PRIMIMĂRIA RÂMNICULUI MODERNIZEAZĂ CIRCULAȚIA ȘI DEZINSECTEAZĂ ORAȘUL

by Primaria Ramnicu Valcea on July 20, 2022

Post image for PRIMIMĂRIA RÂMNICULUI MODERNIZEAZĂ CIRCULAȚIA ȘI DEZINSECTEAZĂ ORAȘUL

Prin Ordin al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, s-a aprobat o primă tranşă de cinci obiective de investiţii din cele 12 propuse de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru finanţare în cadrul Programului Naţional ”Anghel Salgny”. Este vorba de proiectele ”Amenajare sens giratoriu intersecţia Calea lui Traian cu strada Posada”, ”Arteră de circulaţie între splaiul Independenţei şi strada Morilor, inclusiv pod peste râul Olăneşti”, ”Arteră de legătură strada Matei Basarab – lacul Nord – bulevardul Republicii – strada Nicolae Titulescu”, ”Arteră de circulaţie între splaiul Independenţei şi strada Corneliu Tamaş” şi ”Amenajare sens giratoriu strada Copăcelu, km. 189+700” (la intersecţia cu drumul spre Ocnele Mari), pentru care, în perioada următoare, va avea loc semnarea contractelor de finanţare. Preocuparea Municipalităţii Râmnicului de accesare de fonduri din surse externe dă roade şi în cazul colaborării cu Compania Naţională de Investiţii, care a anunţat că vineri, 15 iulie, s-a semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul ”Construire creşă mare” în Goranu; în ceea ce priveşte cealaltă creşă din Râmnic realizată tot prin intermediul CNI – ce urmează a fi construită pe strada Morilor – Primăria Municipiului a predat săptămâna trecută amplasamentul în vederea demarării lucrărilor.

(foto ataşată)

• • •

Primăria Râmnicu Vâlcea anunţă că în perioada 21 – 28 iulie se vor executa tratamente la sol de dezinsecţie şi deparazitare împotriva ţânţarilor şi căpuşelor pe spaţiile verzi aparţinând domeniului public al municipiului; în cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, perioada pentru tratamentele de dezinsecţie şi deparazitare se va decala sau prelungi. Produsele utilizate sunt K-OTHRINE SC 25 (substanţă activă: deltametrin) şi GHILOTINA MICRO SCOPE (substanţă activă: cipermetrina), fac parte din grupa Xn şi Xi de toxicitate şi sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii. Tratamentele la sol de dezinsecţie şi deparazitare se vor efectua seara, începând cu ora 22.00. Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului sunt rugaţi să ia toate măsurile necesare de protecţie pentru familiile de albine şi viermii de mătase pentru evitarea contactului cu substanţele insecticide distribuite pe zonele verzi aparţinând domeniului public.

(foto ataşată)

___________________________________________

„NUNTA DE AUR” LA ARENELE „TRAIAN”

       34 de cupluri de râmniceni au fost sărbătorite de Primăria Râmnicului cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie

Marţi dimineaţa, la Arenele ”Traian”, un alt eveniment ”Nunta de Aur” a adus bucurie în viaţa a 34 de cupluri de râmniceni care au împlinit recent 50 de ani de căsnicie. Într-un cadru festiv, pe acorduri de muzică veche, primarul Mircia Gutău a fost onorat să ureze celor aniversaţi să se bucure, împreună, de mulţi ani sănătoşi şi să le ofere o ”Diplomă de fidelitate”, precum şi un premiu constând în tichete sociale cu valoarea de 600 de lei pentru fiecare cuplu. Manifestarea – care, în unele cazuri, a adus laolaltă întrega familie a perechii sărbătorite – este cea de-a doua organizată în acest an; de la debutul acţiunii, în august 1999, 1455 de cupluri au primit într-un cadru oficial expresia sentimentelor de respect din partea administraţiei municipale.

(foto ataşate)

Leave a Comment

Previous post:

Next post: