Vocal-simfonic dirijat de italianul Orazio Baronello

by Petre CICHIRDAN on March 15, 2015

Luni 16 Februarie 2015, ora 19.00
Sala Lahovari, Râmnicu Vâlcea
Concert vocal-simfonic
Orchestra simfonică a filarmonicii
Corul Academic „Euphonia”
Dirijor: Orazio BARONELLO
În program:
Joseph HAYDN – Simfonia nr. 88
Joseph HAYDN – „Missa in tempore belli” – selecţiuni.

*
Recunoaştem, în Simfonia 88, un Haydn melodios, hotărât, îl recunoaştem pe creatorul simfoniei clasice, unice-unitare (partea I Adagio-Allegro). Partea a II-a-Largo, reuşită!, acorduri sigure ale orchestrei. recitativ oboi, oboi şi flaut, oboi şi flaut şi fagot. Parte, care colorează sensibil o simfonie în mişcare, haydniană, cum spuneam, cu multă sensbilitate în general, pe ansamblu, ca şi în celelalte părţi („Doamne ce frumoasă este, să vii neapărat să o asculţi”!…mi-a spus Orazio Baronello cu o zi înainte de concert, şi, parcă am simţit, îi era frică de misă…). În partea a III-a se reia tema din prima parte-acorduri hotărâte într-un expozeu de menuet măiastru…( Menuetto. Allegretto – Trio). Ultima parte, a patra-a deosebit de ritmată, alert în crescendo, căutându-şi, parcă, finalul…Alle-gro con focuo-i-am zis când ascultam, simţind, parcă, cum Mozart în muzica sa de operă preia topica, melosul, interesul …Sau o fi fost invers? Nu cred. Aproape un scherzzo extrem de reuşit… În simfonia clasică, fără vecinătate cu romanticul, şi din care lipseşte peisajul avem de a face cu arta pură, muzicală, în care muzica îşi găseşte singură calea, se autocrează, parcă, sunetele interferează armonios şi duc sigur la o construcţie exactă. Impresionează prin construcţia sonoră-sigură şi nealterată-savantă (Finale. Allegro con Spirito).

*
Da, nu degeaba a insistat Orazio Baronello să fiu prezent la concertul său de luni seara, 16 februarie, de la Filarmonica vâlceană… „Missa in tempore belli”, de Joseph Haydn (selecţiuni). Am avut inspiraţia să-l filmez din faţă, îmi cer scuze faţă de orchestră şi cor, tocmai într-una din părţile opusului, cele mai frumoase… „Qui tollis peccata” (zău, că n-ar fi rău să introducem şi noi, ca nemţii, limba latină obligatoriu, cinci-opt, cel puţin, şi, nu, nouă-doisprezece…): Cu tine iei păcatele lumii! celebră parte din „Gloria”, a doua-după „Kyrie” şi înaintea ultimelor două: „Credo” şi „Sanctus”. Dar am surprins şi secvenţele nemuritoare din „Sanctus”, „Hosanna in Excelsis”!…A cântat foarte bine corul, şi violoncelul…Doamne ce fond, ce duet, partida tenorilor şi violoncelul! Doamne miluieşte, Alelujah, „Kyrie Eleison”! strigă corul în prima parte, „Kyrie”. Osana, osana…alte strigăte adresate lui Dumnezeu: Salvează-ne Doamne! (Nu vi se pare că acum avem nevoie mai mult ca oricând de aceste osanale, de salvare!?…)

Asta scria Haydn în 1796, la patru ani de la Revoluţia Franceză, când Austria se temea şi suporta invazia francezilor şi, când, guvernul austriac decretase că nici un austriac nu are voie să viseze la pace până ce nu sunt alungaţi invadatorii…În Allegro din „Gloria”, final, corul râde de moarte. Cu tine iei păcatele lumii, când mori, deci, mori în demnitate, luptând pentru pacea poporului tău, da, ”Qui tollis peccata”! Haydn, în 1796, stătea cu chirie şi era Kapellmeister la Prinţul Nicolae II Eserhazy şi în loc de bani îi plătea acestuia în natură, scriindu-i anual, de ziua Prinţesei Maria Hermenegild, o misă! Tot aici Haydn a descoperit lucrările lui Bach şi le-a catalogat.

Aceasta este Misa în vreme de război!…„Missa in tempore belli”. Ce sentiment grandios, să-ţi iubeşti patria, rugându-te lui Dumnezeu! În această misă, Haydn, care este unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii introduce tobele şi timpanul, cornii şi trompeta ca elemente specifice războiului! Misa în timp de război! Dar muzica sa îl invocă pe Dumnezeu pentru a salva sufletul omului care ucide pentru a-şi apăra ţara! Timpanii şi tobele, care vor fi preluate şi de Beethoven, în Misa Solemnis. În Simfonia a IX-a, imnul Europei Unite şi al Lumii!

Orazio Baronello a fost mag, de această dată, la cârma corului şi a orchestrei simfonice ale Râmnicului, şi, toţi trei, şi cu mine în balconul sălii de concert, am retrăit muzica magică a lui Joseph Haydn, transfigurarea sa extraordinară pe traseul divinului, al omului care-şi apără libertatea fizică şi a sufletului…Am retrăit, în acea „Gloria” dar şi în „Sanctus”, armonii venite ca din ceruri, divine, mai ales în acele măsuri ale ”Qui tollis peccata”, armonie fantastică trăită prin acel dialog între violoncel şi partida tenorilor, între om şi îngeri!Armonii bine acordate între partidele corului şi partidele ansamblului orchestral. Există senzaţia în această misă că suntem într-un spaţiu mistic, că nu muzică auzim, ci, vedem chiar muzică…O pictură, tonalitate, care anunţă peisajul în muzică. Desigur, fiind un fan al dirijorului italian, pot să greşesc, deşi arta trebuie văzută mai întâi cu inima şi mai apoi cu mintea, şi să spun că, Baronello, în imaginile surprinse de micul meu aparat de filmat, chiar descrie-interpretează ceea ce cântă corul şi orchestra, violoncelul, viorile, suflătorii…În acest fragment, celebru, dirijorul caută muzica cu ochii, cu gestul, şi o găseşte în corul nostru măiastru, l-a găsit acolo pe Haydn, da, aplecându-se şi înfiorându-se cu multă măiestrie deasupra orchestrei!…Pe Cultura Ars Mundi, VIDEO ARHIVA puteţi urmării fragmente din concert.

p cickirdan
12 03 15

Haydn, Simfonia 88, orchestra Filarmonicii vâlcene, 16 02 15
Meda Stanciu-vioara 1 şi dirijorul italian Orazio Baronello 16 02 15
Orazio Baronello în „Missa in tempore belli” 16 02 15

{ 1 comment… read it below or add one }

Orazio Baronello March 18, 2015 at 1:58 pm

Gentile Petre,
grazie per le belle parole.
L e emozioni che hanno rapito e assalito la Tua degna persona, sono state uguali a quelle che ho avuto io nel dirigere questo meravigliosa Messa di Haydn.
Complimenti alla scelta e a tutti Voi che avete creduto in questo bel progetto.
Con grande stima e riguardo
Orazio Baronello

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: