Partizani prin geografia tăinuită de … cercetarea științifică

by Mihai Sporis on February 12, 2021

Post image for Partizani prin geografia tăinuită de … cercetarea științifică

Trec anii și lunile-n goană… Am trecut și eu cumpăna în luna cu două frunți și privind înapoi spre urarea*, ca un plugușor, primită în ultima zi a anului 2020, constat că doar după câteva săptămâni, și ele în goană, că… m-am mai luminat, deși încă nu am primit rând la vaccinare. O veste ca o față de carte/ a se citi nu facebook, ci MAIL!, mă informa că urătorul meu (vezi și etichetele dăruite cu… toată prietenia!) fusese onorat cu o importantă distincție, de o importantă instanță, chiar de ziua Culturii Naționale, de sub patronajul nașterii lui Mihai Eminescu. Se întâmpla pe la Drobeta-Turnu Severin și faptul se datora și unei cărți, despre genialul poet național: „Eminescu-Mitografii ale daco-românității”, apărută la Scrisul Românesc Fundația-Editura , Craiova, 2011. M-am bucurat, cu prietenia celui de dinaintea „plugușorului”, pentru autorul Zenovie Cârlugea, dar m-am și întristat pentru faptul că pe câmpul alb, oile negre nu au fost păscute și apărate cu toată știința păstoririi adevărului. Să ne explicăm…, spre luminarea tuturor!
Am citit și răscitit cartea în discuție, din curiozitatea unui prea dacist, cândva. Se întâmpla cu ani în urmă dar, conform obiceiului, o fișasem și căutam contra argumente acolo unde anumite sentințe nu mă conviseseră, mai ales că primul meu gând iscat îmi spunea că multe erau scrise, fie din auzite, fie imaginate printr-o logică, nu prea logică. Nu am reacționat imediat, tocmai pentru a nu cădea în greșala autorului care a dat credit total, emoțional, unei surse vădit neinformate (aici ne referim la cultura generală, privind geografia, a scriitorului Ion Filipoiu**!).
În vara lui 2020 (celebrul an al pandemiei!) Voineasa, localitatea Văii Lotrului, și-a serbat 500 de ani de la atestarea numelui, într-un hrisov domnesc (păstrat în original la Muzeul Brukental!). Invitat fiind la eveniment am cercetat expoziția dedicată acestei aniversări istorice, organizată de asociația tinerilor cu nume ca un imbold: „Descoperă Voineasa”, unde între personalitățile care au trecut de-a lungul timpului prin localitate era consemnat și Mihai Eminescu. Cu această ocazie s-au lansat și două cărți, pe care le-am primit în dar: „Voineasa în comori arhivistice/ 500 de ani de atestare documentară a Comunei Voineasa (09 iunie 1520-09 iunie 2020)”, Editura ROTIPO, Iași (autor pr. Nicolae Moga) și „Din Obârșia Voinesei –Culegere de folclor din Voineasa-Vâlcea; 500 de ani de atestare documentară a Comunei Voineasa (09 iunie 1520-09 iunie 2020)”, Editura ROTIPO, Iași (autori: pr. Nicolae Moga și Prof. Maria Magdalena Budeanu). Fiind și angajat să consemnez evenimentul (ca membru UZPR), le-am studiat și le-am făcut pentru INTOL PRESS, prezentarea. Atunci m-am declarat partizan al traseului trecerii lui Eminescu, în 1866, dinspre Ardeal spre Principate prin Voineasa, în baza tuturor datelor primite, a celor fișate anterior, dar și a cunoscătorului, din motive profesionale a geografiei locului. Am întocmit, conform obiceiului, Buletinul 2020 (pdF) al Cercului de la Râmnic, pe care l-am expediat, ca o dare de seamă, spre știință celor despre care se făcea vorbire în cronicile de peste an, între aceștia și prietenului (?!) Zenovie Cârlugea (conținutul Buletinului este în arhiva culturaarsmundi.ro). Răspunsul celui pus în gardă asupra erorilor sursei creditate îl consemnăm în anexă – cu o descifrare explicită a tuturor afirmaților acestui… plugușor de înnoire, dacă s-ar fi putut în spiritul științific. Vom face analiza pe text și vom oferi și bibliografia studiului solicita de instanța sa critică.

Iată-ne, Domnule Prof.dr. Zenovie Cârlugea (eminescolog, brâncușolog, poet, scriitor, editor ș.a.m.d.), partizani ai unor ipoteze diferite, pe care le credităm cu responsabilitatea aparatului critic cu care suntem dăruiți! Ceea ce am scris fiecare, ori am suținut, despre traseul transmontan al lui Eminescu, din 1866, dintre Rășinari și Râmnicu Vâlcea ne face partizanii celor două ipoteze , care nu sunt ale noastre. Dumneavoastră le-ați consemnat în cartea editată în 2011, eu în Buletinul 2020 al Cercului. Bine am făcut amândoi, pentru că scripta manent și vreun arbitru neutru, pe baza argumentelor noastre, va fi mai aproape de adevărul omenește posibil. Iată de ce sunt de acord să mai adaug și alte argumente, față de cele considerate insuficiente, neștiințifice și … ofensatoare (față de ce?) de către Dvs. Reducând duelul nostru la esență, să spunem aici că Ion Filipoiu îl conduce pe Mihai Eminescu de la Rășinari, prin Novaci, către Râmnicu Vâlcea și Dvs., de acord cu domnia sa, dar și a altorcercetători de ispravă, pe care nu îi numiți, dați credit variantei și o susțineți, în ciuda minciunii dovedite de noi – aceea că nu ar exista un drum, între Valea Lotrului și Valea Sadului/Cibinului, drum transmontan, pornind din Voineasa! Apoi că trecerea hotarului s-a făcut alături de turmele transhumante printr-o vamă, cu tânărul Eminescu deghizat în… cioban! Noi susținem varianta, anterior consacrată, că Eminescu a trecut prin Vama Cucului, pe drumul cel mai scurt, prin Voineasa, fără a urma mersul turmelor.

Din duelul argumentelor noastre lipsește (din spațiul public!) Mailul/numit de noi plugușor*, din 31.decembrie 2020, pe care îl consemnăm mai jos și…, pentru că îl considerăm un… salut, îi vom da și răspunsul** :

*„Domnule Mihai Sporiș/ Am citit și părerea dvs. privind trecerea lui Eminescu… pe la Voineasa!/Desigur, să spun că nu m-a convins e puțin zis!/I-am trimis pdf-ul Cercului dvs. și lui Ion Filipoiu, originar din Novaci, autorul „ipotezei”./Că vă interesează „ipoteza” e foarte bine, dar nu veniți deloc cu argumente științifice, ci mai mult ÎNCRIMINAȚI cu MÂNIE PROLETARĂ cele citite în cartea mea!/ Cum în cercetarea literară, după cum știți m-am ferit să dau credit DILETANTISMULUI (sub orice formă s-ar insinua), fie el raportabil la Eminescu sau BRÂNCUȘI ș.a, ipoteza coborârii lui Eminescu pe drumul Regelui la Novaci-Cernădia, iar de aici per pedes spre Vâlcea etc. este, cum bine iarăși se știe, acceptată de cercetători credibili./Recent a apărutvolumul masiv EMINESCU și TELEORMANUL (ed.II), al criticului și istoricului literar, care a examinat această „ipoteză” cu mare profesionalism, nu cu suficiență gazetărească pe care o dovedește consemnarea dvs./

Aștept un STUDIU**** pe această temă, cu bibliografia aferentă (așa cum face Dl Filipoiu), mai puțin marcat de suficienta malițiozitate pe care o dovediți în consemnarea gazetărească din „raportul” Cercului dvs. Nu mă lăsați să cred că… mare e Grădina Domnului, în care neaveniții nu au ce căuta!
Salutări și să vă dea Dumnezeu un an mai bun și mai luminat! Ss Zenovie Cârlugea/ Tg. Jiu, 31 decembrie 2020”

OBS. Ceea ce este scris cu majuscule este sublinierea specială a … urătorului, iar ceea ce este îngroșat este ecoul nostru că am deslușit cele ascunse, adresate nouă fără pic de malițiozitate, fără mânia proletară, dar susținute de ciracii anonimi ai ticluitei legende, ca să nu respire suficiența gazetărească, ci spiritul consacrat al prea științificului, din dotarea istoricilor și criticilor literari – mulții aveniți în Grădina Domnului , cu doctorate, masterate, acreditate pe la universitățile toamnei, unele în toamna vieții!
Să exprimăm, deci, aici, public, descifrarea epistolei/plugușor, să nu lăsăm salutul fără răspuns!
**
1. Părerea nu este a mea! Eu sunt partizanul celor ce m-au convins!
2. Nu pe Dvs., doream să vă conving, domnule Z. Cârlugea! Argumentele mele sunt publice, publicate în reviste. Dvs., doar vă sesizam că dați credit unei minciuni***/ probabil o eroare, neintenționate, a insuficientei cercetări, știindu-vă interesat de adevăr!
3. Ați citit…„și”/ lăsați a se înțelege că ați citit tot ce s-a scris și nu este corect!
4. „Argumentul științific”? Se mai bizuie și pe cercetare, experiment, nu doar pe studii teoretice! Vă invocam faptul că am făcut cu pasul acel traseu și vă pot arăta documente în acest sens, bașca dovada că am trăit în Voineasa peste 20 de ani și nu pe … la București! /Am administrat în scop energetic, peste 40 de ani, arealul geografic care conține Amenajarea „Lotru”- adică cei 8.000 KM 2;
5. „cartea mea”/ Cartea nu vă mai aparține! Este un bun public! Vă asumați doar responsabilitatea celor scrise și cred că de aici vine încrâncenarea apărării celor scrise, în creditarea unor lucruri fără acoperire științifică, fiindcă deja sunteți confirmat, formal, ca aparținând științei. Există întotdeauna și posibilitatea actualizării și recunoașterii greșelii, condiția este să vi-o asumați cu onestitate! Știți cum este cu … perseverare!
„Suficiența gazetărească”? Nu am fost niciodată conducător de… gazetă/revistă! Dar mi-am asumat atunci când am scris la gazetă, norma deontologiei, a celor trei surse, minim necesare, pntru informare. Nu am scris la comanda nimănui, ci doar cu crezul că pot construi ceva folositor, ori sluji adevărul!
Vă ofer aici un exemplu de abordare științifică, și suficiență gazetărească – din curtea dvs., de la Tg. Jiu, chiar în legătură cu tema duelului nostru!
În respectabilui ziar, cu bună tradiție : „Gorjanul” (vezi nr.22.ianuarie, 2016), apare un articol dedicat temei noastre, la un an după apariția în publicația lunară de la Novaci (vezi „Novăceanul” nr. din 1 Decembrie 2015), respectiv la 5 ani, după editarea cărții „Eminescu-mitografii ale daco-românității” – în care la Addenda-2 p.237-243, preluați, cu recomandare dvs., prealabilă, textul lui Ion Filipoiu : „Drumul lui Eminescu de la Rășinari la Giurgiu, în toamna anului 1866”). Articolul, sub semnătura Ion Predoșanu, nu pleacă pe fenta „științifică” a gazetei Dvs. („Portal –Măiastra”, nr.din 2006). Cotidianul „Gorjanul” consemnează, ca o gazetă care respectă adevărul: „Foarte documentat este articolul „Eminescu în Gorj” al scriitorului Ion Filipoiu, ce susține fără prea multe probe că Eminescu ar mai fi fost odată în Gorj cu 12 ani mai înainte de 1878. Ipoteza este de discutat, nici poetul gorjean, cu buletin de București Ion Filipoiu, nu bagă mâna în foc că lucrurile ar fi stat aievea (…) „Drumul lui Mihai Eminescu de la Rășinari la Giurgiu în toamna anului 1866” de Ion Filipoiu se citește cu plăcere și cu toții am vrea ca lucrurile să fi stat aievea…”. Unde este suficiența gazetărească, când aici, dincolo de dorința patriotismului local, nu se acceptă Ipoteza fără demonstrația solidă? Să vă reamintim, poziția dvs, exprimată în cartea din 2011 (p.238): „Este vorba mai întâi de drumul de la Rășinari la Giurgiu, din toamna anului 1866, urmat de poet (M.Eminescu s.n) prin Șugan(de fapt Șugag! s.n)-Rânca-Novaci-Cernădia, adică peste Parâng, ipoteză susținută cu argumente credibile recent de scriitorul Ion Filipoiu și publicată de noi în revista „Portal-Măiastra” (An II, nr.2(6)/2006, p.5). Demonstrația este impecabilă din punct de vedere științific, mai ales că vine cu o documentare de teren, autorul Ion Filipoiu fiind el însuși din zonă. O reproducem in etenso tocmai pentru a nu-i știrbi nimic din articulația logistică…”. No coment!
6.Ipoteza coborârii lui Eminescu pe drumul Regelui/ Care Rege, în 1866? Domnule Dr. și certător al istoriei și al literaturii? Vă reamintim că Pricipatele românilor devin Regat în 1881, și în 10 mai 1881, se încoronează primul Rege al României, Carol I. În 14 martie 1881, Parlamentul României votează transformarea în REGAT! / Pe drumul mai vechi, zice-se că de pe vremea dacilor, trece prințul Ferdinand (viitorul Rege al României, din 1914!), prin 1898, însoțit de I C Brătianu, pe Valea Lotrului și prin Munții Gorjului!/ Drumul Dacilor, care făcea legătura între Buridava și Munții Orăștiei, urca pe Valea Oltețului, pe culmea Parângului vâlcean (în noua împărțire administrativă, de azi!), ocolea obârșiile Latoriței, se cobora în Valea Lotrului și urca plaiurile spre Șureanu, căutând pe culme curbele de nivel (există și o schiță făcută de Adam Toma Băncescu în lucrarea sa, despre … „Vaideeni, Istoria Pământului Natal” p.9-10 (despre drumurile vechi).
7.De la Novaci la Râmnic a mers per pedes/ În rest, pe drumul mult mai lung, și mai anevoios, n-a mers tot pe jos? Domnule profesor? O evaluare a lungimii traseului agreat de Dvs., ați făcut-o? Încercați să evaluați lungimea drumurilor: Rășinari-Jina-Șugag-Ob.Lotrului-Rânca-Novaci (o puteți face repede cu mașina, pe Transalpina!), ori o puteți face cu o mașină de teren pe traseul: Rășinari, șaua Cindrelul, valea Frumoasei, până la întâlnirea Transalpinei (la coada lacului Oașa), apoi pe traseul comun al primei variante!/ Comparați acest traseu de mers pe jos, cu cel al Voinesei, care din hotarul cu țara nemțească, trebuie parcurși doar 12 Km. și aceștia pe drumul, consemnat pe hărțile vechi (Fr. Schwantz, 1722).
8.„Mânia proletară ”/aici începeți atacul la persoana care v-a semnalat minciuna***, găzduită în cartea Dvs. (p.239) Să –l cităm pe creatorul ipotezei, Ion Filipoiu, cu dezinformarea lui incalificabilă :***„Într-adevăr, o hartă a drumețiilor lui Eminescu nu poate lăsa traseele suspendate în cutare loc , pentru a le reitera în cutare. Nevoiți deci a trasa o linie continuă ei o fac prost. (cu referire la cartografi! s.n) Iată, așadar, pe hartă acest traseu: Rășinari-Păltiniș-Voineasa-Rm. Vâlcea-Curtea de Argeș-Pitești-București. Dar acest traseu nu s-ar fi putut efectua atunci, cel puțin în sectorul Păltiniș-Voineasa nici cu… elicopterul. Căci nici acum după ce zona a fost răscolită de drumuri forestiere și hidrotehnice, reclamate de exploatarea pădurilor și construirea hidrocentralei de pe Lotru, acest traseu nu este accesibil, decât pentru grupuri de turiști ajutați de marcaje specifice…”.
Acum ne este clar! Cine nu împărășește minciuna de mai sus – deși v-am notificat că este marcat pe hărți drumul Dj 105 G (exact în… traseul elicopterului!) și că l-am parcurs per pedes , nu o singură dată!-, este împotriva noastră, a celor partizani legendei plăsmuite de Ion Filipoiu! Vă vom adăuga în aparatul critic solicitat și alte argumente!(vezi „Almanah Turistic 2007-(re)Descoperi România” p.48. ; Harta Turistică-Ținutul de Nord al Vâlcii!)
9. Nu aveți cum să rămâneți singur! Oricum Grădina Domnului este plină și de ciracii, pe care îi invocați, din marele anonim, și cu toții încredințați asupra corectitudinii demonstației, impecabile științific și cu aticulație… logistică! Veți fi fiind acolo cu cei vi se aseamănă, iar nu cu neaveniții incomozi, ai Cercului nostru!

10.În legătură cu DILETANTISMUL celui ce n-ar fi din partea locului (precum Ion Filipoiu, care este dovedit în exteriorul cercului și cu buletin de București!), putem dovedi că deși avem un CV , document public, cu alte câteva lucruri, verificabile toate, pe care dintr-un exces de modestie nu le-am invocat, deși toate se referă la legătura cu baștina mea lotreană , cu relieful și istoria ei, care m-au legat inefabil.

-M-am născut în 1951, într-o familie de moșneni, cu oi, stână, într-un sat Robești al localității de hotar, Câineni/Genune, loc de vamă și schelă de control al turmelor transhumante. Munții satului pentru văratul mioarelor și sterpelor: Robu, Mândra și Pârcălabul din Munții Lotrului se aflau pe hotarul, marcat cu pichete de grăniceri. În comuna asta își avea sediul vătaful de plai, și mulți cunoscători ai plaiurilor erau… angajați plăieși. În tinerețea sa Tata, păstor recunoscut, practica iernatul turmei prin transhumanță. Mai târziu, în copilăria mea (tata avea 46 de ani când am venit pe lume, mezin, al optulea copil), până după studiile superioare, voi fi fost un cosaș de nădejde pentru iernatul vitelor acasă (mai bine de 20 de ani!). Am dat oile în strungă, am fost cu caprele, boii la păscut (vara când oile erau la munte!). Drumurile la stână, după afine, zmeură țineau de-o îndeletnicire comună tuturor copiilor unui sat trăind din cele tradiționale.
-Student fiind, la politehnica bucureșteană (1970-1975), practicile de studiu , ale anilor 1972 și 1974, le-am făcut pe Șantierul Amenajării „Lotru” . Atunci am luat contact cu multele puncte de lucru ale întinsului șantier pe mai multe județe: Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Sibiu. Ce ieșiri pe culmile munților Parâng, Latoriței, Căpățânii, Lotrului, Șureanului am în memorie din acele vremi!
-Mi-am ales ca temă pentru proiectul de diplomă (examen susținut în 13 iunie 1975): Amenajarea hidroenergetică a râului Sebeș, îndrumat de marele profesor Dorin Pavel (întemeietorul Hidroenergeticii românești/nepotul lui Lucian Blaga, fiind fiul surorii mai mari a acestuia, Letiția/ cu mormântul în Lancrăm, alături de cel al poetului/ Dorin Pavel dă acum numele uzinei electrice de la Ciunget, una din minunile tehnologiei , „perlă a coroanei” sistemului electroenergetic național al României.
-de la 1 august 1975, până la 8 noiembrie 1993, am fost inginer hidroenergetician al Uzinei Ciunget și locuitor, cu domiciliu stabil al Voinesei/după promovarea în structura de conducere superioară (care implica mai departe grija pentru Lotru- până la pensionarea din 2015!), mi-am păstrat domiciliul din Voineasa.
-1977, m-am căsătorit cu o lotreancă: Maria Marinescu, din Mălaia (educatoare și directoarea căminului cultural care avea Ansamblu folcloric „Ciobănașul”/prin ea ne-am făcut prieteni cu Marioara Murărescu și aceasta a realizat, și cu sprijinul nostru, câteva emisiuni de …„Tezur Folcloric” și Festivalul „Filofteia Lăcătușu” în 1997, la 20 de ani de la cutremurul din 1977). Socrii mei, oameni cu stare și cu ascendență în elita preoțească (vezi pr. Florea Pleșoianu, pr. Ilie Marinescu, pr. Nicolae Marinescu), vor fi fost oameni cu drepturi în obștile de moșneni în munții Căpățânii, Latoriței și ai Lotrului. Soacra, Marina (născută Bogdan!) era din neamul ungurenilor din Băbeni. Cununia religioasă am avut-o la Mălaia în 30 octombrie și a fost oficiată de pr. Vasile Bălănescu și de pr. Nicolae Niță (Bălănescu cu origini gorjene, iar Niță un loviștean!).
– ca specialist, într-o uzină, unde cei repartizați la absolvirea facultăților nu acceptau (spuneau ei!) izolarea socială și plecau chiar în timpul stagiaturii, am fost responsabilizat repede cu sarcini importante, care impuneau continua documentare și implicarea în cunoștință de cauză. Prin 1977, ca șef al exploatării (eram încă stagiar!), eram ca gestionar al imensei averi de construcții și instalații înglobate, probabil, primul miliardar al României!
-Construcțiile, răspândite pe imensul areal geografic (nordul Olteniei, valea Jiului, valea Sadului, întreg bazinul hidrografic al Lotrului) trebuiau verificate de două ori pe an: înaintea iernii și înainte de topirea zăpezilor. Erau cercetate, special, la nivelul comisiei de evaluare, apoi se făcea un document… care se poate găsi prin arhive, pentru că durata de viață proiectată pentru aceste obiective este de mai multe… vieți omenești!
-pentru stabilirea cantității de apă ce ar fi rezultat din topirea zăpezilor se făceau măsurători ale stratului de zăpadă în puncte caracteristice, anual.
-pentru evaluarea impactului, tăierii pădurilor, se făceau evaluări periodice, pentru corelarea indicatorilor de plan.
-periodic se făceau verificările traseelor linilor electrice din interiorul amenajării/inclusiv pentru LEA 110kv Ciunget-Sadu V cu ramificația către Stația de pompaj Jidoaia.
-la experimentul ICEMENERG București, cu poligonul eolian de pe Negovanu (de lângă Curmătura Oltețului!) am participat efectiv.
-în 1992, la 20 de ani de la punerea în funcțiune a primului hidrogenerator de mare putere (170 Mw!), am făcut scenariul și regia unui film (Lotru 20), pe care l-am prezentat la Voineasa cu ocazia evenimentului! (filmul face și o panoramare, de pe culmi, a imensului bazin de recepție al Amenajării/este disponibil!)
-în 1994, la Voineasa, am organizat un simpozion național, dedicat comportării construcțiilor în relieful montan (Lotru având cele mai multe captări de apă, apeducte de conexiune între versanți a galeriilor subterane, baraje mari, între toate amenajările energetice din România). Filmul de prezentare este disponibil.
Dintre cele pe care memoria le reține, fără documentele cerute de formalismul lui… Toma, declar cu mâna pe inimă următoarele:
-Am cules afine, zmeură, gălbiori și am urcat să vedem bujorul de munte și gențiana, înflorite în următoarele locuri: Murgașu, Curmătura Mândrii, Robu, Sârbinu, Voineagu, Sterpu, Hoteagu, Dobrunul, Haneș, Vânăta, Fratoșteanu, Plaiul Poienii, Nopteasa, Mănăileasa, Puru, Petrimanu Galbenu, Igoiu, Bălescu, Cioara, Muntinu, Mohoru, Setea Mare, Pătru, Șurianu ș.a
-Am fost la târgul de Sf.Ilie (1977), la Polovragi, trecând peste Curmătura Oltețului și ne-a prins o ploaie cu grindină și ne-am adăpostit la stâna lui Huțupuș din Vaideeni, aflată în Pristosul… din vecinătate.
-Am înnotat prin ceața care învăluise Păpușa, Dengherul și Mohorul, în căutarea unor cai ai ciungețenilor care, în faptul toamnei trebuiau aduși acasă.
-Am urcat pe vârfuri să vedem meciurile de fotbal (nepreluate de TVR-ul nostru), la… bulgari și sârbi. Finala intercontinentală a Stelei (la Tokio!) am văzut-o într-un decembrie, la eoliana, de pe Negovanu (de la Curmătura Oltețului).
-Nu demult, din dragoste pentru BRÂNCUȘI (se poate scrie și din dragoste, nu numai din… erudiție!) am petrecut o noapte la Baia de Fier cu Ionică Greere, care ne va fi povestit despre pățania de la vânătoarea de capre negre, de pe Mohoru, într-o complicație cu pădurarii din Voineasa/Altă dată la Bengești/ Novaci, coborâți de urgență de la Rânca, duceam un rănit și eram găzduiți de prietenul Constantin Lițoiu, și el slujbaș pentru energie pe la stația de pompaj din Petrimanu.
-Despre drumurile la Petroșani (inclusiv în, 13 iunie 1990!) să ne plângem de vandalizările captărilor de pe Jieț s-ar putea scrie mult. Dar cui prodest?
-Din dragoste pentru aceste meleaguri pe desktopul calculatorului meu am postat din Rânca împrimăvărarea Parângului, iar poza de personalizare a contului Facebook mă arată deasupra Gâlcescului, pe Setea Mare. Pentru dragostea specială ce o purtăm muntelui vezi cartea-album „De la lume adunate să fie iar… la lume date”, Editura INTOL PRESS, Rm. Vâlcea 2020. Tot din dragoste pentru Lotru, pentru Voineasa și pentru atâția oameni frumoși, cu toții plămădiți din roirea omenească în căutarea vetrei de așezare, am scris și voi scrie, nu pentru mine, trecătorul prin vreme.
Să studiem din cele imaginate de …Ion Filipoiu, doar cele privind drumul lui Eminescu, de la Rășinari la Râmnicu Vâlcea!
Ni s-a solicitat un studiu științific, precum „demonstrația impecabilă din punct de vedere științific și cu o documentare de teren” după cum o consideră un doctor în științe. Ne-am propus să facem analiza aici, a textului lui Ion Filipoiu, preluat cu toată recomandarea posibilă, din două surse, administrate de Zenovie Cârlugea („rev. „Portal-Măiastra” în 2006 și cartea, dedicată lui Eminescu, din 2011!). Apoi, urmărind „demonstrația impecabilă” să satisfacem gustul pentru științific al solicitantului nostru.
1.Drumul lui Mihai Eminescu dinspre Rășinari spre Giurgiu putea să treacă prin multe alte locuri, nu numai prin cele analizate de Dl. Filipoiu. Cel mai scurt și mai lesnicios drum ar fi fost pe Valea Oltului, dar acesta avea obstacolul Vămii de la Câineni, și nu se putea trece clandestin. Această Vamă avea și schelă pentru trecerea și impozitarea turmelor și, în vecinătate, Drumul Oilor, prin Loviștea, prin care statisticile din documente consemnează trecerea a zeci de mii de oi anual, chiar dinspre munții Lotrului!
2.Demonstrația din studiul analizat aici, evită varianta Valea Oltului pentru că față de orice altă trecere oficială a frontierei, deci prin VAMĂ, era de departe soluția optimă (doar 100 de Km și cu posibilitatea scurtării drumului spre Curtea de Argeș și a plutăritului pe Olt), din perspectiva lungimii traseului și a duratei de deplasare, dar nesigură sub aspectul trecerii ilegale, ca orice altă vamă (pașaport, taxe etc.)
3. Ipoteza propusă, pleacă de la varianta consacrată de bibliografi, că Eminescu a trecut în 1866, prin Vama Cucului, prin Voineasa spre Râmnic, pe care o respinge aducând varianta nouă că a trecut prin VAMĂ (una mai îndepărtată, cu un traseu de trei ori mai lung!). Studiu „științific” urmărește aici să nege „vama cucului” către Voineasa și să facă posibilă trecerea oficială prin Vamă, travestit în ciobanul din ceata lui Bratu, din Rășinari. De aici încolo demonstrația ne propune afirmații dubioase și presupuneri, sub acoperirea, vezi Doamne!, a lipsei unor cartografii relevante!
-„Aici bibliografii poetului se mulțumesc să reproducă invariabil afirmația trecerii prin vama cucului…” (p.239 op.cit). Deci, fără excepție, toți bibliografii aleg varianta vămii cucului, pentru trecerea clandestină a poetului! Dacă toți bibliografii, invariabil, susțin o afirmație, și fără vreun suport științific (vreun document!) de ce să fim de acord, fără probe, cu afirmația? O putem contesta cu argumente descurajatoare și-a imaginat, strategic, varianta sa, scriitorul Ion Filipoiu!
-„… ceea ce este simplu pentru bibliografi nu este deloc simplu pentru cartografi” (cei ce fac hărțile, pășind efectiv pe teren! s.n). Cine îl putea contrazice în acest adevăr elementar? Dar apoi strecoară impardonabila minciună pe care am semnalat-o deja mai sus, despre inexistența vreunui drum cunoscut, și accesibilitatea doar cu…elicopterul, inclusiv în perioadele moderne (vezi bibliografia pe care o adăugăm mai jos, privind cartografierea și existența marcajului unui drum, încă din 1722, pe Harta lui Fr. Schwantz!) Câtă „documentare”, asupra zonei dintre Rășinari și Voineasa și-a adus spre sine! Bănuim, indulgenți fiind, că aici a lucrat doar cu imaginația scriitoricească, plăsmuitoare de ficțiuni frumoase!
4.După ce a fost exclusă varianta prin vama cucului, a tuturor bibliografilor, nu îi mai rămânea decât -cu același dubito ostentativ, care dă bine celor științifice!-, să crediteze ipoteza aleasă, înainte de demonstrația sugerată…
5. Abrupt ni se inoculează concluzia, cu multă fermitate, a poetului transhumant: „E neîndoielnic că poetul nu putea urma decât un drum obișnuit păstorilor și că n-a făcut acest drum decât în tovărășia lor. Așadar, în lipsa unor dovezi documentare, e de preferat o asemenea ipoteză, cel puțin logică și firească”. Apoi se introduce un argument, cu o urmă de credibilitate, numele Bratu, care apare într-o consemnare, prin vamă în 1832: „E de presupus ,deci (concuzia trebuie întărită!s.n), că popa Bratu l-a încredințat pe tânărul hoinar unei cete de păstori care urma să plece cu turmele la „iernatec” în Bălțile Dunării”.
6. În legătură cu trecerea frontierei suntem … informați: „Așadar pe la Pichetul de grăniceri din Piatra Albă (din Munții Lotrului s.n) unde se afla pe atunci frontiera dintre Principate și Țara Nemțească”. Pe aici se părăsește… Ardealul (de remarcat, în spirit … științific, că un punct nu reprezintă un hotar, care era trasat pe culmi, mai cobora în obârșii de izvoare, după cum se convenea între autoritățile celor învecinați!), dar între pichete se mai insinuau și cărările cunoscute și apărate de plăieșii, în slujba statului care îi angaja și/sau îi scutea de alte obligații. Apoi, după trecerea de Pichet, la o distanță apreciabilă (vezi traseul indicat: Larga- Tâmplele (Tâmpa! s.n)-Pleșa (?!)-Ob. Lotrului-Ștefanul-Cărbunele-Șaua Urzii (v.Urdele!)-Coasta Cucii-Tolanul-Schela Cernădiei) de peste 100 de Km., se intra în noul punct oficial de verificare/impozitare, vămuire… „La Schelea Cernădiei, unde se făcea numărătoarea după modul anunțat și se încasau taxele. Înscris în „răghie” e pueril să se întrebe cineva dacă nu cumva grănicerii l-ar suspecta pe poet de neapartenența la turmă și de trecere frauduloasă a frontierei!” Să înțelegem de aici, că pe la Câineni, grănicerii, acționau altfel? Și că trebuia ocolit neapărat pe la Vama din Gorj? Unde este logica? Rezumăm! Poetul trebuie să treacă sub acoperirea turmei prin două puncte de control, să-și asume riscul trecerii ilegale, desconsiderând vigilența unor autorități considerate, apriori, incompetente, tocmai în anul 1866, extrem de tensionat (vezi comentariul final, dedicat situației geopolitice, în anul 1866)!
Varianta contestată, prin vama cucului, nu era condiționată de transhumanță. Trecerea frontierei, printre pichete, fără alaiul vizibil al turmei cu câini, măgarii cu târhat și ciobanii însoțitori, se putea face în orice perioadă a zilei. Din Valea Sadului/Cibinului spre Voineasa, peste cumpăna de ape, pe plaiurile cunoscute de plăieșii( aleși dintre localnicii din Valea Lotrului și ai localităților din Mărginime) angajați călăuze, se putea parcurge distanța în cel mult o zi, fără controalele oficiale, nici măcar pe drumul mare, ci pe multele plaiuri cunoscute de plăieșii angajați călăuze! În cazul nostru este invocată intervenția preotului Bratu din Rășinari, la rugămintea lui N. Densușianu, să asigure trecerea poetului în Principate. Documentarea ipotezei lui Ion Filipoiu, ocolește informația bine documentată a existenței neamului Bratu și în Voineasa, unde poetul își putea găsi găzduire, în drumul spre Râmnic. Documentele localității Voineasa (vezi „Voineasa în comori arhivistice” de pr. Nicolae Moga, Editura ROTIPO, Iași 2020 ) atestă existența neamului Bratu, cu rude în Rășinari și cu o bunăstare și o vizibilitate remarcabilă în localitatea Voineasa. (Vezi. Cele 18 Documente, dintre 1809 și 1880, cu trmitere la numele Bratu/remarcabil fiind actul din 1880/ din 5 feb,/Act de mutație, care confirmă o vânzare parțială a averii, cu imensa sumă, de 500 de lei!
Despre roirea oamenilor și omogenizarea obiceiurilor tradiționale, a felului specific impus de ocupații și de condițiile de mediu, sub o generică amprentă „ungurenească”, pe arealul Mărginimii Sibiului , pe plaiurile submontane ale Carpaților Meridionali și pe văile intramontane se pot documenta procese demografice, fenomene sociale complexe (mai mult decât transhumanța, impusă de pastoralul tranhumant!). Bejenia unor roiri în masă, la reașezarea geo-politică a imperiilor, condiționările abrupte- privind confesiunea religioasă, impozitările abuzive, discreditările etnice, obligațiile miltare excesive erau motive întemeiate de distanțare, din fața legilor absurde. Sursele de informare, din atâtea Monografii , ale localităților pot contribui la deslușirea atâtor ipoteze incerte și ne pot feri de sentințe scornite din fantezie și din teribilismul unor cercetători pseudo-științifici, dar care își etalează blazonul formal.
Nu mai insistăm asupra analizei textului propus de Ion Filipoiu, căruia îi vom recunoaște bogăția de date interesante, dar și fractura interpretării logice. (Informaticienii s-ar pronunța că lipsește motorul de inferențiere, în ciuda unei baze de date și fapte, care confirmă cunoașterea, nu întotdeauna deslușirea proceselor!). Adăugăm, pentru susținerea concluziei noastre asupra textului, concluzia finală a propunătorului ipotezei – ca un pietroi aruncat să dea de lucru celor interesați de … o temă provocatoare:
„Iată dar cum s-a cristalizat ipoteza prezentă aici privind periplu* eminescian în sectorul enigmatic Păltiniș-Giurgiu. Și, fiind ipoteză, evident că nu își arogă atributele infailibilității. Dar rămâne, între toate celelalte propuneri, cea mai puțin vulnerabilă, ori, dacă vreți, cea mai convingătoare, mai plauzibilă, mai verosimilă.”

*Ipoteza lui Ion Filipoiu (Traseul lui Eminescu, de la Rășinari la Giurgiu, din 1866, cu trecerea cea mai plauzibilă pe la Novaci!), fiind despre un periplu pe un enigmatic ocean montan, și cristalină în transparența ei, de ce este lăudată chiar de autorul ei? Au dispărut lăudătorii? Îi mulțumesc lui Zenovie Cârlugea care mi-a provocat interesul pentru analiza de față, dar în același timp mă întreb de ce nu a luat în cercetare chiar el, un eminescolog și nu numai, recunoscut, și în același timp cu calificare în critica și istoria literară? În ce mă privește, prezint scuze cititorilor care vor analiza părerile noastre și le mărturisesc că nu am veleități de critic literar, dar iubesc istoria, geografia și marile valori ale culturii naționale. Aici apărăm un principiu, asumat de Cercul de la Râmnic, de-a sluji Grădina românească în care este loc pentru toată lumea, fără a uita că Maica Domnului este mama Adevărului și Vieții noastre, pe Cale…

Acum… aparatul critic, suport al celor afirmate mai sus:

1. Adam Toma Băncescu/VAIDEENI, Istoria pământului natal , Editura Litera, București, 1986
(v.„Drumuri vechi” p.9-11/p.191; Traseul principal prin… Curmătura Oltețului; existența celor trei „plaiuri”: Cozia, Horezu, Novaci; tranhumanță și „bejenie” , paza plaiurilor și funcționarea schelelor/comanda…; slobozie și căderea în rumunie etc. O lucrare în 14 capitole, fiecare cu aparat critic impresionant, glosar și nume de locuri. Shițele și tabelele cu nume de oameni, trimiterea la documentele de arhive, confirmă spiritul științific autentic!) ;
2. Victor Păcală/ Monografia comunei Rășinariu, Sibiu, 1915
(lucrare premiată de Academia Română, când Ardealul era încă în Austro-Ungaria. Reține în mod deosebit conflictul dintre moșnenii români și autoritățile săsești ale Sibiului; hotarele cu vecinătățile de pe munte, nume de oameni, pe care le regăsim, bunăoară în Voineasa : Tara, Bratu, Comșa, Moga, Oancea ș.a/nume de munți și istoria multiseculară a localității, atestată de pe vremea…„bunului Atila”
3. Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan/Istoria Transilvaniei (ediția a II-a revăzută și adăugită), Editura Școala Ardeleană, Cluj-Nacpoca. 2016.
(în legătură cu situația socio-politică a Transilvaniei, legislație, context geo-politic, în perioada 1848-1867; emigrație, elită românească- importanța ei/Andrei Șaguna (acesta cu mormântul la Rășinari);
4. Eugen Petrescu/ Vâlcea-Țara lupilor getici sau Ținutul vâlcilor (-Călător prin istoria milenară a plaiurilor vâlcene-), 2 vol., Editura CONPHYS, Rm. Vâlcea, 2007.
(Reținem, din cele 900 de pagini, structurate pe localități, dicționar de personalități, note bibliografice următoarele: Băbeni/„După luptele religioase de la 1700 din Transilvania, duse împotriva unirii cu Roma, o parte din locuinorii satului, Jina (…) au trecut Carpații…”; „Peste 80 de familii dintre cele care urcaseră primăvara cu animalele în munți, n-au mai coborât toamna la Jina și, împreună cu toată „averea mișcătoare”, au coborât în sud, în apropiere de Polovragi (adică pe… plaiul Oltețului/Horezului/drumului dacic…s.n), aici fiind singura trecătoare care le conferea o oarecare siguranță (…). Mișcarea nu s-a făcut pe Valea Oltului (amonte de Câineni, unde exista Vama s.n) deoarece aici, în apropiere de Boița (intrarea în defileu! s.n) era o fortăreață de graniță v.(p.167). Brezoi/ Tot în vremea voievodului Matei Basarab (1632-1654), într-un document se amintește de plăieșii de pe Lotru, care aveau principala atribuție „să păzească munții” pe linia graniței cu Transilvania, fiind scutiți pentru serviciul lor de alte obligații față de domn. Existența acestora aici, se pare a fi mai veche decât perioada în care a fost emis documentul. Plăieșii existau pe ambii versanți ai munților Carpați, fiind recrutați în general din rândul populației satelor românești. După reformele lui Constantin Mavrocordat, în Țara Românească se oficializează această instituție prin organizarea plaiurilor, ca unități administrative ale județelor în zona de munte (…), conduse de un vătaf de plai care avea în plus obligația să asigure paza frontierei și să controleze vama. În această zonă a fost organizat plaiul Loviștea al cărui vătaf avea sediul la Câineni, unde era și vama. Plăieșii din Brezoi aveau obligația să păzească munții situați la nord de Lotru (adică exact pe hotarul/frontieră trasat, și convenit prin hrisoave, mai apoi alte acte administrative, de pe culmea munților Lotru.s.n) p.217. Comuna Câineni /Depresiunea Loviștea, în zona defileului Oltului: Turnu Roșu-Cozia. „…un mare sat de moșneni (..) Pe aici, secole la rând, oierii transilvăneni își mânau turmele la iernat (la baltă), la Câineni fiind punctul de numărătoare și carantină al oilor”/„la 1819, slugerul Tudor Vladimirescu a fost vătaf de plai la Câineni”. p.289-291. Comuna Malaia/ la hotar cu județele Sibiu (la Nord) și Gorj (la Vest), între munții Căpățânii (până la Curmătura Oltețului), apoi cu munții Parâng, până-n hotarul de azi al Transalpinei (înspre Sud și Vest!) la Nord, mărginită pe de-a întregul de munții Lotrului. „Folclorul, tradițiile și portul popular de aici, sunt specifice păstorilor ardeleni, și poartă amprenta locului de baștină al acestora. Mălaia, Voineasa, Băbeni și Vaideeni sunt singurele sate din cele 60-70 din județul Vâlcea, în care s-au așezat în anumite perioade, românii de peste munți, unde se păstrează de sute de ani nealterată tradiția, folclorul și portul popular” (p.439). Comuna Voineasa/ la limita de nord-vest a județului Vâlcea, în hotarul județelor Sibiu, Alba, Hunedoara și Gorj (în sud!) /(pe granița istorică în discuție a Ipotezelor noaste s.n). „Cea mai veche și cea mai importantă ocupație a locuitorilor a fost creșterea oilor, îndeletnicire practicată de familiile de oieri localnici sau transilvani originari în special din zona Sibiului, denumiți generic de localnici, ungureni. Strămoșii familiilor Bratu, Comșa, Droc, Tara sunt veniți din Rășinari…”/„Transportul buștenilor se făcea de la Voineasa la Brezoi încă din anul 1840, prin plutire pe Lotru”/„De la începutul sec.XVII, locuitorii comunei Voineasa, împreună cu cei din Malaia, vor disputa, timp de aproape un secol cu cei cei din Gorj și Mărginimea Sibiului, folosirea pășunilor din munți, care de drept au aparținut dintotdeauna satelor de pe Lotru, așa cum spun documentele”p.181-185 (vol. II). Comuna Vaideeni/ preia informațile din monografia citată (v.1- Adam Toma Băncescu). În vol. II, p.274, la Personalități se menționează Bratu Traian (1875-1940): -prof.univ.dr. în filozofie, autor de manuale școlare, scriitor. S-a născut la 25 octombrie 1875, în Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Ion Bratu s-a stabilit în 1873 în Voineasa, „exercitând profesiunea de cârciumar și oier”…p.274.

5. Academia Română/Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S Nicolăescu Plopșor”-Craiova / Dicționarul Istoric al localităților din Județul Vâlcea, vol I, Orașele, Editura SITECH, Craiova, 2009./ autori: Dinică Ciobotea, Cezar Avram, Dumitru Andronie, Ileana Marinaș, Ion Marinescu, Costea Marinoiu, Eugen Petrescu, Corneliu Tamaș, Nicu Vintilă. Cităm din datele prelucrate de acest colectiv, creditat științific, legate de localitatea Brezoi de la confluența Lotrului cu… Oltul.
-„Brezoiul a fost înglobat, până în 1718 în Plaiul Loviștea (…)Pe harta întocmită în 1833, apar numai satele din nordul județului Argeș (…) Ion Conea (geograful s.n) menționa în studiul Geografia istorică a Țării Loviștei de documente (…) ce precizează ținutul Loviștei (…). p.203-204/ „După ocuparea Olteniei de austrieci (1718-1739) și construirea drumului pe Valea Oltului, „Via Carolina” (1717-1722) avem date mai sigure despre numărul locuitorilor din această zonă. Pe harta rusească din 1835 se menționează existența a 35 de familii în Brezoi (…) Primele cercetări rezultate în domeniu (prospecțiuni după resurse minerale, aur, argint, spre exemplu s.n) datează din 1730 din timpul dominației austriece./În 1808 atestă că la Gura Lotrului exista un vad de trecere a apei și o cârciumă ambele aducătoare de venit lotrenilor și stăpânite de aceștia în devălmășie (obs. Prin vad puteau trece și turmele ce coborau în valea Lotrului, spre drumul oii, din spatele masivului Cozia, pe unde trecea Calea Mare, înainte de apariția Via Carolina și după distrugerea ei, la retragerea Imperiului Habsburgic din Oltenia.s.n)/În harta rusească din 1835 erau trecute 16 stâni./ Țara Loviștei era condusă de un vătaf, care își avea sediul la Câineni”/ p.216. „În vechime, trecerea Lotrului prin vad și, apoi pe pod, era în administrația moșnenilor brezoieni. Primul pod a fost construit cu siguranță de austrieci, pentru a trece șoseaua Carolina. Inundațiile din 1865 și 1866 distruseseră drumul spre Câineni, dar și podul peste Lotru. Podul a mai suferit avarieri în anii 1877 și 1878 (…) de-a lungul anilor, șoseaua (distrusă în 1739, din ordinul lui Carol al VI-lea! Dar refăcută între 1821-1660! s.n) a mai fost refăcută și modernizată. Carol Novac, fondatorul fabricii din Brezoi, a făcut-o circulabilă în 1864, fiind interesat de expediția mărfurilor spre Dunăre, nu numai Olt (prin plutărit! s.n) ci și pe drum / Drumul ce se desprindea din Via Carolina (pe valea Lotrului! s.n) cum s-a numit în vremea austriecilor, trecea prin Malaia și ulterior ajunge la Voineasa. Trecerea cea mai ușoară și cea mai spectaculoasă în Transilvania, din Voineasa era pe pârâul Pietrei, Dobrunu, Bucegi, în valea Cibinului… p.219 (traseul era conținut , explicit, de harta lui Fr. Schwantz din 1722)

6. Petre Bardașu/ Studii de Istorie, Editura CONPHYS, Rm. Vâlcea 2002.
„În anul 1934, Ion Conea publica, în „Buletinul Societății Regale de Geografie o monografie dedicată zonei situate în nordul actual al Județului Vâlcea, intitulat „Țara Loviștei”. Lucrarea de acest gen, amplu studiu de geografie istorică, printre multe date deosebit de importante făcea cunoscute cercetătorilor și publicului larg primele atestări documentare ale toponimiei din zona respectivă, într-o perioadă din istoria României săracă în știri scrise, cea a secolelor XIII-XIV …” p.33.

7. Eugen Petrescu/Județul Vâlcea-615 ani de atestare documentară 1392-2007, Editura Fortuna, Rm. Vâlcea, 2007
„ToponimulPosada are la origine termenul popular „Posadă” de trecătoare îngustă în munți, loc întărit în mod natural (care servea în vechime ca punct vamal)…” p.20/ „Comuna Câineni, sub vechea atestare Genune (28 martie 1415) și Câineni (7 august 1451) (…) „are vama de la Câineni dintre munți”/p.55-56/ „Hrisovul lui Radu cel Mare din 20 ianuarie 1505 prin care voievodul întărește Mânăstirii Cozia vama de la Genune/Câineni…”, „Toponimul Voineasa este atestat documentar ca munte la 9 iunie 1520, dată la care , voievodul Neagoe Basarab dă un hrisov de întărire a așezământului făcut de Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, prin care se stabilește hotarul dintre Țara Românească și Transilvania: Însă să se știe: pe unde curge apa Fratelui, dinspre partea de răsărit și se varsă în apa Oltului, iar din partea de apus, unde curge Râul Vadului și se unesc toate la Vadul Genunei, care este mai sus de Câineni și de acolo pe Râul Vadului până la Obârșie, la stâlpul lui Neagoie, și până la vârful Muntelui Negru. Astfel de acolo tot pe vârf către partea de apus, muntele Voinesei și de acolo, tot pe vârf până la Piatra Albă și de acolo tot pe vârf până la vârful Muntelui lui Pătru.Această fixare de graniță între Ardeal și Oltenia este cea mai veche făcută cu bună și reciprocă înțelegere, nu în urma unui conflict.” p.134-135.
8. Nicolae Daneș/ Județul Vâlcea-Împărțirea administrativ-teritorială, așezările și populația. Istoric, evoluție, atestări documentare, Editura CONPHYS. Rm. Vâlcea, 2013.
„Lucrarea (…) întocmită de un grup de profesori de geografie, coordonat de autor s-a extis, mai târziu, în „Enciclopedia Județului Vâlcea” (lucrare în trei volume)”, Reținem pentru studiul nostru, doar incursiunea în istoria cartografiei și prezentarea hărților cunoscute pentru zona noastră de cercetare (nordul Olteniei!). Informațiile privind administrarea plaiurilor, organizarea pazei frontierei, evoluția legislației administrației, în perspectiva istoriei.. Remarcăm aici „Indicele după județe a comunelor orășiane și rurale din Munenia, 1861 (publicat în Oficiu Statisticu 1861), care anticipează, legea organică din aprilie 1864, care pentru Județul Vâlcea, constată Plaiurile Horezu și Cozia. (pentru studiul nostru relevante!), alături de altele. În Plaiul Cozia sunt conținute, într altele și satele Văii Lotrului: Voineasa, Ciunget, Malaia, Brezoi, cele din defileul Oltului pe partea dreaptă (Râul Vadului, Câineni, Robești, Sărăcinești, Țuțulești, Călinești, Proieni, Călimănești, Gura Văii etc.), Cele de sub munte, privind spre vest până la pârâul Otăsăului; Muereasca, Olănești, Păușești-Măglași, Pietrari etc. Plaiul Horezu având arondate în principal satele de la gura plaiurilor montane: Vaideeni, Mateesti, Milostea, Horezu, Măldărești, Costești, Recea, Urșani, Tomșani etc.

9. Corneliu Tamaș, Em.Valentin Frâncu/Istoria Județului Vâlcea, vol I.Editura CONPHYS, Rm, Vâlcea, 2012
„Din anul 1520 se păstrează prima hotărnicie privind delimitarea hotarului dintre Țara Românească și Transilvania în nordul Olteniei care cuprinde și județul Vâlcea…” p.263/„…austriecii au căutat și mai mult să lege Vâlcea și Oltenia de Transilvania, curățind Oltul, făcându-l navigabil și începând construcția șoselei numită, mai apoi, Via Carolina, urmând cursul Oltului de la Râmnic, până la granița de sud a Transilvaniei. Generalul (Eugeniu de Savoia s.n) a raportat Consiliului de război că, făcând Oltul navigabil, vasele austriece ar putea parcurge distanța din sudul Transilvaniei până la Râmnic, în mai puțin de o zi. Canalizarea Oltului se făcea prin aruncarea în aer a stâncilor de sub apă, lucrare ce trebuia făcută de căpitanul Scwantz von Springfels. De asemenea acest inginer mai trebuia să întocmească o hartă a Olteniei…” p.351-352.;

10. Pr. Nicolae Moga/ Voineasa în comori arhivistice-500 de ani de la atestarea documentară a Comunei Voineasa(09 iunie 1520-09 iunie 2020) Editura ROTIPO, Iași 2020.
Lucrarea conține o colecție de 394 documente, între care și hrisoave domnești. Se atestă existența familiei Bratu, cu o bună stare în Voineasa, originară din Rășinari. Problemele legate de administrarea moșiilor, pășunatului munților și administrarea în devălmășie. Reținem aici importanța hrisovului de atestare a Voinesei în 1520 (ca munte pe hotarul cu Transilvania) și Documentul regal din 10 aprilie 1888, prin care Carol I, ratifică legea, care finalizează convenția cu Austro-Ungaria privind hotărnicia (după 4 ani de tratative!): vezi Monitorul Oficial, nr.9, din 10 (22) aprilie 1888, p.176/sau cartea menționată (pr. N.Moga) p.175-176;

11. Gelu Efrim/ Brezoi-personalități, persoane și familii Editura STUDIS, Iași, 2019
Invocăm lucrarea pentru informațiile adăugate privind personalitatea lui Traian Moșoiu. Acesta în august 1916, trece frontiera în Ardeal, pe traseul: Brezoi-Malaia-Voineasa-Dobrunu! Studiind Memoriile, scrise de general, aduce informații concludente despre drumul până la graniță, timpul de deplasare, dar și „călăuzele” stabilite pe valea Lotrului, dar originare din Rășinari (vezi căpitanul Oancea, comandantul bateriei de munte! p.153-156 ;
12. Pr, Nicolae Moga, Loviștea în date, Sibiu, 2011 și Gelu Efrim, Brezoi o istorie în date Brezoi 2013 (lucrări cu sursă de informare comună!)
Vom consemna câteva evenimente semnalate de cărțile autorilor menționați:
-1866 Mihai Eminescu, plecat din Rășinari, călăuzit de ciobani, a trecut frontiera în mod clandestin, până în valea Lotrului, apoi la Râmnic;
-1898, Prințul Ferdinand înconjurat de suita sa și ministrul I C Brătianu, au făcut o vizită pe Valea lotrului, continuată prin munții Gorjului;
-1902 Al. Vlahuță vorbește despre Mândra, Păpușa, Mohoru, Piatra Tăiată și alte piscuri ale Parângului;
-1905 La Brezoi s-a construit Casa Oancea (Hotel!);
-1907. Geograful Em. de Martonne face cercetări în munții Lotrului și Oltului;
-1908 la Brezoi este semnalată prezența maiorului Traian Moșoiu (Batalionul 30, Muscel);
-1916 trece pe Valea Lotrului Ion Agârbiceanu, venind de la Orlat;
-1919 se desfințează vama Râul Vadului/Câineni;
-1928 Ion Conea face o excursie peste munte, de la Câineni la Voineasa.

Obs. Cităm cele preluate din cartea inspirată de „Memoriile” lui Traian Moșoiu:„În 13 august 1916, mă aflam la Brezoi, era 2 după amiază și, printr-o telegramă, se comandă să mă prezint la Corpul I Armată Craiova (…) La Craiova am întâlnit pe generalul Dragalina. Ni s-a citit ordinul Ministrului de Război , Ion I Brătianu. Grupul Olt-Lotru va trece frontiera ungară în ziua de 14 august ora 9 seara. Fiind 54 de km până la graniță, Grupul Lotru (format din 5 batalioane) s-a pus în mișcare după orele 12 ziua, pe direcția Brezoi, Malaia, Voineasa, Dobrunu…” (…)„ la ora 5,30 în zona graniței s-a deschis foc de artilerie (vezi… bateria de munte de sub comanda căpitanului Oancea! s.n) fiind luați prizonieri și material de război”. Apoi autorul Gelu Efrim (vezi Nota Bibl.11), privind retragerea consemnează: „Apoi Corpul Alpin Bavarez, care avea ostași aleși, echipați și antrenați pentru războiul de munte, susținut de artileria grea, respinge armata română. (Atenție la treseul de intrare al acesteia…!s.n). Coloanele trec prin Cindrelul și Șteflești în Munții Lotrului ocupănd poziții în Robu, Vladu, Murgașu. Armata română a fost învinsă și s-a retras pe Valea Oltului satele fiind ocupate de trupele germane” (este vorba de satele văii Lotrului care vor sta sub ocupație și administrație străină, până în febr. 1919),

13. Marian Pătrașcu, Nicolae Daneș/ Monografia Comunei Câineni, Județul Vâlcea, Editura Fortuna, Rm. Vâlcea, 2008
Lucrarea are ca autori un inginer chimist, cercetător recunoscut și un licențiat în geografie-istorie. Are un aparat critic (Bibliografie/Note) cu 454 de … referințe documentare, un cuprinzător indice onomastic de 50 de pagini, un glosar-pentru cuvintele cu sensuri locale și variantele de pronunțare!-, tabele, hărți, personalități reprezentative ale localității și un album foto. Cităm din ampla cercetare doar câteva argumente în susținerea temei noastre. Despre cartografierea zonei în discuție ni se prezintă, amănunțit, numeroasele hărți și rapoartele descriptive asociate. Între toate acestea Harta lui Fr. Scwantz „este foarte amănunțită, conținând 22 de capitole, în care sunt prezentate locurile bogățiile și locuitorii provinciei”, p.96 (este vorba despre Oltenia, întrată sub stăpânire austriacă în perioada 1718-1739). Harta lui Schwantz ( 30 aprilie, 1723), este valorificată mai departe de Brendt, Bauer ( 1778-lucrarea acestuia fiind socotită primul dicționar geografic al Țării Românești. p.97), Sultzer (1781), Schmidt (1774), Pazzini Carli (1790). „despre celebra hartă a lui Schwantz au scris între alții, N. Docan, I.C.Băcilă și Ana Toșa-Turdeanu (…) Este formată din 4 foi de alamă cu dimensiunile 58 X 64 de cm, foarte amănunțită –nimic n-a fost însemnat din ce n-a fost umblat, preciza Schwantz în raportul descriptiv ce însoțește harta, raport depus cu ea la Cancelaria Imperială de la Viena în 1723!” p.55 /Harta inginerului Brendt, inspirată de Schwantz, se află în colecția de hărți a Academiei Române!/ despre paza hotarelor se subliniază : „Un rol însemnat l-au avut satele actualei comune Câineni în asigurarea pazei liniei de graniță dintre Țara Românească și Imperiul Habsburgic (până în 1867, apoi se va vorbi de Austro-Ungaria! s.n). paza potecilor de graniță, pe unde se putea trece dintr-o parte în alta cu mărfuri sau cu turmele de oi, era asigurată de pichetele grănicerești de pe linia Carpaților. După 1851 numărul acestor pichete a fost redus, paza asigurându-se cu un număr mai mare de străjeri. Ținerea pichetelor era încredințată locuitorilor din așa numitele sate cordonașe , adică cele mai apropiate de pichetele respective..” p.99/ „în 1851, schela mare de la Câineni unde se făcea numărătoarea vitelor și oilor transhumante se mută la Râul Vadului. Între vameșii de la Câineni și proprietarii turmelor de oi care treceau pe aici s-au înregistrat numeroase incidente, cauzate mai ales de abuzurile la care se dedau primii…”p.99./„pentru lichidarea acestor situații, în anul 1865 guvernul român a dat o lege pentru reglementarea drepturilor și obligaților oierilor…” p.100.
*Anul 1866, evenimente importante, pe scena geopolitică…
-Febr.1866, Al. I. Cuza este obligat să abdice în favoarea unui principe străin, din Casa de Hohenzollern, susținut de puterile garante, dar nu de imperiile, Austriac și Otoman!
-Principele Carol, acceptat prin plebiscit, călătorește în travesti, prin Imperiul Austriac, acesta fiind pe picior de război cu Prusia – vezi confruntarea de la Sadova!
-se iau măsuri de siguranță la graniță, împotriva unei intervenții militare austriece, în Principate (un motiv în plus ca la Vămile de trecere, să se întărească vigilența în acest an 1866! s.n)

Concluzie: trecerea clandestină prin Vame devine contraindicată. Trecerea prin Vama Cucului, rămâne o posibilitate, facilitată de cunoașterea plaiurilor și a posibilelor călăuze, care respectau pe localnicii lor remarcabili, precum un preot dintr-un neam de vază! Fără o consemnare explicită, varianta este evident sub semnul probabilității, dar din analiza comparativă de aici, trageți fiecare concluzia personală!
Mihai SPORIȘ

24 ianuarie 2021

Leave a Comment

Previous post:

Next post: