florin Tucă scriu că „undeva pe la Perişani, trebuieşte căutată şi faimoasa Posadă”. Tot în anul 1980, scriitorul vâlcean Ilie Purcaru (1933–2008) publică lucrarea Ţara Loviştei, unde, printre altele, afirmă că: „Aici, lângă Perişani, la vreo doi kilometri de sat, spre cătunul Perişanilor, loc cu vestigii de castru roman, loc unde, spun istoricii, a fost şi Posada”; autorul descrie Defileul de la Perişani – Pripoare astfel: „Un defileu cât o strungă… un defileu miniatură…”. În acest caz, cum ar fi încăput aici „oastea generală” a regatului maghiar, se întreabă istoricul C. Rezachevici.

Gheorghe Romanescu scria în anul 1982, referitor la regele Carol Robert, că: „Drumul cel mai scurt, pe acela din depresiunea Loviştea, care ducea la Câineni şi de acolo la Sibiu, fiind înfrânt într-un defileu situat, probabil, între actualele localităţi Sălătruc şi Perişani”.

Profesorul Dumitru Moţoc localiza Posada tot „în Defileul Pripoarelor”, scriind: „Aşadar, susţinem şi noi că luptele de la Posada au avut loc cu cea mai mare probabilitate, în zona Perişani – Pripoare şi chiar pe o arie mai extinsă în Ţara Loviştei, care ea însăşi este ca o „corabie strâmtă” sau ca o „cuşcă” cu o intrare şi o ieşire”.

În anul 2006, Marian Pătraşcu scria, că: „În ciuda „oficializării” de către Academia Română a locului bătăliei din 9–12 noiembrie 1330, în Ţara Loviştei, la Perişani – Pripoare, acesta continuă să fie disputat printre istorici şi nu numai”.

De asemenea, în 2008, Eugen Petrescu, referindu-se la bătălia din 1330, scrie: „Grosul oştirii maghiare a pornit în mare grabă către Olt, dar la Posada, pe Valea Băiaşului, în zona Perişani – Pripoarele, a fost aşteptată de oastea lui Basarab I, unde după luptele date în perioada 9–12 noiembrie 1330, ungurii sunt zdrobiţi complet”.

Între 2–14 august 2010, în comuna Perişani s-a derulat proiectul naţional de cercetare istorică „Posada 1330”, etapă în urma căreia se va încerca stabilirea locului exact în care a avut loc celebra bătălie dintre trupele conduse de regele ungar Carol Robert de Anjou şi Basarab I, cneaz al Ţării Româneşti, în urmă cu 680 de ani. Consiliul Local din Perişani a decis deschiderea unui şantier arheologic în zona Posada – Pripoare, pentru a căuta printre stânci, brazi, aluviuni urme ale luptei din acel noiembrie 1330. „Poate se va găsi şi sigiliul regal al lui Carol Robert de Anjou, cine ştie…”, spune primarul din Perişani şi nu a greşit.  Zeci de săgeţi şi alte resturi de arme au fost găsite în zona Posadei

Istoricul Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, scria tot în anul respectiv un studiu, publicat în „Enciclopedia Judeţului Vâlcea”. Cu privire la bătălia de la Posada, autorul conchide: „Lipsa documentelor care să ateste locul de desfăşurare a bătăliei din 1330, ne îndreptăţeşte să acceptăm cea mai veridică ipoteză, acea care se referă la zona montană din nordul judeţului Vâlcea, mai precis: localitatea Perişani, satul Pripoarele”.

În anul 2010, s-au efectuat la  Perişani săpături arheologice. Printre cei care au făcut parte din echipă, se numără prof. univ. Petre Gheorghe, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale din Craiova, Constantin Ciobotea, specialist în istoria medievală în cadrul aceleiaşi facultăţi, Mihai Sporiş şi Costea Marinoiu. Rezultatele l-au determinat pe primarul Ion Sandu al comunei Perişani să afirme: „Ultimele săpături ne-au arătat clar că locul Bătăliei de la Posada este la Perişani. Dacă mai erau oameni care se îndoiau de acest lucru, rezultatele obţinute de echipa de arheologi, în ultimele zile, arată că la Perişani s-a scris o pagină importantă din istoria României şi nu numai!”.

Preotul Nicolae Moga, un neobosit cercetător al istoriei zonale, a scris numeroase cărţi şi articole. Referitor la bătălia de la Posada, afirma în anul 2011, că: „Pe Defileul de la Pripoare– Perişani, oastea condusă de către Basarab I, a înfrânt armata condusă de Carol Robert de Anjou, obţinând independenţa Ţării Româneşti”.

Tot în anul respectiv, profesorul Vintilă Purnichi scria: „Confruntarea decisivă dintre armata munteană condusă de voievodul Basarab I şi oastea ungară în frunte cu regele Carol Robert de Anjou a rămas o enigmă în ceea ce priveşte locul desfăşurării. Orice enigmă atrage atenţia specialiştilor şi a amatorilor dornici de o rezolvare senzaţională. Teoria clasică susţine o amplasare a locului pe drumul dintre Curtea de Argeş şi Sibiu, undeva în zona localităţii Perişani”.

În anul 2014, apar un reportaj al primarului Ion Sandu din Perişani, intitulat: „Dumnezeu a creat o singură Posadă”, din care reproducem câteva extrase: „Adevărata Posadă este cea de la noi! Acum 684 de ani, sângele strămoşilor s-a vărsat în munţii acestei văi! Demonstrarea şi susţinerea acestui adevăr istoric a devenit ţelul vieţii mele!”. A invitat la Perişani specialişti în istoria veche a României, profesori de istorie, jurnalişti şi militari, mărturisind că: „Le-am pus la dispoziţie totul, inclusiv un mijloc de transport permanent. I-am rugat să cerceteze dacă acesta este locul unde s-a dat crâncena bătălie. Au refăcut pe bucăţi drumul până la Curtea de Argeş, de unde a venit Carol Robert de Anjou, spre Posada. În final, aceştia au redactat un material cu toate concluziile studiului, din care rezultă fără niciun dubiu că Posada de la Perişani este cea adevărată!”. Deşi majoritatea specialiştilor susţineau acest lucru, alţii care doreau să promoveze o altă locaţie a bătăliei, aveau un argument pe care primarul nu putea să îl combată: dacă la Perişani este adevărata Posadă, de ce nu s-a găsit niciun vestigiu istoric, aparţinând bătăliei purtate? O sabie, o zăbală de cal sau o armură de oştean ungur?”. Iată însă, că: „Inundaţiile devastatoare din luna iunie au adus la Perişani şi probele istorice: apele au scos la suprafaţă vârfuri de săgeată şi vârfuri de lance de la armele folosite în bătălie. Primarul le ţine încuiate în biroul personal, într-un dulap de fier, ca pe o nepreţuită comoară”.

De asemenea, Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ, într-un articol publicat în 2014, observau că: „Singurul defileu este cel de la Perişani – Pripoare cu o lungime de circa 3-3,5 km, lat de circa 4-6 m, care ar fi permis o deplasare de front a patru oameni. În contextul acestor realităţii geografice, armata maghiară de circa 10.000 de oameni s-ar fi întins pe distanţă de peste 5 km, care ar fi crescut proporţional, dacă efectivul forţelor regale ar fi fost mai mare. În acest caz, prinderea în totalitatea ei în ambuscadă ar fi fost imposibilă”.

În anul 2015, jurnalistul Mircea Pospai scria că: „M-am ocupat de Posada de mult timp. Şi sunt în situaţia de a putea spune lucruri care să intereseze şi pe alţii… Şi anume, la Perişani – Pripoare, unde drumul se îngroapă mai în adâncime, devenind defileu, acolo am susţinut şi susţin şi astăzi că trebuie situată Posada”.

Profesorul Dinică Ciobotea relata, în anul 2015, că împreună cu mai mulţi colegi şi  studenţi de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Craiova, conduşi de ing. Nicolae Băbeanu din Poiana Perişani şi de oamenii locului, pe urmele cercetătorilor care lăsaseră importante mărturii scrise despre zonă şi bătălia din 1330, „am ales probabil singurul loc întru totul asemănător descrierii Cronicii pictate de la Viena”, „fără să reluăm citarea documentelor şi a Cronicii pictate, putem afirma că la intrarea în defileul loviştean, zicem noi, în Posada de la Pripoare”. Aşadar, punerea faţă în faţă a textelor contemporane despre bătălia din 1330 şi a coordonatelor geografice de azi ale Defileului Loviştei ne determină să credem că singurul loc al marii confruntări armate, care corespunde mărturiilor vechi şi geografiei, este valea Băiaşului, lângă satul Pripoare, loc pe care putem să-l numim Posada de la Pripoare. Având imaginea acestui loc, desfăşurarea bătăliei poate fi mai uşor de descris şi de înţeles. Astfel, autorul conchide: „Noi suntem convinşi că bătălia zisă de la Posada lovişteană, cunoscută şi sub numele de Pripoarele Perişanilor, nu a avut întinderea presupusă de cei ce au scris până acum despre ea. Ea s-a desfăşurat numai în Defileul [de la Pripoare] lung de circa 2 km”.

Totuşi, nu toţi cercetătorii sunt de acord cu locali-zarea Posadei la Perişani – Pripoare. Unii dintre ei consideră că trebuie privită cu rezerve, întrucât există specialişti care, referindu-se la cele două inscripţii de  pe cruci,  apreciază că „nu au nicio legătură cu lupta de la Posada, fiind două texte religioase”.

Invocatele monumente lapidare, semnalate în apropierea apei Băiaşului şi în curtea bisericii din Băiaş, consemnate de Doru Moţoc, nu conţin acele inscripţii care „ar eterniza memoria oştenilor căzuţi în lupta din 9–12 noiembrie 1330; ele au fost descifrate de Victor Brătulescu prin 1930, fiind identificat ca an al inscripţionării 1693, opera meşterului Oprea diacul din Titeşti. Renumitul slavist Constantin Bălan a identificat-o în curtea bisericii Sfântul Dumitru din Băiaşu, datând-o între anii 1700–1720, cu următorul conţinut: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, hram Dumineca a Tot(o)roru Sf(i)nţil[or], Pomeneşte, Doamne, robi(i) lui D(u)mn(e)zău, bisereci, vecinica… Anc<…>, St(a)n, A[n]ca?, Ion, Stana, Stăn… Ion …”.

Mihai Golescu scria în anul 2013, că: „S-a întâmplat asta la Perişani, în Ţara Loviştei, ori sub Castro Argias, pe Argeş? Chiar dacă Perişanii sunt mai aproape de Sibiu, unde „regele abia a scăpat cu câţiva inşi”, ajungând până a doua zi la amiază, adevărata Posadă nu este în Pripoarele Perişanilor, fiindcă locul nu corespunde descrierii cronicarilor, ci pe drumul dintre cetatea Argeşului şi valea râului Argeş”.

De asemenea, Doru Căpătaru, scria în 2014, că: „Faţă de consemnările şi motivaţiile privitoare la stabilirea ca loc de desfăşurare a luptei din 9–12 noiembrie 1330 la Posada lovişteană de la Perişani – Pripoare, avem de făcut însă câteva observaţii, argumentate de conţinutul documentelor existente şi cercetate”. Astfel, chiar dacă „înfăţişarea fizico-geografică a locului de desfăşurare a luptei corespunde descrierilor făcute de Cronica pictată”, să nu uităm că ea nu a fost contemporană evenimentelor, ci mult mai târzie. Şi celelalte presupuse Posade întruneau aproximativ aceleaşi condiţii. În plus, imaginile prezentate în Cronică nu sunt nişte copii fidele al terenului – nişte fotografii – ci doar secvenţe realizate din amintirea unui participant la luptă (dacă într-adevăr a fost un cronicar la faţa locului). Alegerea unui defileu, destul de mare pentru ca întreaga oaste maghiară să fie blocată, nu ni se pare neapărat justificată, ţinând cont că oastea maghiară nu era atât de numeroasă pe cât o consemnau documentele cancelariei regale, fiind numai o parte, restul era trimisă, după cum am amintit, în ajutorul regelui Wladyslaw Lokietek, socrul lui Carol Robert. Conform consemnărilor lui Ignaz Aureliu Fessler din Gesichte von Hungarn, oastea cu care pornise Carol Robert la începutul expediţiei din septembrie 1330, fusese grav afectată de foamete şi molime din cauza strategiei lui Basarab de a pustii „ţara” – teritoriile pe care le aveau de străbătut oştile maghiare, precum şi de călătoria într-un teritoriu necunoscut. În plus, însuşi documentul regal din 2 noiembrie 1332 precizează că Basarab „a năvălit plin de duşmănie asupra unei <mici> părţi din oastea noastră”, adică a regelui. În aceste condiţii, alegerea unui „câmp” de desfăşurare prea mare ar fi constituit un dezavantaj pentru oastea lui Basarab. Argumentul alegerii unui loc în care luptele urmau să se desfăşoare în timp mai îndelungat, aşa cum s-a şi întâmplat – în intervalul 9–12 noiembrie – a fost impus nu de lungimea defileului-capcană ci de ziua-lumină. Trebuie să remarcăm că în luna noiembrie, mai ales într-un defileu muntos şi împădurit, durata zilei lumină este redusă practic la jumătate faţă de zilele de vară, ceea ce a contribuit, evident, la creşterea timpului de desfăşurare a luptei.

Vintilă Purnichiconstatăcă: „Obsesia identificării Posadei cu orice preţ merge până la interpretări copilăreşti ale elementelor obişnuite ale mediului natural. Astfel, în regiunea Perişanilor există mai multe toponime ce fac trimitere la culoarea roşie, imediat pusă în legătură cu sângele vărsat în valuri sub lovituri de bolovani, săgeţi şi săbii”, dar „nu se observă simplul fapt al prezenţei oxizilor de fier, folosiţi de oameni din vremuri imemoriale pentru obţinerea de vopsea roşie”.

Istoricii Ştefan Pascu şi R. Teodorescu, referindu-se la ipoteza că: „Posada, localizată cu cea mai mare probabilitate în zona Perişani – Pripoare din judeţul Vâlcea, ca loc al marelui eveniment consemnat oficial de către istoriografia română actuală”, consideră că: „Două aspecte trebuiesc relevate, după părerea noastră, în legătură cu ceea ce îndeobşte numim „bătălia de la Posada” şi anume: a) la Posada în perioada 9–12 noiembrie 1330 au existat mai multe bătălii, nu doar una singură şi, cel mai probabil, în mai multe locuri strâmte între Sălătruc şi Câineni, nu doar la Perişani – Pripoare; şi b) în armatele lui Carol Robert de Anjou luptau şi mulţi români transilvăneni. Pentru susţinerea punctului a), argumentele noastre sunt numărul mare de participanţi (10.000 de maghiari), perioada destul de lungă în care s-au desfăşurat evenimentele – patru zile – şi faptul că între Sălătruc şi Câineni sunt mai multe locuri strâmte în afara celui de la Perişani – Pripoare, aşa-numitele „posade”. În ceea ce priveşte punctul b), ne sprijinim pe adevărul istoric, consemnat în lucrări şi documente”, şi citează pe următorii istorici şi cercetători: Ion Conea, I. Moga,  I Şchiopu, A. Sacerdoţeanu, I. Gal, C. C. Giurescu, N. Iorga, G. Popa-Lisseanu.

De asemenea, Nicolae Manolescu respinge o a treia ipoteză, anume că, lupta s-ar fi dat în pasul Sălătruc – Perişani din sus de Curtea de Argeş, la locul numit până astăzi Posada. Aceasta este, incontestabil, ipoteza cea mai plauzibilă. Teza lui Neagu Djuvara lasă fără răspuns trei lucruri: 1) unde s-a aflat oastea lui Basarab I în tot acest timp, între cedarea Severinului şi incendierea Curţii din Argeş; 2) după ce a cedat-o şi pe aceasta din urmă, încotro s-a îndreptat şi cum a reuşit să-i taie calea lui Carol Robert tocmai pe Cerna, (ideea lui Iorga e chiar mai firească, dacă acceptăm că e vorba de Câmpulung, unde Basarab I şi-ar fi reaşezat ulterior scaunul); 3) în ce loc anume pe Cerna a putut masacra Basarab I o oaste a cărei confruntare o evitase până atunci” (Va urma).

Leave a Comment

Previous post:

Next post: