Studiate de către Constantin Brâncuși, scrierile fizicianului, medicului și ocultistului francez Gérard Anaclet Vincent Encausse, cunoscut sub pseudonimele Papus, respectiv Tau Vincent, ne oferă numeroase indicii deosebit de utile, de fapt chiar proba ori dovada biografică/bibliografică pentru a putea afirma, în deplinătatea rigorilor activității de cercetare, că sculptorul a avut cunoștințe matematice complexe și chiar a inclus în substratul operelor sale de artă rezultatele unor calcule atipice, vag teoretizate la acea vreme.
Este vorba despre anumite operații (proto)aritmetice, socoteli ancestrale, arhaice, prepitagoreice, de adunare prin numărare și alăturare, de reducere a unui număr complex la o singură cifră prin însumări consecutive, respectiv de inventariere a literelor unui nume ș.a.m.d.
Toate acestea vin să completeze spectrul sofisticatului limbaj artistic al mentorului sculpturii moderne și contribuie la revelarea unor noi aspecte ale crezului său estetic, deschizând nebănuite căi de interpretare a valoroaselor, ba chiar sacrelor sale creații.
„La capătul drumului, ca și dincolo de el totul se confundă cu Divinitatea.” Constantin Brâncuși
Opera celui ce este recunoscut drept părintele sau mentorul sculpturii moderne a fost supusă, de-a lungul timpului, unei multitudini de interpretări ce nu se exclud reciproc, ci se completează armonios, căile de abordare având ca puncte de plecare fie tradițiile populare sau ancestrale românești, fie cultura indiană, civilizația egipteană, arta africană, geometria sacră, anumite curente/doctrine religioase precum isihasmul etc.
Nu neapărat ca modalitate alternativă de pătrundere a semnificațiilor de substrat, inerente oricăror capodopere, prin studiul de față se propune, fără pretenția unui statut aparte, o adăugire inedită la controversatele scenarii enunțate până acum cu privire la teoria numărului în lucrările maestrului, tratatul de față extinzând orizontul interpretativ până la iudaism și cabala.
În acest sens, se impune a clarifica, mai întâi, dacă aspectele expuse prin ilustrațiile atașate, respectiv prin explicațiile aferente – toate fiind deja publicate repetat în diverse studii semnate sub pseudonimul Pavel Floresco – sunt doar pure coincidențe, efecte ale providenței sau fericite întâmplări ori, dimpotrivă, dacă toate acestea nu cumva sunt elemente constitutive ale unui crez (artistic) elaborat cu premeditare, desăvârșit la modul extrem, sinonim perfecțiunii și nu doar apropiat acesteia.
Ilustrațiile au caracter didactic, explicativ, menirea lor nefiind de a reproduce lucrările brâncușiene de artă
Fără a-i lua în considerare fundația și elementul bazal, „Coloana fără Sfârşit” are – conform acordului unanim al istoricilor de artă, cercetătorilor, specialiștilor în domeniu sau autorilor literaturii de specialitate – 15 elemente romboedrice întregi şi încă unul amplasat jumătate jos, jumătate sus, adică un total de 16, fiecare cu înălţimea de 1,8 m.
Așa cum am mai scris, încă din (anul) 2012, atât pe blogurile personale Curcubeu peste enigma Graalului sau Codul lui Brâncuși, cât și în revistele de cultură Brâncuși, Confesiuni, Lamura, Convorbiri literare, respectiv în cartea Brâncuși, enigma. Taina lumii și secretul vieții, se poate observa că tocmai aceste numere (16, respectiv 1,8) sunt chiar constituentele cunoscului phi – 1,618… (a nu se confunda cu pi – 3, 14…).
Denumirea în (limba) franceză – „La Colonne sans fin” are 16 litere, în vreme ce titulatura în română – „Coloana fără Sfârşit” este compusă din 18 semne grafice; 16 și 18 devin prin alăturare 1618, trimitere evidentă la 1,618…
Împărţind înălţimea „Coloanei…” la cea a unuia dintre elementele sale, pe de o parte, dar şi la numărul elementelor respective, pe de altă parte, obţinem rezultatele 16,2 (Gheorghiu 1968: 163) – deja evidenţiat de către cercetători –, respectiv 1,83; întâmplător sau nu, primele două cifre ale ambelor rezultate (adică 16 din 16,2 şi 1,8 din 1,83) sunt exact cifrele din care este constituit numărul de aur – 1,618…
„Poarta Sărutului” are înșiruite pe faţete câte 16 ideograme ale sărutului şi încă două esenţializate pe stâlpi, 18 în final, numerele 16 şi 18 fiind o trimitere criptată către numărul 1,618… O altă combinaţie conduce spre acelaşi rezultat: denumirea „Templul Sărutului” (utilizată uneori de către sculptor pentru „Poarta…” sa) are 16 litere, iar cea de „Coloana fără Sfârşit” conţine 18, astfel încât, prin reunire, se ajunge exact la cifrele constituente ale aceluiaşi număr, adică 1,618…
Aceeași modalitate de calcul atipic poate fi aplicată cu succes pe numeroase titulaturi în diverse combinaţii; trebuie precizat că denumirile respective încă sunt unele originale sau oficiale, altele fals atribuite, dar temeinic încetăţenite, adesea intens controversate, rareori confirmate şi acceptate.
Relevant este cazul numărului literelor din numele românesc al operei „Domnişoara Pogany” (16 caractere) şi cel francez (neabreviat), „Mademoiselle Pogany” (18 caractere), numere care, alăturate, devin 1618, trimitere la 1,618…
Cifrele constituente ale lui phi mai pot fi regăsite, astfel, într-o multitudine a denumirilor brâncuşiene (aşa cum sunt ele întâlnite bibliografic, fie în română, fie în franceză), numărând literele şi reunind rezultatele:
– „Tête de jeune femme”, „Rythmes affrontés”, „L’esprit de Bouddha”, „La Table du silence”, „Le Temple du baiser”, „La Colonne sans fin”, „Borne de frontière”, „La Pyramide fatale”, „Templul Dragostei”, „Templul Sărutului”, „Portalul-monument”, „Portal Monumental”, „Domnişoara Pogany” (16 litere);
– „La Sagesse de la Terre”, „La Fontaine de Narcis”, „L’oiseau dans l’espace”, „Micuţa franţuzoaică”, „Țestoasa zburătoare”, „Coloana fără Sfârşit”, „Mademoiselle Pogany” (18 litere).
Exemplele sunt mai numeroase, lista ar putea continua…
Simpla inventariere a unor elemente grafice ale desenului brâncușian „Cinq fleurs” (tulpina – 1, ramurile acesteia – 6 şi petalele fiecărei flori – 18) scoate la iveală cifrele constituente ale numărului de aur cu valoarea 1,618…, ceea ce induce posibilitatea că avem de-a face cu o reprezentare criptată a acestuia; este adevărat, numărarea în sine rămâne dificilă, deoarece filamentele lungi, trasate din centru, se suprapun petalelor şi se confundă cu acestea, însă faptul că numărul petalelor respective tinde spre 18 trădează pretinsa intenţie a desenatorului. Un rezultat concludent al numărătorilor se obţine la petalele celei mai mici dintre florile de pe desen.
Șapte este suma finală a cifrelor constituente din numărul modulelor „Coloanei fără Sfârşit”; opinia unanimă a cercetătorilor este că, structural sau constructiv/tehnic, excluzând fundația și soclul, opera aceasta are 15 elemente romboedrice întregi şi încă unul amplasat jumătate jos, jumătate sus, adică un total de 16, număr format din cifre a căror sumă face şapte (1 + 6 = 7).
Privită frontal, „Poarta Sărutului” are pe fiecare dintre fațetele mari ale arhitravei ideograme tot în număr de 16, iar rezultatul final este şi în acest caz acelaşi: 16 = 1 + 6 = 7.
După cum bine se ştie, „Aleea Scaunelor” este formată din două rânduri a câte 15 piese şi o bancă, adică 16; din nou, 1 + 6 = 7.
Numărul total al scaunelor de pe ambele şiruri ale „Aleii…” este 30, care, adunat cu numărul total al pieselor „Mesei Tăcerii” (o masă şi 12 scaune, adică 13), face 43; 4 + 3 = 7.
Acelaşi este rezultatul cu valență de element cheie la care se ajunge şi prin suma cifrelor constituente din numerele specifice unor opere amplasate alăturat (considerate continuu și nu disparat/aleatoriu) în Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” Târgu-Jiu: 30 – scaunele de pe alee, 1 – masa, respectiv 12 – scaunele din jurul mesei: 3 + 0 + 1 + 1 + 2 = 7.
Complementar interpretărilor deja cunoscute, celebrul desen brâncușian cu adnotarea „Relativement, tel que moi” conţine, de asemenea, câteva elemente, prin care el devine și o criptogramă nu foarte complicată a numărului de aur. Analizat în spaţiu, triunghiul superior devine o piramidă cu trei laturi, din care pot fi văzute două feţe, a treia sau cea din spate putând fi intuită, iar cercurile devin, la rândul lor, secţiunea unor cilindri concentrici. Spaţiul din care a fost extrasă respectiva piramidă este, desigur, un vid de piramidă cu câte şase trepte pe fiecare dintre cele trei faţete (două vizibile, una intuitivă).
Pentru a obţine cifrele constituente ale numărului de aur, nu trebuie decât inventariate elementele geometrice şi alăturate rezultatele obţinute: centrul sau vârful vidului de piramidă – 1; cercurile concentrice ori cilindrii concentrici reprezentaţi sub forma unei secţiuni – 6; totalul de trepte al vidului de piramidă (câte şase trepte pe cele trei feţe, două vizibile, una intuitivă) – 18. Pe această cale se ajunge la numărul 1618, care nu este altceva decât o trimitere pretenţios denumită ermetică (fără marcarea grafică a virgulei) la 1,618…
Cât despre echivalența 1,618… = 7 (acesta din urmă este un veridic simbol cifric al divinității), semnificațiile ei sunt evidente, deoarece respectiva cifră apare foarte des în Biblie, cel mai vestit caz fiind cel al „zilelor”/erelor în care Dumnezeu a făcut lumea. Chiar și astfel, orice concluzie (matematica naturii ar reprezenta proba existenţei divinităţii, sacrul ascunde ecuaţíile genezei etc.) rămâne mai mult decât riscantă, mai ales dacă aspectele analizate sunt scoase din contextul epocii prin adaptare la rigorile științifice ulterioare.
Predilecţia chiar declarativă a artistului spre phi/1,618… este atât de cunoscută, încât a devenit aproape inutil de reamintit. Este de referință cel puțin unul dintre aforismele sale: „Prin artă te vei detaşa de tine însuţi. Iar măsura şi numărul de aur te vor apropia de absolut” (Zărnescu 2009: 92).
Deși judecățile de valoare încă nu-și au rostul, iar acestea, oricât de pertinente, pot oricând să conțină exagerări, este momentul favorabil unei afirmații cel puțin edificatoare: în mod cert, artistul a fost la zi cu mai toate operațiile atipice de calcul prin numărare și alăturare sau de însumare a cifrelor din care este format un număr etc.
Astfel de proceduri sunt descrise pe larg în lucrările semnate sub pseudonimul Papus, pe numele său (real) – Gérard Encausse, volume precum Știința numerelor sau Kabbala – știința secretă ori Kabbala: tradiția secretă a Occidentului; Știința secretă.
Remarcabil este faptul că toate cele abia amintite sunt scrieri pe care C. Brâncuși chiar le recomanda cunoscuților și vizitatorilor atelierului său de la Paris, după cum se poate afla din diverse dizertații (de specialitate), referitoare la viața și operele sculptorului, citatele următoare – publicate sub îngrijirea Doinei Lemny –fiind mai mult decât elocvente…
„[…] Nu era prea vorbăreț, dar se punea să vorbească de îndată ce abordam subiecte dragi lui, ezoterism, astrologie, filosofie antică. Era foarte instruit. Ne vorbea adesea de cărțile lui Papus” (Lemny 2020: 120).
„[…] Cum adora ezoterismul, își procurase câteva cărți, printre care una de Papus” (Lemny 2020: 143).
Citit, iată, de către Brâncuși, autorul menționat – Papus sau Gérard Encausse – ne oferă numeroase indicii deosebit de utile, de fapt chiar proba ori dovada biografică/bibliografică pentru a putea afirma, în deplinătatea rigorilor activității de cercetare, că sculptorul avea cunoștință de toate calculele aparent atipice, de operațiile (proto)aritmetice, de socotelile ancestrale, arhaice, de numărare și alăturare, de reducere a unui număr complex la o singură cifră prin însumări consecutive, respectiv de numărare a literelor unui nume ș.a.m.d.
În locul oricărui final, realmente imposibil în cazul analizei operei unui recunoscut geniu al umanității, fragmentele ce urmează, redate din scrierile renumitului Papus, nu mai necesită alte comentarii, fiind suficient de sugestive și edificatoare…
„Numerele cu mai multe cifre fac obiectul unor observații speciale. Mai întâi ele pot fi reduse la o cifră prin adunarea elementelor constitutive. Este reducerea teozofică cunoscută în toată antichitatea” (Encausse 2011: 13).
„Spiritul numărului este obținut prin adunarea cifrelor sale constitutive: astfel, 127 are ca spirit pe 10, rezultat din adunarea: 1 + 2 + 7” (Encausse 2011: 43).
„Aceasta constă în reducerea tuturor numerelor formate din două sau mai multe cifre în numere de o singură cifră, și aceasta prin adunarea cifrelor ce compun numărul până când rămâne doar o cifră” (Encausse 2011: 50).
„Unirea (prin alăturare și nu prin adunare) unui număr par cu un număr impar este determinată de ultima cifră” (Encausse 2011: 55).
Nuanța teosofică a artei brâncușiene a fost, mai de fiecare dată, abordată de către criticii și istoricii de artă cu maximă precauție, cu scepticism și reținere, iar aceasta pe bună dreptate, ocultismul și magia, codurile (secrete) de comunicare, mesajele criptate etc. neavând relevanță ca instrumente academice de analiză și interpretare; totuși, în vasta bibliografie dedicată sculptorului, există pe alocuri referiri la aceste aspecte, precum cele ce urmează: „Mai exact, aceasta s-a întâmplat după externarea sa din spitalul din Zürich […], când a citit cartea cu iz teozofic Isis unveiled a doamnei Blavatski, în care se vorbește de mesajul spiritual al unei doctrine secrete primordiale, din care ideile rupte de contextul lor inițial devin ulterior sursa tuturor credințelor de pe suprafața pământului” (Buliga 2010: 194).
Așa cum este precizat și în cartea Brâncuși, enigma. Taina lumii și secretul vieții (cu titlul alternativ Evanghelia primordială. Apostolatul tainic), semnată sub același pseudonim, Pavel Floresco, se impune a reaminti că există atitudini opuse unor traduceri sursiere şi transcrieri teosofice, invocări indirecte la temperare sau moderaţie faţă de asemenea concepții, mai ales că opera lui Constantin Brâncuși nu poate fi redusă nicicând unei singure formule interpretative.
Studiul actual nu se dezminte de această idee și, evitând orice interesante controverse, atractive dispute sau prelungite polemici deosebit de tentante, doar demonstrează cu argumente incontestabile, dacă mai era nevoie, că numeroasele „concidențe” expuse nu sunt nici pe departe coincidențe, ba dimpotrivă, iar eventualele cercetări viitoare nu vor putea decât să clarifice definitiv asemenea aspecte, uneori pe nedrept desconsiderate: „Suntem atât de aproape de Domnul, dat ceața zgomotului celorlalți ne împiedică să-l simțim pe de-a-ntregul” (Georgescu-Gorjan 2011: 159).
BIBLIOGRAFIE
Buliga, Sorin Lory, „Spirit” și „materie” în viziunea unui artist – filosof: Constantin Brâncuși, Craiova, „Scrisul Românesc” Fundația – Editura, 2010
Encausse, Gérard, Știința numerelor, București, Editura Herald, 2011
Georgescu-Gorjan, Sorana, Așa grăit-a = Ainsi parlait = Thus spoke Brâncuși, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 2011
Gheorghiu, Adrian, „Proporţíi şi trasee geometrice în sculptura lui Brâncuşi”, în Colocviul Brâncuşi (13 – 15 octombrie 1967), Bucureşti, Editura Meridiane, 1968
Lemny, Doina, interviuri și mărturii prezentate de/interviews et témoignages présentés par, L-au întâlnit pe Brâncuși/Ils ont rencontré Brancusi, București, Editura Vremea, 2020 Zărnescu, Constantin, Aforismele şi textele lui Constantin Brâncuşi, Craiova, Fundaţia – Editura Scrisul Românesc, 2009
