SABINA CUPRIAN – UN DOCTOR ȘI UN SCRIITOR DE EXCEPȚIE

by Constantin GEANTA on December 28, 2023

Post image for SABINA CUPRIAN – UN DOCTOR ȘI UN SCRIITOR DE EXCEPȚIE

Doctor Cuprian Sabina  născută pe 10 decembrie 1938 a încetat din viață pe 8 decembrie 2023 și a fost înmormântată la Cimitirul din Jiblea Veche. A fost fiica învățătorilor Constantin și Maria Cuprian. Noi pacienții îi spuneam Domnișoara doctor. A avut un frate Constantin (Tică) Cuprian, profesor de istorie, care a fost director la Școala          Gimnazială ,,Șerban Vodă Cantacuzino” (Școala Generală) din Călimănești.

                Deși am fost pacientul dumneaei de la 17 ani și o cunoșteam de când l-a tratat pe bunicul meu Calboreanu Corne,l pe care l-a salvat dintr-un infarct miocardic avut în anul 1974, efectiv am fost aproape de dânsa începând cu anul 2014. În cei aproape 10 ani cât am mers la consultații, de câte ori nu mă simțeam bine și avem probleme în special cu inima, am ajuns să o cunosc ca doctor și ca om

Era un doctor foarte bun. Absolvise  Facultatea de Medicină Generală din cadrul Institutului Medic – Farmaceutic Cluj. Era  un om de cultură rară. Avea o memorie fantastică recitându-mi din poeți precum Virgiliu, Horațiu, Ovidiu, Shakespeare, Tagore, Alecsandri, Eminescu și mulți alții.

Avea cunoștințe vaste de literatură, istorie ș filozofiei. Îmi vorbea de Marin Preda, Nichifor Crainic, Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Sadoveanu, domnitorii români, Ferdinand I, Carol al II-lea, Biserica de la Cetățuie din Râmnicu Vâlcea și de depre multe altele. Reproducea  din memorie  citate din filozofi precum  Aristotel, Marc Aureliu, Blaga. Îmi vorbea despre cărțile lui Octavian Paler și Mircea Cărtărescu. Discutam cu dânsa despre situația politică de azi. Îmi vorbea despre familia sa, despre oameni pe care i-a cunoscut, dar și depre numeroasele cărți pe care le citise. Îi plăcea muzica simfonică și opereta. Am amintit acestea doar pentru a sublinia un mic aspect din vasta sa preocupare culturală.

                Participând la numeroase Congrese de medicină care aveau loc anual la Căciulata îmi vorbea despre discuțiile pe teme medicale care avuseseră loc.

                M-a impresionat mult Jurnalul dumneaei. În acesta se aflau însemnări despre starea vremii, despre lecturi, despre întâlniri cu foștii colegi de școală și de medicină. Stilul era unul plăcut captivant. Simțeai cum trăiesc și discută personajele prezentate. Parcă te aflai în fața unui mare și autentic scriitor.

                Ar fi bine dacă acest jurnal s-ar tipări cu acordul familiei. Acesta este o pagină de autentică istorie contemporană care ne prezintă impresiile unui om care a participat la evenimente legate de istoria localității noastre pe o perioadă de câteva decenii.

                Ca medic domnișoara  doctor Sabina Cuprian a participat de-a lungul activității sale la congrese și seminarii și a primit  numeroase premii, care au atestat calitatea serviciilor sale medicale.

                        Din numeroasele  medalii, diplome și distincții primite amintim  :

  • În 1973 prin Decretul 316 al Consiliului de Stat, medicului Cuprian Sabina, i s-a acordat medalia „Meritul Sanitar”; 1978, 1982.
  • Diplomă de Aur pentru merite deosebite în activitatea de Cruce Roșie;
  • Diplomă jubiliară cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la constituirea Crucii Roșii; 2005.
  • Diplomă de Onoare cu prilejul sărbătoririi atestării și declarării zilei de 20 Mai, ca zi aniversară a localității Călimănești; 20 Mai 2012.
  • I s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al orașului Călimănești – pentru dăruirea cu care s-a implicat o viață întreagă în exercitarea nobilii profesii de medic și pentru conștiința și demnitatea cu care și-a făcut datoria zi de zi; 2013.
  • Diplomă de excelență cu prilejul sărbătoririi a 625 de ani de la atestarea documentară a orașului Călimănești

                A marcat-o acel moment, din 20 mai 2012, când a primit titlul de „ Cetățean de Onoare al orașului Călimănești”, pentru că în acel an se împliniseră și „50 de ani de la terminarea facultății de medicină”, moment la care a fost prezentă la Cluj-Napoca, alături de colegii ei de facultate.

                Este coautor la vol. Enciclopedia Județul Vâlcea. II – Localității urbane. Orașul Călimănești, capitol ,,Ocrotirea sănătății. Starea  de sănătate a populației.” 2012.

                A condus mulți ani colectivul dispensarului medical Călimănești.

                După pensionare a lucrat  într-un  cabinet privat mulți ani. Mii de pacienți au beneficiat de-alungul timpului de serviciile sale medicale.

                Dumnezeu să o ierte!

Leave a Comment

Previous post:

Next post: