www.j-query.org

Die Domain "www.j-query.org" ist nicht verfügbar.





LOCALIZAREA BĂTĂLIEI DE LA POSADA ÎN STÂNGA OLTULUI (II)

LOCALIZAREA BĂTĂLIEI DE LA POSADA ÎN STÂNGA OLTULUI (II)

by Veniamin Micle on May 16, 2019

Post image for LOCALIZAREA BĂTĂLIEI DE LA POSADA ÎN STÂNGA OLTULUI (II)

Posada din Ţara Loviştei – 1934. Cele mai multe opţiuni le-a întrunit ipoteza care plasează bătălia din 1330 în Ţara Loviştei, o depresiune ce se întinde spre vest pe Valea Lotrului, iar spre est, sub forma unui culoar de înălţime corespunzător grabenului dintre culmile Făgăraş şi Cozia.

Primul care a formulat ipoteza Posadei loviştene a fost istoricul şi arhivistul Aurelian Sacerdoţeanu (1904–1976). Dezvoltând părerea formulată în decembrie 1933, autorul emitea, într-un articol cu caracter de popularizare (1934), opinia că bătălia s-a dat „prin munţii Argeşului” pe teritoriul Ţării Loviştei, pe care însă n-o numeşte. El pleca de la o serie de premize false, reluate ulterior şi de alţi autori, anume că, regele Ungariei se retrăgea: ca fugar, deci pe drumul cel mai scurt, spre Transilvania, ţara sa. Autorul afirmă că lupta s-a dat în Argeş, pe la Aref – Sălătruc, referindu-se la o regiune de la sud-est de Loviştea, ca apoi să menţioneze centrul acesteia: „Între Topolog şi Olt, acolo chiar este un munte care poartă numele de Mormântul. O fi numit el aşa după ostaşii cei mulţi cari şi-au găsit moartea pe acolo? Se prea poate”. În sfârşit, unificând în cadrul concluziei cele două regiuni, el indică ca loc al bătăliei cam trei sferturi din Ţara Loviştei. Referitor la regele Carol Robert scria: „Cade-se dar să înţelegem aşa lucrurile, că lupta lui Basarab s-a fost dat în munţii Argeşului, pe la Sălătruc şi Boişoara, pe la muntele Mormântul, îndată ce a plecat de la Aref”.

Cu această ocazie, se remarcă foarte curios, că autorii care s-au ocupat cu localizarea bătăliei din 1330 n-au ţinut cont de Cronica pictată, după care: „Cadavrele tuturora” din oastea ungară, aproape în întregime nimicită, au rămas „pe locul luptei”, ori până acum, în nici unul din locurile propuse pentru desfăşurarea bătăliei, cum ar fi cel de la Perişani–Pripoare în Loviştea, n-au fost semnalate movile funerare, admiţând că ar fi fost ridicate de oştenii români învingători ca şi în alte cazuri cunoscute, oseminte etc. e greu de crezut că pe locul unde a pierit o întreagă armată, pământul să nu mai păstreze nici o urmă, ştiut fiind că urme de acest fel s-au păstrat şi pe locul marilor bătălii din antichitate. Localizarea bătăliei propuse a A. Sacerdoţeanu, după faptul că pe hartă, „între Topolog şi Olt” apare un munte „Mormântul”: „pe la Sălătruc şi Boişoara, pe la muntele Mormântul” este prea vagă, muntele amintit fiind departe de drumul Sălătruc – Boişoara, pe care s-ar fi putut da lupta. Rămăşiţele celor căzuţi erau totdeauna îngropate la locul luptei, nefiind transportate în masă la mari distanţe.

Numeroşi cercetători au adoptat opinia lansată de Aurelian Sacerdoţeanu. Astfel, chiar în anul 1934, profesorul Ion Conea (1904–1976), reputat specialist în geografie istorică şi toponimie geografică, susţinea că lupta s-a dat în Ţara Loviştei. Având în vedere că drumul Loviştei era foarte circulat în timpul lui Basarab I, Ion Conea a emis ipoteza că tot pe el a ieşit şi Carol Robert din ţară, după înfrângerea din 1330. Deci, de-a lungul lui, undeva pe la Perişani, trebuie căutată şi Posada, că ungurii stăpâniseră Loviştea până în ajunul luptei de la Posada. Peste câţiva ani, Ion Conea revine mai pe larg asupra ipotezei, susţinând că era imposibil ca regele să se fi întors pe la Câmpulung – Bran, fiind mult mai probabil că a luat drumul Loviştei. Această teorie avea să pună sub semnul întrebării localizarea lui Nicolae Iorga.

Profesorul Ion Conea opinează că, potrivit diplomei din anul 1247, ungurii cunoşteau bine harta românească de pe versantul sudic al Munţilor Carpaţi, între Argeş şi Severin, de aceea, „întoarcerea spre Ungaria nu se putea face decât pe un drum cunoscut ungurilor”, iar „drumul Loviştei era cel mai bine cunoscut de unguri din toate drumurile trans-carpatice”. El este de părere că Loviştea „a fost mult timp ca un măr de discordie între români şi unguri”, desigur datorită valorii ei strategice şi că „ea pare a fi fost şi una din cauzele expediţiei lui Carol Robert împotriva lui Basarab”.

Deci, regele Carol „nu se putea întoarce peste Carpaţi, amărât cum era, decât pe drumul Loviştei, ca cel mai scurt”. În anul 1944, într-un articol, în care rezuma opiniile sale privitoare la localizarea bătăliei din 1330, Ion Conea susţinea categoric că Posada „nu putea fi decât în Loviştea”.

Atât Ion Conea, cât şi A. Sacerdoţeanu, s-au bazat pe trei premise: armata ungară se retrăgea pe ascuns, ca fugari, deci au ales drumul cel mai scurt. Precizăm că ungurii nu s-au retras ca fugari, fiind conduşi de ghizii stabiliţi de Basarab I. Deoarece, primul punct este fals, conform izvoarelor, celelalte cad de la sine. Un alt motiv pentru retragerea pe cel mai scurt drum a fost considerat cel al înfometării armatei. Constantin Rezachevici nu acceptă această afirmaţie, justificând că oastea maghiară avea totdeauna provizii în campaniile sale.

Argumentul principal adus de Ion Conea este „drumul”, pe care ungurii îl cunoşteau din timpul când „ocupase Loviştea”, pe care autorul o considera dăruită, în anul 1233de principele de coroană Bela al Ungariei, comitelui Corlard de Tălmaci. Toate eforturile autorului s-au dovedit zadarnice. Ocuparea Loviştei nu este susţinută de documente istorice. Pe baza unor analize temeinice, problema a fost clarificată. Primul care a dovedit falsitatea Diplomei a fost I. Şchiopu, demonstrând că falsificarea s-a produs într-un loc lipsit de o arhivă completă cu ajutorul căreia s-ar fi putut controla şi evita aceste neconcordanţe, iar A. Sacerdoţeanu constata că sunt două feluri de scrieri. Astfel, documentul nu este exclus să fi fost falsificat chiar în cetatea Tălmaciului.

De asemenea, Ioan Moga a demonstrat că teza conţilor de Tălmaci, potrivit căreia, ei ar fi stăpânit Loviştea încă de la 1233 nu se sprijină pe acte autentice. Falsificarea actului din 1311s-a făcut în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, probabil între anii 1374–1376 şi 1387, în favoarea comitelui Nicolae de Tălmaci, cu scopul anexării la posesiunile sale ardelene a munţilor dintre Olt şi Lotru. Din cursul secolului al XIII-lea, nu există nici un document autentic care să menţioneze fie pe conţii de Tălmaci, fie cetăţile Tălmaci, Lotru şi Turnu Roşu, care apar documentar numai în secolul al XIV-lea. Deci, prin acest falsificat, nesprijinit pe acte autentice, conţii de Tălmaci voiau să acrediteze faptul că ei ar fi avut rolul cavalerilor teutoni în aceste regiuni încă din secolul al XIII-lea. Cu aceasta, problema Loviştei din secolele XIII – XIV rămâne închisă.

Ipoteza lovişteană este acceptată de numeroşi istorici, fiind considerată cea mai probabilă localizare. În acest sens, Constantin C. Giurescu(1901–1977) scria în anul 1935: „Nu se ştie sigur unde s-a dat această memorabilă luptă… E mai probabil deci ca lupta să fi avut loc pe aici, aşadar între Curtea de Argeş şi Sibiu, poate prin Loviştea”. Într-o emisiune din jurul anului 1970, istoricul abordează subiectul, enunţând opiniile emise până la data respectivă. Apoi, ideea a fost reluată într-un articol din anul 1971; după ce combate ipotezele istoricilor Patriciu Drăgălina, Dimitrie Onciul, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Ilie Minea, Ioan Lupaş, autorul conchide: „Aşadar, după părerea noastră, în Loviştea a avut loc, după toate probabilităţile, lupta din noiembrie 1330”. Într-o lucrare postumă, Constantin C. Giurescu susţinea aceeaşi idee, scriind: „Am amintit de drumul Loviştei pentru că majoritatea cercetătorilor acordă credit ipotezei că oastea regelui Carol Robert ar fi urmat acest traseu spre a reveni în Ungaria şi nu cel care ar fi trecut prin Câmpulung-Muscel – Bran – Braşov, susţinându-se astfel ipoteza – cel puţin în ultima perioadă de timp – că Posada ar trebui căutată undeva în Loviştea, pe drumul amintit mai sus, acea cale străveche, urmată şi în epoca daco-romană”.

În anul 1936, ipoteza este abordată de istoricul Ioan Moga, iar în anul următor, este acceptată de NicolaeIorga. Referitor la marele istoric, Doru Moţoc scria: „Ni se pare semnificativ faptul că, luând cunoştinţă de opinia exprimată de Ion Conea, cu privire la localizarea bătăliei din 1330, Iorga s-a mulţumit doar să o consemneze într-o recenzie, fără să întreprindă vreo tentativă de a o respinge cu eventuale argumente. Din ce cauză? Nu cumva pentru că marele savant şi-a dat seama că acestea îi lipseau?”.

Dintre adepţii Posadei loviştene, mai menţionăm pe istoricii Barbu T. Câmpina, ConstantineCihodaru şi Ion Ionaşcu.

În anul 1967, Andrei Pandrea – pseudonimul lui Andrei Dumitru Marcu (n. 1936) – activa ca medic la Boişoara, judeţul Vâlcea. În lucrarea sa, Medic la Boişoara, pornind de la concluziile formulate de Ion Conea, avansează în sprijinul localizării loviştene câteva argumente de ordin logic, strategic şi toponimic. El susţine că cele mai interesante toponime sunt: Posada, Pârâul Posăzii, Piatra Şanţului, Râpele Roşii şi Priboiasa, care evidenţiază câteva etimologii ce vin în sprijinul localizării la Pripoare a luptei din 1330. De asemenea, aduce şi unele argumente de ordin strategic: existenţa unui „depozit de bolovani”, descoperit într-o groapă din Muchia Pietrei Şanţului, precum şi urme numeroase ale unor fortificaţii grupate într-un spaţiu restrâns. În anul 1972, autorul abordează din nou problema; în cadrul unui amplu material, prezintă o schiţă a zonei Loviştea, stabilind, după opinia sa, că „drumul Loviştei”, care urma vechiul „drum roman”, este cea mai veche cale de comunicaţie: calea naturală. În sfârşit, el considera că toponimia ajută la reconstituirea urmelor bătăliei, amintind de culoarea roşie, adică de sângele vărsat de oastea nimicită a lui Carol Robert: Valea Roşie, Strâmtorile Roşiei, Culmea Roşia, Stâna Roşia, Râpele Roşii. Potrivit autorului, toate acestea sugereze că bătălia ar trebui să se numească nu „bătălia de la Posada”, ci „bătălia din Pripoarele Perişanilor”, sau, mai pe scurt, „lupta de la Pripoare”. De asemenea, unele denumiri, ca: Posada, Pârâul Posăzii, Piatra Şanţului, Râpele Roşii şi Priboiasa, analizate de autor, consideră că vin în sprijinul localizării luptei la Pripoare. Andrei Pandrea a mai adus şi câteva argumente de ordin arheologic, referindu-se la existenţa unui „depozit de bolovani” descoperit într-o groapă din Muchia Pietrii Şanţului, de nişte săbii ruginite descoperite în zonă prin anii 1924–1927, precum şi de numeroase urme ale unor fortificaţii. Marian Pătraşcu face şi el referire la nume topice din zonă, scriind în anul 1972: „În fine, numeroase nume topice din zonă duc cu gândul la luptele de la 1330: Pârâul Posăzii, Posada, Râpile Roşii, Piatra Şanţului, Priboisa, Coasta Perişanilor, Poiana Bisericii, etc. Iată, aşadar, dovezile şi argumentele în favoarea Posadei Loviştene”.

În anul 1969, P. P. Panaitescu susţinea ipoteza lovişteană în lucrarea: Introducere în istoria culturii româneşti.

Ştefan Pascu, specialist în istoria evului mediu, publică o lucrare (1969),unde abordează şi problema Posadei; el scrie că, deşi Basarab propune împăcarea pe calea tratativelor, Carol Robert refuză, astfel „se ajunge la lupte, chiar sub cetatea de scaun, Curtea de Argeş. Suferind eşecuri, oastea lui Carol Robert se retrage spre Transilvania, dar undeva în defileul munţilor, probabil în Ţara Loviştei, la o posadă, oastea maghiară a fost zdrobită de aceea a lui Basarab, formată din ţărani, între 9–12 noiembrie 1330”.

Miron Constantinescu, împreună cu istoricii Constantin Daicoviciu şi Ştefan Pascu considerau, în anul 1971, că bătălia din 1330 a avut loc „undeva în defileul munţilor, probabil în Ţara Loviştei, la o posada”.

Istoricul C. C. Giurescu scria tot în anul 1971, că „după părerea noastră, în Loviştea a avut loc, după toate probabilităţile, lupta din noiembrie 1330… O fotografiere aeriană a regiunii ar putea da indicii preţioase”. Tot în acel an, în volumul de istorie, redactat de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, se precizează: „E mai probabil că lupta să fi avut loc pe aici, aşadar între Curtea de Argeş şi Sibiu, probabil prin Loviştea”.

Cărturarul DoruMoţoc, abordând problema bătăliei de la Posada, scria în anul 1972: „Este logic să credem că după insuccesul de la Argeş, oştile maghiare s-au îndreptat spre casă pe drumul Loviştei”. Ca argument, autorul aduce toponimul „Colţul Călimării”, considerând că denumirea vine de la un loc de pe străvechiul drum al Loviştei: „căli”, de la cale, şi „mării”, de la mare. Rostite alături, au dat naştere la substantivul „călimară”. Deci, Colţul Călimării înseamnă Colţul Căii Mari, cu sensul de cale principală. „Dacă în secolul al XVI-lea, drumul Loviştei era Calea Mare, rezultă că era mult mai vechi şi bine cunoscut de către cei care-l parcurgeau într-un sens sau în altul”. În favoarea acestei localizări, Doru Moţoc aduce şi „două posibile dovezi arheologice”; prima: o piatră, având o inscripţie în slavonă, din care s-a descifrat textul: „… aicişi Fiului şi al Sfântului Duh…”, despre care cărturarul consideră că termenul „aici” indică locul unde s-a întâmplat ceva important, poate chiar bătălia de la Posada; a doua: o lespede de piatră cu o inscripţie, din care s-a tradus: „… şi mulţi alţii s-au mântuit…”, despre care crede că este „o inscripţie comemorativă ce glorifică oameni care şi-au dat viaţa într-o luptă, poate chiar cea de la Posada”. Totuşi, unii cercetători consideră că demonstraţia trebuie tratată cu anumite rezerve, întrucât există specialişti care apreciază că „cele două inscripţii citate mai înainte nu au nicio legătură cu lupta de la Posada, fiind două texte religioase”. Marian Pătraşcu scrie că a văzut în noiembrie 2006 piatra respectivă. Se pare că toata valea Băiaşului a fost plină de pietre inscripţionate în limba slavonă – ca şi alte părţi ale Ţării Loviştei – dar, cu timpul acestea pietre s-au degradat.

Autorii Florin Constantiniu şi Marcel D. Popa, care au tratat problemele de istorie medie în lucrarea Istoria lumii în date (1972), cu privire la bătălia de la Posada afirmă: „Noiembrie 9–12, Basarab I provoacă o mare înfrângere armatei maghiare la Posada (probabil, în Loviştea); Ţara Românească îşi asigură independenţa”.

Peste doi ani, în 1974, colonelul Florian Tucă scria: „Am privit acea zonă cu ochiul cercetătorului militar. Urmărind drumul din Defileul Ţării Loviştei, am putut constata nu numai că acesta se aseamănă cu cel descris în Cronica pictată şi cu una din miniaturile înmănuncheate în ea, ci şi că el oferă condiţii propice pentru zdrobirea oricărui agresor care ar fi încercat să-şi deschidă drum prin respectiva zonă muntoasă”.

În lucrarea Basarab I, profesorul Petru Demetru Popescu (n. 1929) scria în anul 1975, că localizarea Posadei în Ţara Loviştei câştigă din ce în ce mai mulţi aderenţi, considerând că bătălia din 1330 a avut loc „undeva în defileul munţilor, probabil în Ţara Loviştei, la o posadă”. De asemenea, au fost săpate şi şanţuri de apărare. Existenţa denumirii Piatra Şanţului îmbină cele două elemente menţionate în cronică, şanţurile de apărare şi bolovanii.

Profesorul Tudor Dumitru (1908–1982), istoric şi arheolog, abordând bătălia de la Posada, scria: „Probabil că în Ţara Loviştei s-au petrecut cele două mari dezastre militare: ale lui Cornelius Fuscus (anul 87) şi al lui Carol Robert (1330)”.

Profesorul Dumitru Moţoc (1889–1969), referitor la această temă, considera că „bătălia de la Posada nu putea avea loc altundeva decât pe drumul Loviştei”.

Nicolae Stoicescu şi Florian Tucă optează tot pentru Posada lovişteană, scriind: „Aspecte de ordin strategic ne fac să opinăm tot pentru „Posada” lovişteană”. Pentru localizarea bătăliei de la Posada în Ţara Loviştei, potrivit autorilor, pledează şi un factor de ordin militar: îngustimea „defileului”, „precum şi faptul că în zonă nu există decât o singură cale de acces spre Transilvania, de la Sălătruc la Titeşti”. Referindu-se la izvoarele scrise, ei susţin că: „Acest defileu, cu malurile sale râpoase, apare şi în cele două miniaturi ale Cronicii pictate de la Viena”.

În anul 1980, Paul Ioan Cruceană (1911–1999) publică un articol referitor la localizarea Posadei. De la început, autorul precizează că „se cade să reconsiderăm observaţia făcută de profesorul Ion Conea, care afirma că ungurii cunoşteau perfect drumul Loviştei, ca unii ce stăpâniseră, iar în ajunul bătăliei mai stăpâneau încă întreaga Ţară a Loviştei. „Este deci greu să credem că ei s-ar fi lăsat duşi de oamenii lui Basarab pe cine ştie ce altă cale, unde să fi suferit înfrângerea”. Despre Carol Robert scria, că „spre a ajunge în Ungaria, el trebuia să folosească drumul Loviştei, singurul indicat pentru starea în care se afla armata sa”.

De asemenea, Manole Neagoe scria în anul 1981, că: „În loc de fapte de vitejie strălucite, Carol Robert de Anjou se vedea silit să se retragă fără nici o izbândă. A apucat drumul cel mai scurt care-l scotea în Transilvania, prin Ţara Loviştei”.

Referindu-se la Ion Conea, Constantin Rezachevici afirma în 1985, că acesta, fără să amintească ceva despre părerea lui Aurelian Sacerdoţeanu, a elaborat ipoteza pe care o socotea originală, „a desfăşurării bătăliei în Ţara Loviştei, care de atunci şi până azi întruneşte adeziunea majorităţii celor care s-au ocupat de localizarea acestei lupte”.

În anul 2002, Ştefan Pascu şi R. Theodorescu afirmau că: „În lipsa documentelor edificatoare, întoarcerea armatei lui Carol Robert de Anjou de la Curtea de Argeş pe drumul Loviştei este o supoziţie logică şi de bun simţ ce se bazează pe argumentul distanţei dintre Curtea de Argeş şi Transilvania”.

Pornind de la convingerea că lupta de la Posada nu putea să aibă loc altundeva decât pe vechiul drum al Loviştei, Dumitru Moţoc abordează în anul 2003 problema identificării locului precis unde putea avea loc istorica bătălie, „dar este limpede că certitudinea nu va putea fi dată decât de eventuale probe materiale, obţinute prin cercetări arheologice”. De asemenea, el scria că: „Istoricii, etnologii, geografii, vin cu argumente tot mai convingătoare că împlinirea dorinţei de statalitate a românilor s-a înfăptuit sub semnul spadei, arcului şi săgeţii…, aici, în Lovişte”, iar Marian Pătraşcu considera în anul 2006, că: „Un prim argument în favoarea Posadei loviştene ar fi acela că după apariţia ipotezei lui Conea, Iorga nu a reacţionat în nici un fel”.

Cărturarul Eugen Petrescu (n. 1959), în anul 2007, abordând tematica bătăliei de la Posada, scria că: „La 1330, oştenii lui Basarab I au câştigat o mare victorie în lupta dusă împotriva oştilor maghiare conduse de Carol Robert de Anjou… Încurcătura în care a fost pus l-a forţat să ia hotărârea de a fugi în Ardeal, prin Ţara Loviştei. Grosul oştirii maghiare a pornit în mare grabă către Olt, dar la Posada, pe Valea Băiaşului, în zona Perişani – Pripoarele, a fost aşteptată de oastea lui Basarab I, unde după luptele date în perioada 9–12 noiembrie 1330, ungurii sunt zdrobiţi complet”, iar ulterior, scria: „De remarcat este şi faptul că majoritatea cercetătorilor, care s-au aplecat asupra acestui important moment din istoria noastră, au localizat perimetrul desfăşurării bătăliei din 9–12 noiembrie 1330, în una din strâmtorile loviştene cunoscută sub numele de Pripoare (Pripoara în vorbirea locală) sau Posada de la Pripoarele Perişanilor, din Defileul Băiaşului”.

În Monografia comunei Câineni, editată în anul 2008, Marian Pătraşcu şi Nicolae Daneş recunosc că „locul bătăliei de la Posada este încă disputat printre istoricii contemporani, în ciuda oficializării lui în Ţara Loviştei”. Însă, în anul următor, Alexandru Madgearu considera că: „Amplasarea bătăliei dintre Basarab I şi Carol Robert în Ţara Loviştei a fost clarificată în urma criticii izvoarelor disponibile şi a cercetărilor de topografie şi de geografie istorică”, iar în anul 2010, învăţătorul loviştean Florea Vlădescu spunea că Ion Conea, în anul 1934 a lansat ipoteza că bătălia din anul 1330 s-a dat pe vechiul drum de ieşire din Ţara Românească, în Loviştea, „afirmaţie reluată şi susţinută cu argumente serioase”. Iar în 2012, autorii Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ scriau că bătălia din 1330 „prezintă numeroase aspecte controversate”, unul îl reprezintă localizarea bătăliei. În concluzie, Doru Căpătaru scria în 2014: „Fără a considera elucidată problema localizării geografice a Posadei, considerăm că, în vederea consolidării şi transformării ipotezei în certitudine, se impun cercetări multidisciplinare în zonă, acţiuni care nu s-au făcut, din păcate nici în Lovişte”. De asemenea, în anul 2013, preotul Nicolae Moga scria: „Posada din Lovişte este considerată de istoriografia noastră, teatrul acestei lupte”.

Vasile Mărculeţ şi Ioan Mărculeţ scriau în anul 2014: „Referitor la regiunea Loviştei, cea mai mare parte din cei circa 35 km cât măsoară traseul propus este un drum de coastă, situaţie în care nimic nu ar fi putut opri forţele maghiare, care puteau fi atacate doar dintr-o singura parte, să se replieze la baza pantei… În acest caz, prinderea în totalitatea ei în ambuscadă ar fi fost imposibilă”.

În anul 2015, profesorul Dinică Ciobotea afirma: „În posada lovişteană s-a consumat cel de-al treilea război din timpul războiului dintre Carol Robert de Anjou – regele Ungariei şi Basarab Vodă – domnul Ţării Româneşti, după cele de la Severin şi castrul Argias”. Tot în anul respectiv, istoricul Radu Ştefan Vergatti, referindu-se la bătălia de la Posada, scria: „Configuraţia terenului, traseul drumurilor medievale – în special a drumului „codrului” – ne face să ne raliem celor ce au susţinut cea mai logică localizare a celor două bătălii dintre 9–12 noiembrie 1330: Ţara Loviştei” (Va urma).

Leave a Comment

Previous post:

Next post: