“PUIŞORUL CUCULIŢĂ” ARIEL INTER FEST – TEATRUL MUNICIPAL “GUGUŢĂ” DIN CHIŞNĂU

by Petre CICHIRDAN on August 9, 2013

Există oare pe lumea asta vreun copilaş care nu vrea să aibă casă, nu vrea să aibă părinţi? Dar credeţi cumva că păsărelele, animăluţele şi toate vietăţile sunt altfel? Nu, nu, nu! Şi ele vor să aibă părinţi, şi ele vor să aibă casă! Şi puişorul Cuculiţă din spectacol vrea acelaşi lucru, dar el nu înţelege de ce e singur pe lume şi de ce e atât de trist. Dar nu-i nimic, bunul Dumnezeu are grijă nu doar de oameni, ci şi de vietăţi. Oare cine-i construieşte lui Cuculiţă casă în pădure şi cine-l învaţă regulile vieţii? Cine-l face fericit? (prezentarea spectacolului-site Teatrul Guguţă)

La aceste întrebări au încercat să răspundă, şi au reuşit, cei patru actori şi păpuşile lor de la Teatrul Municipal Guguţă din Chişnău: Alina Alferova, Ana Stăvilă, Denis Margine şi Inga Marcu-Rementov, în piesa “Puişorul Cuculiţă” de Aurica Plăcintă şi în regia lui Victor Ştefaniuc. Un spectacol în aer liber, reuşit, în Zăvoi, dat în faţa copiilor pe esplanada din faţa Teatrului Ariel.

Să aibă toţi copiii o casă, idée centrală a piesei, nu numai casă, ci şi prieteni, drepturi egale la viaţă etc. pare a fi ecoul verbal al feeriei muzicale « Povestea micului Pan » de Laurenţiu Profeta care, nu demult, încânta copiii Râmnicului într-un concert pe scena Filarmonicii noastre…Iată, acum în Zăvoi, ambasadorii artei teatrului din Chişnău, pentru copii, ne-au încântat pe noi cei mari (care trebuie să le asigurăm aceste drepturi) dar mai ales pe cei mici, în acest spectacol atât de sugestiv interpretat de tinerii actori…O piesă, căreia merită să îi trecem în revistă cele câteva idei mesaje întâmplări fiindcă merită a fi reţinute…şi să începem cu prezentatoarea Gabriela Lungu care a deschis spectacolul:

– Bună ziua dragii noştri spectatori. Suntem Teatrul Municipal de Păpuşi « Guguţă » care am venit tocmai de la Chişnău, din Moldova. Nu am venit cu mâna goală fiindcă toată lumea ştie cât de măriminoşi sunt moldovenii. Am venit cu două spectacole. Cel de astăzi este unul foarte îndrăgit de copii fiinndcă el reprezintă drepturile copilului…A mai fost prezentat în România şi fiindcă a avut succes, l-am mai adus odată, acum!

Spectacolul începe cu puiul de cuc care cântă că e singur şi nu are cu cine să se joace… « Cucu, cucu! mă duc şi eu să caut o casă » mai adaugă el… Nimereşte într-un loc cu puii de cioară care se jucau de-a număratul, fiindcă mergeau la şcoală; dar apare cioara mamă care îl goneşte din mijlocul puilor ei:  « Cum îndrăzneşti să te joci cu copii mei ?…Auzi, să meargă la şcoală cu puii mei! vai, o să mă plâng la Barză împărat »! În drumul său întâlneşte Vulpea Roşcată: « Câtă nedreptate în pădurea noastră…că-s urâtă şi roşcatăăă…nu am nici un prieten pe care să-l mângâi cu coada asta stufoasă ». Cucu, cucu … « hei, nu maiplânge eşti aşa de frumoasă ». Pădurea surprinde minciuna vulpei: « Ce ruşine, Vulpea să mănânce puiul de Cuc »…Spre deosebire de Cocostârc care, văzând fapta cumătrei roşcate, s-a hotărât să trăiască în prietenie cu puii de broască : « Prin câte păduri am umblat aşa ceva n-am aflat…De azi promit să devin vegetarian. să-mi cadă ciocul dacă o să mă mai ating de una din voi ». Cucu, cucu… « Toată lumea trebuie să ştie că exist şi eu, cucu, cucu. Înainte de finalul frumoasei piese pentru copii, pentru ei, dar mai ales pentru cei mari, pe rând, actorii mânuitori de păpuşi au prezentat lozincile: Toţi copiii au dreptul la propiul nume şi naţionalitate! Toţi copiii au dreptul la joacă! Toţi copiii au dreptul la o casă în care să poată locui! Toţi copiii au dreptul să spună ceea ce doresc! Toţi copiii au dreptul să meargă la şcoală şi să primească informaţii! Toţi copiii au dreptul să trăiască fără frică! Nimeni nu are voie să lovească copiii! Copiii nu pot fi maltrataţi, exploataţi sau discriminaţi!

 
Doina Migleczi si Gabriela Lungu

Leave a Comment

Previous post:

Next post: