Titești – capitala dintâi a tuturor românilor

by George VOICA on November 15, 2019

Post image for Titești – capitala dintâi a tuturor românilor

Distinsul prof.univ.dr. Ioan Piso, directorul Muzeului de Arheologie al Transilvaniei, spunea, și pe bună dreptate, că ,,pasul Câineni” este al doilea (după Sarmizegetusa) ca importanță istorică națională, deoarece aici, în Țara Loviștei, este leagănul românismului, care se-ntinde, de o parte și de cealaltă a Oltului, de la Cozia Veche/ Capitala regelui dac Rhessos (după cum reiese, clar, din „Tăblițele de plumb de la Sinaia”─ cartea cu același nume apărând în acest an, la Editura Rotipo, din Iași, sub semnătura subsemnatului ─ care consemnează și cele mai vechi toponime și hidronime din acest spațiu: „Cozen in doso Caciulat) / Cozia din spatele Căciulatei, precum și „Aulum” ─ vechiul nume al Alutusului, despre care Macarie ─ Patriarhul Antiohiei ─ spunea în 1653, vizitând aceste locuri, că zona Coziei, Mănăstirea Cozia, Muntele Cozia, Oltul sunt „Grădina Maicii Domnului”!
Aici, în „pasul Câineni”, din Țara Loviștei, și-au găsit sfârșitul doi generali romani, poate cei mai străluciți pe care i-a avut vreodată Imperiul Roman: e vorba de gen. Cornelius Phuskus ─ mort în 87 d.Hr. (când generalul Diegis, fratele lui Decebal, i-a întins o cursă și comandantul Legio X Alaudae ─ a Ciocârliilor, fiindcă legionarii romani purtau, la coif, o pană de ciocârlie ─ a fost capturat cu întreaga sa legiune, cu mașinile de luptă, cu steagurile și cu însemele romane, pe care, în anul 101 d.Hr., împ. Traian avea să le găsească în spatele ,,munților zidiți de Decebal” ─ cum am aflat de la Strabon și de la Dio Cassius ─ astfel gen. Cornelius Fuskus fiind obligat, moral, să se sinucidă cu propriu-i pumnal, găsit lângă lespedea de granit, inscripționată ,,PHUSKUS”, în 1973, de arh. Cornel Vulpe și de col. de armată Vlădescu), dar și gen. cel mai bun al împ. Traian, și anume Longinus, care, la începutul primului război daco-roman, avea să cadă și el în cursa aceluiași strălucit gen. Diegis, fratele lui Decebal.
Dar Țara Loviștei ─ care, de fapt, era adevărata ,,Poartă de Fier a Transilvaniei” ─ fusese cunoscută cu mai bine de 600 de ani mai înainte de moartea celor doi generali romani, iar lucrul acesta aveam să-l aflăm nu doar de la cei doi vestiți istorici și geografi amintiți mai sus, ci și din Tăblițele de plumb de la Sinaia, care ne vorbesc despre trei preoți din Argedava, porniți spre Sarmizegetusa, urmând a face un popas, pe Olt, în Țara Loviștei, la o peșteră a ,,doi zei”. Evident că referirea era la Peștera lui Zamolxe, din actuala comună Racovița, județul Vâlcea, peșteră pe care Zamolxe pusese de i-o săpase în ,,carnea muntelui”.
Aflăm, de la Strabon, că peștera (de fapt, era o locuință formată din două camere, de formă ovală, acestea fiind despărțite de un culoar, tot oval; informația figurează și-n ,,Dacia preistorică” a lui N. Densușianu, dar și-n ,,Getica” lui Vasile Pârvan) fusese săpată din porunca lui Zamolxe, care, la bătrânețe, se retrăsese aici, unde, 400 de ani mai târziu, avea să se retragă și Marele Preot Deceneu, viceregele Daciei, domnind alături de Burebista, iar mormântul lui Deceneu e situat la doar 10-12 m. distanță de Peștera lui Zamolxe, fiind săpată pe același perete stâncos, tot rotundă/mai mult ovală, și la aceeași atitudine, cu orientare nordică spre Olt. Aici, spun Tăblițele de la Sinaia, aveau să se oprească cei trei preoți din Argedava, spre ,,a-i cinsti” pe cei ,,doi zei”: Zamolxe și Deceneu.
Tot aici, în Țara Loviștei, în comuna Racovița se afla vechiul Praetorium, unde Procuratorul dac (cel care-și căpătase cetățenie romană, atât el, cât și fiica sa, după cum aflăm din ,,Panegiricul Împ. Traian”, al lui Pliniu cel Tânăr, prietenul intim al lui Traian!) Aquila Fidus construise trei castre romane, în care își avea sediul Legiunea a XII-a Fulminata, de vlahi macedoneni romanizați și unde și-a aflat sfârșitul, în anul 140 d.Hr., mormântul său (pe care l-am decriptat ─ mă refer la ideograme și la pictograme: 12 dreptunghiuri, simbolizând Legio XII Fulminata, 3 dreptunghiuri, în dreapta, sus, simbolizând Cohorta III Scythica, trei ,,cărămizi”, simbolizând cele 3 castre romane, iar deasupra ,,cărămizilor”, două mâini drepte îngemănate sub formă de salut, simbolizând ,,împlinirea tuturor dorințelor fericite”, după cum spunea N. Densușianu). fiind descoperit în urmă cu 3 ani de dl. Constantin Vieru din comuna Racovița, județul Vâlcea.
De asemenea, ideograma ΠΦ am interpretat-o a fi a ,,Procuratorului Fidus” (după cum ne-o sugerase chiar Plinius cel Tânăr).
Țara Loviștei, însă, nu începe cu Cozia și nu se termină cu Peștera lui Zamolxe, ori cu castrele romane și mormântul lui Aquila Fidus, ci ea ,,urcă”-înspre măreții Munți ai Făgărașului, oferindu-i ochiului cea mai frumoasă panoramă din lume, căci Titeștiul, cu siguranță, a fost întemeiat drept Capitală a românilor de pretutindeni, tocmai pentru nesfârșita frumusețe ce ne-o oferă, încât nu e de mirare de ce aveam să aflu cu cea mai mare surprindere că aici, sub poalele Munților Făgărașului scăldate în lumina crudă, dintâi, de la-nceputul lumii parcă, aveam să găsesc cele mai vechi monumente de cultură și de civilizație domnească și hieratică din tot spațiul carpato-ponto-danubian, și nu exagerez deloc, de vree ce ,,pietrele vorbesc”!
E vorba de cea mai veche scriere românească, dar cu caractere chirilice, care coboară, în timp, până în 1205, în vremea în care în Oltenia de azi (nuită și Litua ─ de la Leto, în gr., iar în latină, Latona ─ zeița ce i-a născut, în relația cu Zeus, pe Apollo și pe Artemis, în Insula Delos, din Marea Egee), din care aveau să se tragă numele Litovoilor: Litovoi și Ioan, doi frați, voievozi de Oltenia, dar și denumirea Țării Loviștei, semn clar că neamul Litovoilor și al Basarabilor din Țara Loviștei era același, iar peste ei au venit vlahii sud-dunăreni, macedoneni, care porniseră de la Priștina, odată cu IO RADU NIGRU (sau Negru-vodă!) în anul 1128, căci acesta din urmă fusese V.V. (voievod) de la Priștina ─ vechea capitală dacică, KOTOPOLIȚE, sud-dunăreană ─ azi KOSOVOPOLIE/Câmpia Mierlei, după cum apare și-n ,,Tăblițele de plub de la Sinaia”. Deci Radu Nigru știa de Capitala Basarabilor scito-geți din Țara Loviștei, din Titești, și către Basarabi s-a îndreptat, scăpând de turci!
În urmă cu aproximativ un deceniu, Pr. paroh Mihai Teleabă, din Titești, jud. Vâlcea, făcând un nou gard de piatră, care împrejmuia vechea biserică (înaintea acesteia fusese o altă străveche biserică, la Cucoiu ─ cea mai veche din spațiul românesc!), a găsit mai multe plăci de piatră, cruci și pietre de mormânt, inscripționate în chirilică, pe care, spre cinstirea dumnealui, le-a încastrat în noul zid, în speranța, desigur, că cineva le va decripta.
Neobositul dr. oftalmolog Constantin Ionițescu a avut inspirația de a le fotografia și a le reproduce într-o carte (Țara Loviștei. Titești. Posada 1330. Leagănul Independenței Țării Românesști, Editura Rotipo, Iași, 2019, cu o prefață scrisă de subsemnatul) lansată atât la Craiova, cât și la Rm. Vâlcea.
Privind mai cu atenție una dintre fotografiile reprezentând artefactele culturale românești de cea mai mare valoare, am rămas uimit, atunci când am decriptat textul următoarei fotografii: IC XC (IISUS HRISTOS)
NI KA (ÎNVINGĂTORUL, în gr.)
NI ODINA (AICI ODIHNEȘTE) [S]ARAB BA. (ȚARUL BASARAB)
M (MARTIE) D (= 4 mii) T (300) g = 3.
Deci, mort în martie, în anul 4303. Scăzând 4503 din 5508 (anul facerii lumii), rezultă cifra 1205. În 1205, așadar, a fost îngropat țarul Basarab, străbunicul lui Basarab I! Obs. Am tradus din scrisul chirilic de pe crucea din Titești.

Așadar, aici, la Titești, jud. Vâlcea, în anul 1205, era un voievod/țar, pe nume Basarab, care, iată, a fost consemnat nu doar ca primul voievod al tuturor românilor, dar se subînțelege că aici a fost și prima biserică românească, dar și prima Capitală a acestui neam românesc! Poate chiar Episcopie, aparținând de Patriarhia din Constantinopol.
De-abia peste aproape 172 de ani avea să se ridice Mănăstirea Tismana, apoi Vodița (în 1377, amândouă sub Nicodim, vlahul sud-dunărean, duhovnicul lui Mircea cel Bătrân ─ ctitor al Coziei, în 1386), iar Capitală a neamului românesc ─ așa cum e cunoscută ─ de-abia în 1330 avea să fie Curtea de Argeș, sub Basarab I. Prima Capitală, însă, a neamului românesc fusese, iată, în Titești, în Țara loviștei!
Ce să mai vorbim de voievozii Olteniei, de Litovoi și de fratele său, Ioan, care-și aveau Capitala, se pare, în zona Tg. Jiu ─ Tg. Cărbunești, în jurul anului 1247, întinzându-se de la Tismana până la Olt, căci aceștia, deși rude, desigur, cu cei din Țara Loviștei ─ descendenți, poate, din IO RADU NIGRU V.V. PRISTINA 1128 ─ aveau să intre în conflict cu Coroana Maghiară în anul 1273, iar regele maghiar Ludovic IV Cumanul avea să-l omoare pe Litovoi, în anul 1277, făcând, astfel, ca Oltenia să intre sub suzeranitate maghiară.
Lucrul acesta nu se va-ntâmpla, însă, și cu urmașii Basarabilor și ai lui Radu Nigru, ajuns, iată, în Țara Loviștei (încuscrindu-se, de fapt, cu scito-geto Basarabii!), căci, desfășurând (cu aproximație, firește!) anii curgerii domniilor, am putea reface arborele genealogic, începând cu țarul scito-get (și Mare Preot ─ de aici, denumirea de ,,casta sacerdotală” a BASARABILOR) Basarab, până la Basarab I, întemeietorul Țării Românești:
1. IO RADU NIGRU V.V. PRIȘTINA (c. 1100─1175);
2. BASARAB (c. 1175─1205, îngropat la Titești, jud. Vâlcea);
3. Un fiu al lui Basarab (c. 1205─c. 1250);
4. Un nepot al lui Basarab (c. 1250─1290);
5. TIHOMIR (1290─1310);
6. BASARAB I (1310─1352), întemeietorul Țării Românești, cel care a ridicat cetate și biserică la Curtea de Argeș (în 1330), unde s-a găsit și inelul ─ pecete al lui IO RADU NIGRU.
Acum, de-abia, înțelegem cum de-a ajuns inelul-pecete al lui RADU NIGRU (alias NEGRU-VODĂ) de la Priștina la Curtea de Argeș ─ lăsat moștenire dinastică, încât putem spune că obârșia Basarabilor vine nu doar din Țara Loviștei, ci și de la Priștina, în Macedonia, de la vlahii morlaci (negri), sud-dunăreni, care s-au retras din fața expansiunii turcești, trecând Dunărea și stabilindu-se în Oltenia și-n nordul Munteniei, în Țara Loviștei!
Așadar, anul 1205 marchează:
─ prima Capitală a românilor;
─ prima biserică a românilor;
─ prima noastră atestare documentară;
─ prima scriere românească, cu caractere chirilice, fiind cea mai veche (cu 316 ani mai veche decât ,,Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung Muscel către Hans Bekner, judele Brașovului”); că limba română s-a format aici, în Țara Loviștei, unde, în 1330, Basarab I avea să consemneze (pe o piatră megalitică, de 2 m/1,70 m.) nu doar victoria de la Posada, din 9─12 nov. 1330, ci însăși amintirea tatălui său, Tihomir Basarab, scriind:
1. † Slavă Sfintei noastre Treimi: Tatălui și Fiului și Duhului Dumnezeului Sfânt!
2. † Slavă Precistei Născătoare de Dumnezeu, Tatăl, și Duhului Sfânt, Mângâietorul nostru!
3. † Slavă Luminatului Basarab Io Biruitorul, voievodul Munteniei (Deci, ni se spune limpede că Muntenia și-a avut prima capitală aici, la Titești, în Țara Loviștei!!)!
4. † Slavă Răposatului Voievod întru Domnul, Tugmetgir (Tugomir, Togomer, Thomir) Basarab!
0 = o mie (se distinge vag!)
T (dar cu brațul stâng șters) = 300
Λ (L) = 30
Cu alte cuvinte, în anul 1330 s-a consemnat aici (în punctul ,,Gruiul Plăcintei”, din Dosul Dealului, comuna Titești) atât victoria de la Posada, cât și amintirea voievodului Munteniei, Tihomir, tatăl lui Basarab I.
Cum ,,basara”, în limba egipteană (în Egipt studiind atât Zamolxe, cât și Deceneu și chiar Vezina, Marele Preot al lui Decebal) înseamnă ,,vulpe” (cu referire la mantia din blană de vulpe, purtată de Marele Preot), deducem că toți Basarabii au fost nu doar voievozi ai Țării Loviștei și ai Munteniei, ci și Mari Preoți, prelungind, iată, tradiția teologică a voievozilor ─ preoți, cei, într-adevăr, ,,unși” de Bunul Dumnezeu să vegheze peste acest popor românesc!
Așadar, așa se explică de ce (și cum, mai ales!) a ajuns ca inelul-pecete al lui IO RADU NIGRU V.V. PRIȘTINA, 1128 să fie găsit la Curtea de Argeș! Fusese transmis din tată-n fiu, ca o moștenire dinastică, ce vorbește atât de limpede despre formarea poporului român și despre ,,Casta Sacerdotală a BASARABILOR”!
În concluzie, neamul nostru se trage atât din regii scito-geți, Basarabi, cât și din vlahii macedoneni, sud-dunăreni, care erau, de fapt, traco-geți, asemeni celor de la nord de Dunăre!
În arealul/izoglosa lingvistică PRIȘTINA ─ ȚARA LOVIȘTEI s-a format limba română!

George VOICA
Surpate, 16 iulie 2019

Leave a Comment

Previous post:

Next post: